Duminică, 16 ianuarie, de la ora 20:00, la TVR 3, publicul va avea ocazia să vizioneze înregistrarea unuia dintre spectacolele emblematice ale Teatrului Nottara, MOLIÈRE | ERÉILOM, după Molière și Mihail Bulgakov, în regia lui Roman Feodori, cel mai tânăr regizor rus recompensat cu patru Premii Masca de Aur. Pentru telespectatorii din diaspora, spectacolul va fi difuzat la TVR Internațional, în 16 ianuarie, de la ora 23.00.
Colaborarea cu Roman Feodori a început în 2017, când votul publicului a mers către spectacolul realizat de regizor în cadrul celei de-a treia ediții a Laboratorului de Teatru DENS, unul dintre proiectele cele mai importante ale Teatrului Nottara, coordonat de Oleg Loevski, renumit critic, profesor, producător de teatru, director artistic din Federația Rusă. În 2018, Roman Feodori s-a întors la Teatrul Nottara propunând o perspectivă inedită asupra unuia dintre dramaturgii legendari din istorie.
Bazat pe un scenariu original, în care se îmbină segmente din Vicleniile lui Scapin, Bolnavul închipuit, Tartuffe, Don Juan, la care se adaugă Viața Domnului de Molière de Mihail Bulgakov și piesa de teatru scrisă de acesta, Cabala bigoților, spectacolul pune accent pe cele mai dramatice și surprinzătoare experiențe care au marcat viața tumultuoasă a lui Molière, acest mare visător, un etern apărător al adevărului artistic și uman. O viață de legendă, trăită și încheiată pe scena pe care a iubit-o necondiționat. Spectatorul este purtat din poveste în poveste, cei 13 actori din distribuție devenind o adevărată „trupă a lui Molière”, trupă care se mișcă și respiră în același ritm.
Roman Feodori este director artistic la Teatrul Tânărului Spectator din Krasnoiarsk și a montat zeci de spectacole în teatre din Rusia, dar și din străinătate (MHAT / Teatrul de Artă din Moscova, Teatrul Națiunilor etc.), pe titluri din dramaturgia clasică și contemporană rusă și universală. Spectacolele sale au primit numeroase nominalizări și premii la Festivalul Masca de Aur, precum Premiul Special al juriului pentru „un exemplu viu de spectacol-feerie”, în 2016, pentru spectacolul vizual Alisa (regizat împreună cu Daniil Ahmedov) și Premiul pentru cea mai bună regie, la ediția din 2017, pentru musicalul Hamalul și regele, după V. Alenikov.
MOLIÈRE | ERÉILOM, după Jean-Baptiste Molière și Mihail Bulgakov
Regia: Roman Feodori
Traducerea şi adaptarea: Raluca Rădulescu
Distribuția: Şerban Gomoi, Rareș Andrici, Vlad Bălan, Răzvan Bănică, Dani Popescu, Crenguţa Hariton, Cristina Juncu, Ada Navrot, Isabela Neamțu, Filip Ristovski, Mihaela Subţirică, Sorina Ştefănescu, Laura Vasiliu
Muzica: Tibor Cári
Scenografia: Olga Nikitina
Coregrafia: Aleksandr Andriașkin
Asistenţa de regie: Iulia Grigoriu
Lighting-design: Taras Mihalevski