
Ne bucurăm că i-am însoțit, anul acesta, pe elevii – viitorii actori – de la trupele de teatru ale Colegiului Național „Mihai Viteazul” și Colegiului Național Bilingv „George Coșbuc” în demersul lor creativ din cadrul Festivalului Vocea Teatrului Licean Bucureștean, un proiect implementat de Primăria Municipiului București, prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism și Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive București – PROEDUS. Spectacolele realizate de elevii celor două colegii vor putea fi văzute luni, 15 mai, la Sala „George Constantin” a Teatrului Nottara, de la ora 16:30 (Colegiul Național „Mihai Viteazul”) și ora 18:00 (Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc”)
„Prima zi din restul vieții” – adaptare după texte de: Igor Bauersima, John Cariani, Neil LaBute, Sam Bobrick, coordonator și regizor: Alexandra Tofan (Colegiul Național „Mihai Viteazul”), cu elevii trupei de teatru Orpheus: Stoica Delia, Andreescu Alexandru, Nedelcu Andreea, Chen Maia, Vizdei Atlas, Pitulice Lucas, Balla Philippa, Balciu Matei – este un spectacol-colaj care adună cinci scene de comedie din dramaturgia contemporană.
În „De apoi” – creație originală și regie colectivă, sub coordonarea Anei Popa și Anei Salomia (Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc”), cu elevii trupei de teatru Brainstorming: Eduard Costache, David Iosef, Iulia Precup, Radu Parnescu, Sara-Maria Ghimpu, Mara Furtuna. COR: Cristina Capat, Mircea Balaceanu, Alex Matac, Claudiu Marchidanu, Maria Coman, Mihaela Ursu, Nicoleta Lupascu, Paula Benu – șase adolescenți își pun întrebări despre scop și sens, viața de apoi devenind subiectul central al incursiunii lor.
Competiția va fi jurizată de Conf. Univ. Dr. Bogdana Adina Crețu, Universitatea Naţională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”; Inspector școlar Elena Ștefan, Inspectoratul Școlar al Municipiului București; Prof. Univ. Dr. Aura Corbeanu, Universitatea de Arte din Târgu Mureş și vicepreședinte executiv al Asociației UNITER-Uniunea Teatrală din România; Doamna Petronela Tegu, managerul Școlii de Artă București; Domnul Octavian Tiberiu Păun, actor și realizator București FM.
Pentru că ne-am dorit să le oferim elevilor ocazia să aibă o experiență teatrală complexă, din octombrie 2022 până în martie 2023, am organizat pentru ei, o dată pe lună, ateliere concepute astfel încât să acopere o arie cât mai diversă de metode creative, care să pună teatrul în raport cu diferite alte forme de expresie – atelierele au fost ținute de actori ai Teatrului Nottara: Daniela Minoiu, Alexandra Murăruș, Cristina Juncu, Vlad Bălan, Sorina Ștefănescu.
Joc, joacă, pregătire, lecturi, scriere creativă, imaginație debordantă – cam așa au arătat ultimele luni pentru elevi, după cum îi puteți vedea în videoclipul care cuprinde esența pregătirii lor artistice pentru festival și pentru viitorul lor ca actori. Sperăm ca de acum înainte să îi vedem cât mai des pe scenele teatrelor!