Comedia de mare succes „Fazanul” revine la Teatrul Nottara

Spectacolul Fazanul de Georges Feydeau, în regia lui Alexandru Mâzgăreanu, revine în repertoriul Teatrului Nottara, într-o nouă distribuție. Prima reprezentație din această stagiune va avea loc sâmbătă, 17 septembrie, de la ora 19.00, la Sala Horia Lovinescu.

Fazanul este o comedie spumoasă, în care jocul aparenţelor, încurcăturile de tot soiul, imprevizibilul şi răsturnările de situaţie stârnesc hohote de râs, iar rolurile se schimbă într-un ritm ameţitor, astfel că păcălitorul devine foarte uşor păcălit. O înlănţuire clocotitoare şi surprinzătoare de întâmplări aşază lucrurile după logica sclipitoare a comediilor bulevardiere şi ne dezvăluie, într-un final, cine e… fazanul.

„Cred că o comedie de calitate presupune un mecanism bine pus la punct şi asta mai ales atunci când e vorba despre un text bulevardier. Aceasta a fost miza noastră (a mea şi a întregii echipe) şi tind să cred că, în mare, ne-a ieşit. Pe lângă povestea hazlie şi plină de încurcături, decorul, costumele, muzica şi interpretarea actorilor fac parte dintr-un mecanism care, atunci când se pune în mişcare, are ca rezultat o comedie de calitate. Alexandru Mâzgăreanu, regizor

În distribuție îi regăsim pe: Laura Vasiliu, Raluca Gheorghiu, Sorina Ștefănescu, Diana Roman, Ioana Calotă, Crenguța Hariton, Gabriel Răuță, Șerban Gomoi, Răzvan Bănică, Mihai Marinescu, Ion Haiduc, Alexandru Mike Gheorghiu și Vlad Bălan. Decorul este semnat de Ștefan Caragiu, costumele, de Alexandra Mâzgăreanu, iar muzica originală îi aparține lui Alexandru Suciu.

Biletele pot fi cumpărate online pe www.nottara.ro sau de la agenția teatrului (bd. Magheru nr. 20, sect. 1, București).

Pentru mai multe detalii, vă stăm la dispoziție!

Lasați un comentariu

Arhivă articole