Am luat act cu îngrijorare, din informațiile apărute în spațiul public, de ipoteza comasării instituțiilor de spectacole și concerte aflate în subordinea Consiliului Județean Bihor și totodată de intenționatele ingerințe ale aceste autorități în raporturile de muncă dintre instituțiile de cultură subordonate și salariații acestora. Suntem revoltați de ușurința cu care se articulează astfel de ipoteze, precum și de absența oricărei abordări profesioniste și a oricărei corelări cu specificul domeniului.
Faptul că aceste informații survin la puține luni după ce aceleași instituții culturale, precum și altele din subordinea Consiliului Județean Bihor, au fost deja obligate o dată să își reducă numărul de posturi, și la un deceniu după reorganizarea instituțională a fostului Teatru de Stat Oradea, atestă pe de o parte că nu clamata parcimonie financiară stă la baza acestor intenții, iar pe de altă parte, că politicile publice ale autorității sunt lipsite de orice coeziune.
Constatăm în schimb insistența cu care se forțează reducerea structurilor organizatorice sau chiar comasarea unor instituții, precarizarea lor voită și treptată, cu prețul încălcării legii, al anulării personalității lor juridice și implicit al anihilării libertății acestora de a își stabili programele și proiectele culturale. Această obstinație este cu atât mai surprinzătoare cu cât prin ea se încearcă reafirmarea și legitimarea unui model de funcționare teatrală care în România și-a dovedit pe deplin consecințele dezastruoase: de la profund nefuncționalele așa-zise „administrații comune” din perioada comunistă și până la forțata și cu greu reparata comasare a Operei Naționale București cu Teatrul de Operetă și Musical „Ion Dacian” în trecutul recent, viața noastră teatrală cuprinde suficiente și regretabile exemple în care astfel de operațiuni au dus la distrugerea identității unor instituții și la vulnerabilizarea lor, deopotrivă în plan artistic și economico-financiar. În schimb, lipsesc exemple care să ateste că operațiunea de comasare a unor instituții ar putea duce la un grad sporit de atractivitate a ofertei culturale.
Și pe plan european, indiferent de durata (determinată sau nedeterminată) a contractelor de muncă, există rațiuni solide pentru care nu se procedează la comasarea teatrelor, ca de pildă, Théâtre National Populaire cu Théâtre de la Croix-Rousse, ambele din Lyon, sau Schaubühne cu Berliner Ensemble, pentru a numi doar câteva exemple.
Este imoral ca în numele unei presupuse eficientizări să fie sacrificați lucrătorii din instituțiile culturale, în loc de a se crea, prin voință politică și legislativă, mecanismele atât de necesare pentru stimularea performanței acestui tip de instituții, similar cu cele din alte state europene, de pildă prin salarizare diferită în funcție de cantitatea și calitatea muncii, prin metode specifice de evaluare și de promovare a personalului, prin păstrarea tuturor veniturilor proprii la dispoziția instituției, prin adoptarea, la nivel legislativ, a unor norme unitare de structură, printr-o altă lege a sponsorizării etc.
Ne vedem obligați să demontăm și mitul potrivit căruia cultura ar fi excesiv consumatoare de resurse: mai întâi, cheltuielile destinate culturii sunt infime, prin comparație cu cele ale altor domenii finanțate din fonduri publice, dar și raportat la bugetele alocate culturii în alte țări europene. Apoi, în afara învățământului, cultura reprezintă singurul domeniu în care investiția publică este producătoare de efecte benefice și indispensabile pe termen lung pentru sănătatea și igiena morală a societății și pentru calitatea vieții: culturii i se datorează vitalitatea orașelor și a regiunilor și implicit bunăstarea acestora, și tot ea este cea care, prin promovarea creativității și a diversității, prin îndemnul la auto-reflecție și la percepție critică asupra realității înconjurătoare, modelează profilul civic și moral al omului contemporan, înlătură asperități, dezamorsează conflicte și formează conștiințe. Considerăm că orice discuție asupra resurselor care se alocă domeniului cultural trebuie să ia în considerare toate aceste beneficii, dintre care unele sunt măsurabile abia peste generații. În economia discursului Consiliului Județean Bihor cu privire la preconizata comasare, astfel de considerații lipsesc.
Totodată respingem două idei, apărute cu ritmicitate aproape sistematică în ultima perioadă, anume că, din cauza pandemiei, domeniului cultural ar trebui să i se reducă resursele, și că lucrătorii acestui domeniu „nu produc” în această perioadă. Nimic mai fals: domeniul trebuie să își cultive și să își dezvolte resursele în continuare, știut fiind că produsul artistic presupune migală, exercițiu și dedicare practicate îndelung, fără de care este naiv a crede că, în perioada post-pandemică, cultura va reveni la percutanța sa de odinioară numai printr-o simplă „apăsare pe un buton”. Într-o atare punere a problemei, însăși reducerea artistului sau – în sens larg – a lucrătorului în cultură la rolul său de „element de producție” sau la un număr dintr-o schemă de personal excesiv bugetofagă, ce s-ar cere „ajustată”, atestă atitudinea de desconsiderare a misiunii artei în societate și astfel o abordare lezantă față de domeniul culturii în ansamblul său.
Nu în ultimul rând, în opinia noastră este cel puțin imoral ca pandemia — un incident grav, dar prin definiție trecător — să fie utilizată de unele autorități finanțatoare drept prilej pentru vulnerabilizarea instituțiilor de cultură, fie prin reducerea sau chiar desființarea structurii lor organizatorice, fie prin reducerea drastică a bugetelor de producție. Pandemia nu trebuie să legitimeze ducerea instituțiilor culturale într-o existență derizorie, dimpotrivă, una dintre consecințele depășirii acestei perioade trebuie să fie și aceea de consolidare a domeniului cultural și a actanților săi.
Solicităm autorităților administrației publice ale județului Bihor să se abțină de la orice demers care ar aduce atingere bunei funcționări a instituțiilor de cultură aflate în subordinea sa, cerând totodată autorităților publice cu prerogative în domeniu să vegheze ca accesul la cultură – garantat de dispozițiile art. 33 din Constituția României – să nu fie nici afectat, nici golit de conținut, în baza unor așa-zise „reforme” ale autorităților din Bihor sau din alte părți, articulate în grabă, cu necunoaștere și în evidentă desconsiderare a cerințelor unui domeniu pe care aceleași autorități ar trebui, de fapt, să îl apere.
Vlad Zamfirescu – manager, Teatrul Bulandra București
Dorina Lazăr – manager, Teatrul Odeon București
Gelu Colceag – manager, Teatrul Mic București
Marinela Țepuș – manager, Teatrul Nottara București
Maia Morgenstern – manager, Teatrul Evreiesc de Stat București
George Ivașcu – manager, Teatrul Metropolis București
Marius Bodochi – manager, Teatrul Dramaturgilor Români, București
Vasile Muraru – manager, Teatrul de Revistă Constantin Tănase București
Anca Florea – manager, Teatrul Masca București
Cristian Șofron – manager, Teatrul Stela Popescu București
Vava Ștefănescu – manager, Centrul Național al Dansului București
Adrian Găzdaru – manager, Teatrul Excelsior București
Călin Mocanu – manager, Teatrul Țăndărică București
Gabriel Coveșeanu – manager, Teatrul Ion Creangă București
Gabriel Fătu – director, Centrul Metropolitan de Educație și Cultură Ioan I. Dalles București
Ioana Bogățan – manager, Teatrul de Păpuși Prichindel Alba Iulia
Bogdan Costea – manager, Teatrul Clasic Ioan Slavici Arad
Radu Macrinici – manager, Teatrul Municipal Baia Mare
Marcel Anghel – manager, Teatrul Victor Ion Popa Bârlad
Marius Rogojinschi – manager, Teatrul pentru Copii și Tineret Vasilache Botoșani
Dan Cogălniceanu – manager, Teatrul Sică Alexandrescu Brașov
Mihaela Soloceanu – manager, Teatrul Arlechino Brașov
Radu Nichifor – manager, Teatrul Maria Filotti Brăila
Mihai Măniuțiu – manager, Teatrul Național Cluj-Napoca
Gábor Tompa – manager, Teatrul Maghiar de Stat Cluj
Emanuel Petran – manager, Teatrul de Păpuși Puck Cluj-Napoca
Erwin Șimșensohn – manager, Teatrul de Stat Constanța
Aurel Palade – manager, Teatrul pentru Copii și Tineret Căluțul de mare Constanța
Mihai Panaitescu – manager, Teatrul de Artă Deva
Florin Toma – director general, Teatrul Dramatic Fani Tardini Galați
Eduard Șișu – manager, Teatrul de Păpuși Gulliver Galați
István Albu – manager, Teatrul Figura Stúdió Gheorgheni
Albert Veress – manager, Teatrul Municipal Csíki Játékszín Miercurea Ciuc
Pál Nagy – manager, Teatrul Tomcsa Sándor Odorheiu Secuiesc
Katalin Czvikker – manager, Teatrul Szigligeti Oradea
Gianina Cărbunariu – manager, Teatrul Tineretului Piatra Neamț
Mihaela Aldea – manager, Teatrul Toma Caragiu Ploiești
Ovidiu Caița – director artistic al trupei Mihai Raicu, Teatrul de Nord Satu Mare
Anna Popa – manager, Teatrul Andrei Mureșanu Sfântu Gheorghe
László Bocsárdi – manager, Teatrul Tamási Áron Sfântu Gheorghe
Adrian Tibu – manager, Teatrul pentru Copii și Tineret Gong Sibiu
Carmen Veronica Steiciuc – manager, Teatrul Municipal Matei Vișniec Suceava
Cosmin Brehuță – manager, Teatrul Dramatic Elvira Godeanu Târgu-Jiu
Attila Gasparik – director general, Teatrul Național Târgu-Mureș
Gavril Cadariu – manager, Teatrul pentru Copii și Tineret Ariel Târgu-Mureș
Ada Hausvater – manager, Teatrul Național Timișoara
Attila Balázs – manager, Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely Timișoara
Lucian Vărșăndan – manager, Teatrul German de Stat Timișoara
Laurențiu Pleșa – manager, Teatrul pentru Copii și Tineret Merlin Timișoara
Ionuț Paul Ștefan – manager, Teatrul Jean Bart Tulcea
Cătălin Grigoraș – manager, Teatrul Național Aureliu Manea Turda
