Prima lună a verii aduce două noi povești fascinante care vor îmbogăți repertoriul Teatrului Nottara: Dincolo de tandrețe de Alexander Zeldin, în regia Sânzianei Stoican, și Bădăranii de Carlo Goldoni, în regia lui Alexandru Dabija.
Avanpremieră Dincolo de tandrețe de Alexander Zeldin, regia Sânziana Stoican, 14 iunie
Vineri, 14 iunie, ora 19:30, Sala „George Constantin”, veți descoperi lumea sensibilă, profund umană a unor personaje marginale, dintre cei care trec mereu nevăzuți și neauziți, dar al căror interior este o de o profunzime înduioșătoare. Sunt cei care lucrează într-o fabrică de procesat produse din carne, cei care, dincolo de problemele lor, încearcă să își mențină vii visurile, iubirile, speranțele. Viziunea Sânzianei Stoican și universul vizual marca Valentin Vârlan conturează o lume sensibilă, adusă la viață de Diana Roman, Cristina Juncu, Laura Vasiliu, Dan Bordeianu și Tudor Cucu-Dumitrescu.
Avanpremieră Bădăranii de Carlo Goldoni, în regia lui Alexandru Dabija, 21 iunie
Alexandru Dabija îi aduce în contemporaneitate pe Bădăranii lui Carlo Goldoni, una dintre cele mai savuroase comedii din dramaturgia universală. Situații imprevizibile, aventuri și iubiri interzise, personaje colorate, bună-dispoziție și un carusel de emoții, toate acestea cu scopul de a celebra viața prin ce are aceasta mai intens și pasional. Gabriel Răuță, Cerasela Iosifescu, Crenguța Hariton, Alexandru Jitea, Luminița Erga, Ana Radu, Mihai Marinescu, Ada Navrot, Sorin Cociș, Iosif Paștina îi întruchipează pe „bădăranii” din viziunea lui Alexandru Dabija, într-un decor realizat de Ștefan Caragiu și în costumele create de Liliana Cenean. Prima ieșire la public va avea lor pe 21 iunie, ora 19:00, Sala „Horia Lovinescu”.
- 10/06/2024
- 0 comentarii