Vasile Șirli vine la „Dialoguri fără mască”

Compozitor al cărui nume este cunoscut în toată lumea, Vasile Șirli al cărui destin se leagă în anii tinereții de istoria Teatrului Nottara, vine în luna martie la „Dialoguri fără mască”.

S-a născut într-un sat din Banat, unde a și început să descopere sunetele și vocile oamenilor. Au urmat Timişoara, Bucureşti, apoi Paris. Peste 30 de ani director al Departamentului Muzical de la Disneyland Paris, Vasile Șirli prețuiește azi nespus libertatea de a greși.

Cunoscut compozitor de muzică ușoară, creator al unor șlagăre pe care le fredonăm și azi, și la fel de cunoscut creator de muzică de teatru, la începutul carierei sale Vasile Șirli a poposit și în Teatrul Nottara, unde a compus muzica pentru mai multe spectacole. De numele lui se leagă muzica din celebrul „Karamazovii” de Horia Lovinescu și Dan Micu, în regia lui Dan Micu, precum și cea dintr-un alt spectacol antologic al acestui teatru, „Cum vă place” de W. Shakespeare, în regia aceluiași regizor Dan Micu.

„Spectatorul vine la teatru pentru o bucurie. Simplitatea, limbajul lizibil al muzicii sunt principii după care mă ghidez şi pe care le folosesc pentru a compune, astfel încât să atrag spectatorul”, declara Vasile Șirli.

Colaborator activ și permanent al regizorului Silviu Purcărete, contribuind substanțial la succesul european al producțiilor pe care le semnează, Vasile Șirli va participa, pe scena Teatrului Nottara la un dialog pe tema „De la București la Disneyland. O călătorie, un drum, o poveste”.

Evenimentul va avea loc pe 20 martie, de la ora 19.30, la Sala „George Constantin”.

Dialogul va fi moderat de criticul de teatru Monica Andronescu.

Detaliile spectacolului