Urzeala lui Prospero – un text în premieră absolută

SINOPSIS

Urzeala lui Prospero
de Claudiu Romila
după opera lui William Shakespeare

Douăzeci și două de personaje din cele mai cunoscute piese shakespeariene se întâlnesc datorită magiei unui alt personaj al marelui Will, Prospero, care, secondat de Ariel, schimbă, prin vraja compasiunii, cursul poveștilor.

Firul care dezleagă vechile urzeli încărcate de violență este cel al puterii vindecătoare a Femeii. Catarina cea îndărătnică, acum îmblânzită, vrea să o salveze pe Desdemona de gelozia ucigașă a lui Othello și îl întreabă pe Hamlet dacă o poate ajuta, dar acesta o sfătuiește să o caute pe Lady Macbeth. Împreună, cele două vor pleca la Londra să-i ceară ajutorul lui Richard III… și hora personajelor se întețește amețitor. Odată direcția imprimată, viețile acestora se rostogolesc implacabil, controlate de o finalitate pozitivă, căreia nimic nu i se poate opune.

Un metatext teatral, în care personajele vorbesc despre autorul care le-a zămislit, dar și despre România și care, desprinse de contextul propriilor piese, nu își mai împlinesc soarta, pentru că ceva se schimbă în marea țesătură: Ofelia nu mai moare, nici Romeo, nici Julieta, cei damnați se căiesc, binele triumfă. Hybris-ul, în viziunea lui Claudiu Romila, devine komos, autorul, care este, în dulcele stil de odinioară al teatrului elisabetan, și regizor, și actor în piesă, propunându-și să încânte publicul cu un spectacol antrenant, vesel, dar și moralizator.

Detaliile spectacolului
  • Data de început
    20/06/2021 19:00
  • Spațiul de joc
  • Adresă
    Bld. Magheru, Nr. 20, Sector 1, Bucureşti
  • Urzeala lui Prospero

    de Claudiu Romila

    după opera lui William Shakespeare

     

    Regia: Claudiu Romila

    Asistența de regie: Simina Maria Romila

    Muzica: Mircea Kiraly

    Scenografia: Simina Maria Romila

    Coregrafia: Dana Porlogea

    Mixajul de sunet: Dana Porlogea

     

    Distribuţia:

    Prospero, Macbeth, Regele Lear, Romeo, Iago – Claudiu Romila

    Ariel, Ofelia, Emilia – Teodora Calagiu

    Catarina – Nuami Dinescu

    Cârciumăreasa, Desdemona, Lady Macbeth, Julieta –  Dana Porlogea

    Petruchio, Hamlet, Launcelot, Othello – Vlad Gălățianu

    Richard III, Groparul, Bufonul, Moș Gobbo – Mircea Teodorescu

     

    Regia tehnică: Ionela Bahnaru

    Sufleur: Ecaterina Cobzaru

     

     

    Spectacol realizat cu sprijinul Teatrului Nottara

  • Durata