„Mitică este bucureșteanul par excellence”, spune I.L. Caragiale, nașul acestui tip care „face spirite nesărate”. Fizionomia morală este aceea a bucureșteanului care pare un personaj cu totul neserios: lăudăros fără pereche, chiulangiu, crai de mahala, farseur de prost gust.
Autorul acestei comedii este el însuși regățean și român. El nu s-a putut împăca în niciun mod cu această reputație a lui Mitică, pe care îl consideră frate bun. El crede că Mitică adoptă voit forma vulgară, aceasta fiind un simplu mod de a se apăra în fața vieții, așa cum unii timizi sunt obraznici, iar unii bătrâni, morocănoși.
Teza acestui spectacol este că un om nu trebuie judecat după ceea ce spune, ci după faptele sale. La 90 de ani de la premiera absolută a piesei lui Camil Petrescu, Teatrul Nottara aduce în atenția publicului un Mitică Popescu nou, sensibil, comic fără ostentație.
Actori importanți și un regizor-actor cu box-office vă invită la un spectacol care va fi, cu siguranță, un mare succes de public la Teatrul Nottara.
PRESĂ
„Aplauzele publicului ratifică eternitatea textului, succesul distribuţiei şi harul regizorului de a ne furniza comedie.”
Dinu Grigorescu, revistarinocerul.ro