La doi pași de Mullingar

Povestea se petrece în Irlanda zilelor noastre, în satul Killukan, aflat la 15 kilometri de Mullingar; un loc prozaic, care nu este celebru pentru nimic. Se află chiar la doi pași de viață…

Tony este un bătrân în jur de șaptezeci de ani, care trăiește cu fiul său, Anthony, trecut de patruzeci de ani, iar în vecinătatea lor viețuiesc Aoife şi fiica sa, Rosemary.

Ca orice poveste irlandeză adevărată, un fir epic se leagă de problema moștenirii proprietăților, după moartea părinților. Rosemary este sfâșiată între iubirea pe care i-o poartă lui Anthony și disperarea existențială care o macină. El este stângaci, rupt de toate și nu știe nimic despre sentimentele ei. Într-un final, personajele reușesc să vorbească de lucrurile cu adevărat importante.

„Zilele însorite nu trebuie irosite, pentru că nu sunt multe, crede Rosemary, protagonista spectacolului nostru. Așa că îl invită pe Anthony, protagonistul spectacolului nostru, la o plimbare. Deși cred, ca și Rosemary, că zilele senine nu trebuie irosite, eu, regizorul spectacolului nostru, n-am să vă invit la o plimbare, ci la teatru. Pentru că povești de dragoste precum cea dintre Anthony și Rosemary nu sunt multe.”

Cristi Juncu, regizor

Fotografii
Detaliile spectacolului