𝐒𝐏𝐄𝐂𝐓𝐀𝐂𝐎𝐋 𝐈̂𝐍𝐋𝐎𝐂𝐔𝐈𝐓
Stimați spectatori,
Din motive obiective, suntem nevoiți să înlocuim spectacolul „𝐉𝐚𝐟𝐮𝐥” de Joe Orton, de regia: Vlad Massaci, programat vineri, 29 martie, cu spectacolul „𝐂𝐮𝐦𝐞𝐭𝐫𝐞𝐥𝐞” de Michel Tremblay, regia: Corina Dragomir. Biletele cumpărate rămân valabile (inclusiv locul în sală).
În cazul în care doriți recuperarea sumei plătite, vă rugăm să vă adresați blt.ro sau mystage.ro pentru biletele cumpărate online sau agenției teatrului, pentru cele achiziționate prin casa de bilete.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumim pentru înțelegere!
—
Sinopsis
O înmormântare cu bucluc. Un jaf de zile mari. O comedie neagră plină de situații nebune. O excelentă satiră la adresa bisericii, a ipocriziei sociale și a integrității poliției, Jaful propune un carusel de situații care mai de care mai neașteptate. Un polițist ciudat, o asistentă medicală căreia, în mod straniu, îi mor soții imediat ce se căsătorește, doi tineri hoți, la început de „carieră”, un proaspăt văduv și… soția lui decedată participă cu toții, cu voie sau fără voie, la o farsă nebună. La înmormântarea Doamnei McLeavy se întâmplă lucruri ciudate. Ce legătură există între un sicriu, un jaf și-o sumă mare de bani? Descoperiți la Teatrul Nottara…
AP12 – Acordul părinților pentru copiii sub 12 ani
PRESĂ
„Se moare de râs timp de două ore jumătate, dar nu este râsul nostru. Nu asistăm la o amuzantă comedy noir, ci la o radiografie înspăimântătoare a societății noastre, goale de valori și de sentimente, o satiră cu iz tragic a lumii în care ne-am jefuit unul pe celălalt de onoare, sens, compasiune.
Alina Mariana Maer, Punctele de suspensie ale Decalogului