Figaro

„Autorul textului, Pierre-Augustin Caron de Beaumarchais, el însuşi un real model pentru personajul creat (ceasornicar, inventator, muzician, politician, refugiat, spion, editor, traficant de arme și revoluționar – atât francez, cât și american) şi-a pus mari speranţe în nivelul satiric al textului comic. Mai ales într-o vreme când puterea discreţionară făcea greu de suportat viaţa supuşilor lipsiţi de orice alt fel de sprijin decât un drept la viaţă „firesc, normal, natural”. Contemporaneitatea situaţiei nu mai cere lămuriri. Zice Figaro: „să te răzbuni pe cei care-ți strică socotelile, stricându-le la rându-ți pe-ale lor, e un procedeu curent. Aşa că… la fel vom proceda și noi!” Desigur, nu e singura dovadă de inteligenţă a personajului nostru, care îşi clamează dreptul de a fi… Figaro, adică de a nu accepta jocurile subterane care alterează adevărul, de a rămâne onest într-un profesionalism dovedit, de a-şi câştiga (şi păstra) o parteneră sentimentală pe măsura sa.

Un ritm sugerat încă din subtitlul piesei (La Folle Journée – Ziua nebună) a cerut un spaţiu scenografic generos în posibilitatea de a construi permanent cât mai multe ipostaze surprinzătoare faţă de indicaţia principală: viitorul dormitor conjugal – spaţiu de ecluză între pretenţiile celor doi stăpâni aflaţi în conflict.

Costumele unei epoci teatrale (mai degrabă decât exact istorice) vor colora o permanentă şi alertă mişcare a personajelor implicate (intrări şi ieşiri, apariţii şi dispariţii, treceri şi prezenţe – construite pentru a ilustra permanenta stare de neîncredere şi de suspiciune, de pândă şi de ascultare, de urmărire şi de supraveghere pe care o conduce, discret, din umbră don Basilio, dar pe care o practică toată lumea). Muzica inspirată de temele conflictuale (dar şi de culoarea personajelor principale) va puncta şi dezvolta, (printr-o repetată trimitere la cunoscuta arie a lui Figaro), surprizele care se înlănţuie fără încetare, spre menţinerea interesului spectatorului prins în jocul de oglinzi al propriilor sale (de)mascări morale şi satira fără drept de apel proferată în numele celor slabi de către un Figaro puternic, chiar dacă supus şi el greşelii, abil (şmecher), chiar dacă iubind dreptatea şi onestitatea, îndrăgostit real, chiar dacă (sau tocmai pentru că) se dovedeşte un fin cunoscător al firii umane. Introducerea în spectacol a personajului Beaumarchais, care îşi construieşte personajul Figaro la vedere, povestindu-i biografia plină de evenimente reale (am spune azi mediatice) îşi propune să lege cele două perioade istorice într-o atitudine generală de înţelegere a unei experienţe de viaţă exemplară şi a unei istorii inconfortabile, care se repetă spre dezamăgirea tuturor. Dar, cum spune Beaumarchais despre Figaro (sau poate chiar despre el însuşi): „Ce ciudate-nlănțuiri de fapte! Şi cum de i s-au întâmplat tocmai lui toate astea? Și de ce tocmai astea, și nu altele? Şi cine i le-a hărăzit? Plecat fără să ştie pe-un drum pe care îl va părăsi fără să vrea, l-a străbătut cu patimă, însetat de viață și de plăcerile ei… ambițios din mândrie… harnic de nevoie… și leneș din plăcere! A văzut de toate, a făcut de toate, a trecut prin toate. Cât a fost sărac, l-au disprețuit. Când a fost deștept, l-au urât. Acum, că are şi soție frumoasă, și avere toți vor dori să îi devină prieteni. Asta, atât timp cât nu vor uita că are şi nevastă… și bani ! E aşa de plăcut să fii iubit pentru tine însuţi! Şi să nu uitaţi: în Franţa, totul se sfârşeşte prin cântec.”

Mihai Lungeanu, regizor

Fotografii
Detaliile spectacolului
  • Zile
    Ore
    Min
    Sec
  • Data de început
    03/07/2021 19:00
  • Spațiul de joc
  • Adresă
    Bld. Magheru, Nr. 20, Sector 1, Bucureşti
  • Figaro

    de Pierre-Augustin Caron de Beaumarchais

    Traducerea şi adaptarea: Mihai Lungeanu

     

    Regia: Mihai Lungeanu

    Decorul: Victor Diaconu

    Costumele: Liliana Cenean

    Muzica: Tibor Cári

    Coregrafia: Mălina Andrei

    Asistent regie: Alexandra Aga

    Asistent costume: Maria Dore

     

    Distribuția:

    Pierre-Augustin Caron de Beaumarchais – Alexandru Repan

    Contele Almaviva, mare coregidor al Andaluziei – Dani Popescu

    Contesa, soția sa – Isabela Neamțu

    Figaro, valet de cameră al contelui și paznic al castelului – Răzvan Bănică

    Suzanne, prima cameristă a contesei și logodnica lui Figaro – Ioana Calotă

    Marcelline, guvernantă – Ada Navrot

    Bartholo, medic în Sevilla – Cristian Şofron

    Bazile, profesor de clavecin al contesei – Ion Haiduc

    Antonio, grădinarul castelului, tatăl lui Fanchette – Cristian Nicolaie

    Fanchette, fiica lui Antonio – Mihaela Subţirică

    Cherubin, primul paj al contelui – Ciprian Chiricheș / Theodor Șoptelea

    Don Gusman Brid’oison, locotenentul reședinței – Filip Ristovski

    Pedrille, hăitașul contelui – Vlad Gălăţianu

    Doi valeți – Cristian Baboș / Freddy Paraschiv

    Două fete – Diana Cîmpeanu / Ionela Bahnaru

  • Durata

    2h 10min