Ce am încercat să creez eu cu ajutorul textului lui Robert Mauro este un vis – VISUL DE A FI LUCID.
Suntem locuiţi de vise. Vin, pleacă, ne urmăresc o noapte sau o viaţă. Dimineaţa pipăim neîncrezători himerica lor prezenţă, alteori ne înghiontesc pe un drum la care nicicând nu ne-am fi aşteptat. Proiecţia unui joc secund ajunge pe pragul unei materializări. Da sau nu?
Dar e de-ajuns să ai un vis, cum ar fi visul de fi actor? E de-ajuns să simţi că-ţi fierbe în sânge?
Aşa că într-o sală de teatru, obişnuită aproape, publicul este chemat la un concurs, o audiţie. O provocare, ca în faţa unei oglinzi întoarse, pentru a descoperi, de fapt, ce înseamnă a fi actor, de a înţelege ce înseamnă a rosti nişte cuvinte pe scenă în faţa unor feţe care aşteaptă. Este actorul o voce a celui din public?
Este poate vorba, aici, de dorinţa secretă a unui outsider de a atinge clipa dulce a unei „răzbunări” spirituale, este mereu ardoarea de a convinge… Pe cine? Pe noi, pe cei din sală, pe cei care au nevoie de un actor, pe cei care controlează industria aceasta a teatrului. Este mereu şi îndoiala, este lupta între ceea ce simţi tu însuţi şi ceea ce încearcă toţi ceilalţi să te convingă să simţi.
Un actor se înfăţişează în faţa publicului cu o „disperare tăcută” de a-i face să creadă, poate nu prin lista lungă a unor roluri sau a unor poezii, ci poate chiar tocmai prin el, cel dintre „roluri” – actorul adevărat. Actorul una cu personajul, aşa cum publicul este avertizat de la început : „Cine eşti tu, cine e persoajul tău… să deveniţi una…”.
Un spectacol născut exact din setea de a juca. Un spectacol scris de un generos autor dramatic de peste ocean şi promovat, tot cu generozitate, de către Anca Sigartău care a ieşit, de asemenea, în faţa publicului cu propriul său vis, chiar şi după un lung timp al confirmărilor. Un spectacol despre poezie, ca soluţie pentru lumea în care trăim. „Cine sunt eu? Eu sunt un om cu un vis, visul să fiu actor şi ăsta-i un vis extraordinar!” (Robert Mauro) Şi „când ai un vis şi reuşeşti să-l vizualizezi foarte bine, atunci mergi până la capăt şi nu te lăsa!” (Michael Flatley).
Nu este doar un spectacol, este un dor de oameni, O ÎNTÂLNIRE LA TEATRU…
Radu Lupu
