Montarea cu Cloaca de la Nottara e a doua într-un șir de propuneri în jurul raportului feminin-masculin (după Villa Dolorosa, la Târgu Mureș), un raport ce-mi pare intrat într-o zonă de „transformări climatice” a căror natură mă străduiesc să o înțeleg.
Avem patru bărbați blocați în propriile lor vieți, lipsiți de elementul feminin, pe care nu-l mai percep și fără de care se mișcă bezmetic, egocentric, dar și extrem de fragil. Interacțiunea cu o femeie le arată ce și cum ar putea primi, dar nu văd, nu aud, nu vibrează. Deși dau semne că ar putea. Ba chiar că ar avea mare nevoie. Dar ei, ca niște băieței, încearcă să-și refacă „gașca”. Însă nici aici nu se mai întâmplă ce și cum trebuie.
E masculinitatea o forță ce nu-și mai găsește spațiul de manifestare? Există o discordanță între setările cu care ne-a înzestrat specia și mediul social pe care ni l-am construit? S-a ratat, s-a pierdut undeva, ceva?
Theodor-Cristian Popescu, regizor
Maria Goos (n. 1956) a absolvit Academia de Arte Dramatice din Maastricht în 1982 și în următorii ani a scris opt piese de teatru care s-au montat cu succes în toată țara. A fost managerul câtorva companii de teatru și director artistic al De Kompaan, până să treacă la scrierea de scenarii pentru seriale de televiziune, două dintre acestea având un succes fulminant în anii 90: Called to the Bar (cu Hugo Heinen și Pieter van de Waterbeemd) și Old Money, care a câștigat cele mai importante premii acordate pentru producțiile TV, printre care prestigiosul Silver Nipkows. În anii 2000, s-a întors la scrierea de piese de teatru, Family devenind piesa stagiunii 2000-2001, urmând să o adapteze pentru televiziune și apoi pentru marele ecran. Filmul a câștigat Gouden Kalf – premiul pentru cel mai bun film de dramă și Premiul Criticii la Festivalul de la Utrecht. În 2002, scrie piesa Cloaca, aceasta urmând să aibă un traseu spectaculos: a fost piesa stagiunii 2002-2003, iar în 2004 a fost monatată la faimosul Old Vic Theater în Londra, în regia lui Kevin Spacey. Adaptarea pentru televiziune a fost și ea recompensată, în 2004, cu Premiul Academiei Olandeze pentru cea mai bună dramă.
Audiență: N14 – Nerecomandat sub 14 ani
