Vestul singuratic

Vestul singuratic

de Martin McDonagh
Traducerea: Bogdan Budeş

Regia: Cristi Juncu
Scenografia: Carmencita Brojboiu

Distribuția:
Coleman – Florin Piersic Jr.
Valene – Vlad Zamfirescu
Welsh – Andi Vasluianu
Girleen – Ioana Calotă / Corina Dragomir

Durată: 3 h (cu pauză)

Coleman și Valene dau impresia că stau pe niște butoaie de pulbere, sunt gata să explodeze în orice moment. Relația dintre cei doi frați, care și-au pierdut tatăl în urma unui „accident” cu o armă de foc este una stranie, construită din conflicte și certuri permanente. Schimburile de replici sunt sclipitoare, iar personajele par să calce apăsat și zgomotos pe o coardă deja mult prea întinsă.

Unul dintre ei – Valene – colecționează statuete religioase, iar celălalt – Coleman – și-a făcut un obicei din a merge la înmormântări, în principal pentru mâncarea servită.

Fiecare îl provoacă pe celălalt, împingându-l spre limitele răbdării, singurul care încearcă să repare întrucâtva relația disfuncțională a fraților Connor fiind preotul Welsh. Dar sfaturile lui par să rămână neauzite pentru Coleman și Valene, ca și pentru restul satului în care își are parohia.

Însă, într-o răsturnare aproape mistică a rolurilor, se dovedește că tocmai cel care trebuia să fie salvatorul își așteaptă salvarea de la cei rătăciți…

Stagiunea 2014-2015

Sala George Constantin

Data premierei: 29 martie 2015

Vestul singuratic de Martin McDonagh

Traducerea: Bogdan Budeș

Regia: Cristi Juncu

Scenografia: Carmencita Brojboiu

Distribuția:

Coleman – Florin Piersic Jr.

Valene – Vlad Zamfirescu

Welsh – Andi Vasluianu

Girleen – Ioana Calotă / Corina Dragomir

Durata: 3 h (cu pauză)

Audiență: N16 – Nerecomandat sub 16 ani

 

Ce se întâmplă când un regizor extrem de talentat se întâlnește cu cinci actori pur- sânge, o scenografă inventivă și un autor care observă fiecare detaliu al condiției umane? Se naște un spectacol remarcabil.

Coleman și Valene dau impresia că stau pe niște butoaie de pulbere, sunt gata să explodeze în orice moment. Relația dintre cei doi frați, care și-au pierdut tatăl în urma unui „accident” cu o armă de foc este una stranie, construită din conflicte și certuri permanente. Schimburile de replici sunt sclipitoare, iar personajele par să calce apăsat și zgomotos pe o coardă deja mult prea întinsă.

Unul dintre ei – Valene – colecționează statuete religioase, iar celălalt – Coleman – și-a făcut un obicei din a merge la înmormântări, în principal pentru mâncarea servită.

Fiecare îl provoacă pe celălalt, împingându-l spre limitele răbdării, singurul care încearcă să repare întrucâtva relația disfuncțională a fraților Connor fiind preotul Welsh. Dar sfaturile lui par să rămână neauzite pentru Coleman și Valene, ca și pentru restul satului în care își are parohia.

Însă, într-o răsturnare aproape mistică a rolurilor, se dovedește că tocmai cel care trebuia să fie salvatorul își așteaptă salvarea de la cei rătăciți…

Nimic nu poate fi mai ofertant pentru un teatru și pentru publicul său decât un text modern, despre lucruri care neliniștesc, scris într-un ritm alert, fără ocolișuri și inhibiții inutile.

Întotdeauna relațiile interumane dintr-o comunitate, fie ea din Irlanda sau de oriunde, ne spun mai mult despre ființa umană decât zeci de tratate de psihanaliză. Așa că sunteți invitați să intrați în lumea plină de violență, de umor negru, dar și de neașteptată compasiune, a fraților Connor, a părintelui Welsh și a frumoasei Girleen Kelleher.

 

EXTRASE DIN TEXT:

WELSH: Sunt un preot jalnic, asta sunt. Nu-s deloc în stare să-l apăr pe Ăl-De-Sus când îl vorbește cineva de rău, și nu-i asta cea mai mare calitate a unui preot?

COLEMAN: Lasă, bă, părinte, că-s o grămadă mai rău ca tine, sun’ sigur. Tu ai o problemă. Ești prea moale. Bagi frica-n sticlele dă whisky și ți s-a blegit credința. Dacă lăsăm astea doparte, ești ok. În primu’ rând, tu nu profiți dă bieții copilași, și uite, deja ai avantaj în fața la juma’ dîn popii dîn Irlanda.

WELSH: Asta nu mă-ncălzește și-orcum procentu-i cam exagerat. Nu-s bun de nimic, am o parohie jalnică și cu-asta-basta. Două crime la catastif și pă nici unu’ dîn ei nu po’ să-i fac să confeseze. Decât că pariază la cursele de cai și gânduri necurate, decât atât să confesează, ticăloșii.

COLEMAN: Bă, părinte, nu cre’ că-i bine să-mi zici mie ce-ți confesează oamenii. Pă chestia asta po’ să fii și escomunicat. A fos’ și-un film pă chestia asta…

WELSH: Vezi?

COLEMAN: …cu Bronson.

WELSH: …Nu-s bun de nimic.

Scena 1, Vestul singuratic

[…]

GIRLEEN: … Cum merge?

COLEMAN: Bine. Tocma’ l-a băgat pă tata sub pământ.

GIRLEEN: Foaaarte mișto. M-am întâlnit cu poștașu’ pă drum și-avea o scrisoare pentru Valene. Lu’ poștașu-i place dă mine, știați? Cre’ că i-ar place să-mi intre-n chiloți, ‘s sigură dă asta.

COLEMAN: Eh. Și el ca restu’ lumii dîn Galaway, Girleen.

GIRLEEN: Galaway, pă puțin. Io aș zice tot UEu’. Eh, da’ n-o să-mi intre-n chiloți unu’ cu salariu de poștaș. Fiți siguri.

COLEMAN: Tai și bilet la intrare, Girleen?

GIRLEEN: Mă bate gându’, Coleman. Ce, te-nteresează? Face mai mult de-o bere și-o pungă dă bomboane, să știi.

COLEMAN: Păi am pă undeva un timbru dă vreo trei paunzi care nu l-am folosit niciodată.

GIRLEEN: Așa mai vii de-acasă. (Către WELSH.) Cam ce salarii mai au preoții, părinte?

WELSH: Da’ te-oprești odată?! Te-oprești? Nu-i de-ajuns că vinzi alcool din ușă-n ușă, mai tre’ să te și curvești pă deasupra?

Scena 1, Vestul singuratic

 

Gânduri din partea autorului

 

„E oarecum înspăimântător să-mi explic piesele, pentru că nu am făcut niciun fel de autoanaliză înainte de a le scrie și cred că am scris niște texte destul de bune. Consider că cea mai bună modalitate de a reuși să urmezi același drum în procesul de creație este să mergi mai departe, fără să analizezi.

Preotul [din Vestul Singuratic] este un om simplu. Nu știu dacă este milos din fire sau pur și simplu e incapabil să facă foarte mult rău. Este mai mult o reprezentare a ideii mele sau a credinței mele în Hristosul despre care am fost învățat când eram copil. Cred că e un Hristos sinucigaș, o imagine de care am fost mereu atașat. Cineva care se sacrifică pe sine, pentru binele celorlalți. Deși majoritatea glumelor din piesă sunt anti-catolice, portretul preotului este pro. El este figura salvatoare a seriei [Trilogia Leenane, care include și piesele The Beauty Queen of Leenane și A Skull in Connemara], pentru că, înainte de orice, e un om bun. Cred că se potrivește mai mult cu ideea despre Iisus, pe care o aveam în copilărie, decât cu cea despre creștinism.

Piesele conțin o mare parte din mine, ca în cazul oricărui scriitor care se exprimă pe sine, în munca sa. Eu spun povești și îmi pasă de poveștile pe care le spun.”

Martin McDonagh, dramaturg

 

Argumentul regizorului

„Vestul singuratic e unul dintre marile texte ale dramaturgiei contemporane – și scriu <<contemporane>> dintr-un fel de autocenzură, ca să nu fiu taxat imediat ca teribilist, dar aș scrie <<universale>> în loc de <<contemporane>>. Acum e acum: ar trebui să explic în câteva rânduri de ce mă lansez în asemenea elogii hazardate. Încerc.

Cred că Vestul singuratic reușește să foreze până la o adâncime foarte puțin prospectată a ceea ce numim ființa umană. Și descoperă acolo un strat magmatic despre care nu știm prea multe. Ni-l știm constitutiv, dar credem că e prea profund, pentru a ne mai putea afecta. Câteodată, da, erupe intempestiv în actualitatea existenței noastre pașnice, dar sedimentele pe care, ca oameni civilizați ce suntem, le-am acumulat spre a ne proteja reușesc <<să astupe craterul>>. Sau cel puțin așa credem. E un strat pe care l-aș numi, ca să rămân la termenii geologiei, stratul jurasic al ființei. Un zăcământ de animalitate primordială, despre a cărui existență nu prea vrem să fim informați.

Există o perioadă în viața omului când stratul acesta se află foarte aproape de <<suprafață>> – educația, cultura și celelalte unelte ale civilizației n-au apucat să-l îngroape. Perioada asta o numim copilărie. (Apoi, în adolescență, apar erupțiile de care aminteam anterior, cu craterele aferente, pe care le numim coșuri!)

În copilărie nu știm ce e bine și ce e rău. Suntem amorali. Suntem inocenți. Din cauza asta copiii care au făcut ceva rău nu ajung la închisoare – considerăm că nu sunt încă responsabili pentru faptele lor. Nu sunt încă civilizați. Sunt încă prădători. Sunt în perioada jurasică a evoluției. Dar îi iubim. Mai mult, copiii sunt, în ordinea mântuirii, modele! Doar fiind ca ei vom intra în Împărăția Cerurilor!

Vestul singuratic ne spune o poveste cu niște oameni care au rămas, la patruzeci de ani, precum copiii. ”

Cristi Juncu, regizor

 

Actorii, despre Vestul singuratic

Florin Piersic Jr.: Au trecut 15 ani de când n-am mai lucrat cu alt regizor de teatru. Adică n-am lucrat decât în regia mea. În teatru. În film e altă poveste. Dar în teatru e chiar un debut la 46 de ani. Au existat propuneri în această perioadă, numai că n-au fost îndeajuns de interesante. […] Cristi Juncu a fost foarte speriat câteva zile, că auzise el tot felul de povești cu zâne și cu pitici, cum că eu aș renunța după scurt timp. I-am spus să se liniștească, fiindcă nu las oamenii baltă. Cel mult după două zile de repetiție pot spune că nu ne înțelegem și că e păcat să mergem în continuare și să ne risipim energia inutil. Dar în cazul de față s-au mișcat bine lucrurile și eu zic că avem un spectacol solid.

Sanda Vișan: Dacă 15 ani nu te-ai lăsat tentat de niciun regizor, ce ai găsit interesant în acest proiect al Teatrului Nottara?

Florin Piersic Jr.: Interesant trebuie să fie în primul rând textul și, în al doilea rând, trebuie să vezi că discursul regizorului are un impact asupra ta, ca actor. Astea sunt condițiile necesare și suficiente, pentru că altfel de ce aș fi plecat dintr-un teatru, unde eram angajat, dacă nu ca să fac lucruri care să-mi aducă bucurie? Cristi e unul dintre regizorii cu care îmi doresc de mult să lucrez. Am fost anul trecut la Arad, într-un festival, și am avut marea plăcere să văd Trilogia belgrădeană, pusă de el la Râmnicu-Vâlcea. Am descoperit atunci și niște actori absolut minunați. Am simțit și mâna regizorului. Cristi are o discreție în a se manifesta, astfel încât actorii se văd. Juncu se sprijnă mult pe actori.

Sanda Vișan: Ce trebuie să aibă un text, ca să spui da, la propunerea unui regizor?

Florin Piersic Jr.: Mi-am dorit de ceva vreme să joc într-o comedie bulevardieră. Dacă o să se ivească ocazia și o să fie o comedie de calitate – fiindcă există și așa ceva – îmi doresc foarte mult să văd publicul fericit, râzând la fiecare 10-15 secunde, pe sistemul ăsta replică-poantă.

Aș putea să compar, deși comparația e destul de forțată, Vestul singuratic cu o comedie bulevardieră, până la un punct. Aici intervine elementul ăla pe care mi-l doresc foarte mult: s-a întâmplat la al doilea spectacol să se nască momente în care spectatorii nu știau foarte bine ce să facă, să râdă, dar în același timp aveau lacrimi în ochi.

Asta e greu de obținut, dar nu imposibil. Asta-i zona pe care o caut, de fapt, cam în tot ce fac. La Vestul singuratic energia e râsul, care în colectivitate face bine și vindecă. Într-un anumit fel, e foarte interesant: să râzi din tot sufletul și la un anumit moment să-ți iei o palmă mare peste față

Sanda Vișan: Crezi că publicul de vârsta a treia o să râdă la acest spectacol cu un limbaj decoltat?

Florin Piersic Jr.: Cred că da, în ciuda limbajului violent, nu cred că spectacolul e vulgar. Există tot felul de cuvinte, care, fie au fost inventate de Bogdan Budeș, care a tradus textul, ori de noi care am încercat să ducem munca lui Bogdan mai departe. Și aici a apărut bucuria colaborării cu Cristi, pentru că ne-a dat libertate de multe ori, rolul lui, la un moment dat, era să spună: asta da, asta nu, aici mergeți prea departe. Dar cred că orice om între 18 și 88 de ani poate să se bucure de spectacolul ăsta. Îmi doresc să fac asemenea lucruri. Știu bine că teatrul moare, că puțină lume o să vină să vadă Vestul singuratic

Sanda Vișan: Mă îndoiesc, deja e supervândut.

Florin Piersic Jr.: Da, dar la o sală de 120 de locuri…

Sanda Vișan: Un asemenea spectacol se poate juca și la sala mare, poate că direcția teatrului se va gândi la acest lucru…

Florin Piersic Jr.: Ce să spun, iubesc și teatrul, și filmul, dar teatrul e călătoria aia specială. Am trăit situația, în cazul one-man show-ului cu care mă mai plimb prin țară, Freak Show, am observat că pot să aduc la un numitor comun doi oameni care sunt generații diferite. Am văzut lumină și entuziasm în ochii unor oameni foarte bătrâni sau foarte tineri. Înseamnă că mi-am atins scopul. Și în cazul de față contează să ai mintea deschisă și să-ți dai voie să vezi o poveste mai ciudată.

În noua montare de la Nottara, Florin Piersic Jr. și Vlad Zamfirescu îi interpretează pe cei doi frați dintr-un sat uitat de lume, din vestul Irlandei, care se înfruntă, ca întotdeauna. Numai că acum suntem exact după înmormântarea tatălui lor, mort prin împușcare, iar obișnuitele lor dispute cotidiene capătă o ascuțime nouă: vorbele șuieră ca gloanțele, de la unul la altul, la fel și pumnii, pentru că un secret adânc ascute vechiul conflict.

Vlad Zamfirescu: Personajele fac parte dintr-o pătură socială destul de joasă, cu un IQ și o educație destul de mici. Îi regăsim peste tot în lume, nu numai în Irlanda. Dar ce ne-a interesat pe noi e componenta umană a acestor personaje, felul în care relaționează și cum simt durerea și bucuria. Și unde mă pot eu regăsi în oamenii ăștia. Atunci devine interesant, când reușesc și eu, ca spectator, ca om care vede din afară, să mă regăsesc în niște caracteristici umane ale acestor personaje.

Sanda Vișan: Dincolo de aparențe.

Vlad Zamfirescu: Dincolo de aparențe, dincolo de educația diferită, să le înțelegem punctul de vedere, nu neapărat să fim de acord.

Preotul catolic al satului, interpretat de Andi Vasluianu, încearcă să medieze conflictul dintre cei doi frați, dar este el însuși copleșit de apăsătoarea atmosferă a satului, cu morți neexplicate și nemărturisite la spovedanie și cu o populație total supusă zeului alcool.

Sanda Vișan: Ai spune că textul noului spectacol de la Nottara, Vestul singuratic, este un text al generației tale?

Andi Vasluianu: Nu cred în categorisirea pe generații. Cred că există texte… și texte. Bune și rele. Pe vremuri, când se puneau piese americane la Bulandra, când era Ciulei director, poate și atunci se spunea: e un text al generației. Nu cred în asta. Cred că acesta e un text care ne-a plăcut și pe care ne-am hotărât să-l facem și cu asta, basta. Mie mi se pare un text foarte greu.

Sanda Vișan: Sub ce aspect?

Andi Vasluianu: Are o doză de amoralitate destul de puternică. Și asta e foarte greu de îngurgitat de către spectator.

Sanda Vișan: Și de actori?

Andi Vasluianu: Mai ales de actori, pentru că ei trebuie să creadă în situația aia. Trebuie să te duci cu toată ființa către personaj, să-l înțelegi. De obicei, când vezi pe cineva amoral, ori îl consideri nebun, ori animal, numai om nu. Dar e și un soi de libertate în amoralitate. Iar asta mi se pare mie de văzut în spectacolul ăsta: libertatea pe care o conține amoralitatea personajelor, mai ales a celor doi frați, jucați de Florin Piersic Jr. și Vlad Zamfirescu, mi se pare interesant de urmărit.

Sanda Vișan: Și în această atmosferă de amoralitate, cum se plasează preotul pe care îl interpretezi?

Andi Vasluianu: Cred că există niște planuri, pentru că asta a fost discuția mea cu Juncu încontinuu: cât din ceea ce-și dorește el vine și din viața lui de dinainte de a fi alcoolic sau cât este influențat această poveste cu alcoolul. Asta mi-a venit foarte greu să cuprind. Cred că un melanj între cele două: cu toate că e absorbit de alcool, încearcă să-i scoată din noroi.

Iar această lume de bărbați plini de frustrări primește din când în când o rază de lumină, tânăra liceană, care stinge cu Guiness setea bețivilor locului, ca să mai facă și ea un ban. Organizând un casting pentru rolul tinerei de 17 ani, Cristi Juncu a făcut o dublă distribuție pe acest rol de ingenuă pătată, fiindcă i-a plăcut prestația ambelor actrițe ale Teatrului Nottara.

Sanda Vișan: E un text intens cel pe care l-a ales Cristi Juncu și e un spectacol de bărbați, cu scurte apariții ale tinerei pe care o interpretezi.

Ioana Calotă: Dificultățile țin de subconștient.

Sanda Vișan: De ce?

Ioana Calotă: Trebuie să-ți aduci aminte și să te lași practic vulnerabilă, sensibilizată, să devii acel atlet al emoțiilor. În acest tip de texte trebuie să se simtă ce e în adâncul adâncului tău, iar tu să acoperi cu o mască socială, lăsând, totuși, să iasă ce trebuie. E un text provocator pentru mine, fiindcă sunt puține scene, dar în cele trei apariții trebuie să am niște fațete foarte clare și mesajul meu să ajungă foarte clar la public. Aceasta ține de inspirația pe care o am. Trebuie să fiu destul de aplicată, încât să se vadă ce treabă are fata asta, de ce e singura femeie, care e rolul Evei în această teroare bărbătească.

E un spectacol despre copilăria adâncă, frumoasă, care încă nu s-a terminat, din păcate. Ei sunt adulți, au patruzeci și ceva de ani și trebuie să-și retrăiască într-un fel coșmarurile din copilărie, să le treacă printr-o suferință, printr-un catharsis, care până la urmă se întâmplă. De aceea, într-un fel, se găsește mântuirea, mesajul piesei este atins.

Sanda Vișan: Ce provocări are acest rol pentru tine?

Corina Dragomir: Nu e un rol ușor, chiar dacă este singura fată din distribuție. E foarte greu, dar în același timp ne-a și fost ușurată munca, nouă, fetelor, pentru că băieții au fost protectori cu noi – regizorul și colegii actori. Provocarea e mare, nu e simplu să faci ceva simplu, ești mereu tentat să complici lucrurile, când îi ai alături pe cei trei, care se provoacă constant din punct de vedere profesional. E foarte ușor să cazi în capcană, dar Cristi Juncu a știut exact ce vrea de la fiecare personaj.

De asemenea, nu e ușor să fii pe dublu rol. Pentru mine e prima oară în carieră. E o lecție de generozitate. Am avut noroc de o colegă profesionistă, așa că nu au fost probleme, dimpotrivă, ne-am susținut. Pentru mine a contat enorm.

Fragmente din articolul Piersic Jr. Is back, cuprinzând interviuri cu actorii producției Vestul singuratic, realizat de Sanda Vișan și publicat integral pe blogul ziarului Adevărul.

Despre autor

Cu aerul său de gentleman rebel, Martin McDonagh este unul dintre cei mai importanți dramaturgi contemporani irlandezi și, de asemenea, un foarte apreciat scenarist și regizor de film.

Având origine și cetățenie dublă (mamă britanică și tată irlandez), este singurul scriitor de texte dramatice, de la Shakespeare până azi, care a avut patru piese montate simultan pe scenele teatrelor londoneze.

Direct, viu, de o inteligență ascuțită și un frust, dar autentic umor negru, Martin McDonagh pune în pagină o lume atipică, o lume cu coordonate și sisteme de referință proprii, o lume închisă, izolată, într-o Irlandă a unui timp parcă ireal.

La o scurtă trecere în revistă a activității sale, cititorul este impresionat de portofoliul de premii și nominalizări. Printre alte creații dramatice ale irlandezului, multi-nominalizate și răsplătite cu importante distincții, se numără și Omul-Pernă, nominalizat, în 2005, la Premiile Drama Desk și la Premiile Tony, Locotenentul din Inishmore, piesă câștigătoare, în 2003, a Premiului Critics’ Circle Theatre pentru cel mai promițător dramaturg, și nominalizată în 2006 la Premiul Laurence Olivier, Regina frumuseții din Leenane, câștigătoare a Premiului Drama Desk pentru Cea mai bună piesă, în 1996, a Premiului Laurence Olivier, pentru comedie contemporană, 1998, și nominalizată la Premiile Tony, în același an.

Vestul singuratic, text scris în 1997 (și nominalizat, doi ani mai târziu la Premiul Tony pentru cea mai bună piesă), face parte din Trilogia Leenane a lui McDonagh, alături de mult apreciata Regina frumuseții din Leenane și de Craniul din Connemara (cu care a fost nominalizat, tot în 1997, la Premiul Laurence Olivier pentru Cea mai bună comedie).

 

 

 

05 Martie 2020, ora 19:00, Sala George Constantin
02 Februarie 2020, ora 19:00, Sala George Constantin
31 Octombrie 2019, ora 19:00, Sala George Constantin
20 Iunie 2019, ora 19:00, Sala George Constantin
30 Ianuarie 2019, ora 19:00, Sala George Constantin
17 Ianuarie 2019, ora 19:00, Sala George Constantin
25 Noiembrie 2018, ora 19:30, Sala George Constantin
25 Octombrie 2018, ora 19:00, Sala George Constantin
30 Septembrie 2018, ora 19:00, Sala George Constantin
14 Martie 2018, ora 19:00, Sala George Constantin
17 Februarie 2018, ora 19:00, Sala George Constantin
31 Ianuarie 2018, ora 19:00, Sala George Constantin
18 Ianuarie 2018, ora 19:00, Sala George Constantin
01 Noiembrie 2017, ora 19:00, Sala George Constantin
06 Octombrie 2017, ora 19:00, Sala George Constantin
24 Septembrie 2017, ora 19:00, Sala George Constantin
14 Mai 2017, ora 18:00, Sala George Constantin
08 Aprilie 2017, ora 19:00, Sala George Constantin
10 Martie 2017, ora 19:00, Sala George Constantin
18 Ianuarie 2017, ora 19:00, Sala George Constantin
06 Noiembrie 2016, ora 19:00, Sala George Constantin
06 Noiembrie 2016, ora 19:00, Sala George Constantin
30 Octombrie 2016, ora 19:00, Sala George Constantin
14 Iunie 2016, ora 16:00, Sala
08 Iunie 2016, ora 19:00, Sala
25 Mai 2016, ora 19:00, Sala
30 Martie 2016, ora 19:00, Sala
12 Noiembrie 2015, ora 19:00, Sala George Constantin
26 Octombrie 2015, ora 19:00, Sala George Constantin
25 Octombrie 2015, ora 19:00, Sala George Constantin
16 Octombrie 2015, ora 20:00, Sala George Constantin
01 Octombrie 2015, ora 19:00, Sala George Constantin
01 Octombrie 2015, ora 19:00, Sala George Constantin
18 Septembrie 2015, ora 19:00, Sala George Constantin
18 Septembrie 2015, ora 19:00, Sala George Constantin
12 Iunie 2015, ora 19:00, Sala George Constantin
29 Mai 2015, ora 19:00, Sala George Constantin
07 Mai 2015, ora 19:00, Sala George Constantin
25 Aprilie 2015, ora 19:00, Sala George Constantin
09 Aprilie 2015, ora 19:00, Sala George Constantin
29 Martie 2015, ora 19:00, Sala George Constantin
15 Martie 2015, ora 19:00, Sala George Constantin
15 Februarie 2015, ora 19:00, Sala George Constantin
08 Februarie 2015, ora 19:00, Sala George Constantin
15 Ianuarie 2015, ora 19:30, Sala George Constantin
14 Ianuarie 2015, ora 19:30, Sala George Constantin

Arhivă articole