Totul e relativ

Stagiunea 2016-2017

DOSAR DE PREZENTARE

Sala Horia Lovinescu

Primele reprezentații: 12 și 13 mai 2017

Totul e relativ de Alan Ayckbourn
Traducerea: Irina Velcescu

Regia: Felix Alexa

Scenografia: Andrada Chiriac

Muzica: Alexei Țurcan

Light design: Felix Alexa

Distribuția:

Ginny – Raluca Gheorghiu
Greg – Gabriel Răuță

Sheila – Catrinel Dumitrescu
Philip – Constantin Cotimanis

Durata: 2 h

Sinopsis

Greg și Ginny sunt tineri, se iubesc și sunt pe punctul de a se căsători. Numai că Ginny îi ascunde lui Greg câteva detalii despre viața ei, care ar putea arunca în aer liniștea viitorului cuplu. Acesta este și momentul când în poveste intervin Philip și Sheila, un cuplu mai în vârstă, cu nelămurite – încă – și, tocmai de aceea, amuzante legături cu tinerele personaje. Încurcături de situație, de limbaj și de intenții sunt presărate de-a lungul piesei, sporind tensiunea și desfătarea spectatorului. Iar la sfârșit câteva întrebări ne rămân agățate în minte. Este dragostea sinceră? Cât suntem dispuși să mințim într-un cuplu? Cât este adevăr și cât este amăgire într-o iubire?

Argumentul regizorului

„Am ales să montez textul lui Alan Ayckbourn cu senzația că nevoia acută de comedie a publicului, nevoie ce vine din dorința de a evada din realitatea înconjurătoare, va fi satisfăcută, dar într-un mod mai straniu. Și asta pentru că ceea ce m-a atras cu adevărat în Totul e relativ nu e numai scriitura dramatică, ce îmbină armonios replicile cu haz și situațiile magistral construite, ci un cinism profund, un umor negru ce ține de relativitatea și fragilitatea sentimentelor, o ambiguitate a relațiilor degradate, ce produce un comic exploziv, dar care are la bază, paradoxal, o tristețe profundă. Tristețe ce vine tocmai din faptul că iubirea, certitudinile, totul în viață… e relativ.”

Felix Alexa, regizor

Despre piesă

În 1967, Alan Ayckbourn a obținut cu piesa Relatively Speaking primul său succes la Londra. Intitulat inițial Meet My Father, textul este o farsă care prezintă complicațiile apărute în momentul în care un tânăr merge în vizită la fostul iubit al viitoarei sale logodnice și la soția acestuia, crezând însă că se află în casa părinților logodnicei. Piesa introduce ceea ce avea să devină o caracteristică a stilului „Ayckbourn”: interacțiunea dintre personaje cu firi diferite, puse în situații mai puțin obișnuite.

Relatively Speaking a avut premiera mondială la Scarborough, în 1965. Doi ani mai târziu, a fost montată la Londra, la Duke of York’s Theatre. A fost și spectacolul care l-a lansat pe Richard Briers, care juca alături de Michael Hordern și Celia Johnson. De atunci, piesa a fost montată în repetate rânduri de companii profesioniste și de amatori, iar în 2013, s-a jucat timp de trei luni la Wyndham Theatre din Londra, cu Felicity Kendal în rolul Sheilei.

Piesa a fost jucată și la Singapore, Kuala Lumpur, Sri Lanka și, în mai 2007, la British Theatre Playhouse.

În cartea sa The New British Drama: Fourteen Playwrights since Osborne and Pinter /, Dramaturgia britanică nouă: paisprezece dramaturgi de la Osborne și Pinter încoace, criticul Oleg Kerensky observa că această piesă l-a impus pe Ayckbourn ca „scriitor de comedii-farse ingenioase, cu talent al dialogului și o aplecare către situații complexe și intrigi pline de inventivitate.”

EXTRASE DIN TEXT

GREG (de afară): Ei, pentru numele lui Dumnezeu! Ce-i asta?

GINNY: Ce?

GREG (de afară): Baia asta e plină cu flori.

GINNY (se oprește din îmbrăcat): Da, eu le-am pus acolo. Am zis că le pun.

GREG: Ai pus un buchet în cadă. În total sunt cinci.

GINNY (inocent): Pe bune?

(Greg apare în ușă încărcat de flori)

GREG: Cinci. (Le numără și pe celelalte trei aflate pe ici-colo) Cinci, șase, șapte, opt. De unde le ai?

GINNY: Pe alea tu mi le-ai luat.

GREG: Da, ale mele sunt alea de doi shillingi, știu. Astea de la cine sunt? Hmm?

GINNY: Păi, îl știi pe bătrânelul ăla care vinde flori la colțul ăla cu chioșcul?

GREG: Nu.

GINNY: Păi, este un bătrânel în colțul străzii, care are un chioșc unde vinde flori. Și le dădea foarte ieftin ieri seară, vineri. Că era sfârșit de săptămână. Am vrut să cumpăr un buchet și el mi-a zis că îmi dă cinci la preț de două. Nu puteam să zic nu.

GREG: Nu.

GINNY: Erau furate, probabil.

GREG: Din grădina reginei-mame.

GINNY: (fără implicare) Da.

GREG: Cam așa pare. (Se întoarce și apoi din nou la ea) A, apropos, și celelalte două de unde sunt?

GINNY: Pe alea mi le-a făcut cadou.

GREG: Am înțeles. (Se întoarce în baie)

[…]

GREG: (simplu) Cine locuiește la Willows, în Lower Pendon, Bucks?

GINNY: (îi scapă fardul din mână – îl recuperează) De unde ai scos-o?

GREG: Cine locuiește acolo?

GINNY: (se așază lângă el) Unde-ai găsit adresa aia?

GREG: Sună pompos. Willows, Lower Pendon.

GINNY: Mi-ai umblat prin lucruri?

GREG: Nu.

GINNY: Atunci, zi-mi de unde ai adresa, vreau să știu.

GREG: E scrisă aici. (Ridică pachetul de țigări) Uite. Willows, Lower Pendon, Bucks. E cineva pe care îl cunoaștem?

GINNY: (se mișcă iar să se vadă în oglindă) Nu.

GREG: (se ridică) Cine locuiește acolo?

GINNY: (se întoarce) Părinții mei.

GREG: (se îndreaptă spre fața scenei) A, păi atunci cred că ai o memorie foarte proastă, din câte îmi dau seama. Adică, nu poți să zici că eu aș fi cine știe ce fiu devotat – părinții mei pot să confirme -, dar măcar știu unde locuiesc.

GINNY: (se apără) Am notat-o pentru cineva de la birou – o fată, dar a uitat s-o ia. Îi știe, că am făcut școala împreună. Vrea să le scrie. Bine?

GREG: Te cred.

GINNY: Sigur?

GREG: Da.

GINNY: Pe bune?

GREG: Da. Gata.

[…]

GREG: O nouă slăbiciune pentru dulciuri?

GINNY: A, alea…

GREG: Da. (Se apleacă să le ridice) Pe astea cine ți le-a mai vândut?

GINNY: Nimeni. Sunt mostre. Mostre gratuite. Știu o fată care lucrează într-o ciocolaterie. Și le ia gratis. Doar că ea ține cură. Așa că mi le dă mie.

GREG: Parcă și tu țineai cură?

GINNY: Da, țin. Dar nu așa drastică.

GREG: (clar neconvins) Am înțeles.

GINNY: (simțindu-l) Păi, și atunci de unde să fi venit?

GREG: Îmi încolțesc multe explicații în minte. Cea mai măgulitoare ar fi că au rămas după predecesorul meu.

GINNY: Cine?

GREG: Știi tu, bărbatul ăla de care ai uitat complet. Mai știi?

GINNY: A, ăla a fost acum ani de zile. Nu. (Se întoarce la oglindă să termine de aranjat părul.)

GREG: Înțeleg. Nu prea vorbești despre el, așa-i?

GINNY: Ți-am zis.

GREG: Nu prea multe.

GINNY: E îngropată treaba. Am uitat și cum arată.

GREG: Unde a dispărut?

GINNY: Înapoi la nevastă, bănuiesc. Habar n-am.

GREG: Tipul ăla mai în vârstă. Trebuie să fie drăguț să fii cu cineva de vârsta ta, nu? Nu puteați să aveți prea multe în comun. Ți-a povestit din al Doilea Război Mondial? (Pune înapoi sertarul și îl închide.)

GINNY: Hai, nu fi rău!

GREG: Păi…

GINNY: (se întoarce spre el) Greg, ce-ai face dacă te-ai întâlni vreodată cu el?

GREG: (serios) I-aș trage una. Tare.

GINNY: Te cred cu asta.

GREG: Păi, mă bucur al dracu’ pentru tine că te-a părăsit, asta-i tot.

GINNY: Nu m-a părăsit. Eu l-am părăsit pe el.

GREG: (peste, cu înțelegere) Sigur.

GINNY: (ușor iritată) Serios! (Se îndreaptă spre alcov după haină.)

GREG: (calmând-o) Da, sunt sigur că așa e. Doar că mă gândeam cât de des întâlnești pe cineva care să fi fost părăsit? Adică, cred că știu zeci de persoane care la un moment dat au părăsit pe cineva. Dar rar dai de cineva care să fi fost părăsit. (Se așază pe pat) Nu crezi că-i ciudat? Unde s-or duce toți părăsiții, săracii de ei, asta aș vrea să știu. Nu se poate să se fi aruncat toți în râuri. Le-ar fi înfundat până acum. Dispar ca elefanții când mor sau ca muștele iarna, nu crezi?

GINNY: (reapare ținându-și haina, pe care o pune pe scaun) Chiar n-am de unde să știu.

Despre autor

Sir Alan Ayckbourn s-a născut în 1939 și este un prolific dramaturg și regizor britanic. A scris peste șaptezeci de piese și a fost, între 1972 și 2009, directorul artistic al Teatrului Stephen Joseph din Scarborough, unde au fost jucate în premieră aproape toate piesele sale. Peste patruzeci dintre acestea au fost jucate, ulterior, la teatre din West End, la Royal National Theatre sau la Royal Shakespeare Company. Piesele lui Ayckbourn au fost traduse în peste treizeci și cinci de limbi și se joacă pe scenele din întreaga lume. Zece dintre ele au fost montate și pe Broadway.

Prima lui piesă de succes, Relatively Speaking, a intrat, în 1969, în repertoriul de la Duke of York’s Theatre. Cu The Norman Conquest a câștigat Premiul Evening Standard pentru cea mai bună piesă a anului, în 1974. Ulterior, Alan Ayckbourn avea să repete acest succes de mai multe ori în carieră. În scurt timp, a devenit unul dintre cei mai importanți dramaturgi britanici, fiind asemănat de critici cu americanul Neil Simon. În 1974, a scris alte două piese de succes, Absent Friends și Confusions și a fost declarat „Dramaturgul anului” de către Variety Club of Great Britain.

Alan Ayckbourn a continuat să fie prolific și în anii ’70 -‘80, publicând cel puțin o piesă în fiecare an. Printre creațiile cele mai importante din acea perioadă se numără: Bedroom Farce, Way Upstream și A Chorus of Disapproval, ultima fiind ecranizată în 1989. Alan Ayckbourn a scris destul de mult și în anii ‘90. Toate piesele lui au avut premiera la Scarborough și au fost jucate, apoi, în forme revizuite, la teatre din West End.

În 1997, Alan Ayckbourn a fost înnobilat de către regina Elisabeta a II-a, pentru contribuția adusă la dezvoltarea teatrului britanic. Sir Ayckbourn a continuat să scrie și să-și pună în scenă propriile piese. Cu fiecare nou text, și-a consolidat reputația ca unul dintre marile nume ale teatrului contemporan. A câștigat numeroase premii, printre care șapte distincții acordate de publicația londoneză Evening Standard și un Premiu Tony.

Alan Ayckbourn, un maestru al satirizării clasei mijlocii și a manierelor acesteia, a fost comparat deseori cu Noël Coward și cu Harold Pinter. Inspirându-se din mediul în care a crescut, el realizează portrete de o ironie mușcătoare ale oamenilor ce duc o viață banală, piesele lui pendulând între comedie și farsă.

Dosar realizat de Claudiu Sfirschi-Lăudat