Mitică Popescu

Sala Horia Lovinescu

Prima reprezentație: 11 noiembrie 2018

Mitică Popescu de Camil Petrescu

Regia și versiunea scenică: Dan Tudor
Scenografia: Corina Grămoșteanu
Muzica: Vlaicu Golcea
Mișcarea scenică: Florin Fieroiu
Concepția video: Ciprian Duică

Distribuția:

Mitică Popescu – Dan Tudor
Patroana – Ada Navrot
Directorul – Dani Popescu
Jean Goldenberg – Cristian Nicolaie
Angela – Raluca Tița
Didi – Daniela Minoiu
Belgrădeanu – Ion Haiduc
Ana – Andreea Măcelaru Șofron
Secretarul General – Mihai Marinescu
Buiac – Mircea Teodorescu

Regia tehnică: Laura Libiu
Sufleur: Diana Cîmpeanu

Durata: 1 h 40 min.

La apariția, în 1928, a comediei Mitică Popescu (redacția Cetății literare), Eugen Lovinescu sublinia (în Rampa, martie 1928) originalitatea personajului prin comparația cu prototipul caragialean, îndrăzneala autorului de a da o dimensiune profund umană unei imagini compromise de ironia marelui clasic.

Camil Petrescu a scris Mitică Popescu în 1925 – 1926. Piesa a fost montată pentru prima oară în 1928, la Teatrul Național București. A rămas celebră versiunea radiofonică a spectacolului din 1956, în regia lui Paul Stratilat, cu Radu Beligan în rolul titular. În 1984, Manole Marcus a ecranizat textul lui Camil Petrescu.

Mitică Popescu aduce o variațiune interesantă în producția dramatică a domnului Camil Petrescu. Talentul său dramatic se afirmă, astăzi, sub forma comediei. Într-un cadru de situații amabile, se desprinde o realitate socială românească, o producție autohtonă, un tip de o specificitate orășenească sau numai pur și simplu bucureșteană, care s-ar părea că tinde să devină expresia imperativă a românului citadinizat: amestec de blagă, de scepticism, de butadă fanfaroană, cunoscut și din Caragiale, căruia domnul Camil Petrescu i-a adăugat, ca un element inedit: bunătatea ce se ascunde sub pudoare. Mitică se laudă, așadar, cu ceea ce nu are și își acoperă virtuțile reale, în situații ușoare și în miticisme spirituale sau numai variate – și nu depinde decât de imponderabile ce planează întotdeauna asupra destinelor teatrale, pentru ca acest Mitică sporit sufletește, reabilitat, să-l facă uitat pe vechiul Mitică, simplu garçon ușuratic, integrându-se sub forma aceasta mai complexă și mai onorabilă în galeria tipurilor naționale.

Eugen Lovinescu – Rampa, 31 martie 1928

În sala de festivități a ziarului Universul (etaj 5) funcționează de ceva vreme, Seminarul de regie experimentală, patronat de domnul Camil Petrescu.

Decadența din ce în ce mai vertiginoasă a teatrului din ultimii 20 de ani a sugerat domnului Camil Petrescu creșterea unui atelier de artă, care să pună bazele unei adânci reforme teatrale. Având la temelie înmănuncherea și colaborarea elementelor de structură, substanță și concret, acest seminar își propune să alimenteze viitoarea existență a teatrului românesc cu actori, regizori și chiar spectatori ai adevăratului teatru, care va fi departe de teatrul comercial de azi.

Domnul Camil Petrescu are în spate experiența și roadele pe care le-au dat școala de regie experimentală fondată de domnia sa în 1939, care a furnizat câteva elemente strălucite primei noastre scene, Teatrul Național.

Am asistat în repetate rânduri la ședințele acestui seminar. Ne oprim la trei mari și fundamentale inovații puse în practică de domnul Camil Petrescu.

Prima: Interpretul trebuie să capete o spontaneitate, plasticitate și autenticitate, suprimându-și din minte orice rigiditate care duce la șabloanele de interpretare pe care impresarii noștri nu uită să le speculeze comercial, în defavoarea actorului. Jocul actorului nu trebuie să se multiplice în serie, să capete un tipar constant sau restrâns. Este o sarcină grea, care pretinde trudă și perseverență.

A doua: Fiecare interpret trebuie să devină el însuși, să fie o personalitate distinctă. „Personalitate, cât mai multă personalitate este esențialul pe care trebuie să-l intuiască interpretul”, spunea Camil Petrescu.

A treia: Interpretul trebuie să treacă de la dramă la comedie, de la joc la regie, de pe scenă în sală.

Valeriu Popovici – Fapta, 3 aprilie 1945

Nici azi nu se dumiresc prea bine confrații ce este, la urma urmei, Camil Petrescu. Când îl cred poet, el e romancier; când au stabilit că e romancier, el e autor de teatru. De-abia s-au învățat cu el autor, că e matematician. Când încep să se deprindă cu această fază, Camil Petrescu se mărturisește filosof… În toate cazurile el refuză să afirme că e scriitor și, totuși, e scriitor… Eu aș prefera să-l știu atât: scriitor. Este el mai mult decât un scriitor? Este el mai puțin? Ceea ce-i sigur este o mare individualitate.

Tudor Arghezi – Tablete de cronicar, 1943

Argumentul regizorului

„Mitică este bucureșteanul par excellence” spune I.L. Caragiale, nașul acestui tip care „face spirite nesărate”. Fizionomia morală este aceea a bucureșteanului care pare un personaj cu totul neserios: lăudăros fără pereche, chiulangiu, crai de mahala, farseur de prost gust.

Autorul acestei comedii este el însuși regățean și român. El nu s-a putut împăca în niciun mod cu această reputație a lui Mitică, pe care îl consideră frate bun. El crede că Mitică adoptă voit forma vulgară, aceasta fiind un simplu mod de a se apăra în fața vieții, așa cum unii timizi sunt obraznici, iar unii bătrâni, morocănoși.

Teza acestui spectacol este că un om nu trebuie judecat după ceea ce spune, ci după faptele sale. La 90 de ani de la premiera absolută a piesei lui Camil Petrescu, Teatrul Nottara aduce în atenția publicului un Mitică Popescu nou, sensibil, comic fără ostentație.

Actori importanți și un regizor-actor cu box office vă invită la un spectacol care va fi, cu siguranță, un mare succes de public la Teatrul Nottara.

Despre autor

Camil Petrescu s-a născut la București, în aprilie 1894. A crescut fără părinți, în mahalaua Moșilor. După gimnaziu, își continuă studiile, ca bursier, la Colegiul Sfântul Sava și, apoi, la Liceul Gheorghe Lazăr. A absolvit, în 1919, Facultatea de Litere și Filosofie de la Universitatea București. A început să scrie încă din studenție. A debutat la Facla, în 1914, sub pseudonimul Raul D. În 1916, pleacă pe front ca ofițer, de unde se întoarce în 1918. Experiența trăită în această perioadă se regăsește în romanul Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război (1930). Din 1920, participă la ședințele Cenaclului Sburătorul condus de Eugen Lovinescu, iar revista omonimă îi publică primele poezii. O perioadă a fost profesor de limba română la Timișoara. Aici a avut o intensă activitate publicistică: a condus gazeta Banatul și a publicat articole în Tara. Își ia doctoratul în filosofie cu teza Modalitatea estetică a teatrului.

În această perioadă creează cea mai mare parte a operei sale dramatice: Jocul ielelor, Act venețian, Suflete tari, Danton, Mitică Popescu, Mioara. În 1933, apare romanul Patul lui Procust. A fost redactor la Revista Fundațiilor Regale, îi apare volumul Teze și antiteze, publică pagini prețioase de analiză și de teorie a artei spectacolului.

În 1939, Camil Petrescu este numit, pentru câteva luni, director al Teatrului Național București, iar din 1949 este ales membru titular al Academiei Române.

În 1944, publică piesa Iată femeia pe care o iubesc. Drama istorică Bălcescu, text important în evoluția dramaturgiei noastre cu temă istorică, are premiera absolută în 1949, la Naționalul bucureștean. Urmează volumul de nuvele Turnul de fildeș și romanul Un om între oameni, rămas neterminat.

Camil Petrescu a murit în mai 1957, la București.

Dosar realizat de Sînziana Miloșoiu