Mama

Mama

de Florian Zeller

Traducerea: Bogdan Budeș

Regia: Cristi Juncu

Scenografia: Carmencita Brojboiu

Muzica originală: Cristina Juncu

 

Distribuția:

Mama (Anne) – Catrinel Dumitrescu

Tatăl (Pierre) – Sorin Cociș

Fiul (Nicolas) – Rareș Andrici/Vlad Bălan

Fata (Élodie) – Diana Roman/Alexandra Murăruș

Asistenți medicali (figurație) – Bogdan Chichea, Ciprian Udriște

Durata: 1h 40min (fără pauză)

O farsă neagră, cu mult umor de limbaj, ce învăluie o dramă psihologică nuanțată, Mama este o poveste tulburătoare și intensă despre singurătate, familie, nevoia de afecțiune. După o viață întreagă în care s-a dedicat familiei, Anne își dă seama că nimeni nu mai are nevoie de ea: fiul a plecat de acasă, iar soțul este mai mult absent. În acest mediu casnic pustiu, în care se simte copleșită de singurătate, Anne alunecă din ce în ce mai mult într-un univers în care se amestecă dorințe, dureri, temeri dintre cele mai ascunse, care fac uneori să se disipeze granița dintre realitate și ficțiune. Se întâmplă în concret sau în lumea interioară întâlnirile cu fiul, cu iubita acestuia, au loc acele conversații cu persoane reale sau cu plăsmuirile imaginației? Toate zbaterile interioare își găsesc liniștea în resemnarea înțeleaptă, în acceptarea pierderii, inclusiv a iubirii.

La Mère, producția originală în limba franceză, a fost prima oară reprezentată la Théâtre de Paris, la Paris, pe 4 noiembrie 2010.

Florian Zeller (n. 1979, Paris), dramaturg, romancier, scenarist, regizor de teatru și de film, a scris prima piesă de teatru când avea 18 ani, a câștigat, în 2004, Premiul Interallié pentru romanul Fascinația răului, a semnat scenariul pentru primul film regizat de el în 2020, Tatăl, adaptare după piesa omonimă scrisă de el, cu Anthony Hopkins și Olivia Colman. Filmul a fost recompensat cu Premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu adaptat și Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal, cu un total de șase nominalizări. A tradus, de asemenea, piese de Ibsen, Molière, von Horvath, Cehov și Yasmina Reza. Revista Times l-a numit „cel mai fascinant dramaturg al timpurilor noastre”.

Nerecomandat sub 14 ani.

Stagiunea 2021-2022

Sala George Constantin

Mama de Florian Zeller
Traducerea: Bogdan Budeș


Regia: Cristi Juncu

Scenografia: Carmencita Brojboiu

Muzica originală: Cristina Juncu

 

Distribuția:
Mama (Anne) – Catrinel Dumitrescu

Tatăl (Pierre) – Sorin Cociș

Fiul (Nicolas) – Rareș Andrici / Vlad Bălan

Fata (Élodie) – Diana Roman / Alexandra Murăruș

Asistenți medicali (figurație) – Bogdan Chichea, Ciprian Udriște

 

Durata: 1h 40 min (fără pauză)

 

Regizor tehnic: Anca Varga

Sufleur: Ecaterina Cobzaru

Coordonator Serviciul de Specialitate Artistică: Silvia Dumitrache

 

Sinopsis

 

O farsă neagră, cu mult umor de limbaj care învăluie o dramă psihologică nuanțată, Mama este o poveste tulburătoare și intensă despre singurătate, familie, nevoia de afecțiune. După o viață întreagă în care s-a dedicat familiei, Anne își dă seama că nimeni nu mai are nevoie de ea: fiul a plecat de acasă, iar soțul este mai mult absent. În acest mediu casnic pustiu, în care se simte copleșită de singurătate, Anne alunecă din ce în ce mai mult într-un univers în care se amestecă dorințe, dureri, temeri dintre cele mai ascunse, care fac uneori să se disipeze granița dintre realitate și ficțiune. Se întâmplă în concret sau în lumea interioară întâlnirile cu fiul, cu iubita acestuia, au loc acele conversații cu persoane reale sau cu plăsmuirile imaginației? Toate zbaterile interioare își găsesc liniștea în resemnarea înțeleaptă, în acceptarea pierderii, inclusiv a iubirii.

 

La Mère, producția originală în limba franceză, a fost prima oară reprezentată la Théâtre de Paris, la Paris, pe 4 noiembrie 2010.

 

 

 

 

Despre autor

Florian Zeller (n. 1979, Paris), dramaturg, romancier, scenarist, regizor de teatru și de film, a scris prima piesă de teatru când avea 18 ani. A câștigat, în 2004, Premiul Interallié pentru romanul Fascinația răului, a semnat scenariul pentru primul film regizat de el în 2020, Tatăl, adaptare după piesa omonimă scrisă tot de el, cu Anthony Hopkins și Olivia Colman. Pelicula a obținut Premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu adaptat și Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal, dintr-un total de șase nominalizări. A tradus, de asemenea, piese de Ibsen, Molière, von Horvath, Cehov și Yasmina Reza. Revista Times l-a numit „cel mai fascinant dramaturg al timpurilor noastre”.

„Teatrul este locul unde poți să spui lucruri pe care în altă parte nu îți permiți să le spui. Mama recunoaște la un moment dat că, dintre copiii săi, preferatul ei este fiul. Dar asta se întâmplă într-o scenă în care nu știm dacă e în realitate sau explorăm subconștientul ei.” (Florian Zeller, în cbc.ca, 26 martie 2021)

„E o formă de a-i face pe oameni să se gândească unde anume se plasează. Când au impresia că știu, că înțeleg, de fapt nu își dau seama, și asta e ceva ce încerc să experimentez și să împărtășesc cu oamenii. E o modalitate tehnică de a o face. Cuvântul în franceză e ludique. Când încep să scriu, există întotdeauna ceva jucăuș, chiar și când e o comedie neagră, chiar și când e întunecată, are în ea ceva foarte jucăuș” (Florian Zeller, în standard.co.uk, 23 septembrie 2015)

 

Argumentul regizorului

În conversațiile cu Catrinel din ultimii ani apare, din ce în ce mai des, subiectul pensionarea. C-a obosit, că nu mai merită să…, că où sont les neiges d’antan ș.a.m.d. Sper ca rolul din Mama s-o convingă de faptul că mai are foarte multă treabă pe scenă. Și pe dumneavoastră, spectatorii.

 

 

Declarații actori

Catrinel Dumitrescu: În lucrul la Mama, pe lângă faptul că este un rol generos, m-am bucurat de o atmosferă de echipă foarte frumoasă, alături de Cristi, de Sorin, de toți copiii, Diana Roman, Rareș Andrici, Alexandra Murăruș și Vlad Bălan, de Cati, sufleoza noastră sufletistă, fără de care nu ne-am putea descurca, de Carmencita, cu care iarăși nu sunt la prima întâlnire, de toată echipa tehnică de la sala mică, unde mă simt ca acasă și unde am jucat cel mai mult în ultima vreme. Climatul în care te desfășori contează foarte mult pentru mine, în Cristi am încredere pentru că nu sunt la prima întâlnire cu el, iar textul este absolut minunat. Deși am lucrat în regim de mină, ne-am bucurat de fiecare moment și sper să se vadă rezultatul. Un spectacol nu e ca o pictură, trebuie să îmbunătățești tot timpul, păstrând coordonatele pe care s-a mers la început. Sper să mișcăm un pic sufletele oamenilor, de care s-a uitat în ultima vreme.
Nu suntem roboți.

Sorin Cociș: Mama este o piesă de impact, care nu are cum să nu te marcheze. E o poveste privită cu mult cinism, e clar că autorul a vrut să exploreze niște zone atinse mai puțin la modul direct, cu multă ironie și autoironie, dezvăluind ipocrizia care ne însoțește peste tot. Este și o introspecție profundă asupra sufletului omenesc în ceea ce privește relațiile de cuplu, surprinde bine fragilitatea relațiilor oricât de puternice par. Viața în doi e o mare artă, îți trebuie dorință de a o scoate la liman sau, dacă ești mai slab, atunci nu îți mai canalizezi eforturile pentru a îndrepta o căsnicie care cândva a funcționat, ci pur și simplu mergi pe calea cea mai ușoară. Ca propunere actoricească mi se pare un lucru extraordinar pentru mine, îmi doream de mult un astfel de teatru, ping-pongul acesta pentru care eu sunt foarte bucuros că îl fac cu Catrinel, în care punctele se fac succesiv, în favoarea spectacolului.

Rareș Andrici: Iubirea venită din partea părinților este ceva ce omul nu mai întâlnește nicăieri altundeva în viața lui. Suntem pasivi față de ea, pentru că o primim fără să o cerem sau chiar să o merităm – așa iubesc părinții. Povestea asta este despre părinți, copii și iubire; despre ce se întâmplă atunci când iubești atât de mult, încât ajungi să te pierzi pe tine. Cel mai mult îmi doresc ca, după spectacol, spectatorul să simtă nevoia să își sune părinții.

Vlad Bălan: Piesa este despre tulburările și problemele pe care le întâmpină o mamă atunci când copiii au plecat de acasă și apare golul pe care îl simți după ce ți-ai petrecut o viață în jurul unor ființe și ele devin independente și te lasă, despre senzația de abandon și incapacitatea de a renunța la copilul tău. Vorbește despre niște probleme care există de când lumea și pământul, relațiile dintre copii și părinți, relații disfuncționale între soți, despre o vârstă și o perioadă din viața oamenilor către care nu s-au aplecat foarte multe texte. Este foarte interesant pentru că piesa nu îți clarifică exact cât e real și cât se petrece în mintea mamei. În fiecare scenă trebuie să ne gândim cum îl percepe ea pe fiu, în unele scene îl percepe ca pe un agresor, în altele ca pe o persoană extrem de tandră, de parcă ar fi un copil. Trebuie să faci saltul rapid de la o stare la alta. Se resimte competiția cumva naturală între mamă și iubită, iar eu, în rolul fiului care pleacă de acasă, sunt supus unei presiuni constante, e o situație dificilă. Acest rol a venit într-un moment important pentru mine, când tocmai am devenit tată și mă face să mă gândesc cum o să fie momentul când fiica mea o să vină acasă cu cineva și o să ai senzația că nu e cineva potrivit.

Diana Roman: Mă bucură enorm de reîntâlnirea cu doamna Catrinel pe scenă. Relația noastră personală e cu totul alta decât cea din piesă, unde joc un personaj antipatic pe alocuri, care reapare constant în imaginația alterată a Mamei. Cred că e un spectacol emoționant, de la care fiecare pleacă cu ce are nevoie să plece.

Alexandra Murăruș: E greu de spus cine este Élodie în realitate, având în vedere că pe parcursul întregii piese toate personajele plutesc într-o realitate distorsionată. Élodie îi apare mamei în diferite ipostaze, ca iubita fiului ei, ca amanta soțului ei și ca infirmiera care o internează în spital împotriva voinței ei – o ființă diabolică care îi fură ce are ea mai de preț – pe fiul ei.

Dosar de prezentare realizat de Silvia Dumitrache

Arhivă articole