Magnificul

Magnificul

de Mihai Ispirescu

Regia: Lucian Sabados
Scenografia: Vladimir Turturica
Muzica: Alexandru Suciu

Distribuția:
Herold Bănache (Magnificul) – Mihai Marinescu
Adelina Bănache – Isabela Neamțu
Fredi Paisie / Gigi Giolgău / Colonel Mircea Țopa – Alexandru Mike Gheorghiu
Tibi Albu – Alexandru Jitea
Teo Vancea – Sorin Cociş
Ovi Boncu – Cristian Nicolaie
Nicu Buză – Răzvan Bănică
Țuțu Vârlan – Filip Ristovski
Cici Smoleanu – Laura Anghel
Figurația: Gheorghe Săbărel, Andrei Sabău

Durată: 1 h 50 min.

„În România, paradoxurile se țin lanț! Suntem un popor creativ, talentat, dar predispus la exagerări (de viziune, de exprimare, de autocritică, dar și de supraapreciere)! La noi, drumul de la sublim la derizoriu este foarte scurt. Nu avem (prea multe…) complexe, ci numai certitudini! Asta e și bine, și rău! Modelele ne sunt trecătoare, pernicioase, cu sclipici și profund conjuncturale! O țară de potențiali Magnifici!

Despre o serie de lucruri, fenomene politice și mecanisme psihologice, tangente cu acest parcurs este vorba, teatral vorbind, și în această piesă. Mihai Ispirescu, unul dintre foarte puținii supraviețuitori (biologic și artistic) ai marii dramaturgii românești din deceniile 6, 7 și parțial 8 ale secolului trecut, un Prinț Levantin rătăcit într-o Europă corporatistă mă (și ne…) provoacă prin acest text să facem o ședință de terapie de grup, care să vizeze limitele suportabilității românului în fața unui Mondialism ademenitor.

O piesă aparent realistă, cu o punctuație clară, dar cu mize și mesaje subliminale, ce depășesc conjunctura politică și socială. O lume urâtă, fără viitor, cumetrii, manipulări, confrerii, trădări și, deasupra tuturor… Compromisul, ca regulă și rețetă infailibilă de supraviețuire. Comic, laolaltă cu tragic, absurd și grotesc, livresc deopotrivă cu burlesc și, dominant, virulență și sarcasm. O lume agresivă, cu sisteme de autoapărare verificate în timp.

Am bucuria și onoarea de a lucra într-un teatru, Nottara, puternic și profund creativ, o CASĂ a lui Mihai Ispirescu, alături un colectiv actoricesc exersat în spectacole cu cheie, și cu doi alți artiști, un scenograf și un muzician, contemporani cu vremea lor!

MAGNIFICUL, un spectacol-interogație, o posibilă cheie de interpretare a ceea ce trăim noi, românii, Acum și Aici!”

Lucian Sabados, regizor

Stagiunea 2019-2020

Sala George Constantin

Primele reprezentații: 24 și 25 ianuarie 2020

 

Magnificul de Mihai Ispirescu

Regia: Lucian Sabados
Scenografia: Vladimir Turturica
Muzica: Alexandru Suciu

 

Herold Bănache (Magnificul) – Mihai Marinescu
Adelina Bănache – Isabela Neamțu

Fredi Paisie / Gigi Giolgău / Colonel Mircea Țopa – Alexandru Mike Gheorghiu
Tibi Albu – Alexandru Jitea
Teo Vancea – Sorin Cociș

Ovi Boncu – Cristian Nicolaie
Nicu Buză – Răzvan Bănică
Țuțu Vârlan – Filip Ristovski
Cici Smoleanu – Laura Anghel
Chelneri – Gheorghe Săbărel, Andrei Sabău

Sufleur: Raluca Tița

Regia tehnică: Anca Varga

 

(în cadrul Programului Vedeta de lângă tineMihai Ispirescu, 80 de ani de viață)

 

Argument regizoral

„A fi magnific într-o țară de magnifici

În România, paradoxurile se țin lanț! Suntem un popor creativ, talentat, dar predispus la exagerări (de viziune, de exprimare, de autocritică, dar și de supraapreciere)! La noi, drumul de la sublim la derizoriu este foarte scurt. Nu avem (prea multe…) complexe, ci numai certitudini! Asta e și bine, și rău! Modelele ne sunt trecătoare, pernicioase, cu sclipici și profund conjuncturale! O țară de potențiali Magnifici!

Despre o serie de lucruri, fenomene politice și mecanisme psihologice, tangente cu acest parcurs este vorba, teatral vorbind, și în această piesă. Mihai Ispirescu, unul dintre foarte puținii supraviețuitori (biologic și artistic) ai marii dramaturgii românești din deceniile 6, 7 și parțial 8 ale secolului trecut, un Prinț Levantin rătăcit într-o Europă corporatistă mă (și ne…) provoacă prin acest text să facem o ședință de terapie de grup, care să vizeze limitele suportabilității românului în fața unui Mondialism ademenitor.

O piesă aparent realistă, cu o punctuație clară, dar cu mize și mesaje subliminale, ce depășesc conjunctura politică și socială. O lume urâtă, fără viitor, cumetrii, manipulări, confrerii, trădări și, deasupra tuturor… Compromisul, ca regulă și rețetă infailibilă de supraviețuire. Comic, laolaltă cu tragic, absurd și grotesc, livresc deopotrivă cu burlesc și, dominant, virulență și sarcasm. O lume agresivă, cu sisteme de autoapărare verificate în timp.

Am bucuria și onoarea de a lucra într-un teatru, Nottara, puternic și profund creativ, o CASĂ a lui Mihai Ispirescu, alături de un colectiv actoricesc exersat în spectacole cu cheie, și cu doi alți artiști, un scenograf și un muzician, contemporani cu vremea lor! MAGNIFICUL, un spectacol-interogație, o posibilă cheie de interpretare a ceea ce trăim noi, românii, Acum și Aici!”

Lucian Sabados, regizor

 

AUTORUL DESPRE MAGNIFICUL ȘI TEATRUL NOTTARA

Și eu…

Și eu am onoarea să vin din Ploieștii celui care „a simțit enorm și a văzut monstruos”, al domnului Caragiale, adică; și eu am onoarea să mă trag din urbea despre care Nichita Stănescu spunea că „acolo, adjectivul poate face să deraieze trenurile și verbul bine condimentat poate să devieze Crivățul ce bate dinspre Moldova spre Valachia”; și eu am onoarea să mă trag din Ploieștiul căruia, astăzi, printre atâtea alte însemne nobiliare i se poate adăuga și acela că de aici a pornit și academicianul Eugen Simion, ziditor – sub egida Academiei și a Muzeului Național al Literaturii Române – al unicului, în cultura noastră, monument de Opere fundamentale, impunătoare colecție tip pleiade, care înmănunchează creația celor mai aleși scriitori români.

Pe scena Nottara-ului, eu am avut șansa să ajung, în urmă cu mai bine de cincizeci de ani, convins, din capul locului, că, dacă „a scrie” înseamnă „a acționa”, atunci „a scrie piese de teatru poate însemna și pentru mine felul meu de a acționa”.

„Îmi aduc bine aminte” – scria în primul meu caiet-program domnul Horia Lovinescu, directorul de atunci -, „când ușa biroului meu de la Teatrul Nottara s-a deschis și l-am văzut pe regizorul Dan Micu mai mult trăgându-l cu sila înăuntru pe un băiat care, din cauza timidității și roșeții adolescentine din obraji, părea mai tânăr de cât era în realitate. Are talent! mi-a afirmat, pe un ton categoric, Micu. Descoperisem, într-adevăr, un scriitor talentat care, prin hazul său ironic, nativ și spontan, însă prin care străbate vibrația unei delicate corzi de violoncel, promite a fi un dramaturg complet.”

Băiatul acela prezentat publicului de însuși Horia Lovinescu era subsemnatul, iar ușa pe care mi-o deschideau – el și regizorul Dan Micu – însemna pentru mine intrarea într-o lume mult mai vie, mult mai colorată, decât cea obișnuită, lumea marii familii a Teatrului Nottara, pe care nu am părăsit-o nici când am fost director artistic al Naționalului bucureștean, alături de neuitatul Fănuș Neagu. Dovadă, iată!, că, ani de zile, unii dintre cei mai buni prieteni, pentru care am scris și roluri, mi-au fost și au rămas: Alexandru Repan, Mircea Diaconu, Horațiu Mălăele, Ion Haiduc, Viorel Comănici sau criticul Doina Papp, ori compozitorul George Marcu. Alături de ei, au trecut și pentru mine anii, cu bunele și cu relele lor, cu bucurii și înfrângeri, cu „vizionări” interminabile, dar și cu premiere bine primite, ca: Trăsura la scară, Într-o dimineață sau Aprilie, dimineața, sau Arșița și viscolul, sau Petrecere într-un pian cu coadă.

Rememorând, însă, personajele pieselor mele jucate, constat că, de-a lungul timpului, tipologia lor nu s-a schimbat. Doar înfățișarea, costumația, limbajul, sunt altele. Fondul, apucăturile le-au rămas la fel cu cele ale înaintașilor. Ba, pot spune chiar că au evoluat, au ajuns până la nivelul Magnificului și al alor săi, pe care-i veți întâlni astă-seară. Și mai bine dotați decât înaintașii, cu o tehnică a parvenirii în grup și mai avansată, prin mijloace care sfidează – cu grație și abilitate extremă, aș zice – legile oricărei morale. Veți recunoaște situația, de fapt, în interpretarea magistrală a unor actori de clasă precum: Mihai Marinescu, Isabela Neamțu, Alexandru Mike Gheorghiu, Alexandru Jitea, Sorin Cociș, Cristian Nicolaie, Răzvan Bănică, Laura Anghel, Filip Ristovski, antrenați într-un spectacol regizat de Lucian Sabados, artist inteligent, talentat, dăruit cu patimă meseriei, trecut și el, cu bine, prin moara acestei lumi, care ori te cerne, ori te omoară.

Teatrul Nottara există și va exista prin șansa de a fi avut mereu trupe excelente în fruntea cărora s-au aflat întotdeauna însemnați profesioniști ai scenei, de la întemeietorul George Vraca la Horia Lovinescu și Maxim Crișan, la Mircea Diaconu și actualul director, Marinela Țepuș, om integru, moral, înzestrat cu toate calitățile necesare unui bun director de teatru: spirit organizatoric, înțelegere, răbdare, iubire față de oameni, mai cu seamă atunci când ei trebuie uniți într-o trupă de 40 de actori.

Și eu le mulțumesc tuturor, mulțumesc teatrului care m-a făcut, mulțumesc Domniilor-Voastre pentru că ați ales Nottara-ul astă-seară!

MIHAI MARINESCU DESPRE MAGNIFICUL

Magnificul, Mihai Ispirescu. Magnificul, Mihai Marinescu. O piesă contemporană, probleme contemporane, rezolvări mai mult sau mai puțin contemporane. Jucăm o comedie cu dramă în ea, drama pe care o trăim la fiecare pas, în fiecare zi.

PERSONALITĂȚI DESPRE MIHAI ISPIRESCU

„Având în față două modele celebre (I.L. Caragiale și Eugène Ionesco), Ispirescu se descurcă bine, inteligent, cu haz și har, înseninând într-o oarecare măsură tragicul din râsu’- plânsu’ specific, trăgând comedia, adică petrecerea cu vorbe, spre zona de umbră și suferință, acolo unde s-a instalat pe neobservate tragicul existenței.” Academician Eugen Simion – Dicționarul General al Literaturii române, 2005

„Mihai Ispirescu trăiește lângă noi, dar, totodată, și într-o lume paralelă, într-un univers intangibil și invulnerabil, unde se clatină la nesfârșit creanga cu mere de aur și unde anii trec cum îi taie capul (vezi piesa Petrecere într-un pian cu coadă pusă în scenă la Teatrul Nottara). Se întoarce între noi din domnii străvechi, strâns în el ca un hidalgo spaniol sleit în palide lupte cu spada, toate purtate în numele onoarei, și e atunci bântuit numai de timp trecut. Și e, mai presus de orice, unul dintre oamenii împletit cei mai dragi mie. Împletitură de înțelesuri ascunse, el respiră-n lumi asfințite, din larguri de nepământ. Dramaturg născut, nu făcut, zăbovește în zodia celor aleși să fie, fără de voia lor, o vioară din Orient.” Fănuș Neagu, scriitor

„De o jumătate de veac prietenul Mihai Ispirescu este un nume în dramaturgia națională. În București, la Teatrul Național I.L. Caragiale și la Teatrul Nottara, la Teatrul Toma Caragiu din Ploiești – de care îmi pare ombilical legat – dar și la Constanța și la Giurgiu, la Târgu Mureș și la Brăila, acest autor cu ținută boierească -, aflu că are și conac în princiara Mogoșoaie – rafinat și caustic, cultivat și iubit nu doar de actori și de regizori, ci și de… femei, rămâne un reper cultural al epocii sale. Al unei epoci pe care a încălzit-o și o încălzește cu simpatica sa căldură omenească.” Academician Răzvan Theodorescu

„Mihai Ispirescu – un cineget

La teatru, la serate literare sau la zile ale prietenilor apare în catifea și mătase, cu mici accente ornamentale, giuvaiericale, presărate cu mult bun-gust, pe un trup domnesc, un personaj coborât parcă din altă lume, o lume în care, ca să-l citez, deși vorbea despre Horia Lovinescu, detașarea lui seniorială față de nimicuri, nimicuri prin care el a înțeles până la urmă chiar viața, e un modus vivendi. Cred că v-ați dat seama că vorbesc despre Mihai Ispirescu, dramaturg și om de teatru român, prozator născut, iar nu făcut, în fine, un personaj a cărui eleganță nu are nimic în comun cu personajele din scrierile sale, poate doar o aplecare spre metafizică. De aici avem o blândețe a spiritului, dar o blândețe incisivă, pentru că tot el pare a spune că Dumnezeu a creat lumea din iubire de oameni și îi regăsim în opera sa pe proștii activi, pe filozofii de ocazie, pe caricaturile umane văzute cu un surâs îngăduitor. În scrierile sale, balansul între realitatea cotidiană și realitatea în care stă și privește autorul e o linie existențialistă, fină, aproape imperceptibilă, cu nuanțe lirice, ce desparte și unește râsul ironic de plânsul suferinței.

Critica literară l-a pus în descendența lui Caragiale, trecut prin Eugène Ionesco, în vecinătatea lui Teodor Mazilu sau Ion Băieșu, aspecte adevărate dacă privim lucrurile prin prisma comparației. Mihai Ispirescu trece pe lângă aceste lumi, cunoscute desigur, cu o solemnitate baladescă precum un fior a cărui percepție e urma unui parfum.

Întotdeauna atent și curtenitor cu cei din jur în agapele prietenești, el este astfel și în agapele scriitoricești cu personajele sale, un soi ciudat de caricaturi cu suflete moarte și suflete vii, ca să-l parafrazăm pe Florin Faifer, străbătute de un tragism al absurdului existenței, dar care, spre deosebire de Ionescu, poate fi și ridicol și, deci, familiar.

Întotdeauna când mă gândesc sau îl întâlnesc pe Mihai Ispirescu văd în el un vânător sau, mai degrabă, un spirit vânătoresc, un cineget existențialist, dacă îmi este permisă asocierea, iubitor și vânător de oameni mai ales spre partea feminină, vânător și iubitor de pahare și artă, în aceeași măsură, vânător de proști activi, săgetați de ironia detașată și încurcați, adesea, prin tufe de trandafiri și smocuri de iarbă din propria grădină.”

Ioan Cristescu, scriitor, director al Muzeului Național al Literaturii Române

„…E în scrisul său un veșnic neastâmpăr al frazei, o ironie acidă și atotcuprinzătoare, care descoperă lumea din nou și cu alți ochi, mirându-se parcă mereu că o vede de-­abia acum așa cum este. De aici poate tristețea îngândurată a umorului său, de aici neașteptata înlăcrimare a zâmbetului, căci e poate prea târziu ca s-o mai îndrepte, dar și prea devreme ca să n-o iubească încă sfâșietor, cu patimă și cu necruțare.” Victor Parhon, critic de teatru

„Mihai Ispirescu este un crai înaripat de la curtea veche a unei lumi dispărute, un nebun frumos care planează mândru și aristocrat peste cazanul nămolului acid de la răspântia a două secole milenare și care strecoară în bulele transparente și efemere evadate din cazanul clocotitor scrisori parfumate cu conținuturi hohotitoare și alegorice, pentru ca eternitatea să aibă știre de tocirea și zbaterea noastră, de înălțările noastre minore și prăbușirile noastre esențiale.” Horațiu Mălăele, actor

 

Despre autor

Mihail Ispirescu s-a născut la 20 martie 1940, la Ploiești. A urmat școala primară și Liceul I.L. Caragiale din orașul natal și a absolvit Facultatea de Filologie a Universității București. A debutat, la recomandarea lui Nicolae Velea, cu povestiri scurte, în revista Luceafărul, în 1960. Concediu nelimitat este prima piesă a dramaturgului Mihai Ispirescu, montată la Teatrul Toma Caragiu din Ploiești de Eusebiu Ștefănescu, în 1977. Consacrarea i-a adus-o Trăsura la scară, text adus pe scena Teatrului Nottara de Dan Micu, în 1983.

Mihail Ispirescu a fost: redactor-șef al Revistei Moftul român (1990-2009), consilier la Centrul de Integrare Europeană – UNESCO (1992-1999), director artistic al Teatrului Național I.L. Caragiale (1993-1996).

Dramaturgie: Ediție specială, Concediu nelimitat, Ochelari, păpuși, podoabe, Într-o dimineață, La capătul firului, Lecția de zbor, Arșița și viscolul, Tehnica raiului, Petrecere într-un pian cu coadă, 6 piese de teatru, Magnificul.

Alte scrieri: Tratat asupra vițeilor la poarta nouă (povestiri), Lumea într-o luni (povestiri), Primăvara când înmuguresc câinii (povestiri), La umbra crailor de ghindă, Dialoguri cu scriitorul Fănuș Neagu, Coastele lui Adam (roman), Sol, călătorul spre Paradis (roman), Spirtoase cu efecte mistice (povestiri), Noi basme ale românilor (povestiri), Istoria divinei mele comedii (jurnal).

Mihail Ispirescu a primit: Premiul pentru dramaturgie al Uniunii Scriitorilor din România (1992), Premiul Academiei Române I.L. Caragiale (1992), Premiul Asociației Internaționale a Criticilor Teatrali (1995), Premiul Asociației Scriitorilor din București (1997), Premiul Marin Sorescu, sub egida Academiei Române (2003), Premiul APLER- Opera Omnia, acordat de Asociația Publicațiilor Literare și Editurilor din România (2016).

Dosar realizat de Sînziana Miloșoiu

 

24 Octombrie 2020, ora 19:00, Sala Horia Lovinescu
15 Aprilie 2020, ora 19:30, Sala George Constantin
20 Martie 2020, ora 19:30, Sala George Constantin
11 Martie 2020, ora 19:30, Sala George Constantin
08 Februarie 2020, ora 19:30, Sala George Constantin
25 Ianuarie 2020, ora 19:30, Sala George Constantin
24 Ianuarie 2020, ora 19:30, Sala George Constantin

Arhivă articole