Liniște în culise!

Liniște în culise!

de Michael Frayn

Tradaptarea: Petre Bokor
Regia: Alexandru Jitea
Decorul: Ștefan Caragiu
Costumele: Liliana Cenean

Distribuția:
Dotty – Cerasela Iosifescu / Daniela Minoiu
Garry – Șerban Gomoi / Ion Grosu
Brooke – Diana Roman / Raluca Jugănaru
Freddie – Alexandru Mike Gheorghiu / Dan Bordeianu
Belinda – Luminița Erga / Ioana Calotă
Selsdon – Sorin Cociș / Ion Haiduc
Poppy – Raluca Gheorghiu / Corina Dragomir
Lloyd – Mihai Marinescu / Filip Ristovski
Tim – Rareș Andrici / Răzvan Bănică

Durata: 2 h (fără pauză)

Dosar de prezentare

O comedie spumoasă, Liniște în culise! de Michael Frayn, în regia lui Alexandru Jitea, excelează atât prin comicul de situație, cât și prin cel de limbaj, spunând povestea montării unui spectacol care are toate premisele să eșueze în cel mai catastrofal și sublim mod cu putință. Emoțiile, melodrama, neînțelegerile ce caracterizează dinamica dintre personaje fac ca adevăratul spectacol să se desfășoare în culise, și nu pe scenă, unde aduc după ei toate poveștile din viața lor tumultuoasă. Urmărim trupa de actori din farsa imaginată de Michael Frayn, de la efervescența și entuziasmul repetițiilor de costume, până la epuizarea psihică după două luni de turneu. O privire dulce-amară asupra vieții de actor, în care totul se trăiește la intensitate maximă și în care realitatea se împletește cu ficțiunea în cel mai neașteptat mod, generând situații de un umor debordant.

Premiera cu piesa Liniște în culise! a avut loc în 1982, la Londra, și, de atunci, a fost montată pe mii de scene din întreaga lume. A câștigat Premiul Laurence Olivier pentru cea mai bună comedie, Premiul London Evening Standard pentru cea mai bună comedie. În 2013, într-un top al pieselor preferate de britanici, Liniște în culise! a ieșit pe locul al doilea, după History Boys de Alan Bennett și înaintea lui Hamlet.

Michael Frayn s-a născut în Londra, în 1933. Și-a început cariera ca jurnalist, scriind pentru The Guardian și The Observer. A scris 11 romane, printre care Towards the End of the Morning, Headlong (care a intrat pe lista scurtă a Premiului Booker) și Spies (câștigător al Whitbread Novel Award), 17 piese de teatru (multe fiind recompensate cu premii prestigioase, precum Premiul Tony, Critics’ Circle Theatre Awards, pentru Copenhagen, Premiul Laurence Olivier pentru Liniște în culise! și Donkeys’ Years, Premiul Emmy International pentru First and Last), scenarii de film, a adaptat prima piesă a lui Cehov, Wild Honey, două lucrări de filosofie, Constructions și The Human Touch; și o carte de memorii, My Father’s Fortune. Cea mai recentă carte a sa, Matchbox Theatre, o colecție de 30 de scurte lucrări comice, a fost pusă în scenă de Hampstead Theatre în mai 2015.

Stagiunea 2020-2021

Sala Horia Lovinescu

 

Liniște în culise! de Michael Frayn
Tradaptarea: Petre Bokor


Regia: Alexandru Jitea
Decorul: Ștefan Caragiu
Costumele: Liliana Cenean

Distribuția:
Dotty – Cerasela Iosifescu / Daniela Minoiu

Garry – Șerban Gomoi / Ion Grosu

Brooke – Diana Roman / Raluca Jugănaru

Freddie – Alexandru Mike Gheorghiu / Dan Bordeianu

Belinda – Luminița Erga / Ioana Calotă

Selsdon – Sorin Cociș / Ion Haiduc

Poppy – Raluca Gheorghiu / Corina Dragomir

Lloyd – Mihai Marinescu / Filip Ristovski

Tim – Rareș Andrici / Răzvan Bănică

 

Regizor tehnic: Ionela Bahnaru

Sufleur: Alina Hiristea

Coordonator Serviciul de Specialitate Artistică: Silvia Dumitrache

 

Sinopsis

O comedie spumoasă, Liniște în culise! de Michael Frayn, în regia lui Alexandru Jitea, excelează atât prin comicul de situație, cât și prin cel de limbaj, spunând povestea montării unui spectacol care are toate premisele să eșueze în cel mai catastrofal și sublim mod cu putință. Emoțiile, melodrama, neînțelegerile care caracterizează dinamica dintre personaje fac ca adevăratul spectacol să se desfășoare în culise, și nu pe scenă, unde aduc după ei toate poveștile din viața lor tumultuoasă. Urmărim trupa de actori din farsa imaginată de Michael Frayn de la efervescența și entuziasmul repetițiilor de costume, până la epuizarea psihologică după două luni de turneu. O privire dulce-amară asupra vieții de actor, în care totul se trăiește la intensitate maximă și în care realitatea se împletește cu ficțiunea în cel mai neașteptat mod, generând situații de un umor debordant.

 

Despre piesă

Premiera piesei Liniște în culise! a avut loc în 1982, la Londra, și, de atunci, a fost montată pe mii de scene din întreaga lume. A câștigat Premiul Laurence Olivier pentru cea mai bună comedie, Premiul London Evening Standard pentru cea mai bună comedie. În 2013, într-un top al pieselor preferate de britanici, Liniște în culise! a ieșit pe locul al doilea, după History Boys de Alan Bennett și înaintea lui Hamlet.

„Și acum sunt uimit de succesul acestei piese, când am scris-o credeam chiar că nu o să fie vreodată montată. Piesa începe cu repetiția de costume și toate problemele care apar. Actul al doilea se petrece după două luni de turneu și se concentrează pe relațiile dintre actori, vedem cum legăturile amoroase complică reprezentația, iar în ultimul act, vedem la finalul turneului, din față, cum problemele din culise se reflectă pe scenă, făcând imposibilă desfășurarea spectacolului.” (Michael Frayn)

În 1992, piesa a fost ecranizată la Hollywood de Peter Bogdanovitch, din distribuție făcând parte Michael Caine, Denholm Elliot și Marilu Henner. „Consider că au făcut o treabă bună, dar este o poveste inerent teatrală, trebuie să ai un anume simț al pericolului care există într-o farsă, să simți că lucrurile pot lua o turnură neașteptată. În film, știi că nimic nu poate decurge rău, astfel că nu mai este atât de palpitant.” (în Herald Scotland, 2013)

 

Despre autor

Michael Frayn s-a născut la Londra, în 1933. Și-a început cariera ca jurnalist, scriind pentru The Guardian și The Observer. A scris 11 romane, printre care Towards the End of the Morning, Headlong (care a intrat pe lista scurtă a Premiilor Booker) și Spies (câștigător al Whitbread Novel Award), 17 piese de teatru (multe fiind recompensate cu premii prestigioase, precum: Premiul Tony, Critics’ Circle Theatre Awards, pentru Copenhagen, Premiul Laurence Olivier, pentru Liniște în culise! și Donkeys’ Years, Premiul Emmy International, pentru First and Last), scenarii de film, a adaptat prima piesă a lui Cehov, Wild Honey, două lucrări de filosofie, Constructions și The Human Touch; și o carte de memorii, My Father’s Fortune. Cea mai recentă carte a sa, Matchbox Theatre, o colecție de 30 de scurte lucrări comice, a fost pusă în scenă de Hampstead Theatre, în mai 2015.

Despre viitorul teatrului după pandemie: „Dacă încă trebuie să menținem distanțarea socială, așa cum pare probabil, atunci cu siguranță va avea un alt viitor. Teatrul live depinde de prezența fizică a spectatorilor, stând unul lângă altul și „infectându-se” reciproc cu reacțiile fiecăruia. Mai ales în cazul comediei. Michael Rudman, care mi-a regizat unele dintre primele mele piese, a susținut mereu că singura modalitate de a face comedie e cu casa închisă. Greu de atins acest lucru, chiar în cele mai bune vremuri, dar un ideal apus dacă toată lumea din sală trebuie să aibă patru sau cinci locuri libere în stânga și în dreapta, și două sau trei rânduri libere în față și în spate.” (interviu în The Guardian, 3 mai 2020)

Sfaturi pentru un tânăr scriitor: „Dacă ar fi să dau un sfat practic serios unui tânăr scriitor despre cum să aibă succes, i-aș spune să scrie aceeași carte sau aceeași piesă, iar și iar, doar ușor diferită, astfel încât oamenii să se obișnuiască cu ea. Ia ceva timp, dar dacă te înveți cu metoda asta, oamenii se vor familiariza cu ea și le va plăcea. Apoi continui să produci acest obiect constant și vei avea o piață pentru el. Căci consumatorul de cărți sau de piese, inclusiv eu, vrea – și este rezonabil – să știe sau măcar să aibă o idee dinainte cum va fi cartea sau piesa. La fel ca atunci când cumperi cereale pentru micul dejun: cumperi un pachet de fulgi de porumb și vrei să fii sigur că pachetul conține fulgi de porumb, și nu muesli. Este foarte enervant dacă pachetul nu conține ce te-ai așteptat. La fel, este rezonabil ca un iubitor de teatru sau de literatură să ceară să primească un produs constant, care să poarte marca autorului său. Dacă aș fi putut să fac asta, aș fi făcut-o. Dar nu dețin un control mare asupra a ceea ce produc. Tot ce pot face este să scriu poveștile care vin la mine. Iar o poveste este, în parte, modalitatea de a o spune. O poveste nu este un eveniment în lumea exterioară, ci rezidă în spunerea ei. Doar atunci când consideri că ai găsit un mod de a spune o poveste poți să începi să o scrii. În mod natural, diferite povești implică diferite feluri de a le spune. Dacă aș fi fost mai organizat ca scriitor, aș fi mers dincolo de cerințele poveștilor și mi-aș fi imprimat marca mea definitorie asupra a tot.” (interviu în Paris Review, 2003)

 

 

Receptarea piesei

„Construcția piesei lui Frayn e bazată pe principiul că dacă o farsă presupune să te uiți cum sar roțile dintr-o mașină bine unsă, atunci nu poate fi nimic mai amuzant decât să vezi cum sar roțile dintr-o farsă.  Aur pur.” –  Alfred Hickling, Guardian

 

„Comedia spumoasă a lui Michael Frayn despre actori în criză e probabil produsă undeva în lume în fiecare săptămână din an.” –  Jeremy Kingston, The Times

 

„Este farsa lui Michael Frayn despre o farsă cea mai comică piesă pusă vreodată pe hârtie? Ar fi cu siguranță în top 3 personal.” –  Robert Dawson Scott, The Times

 

„Fin lucrată asemenea unui ceas elvețian și la fel de amuzantă pe cât permite condiția umană… excepționalul zigzag al textului, precum și replicile stângace din farsa în farsă se mulează pe dialogul tăios al realității.” –  Michael Billington, Guardian

 

„Frayn a scris piese mai serioase, dar niciuna mai profundă. Doar Liniște în culise! surprinde reziliența uluitoare a existenței umane.” –  David Jays, Sunday Times

 

„O parodie perfectă care atinge o eleganță aproape matematică prin felul în care Frayn calculează toate variantele multiple prin care totul poate să se destrame.” –  Charles Spencer, Daily Telegraph

 

„Nu a fost creată niciodată o mașinărie atât de genială pentru râsul nestăvilit precum cea creată de clasica piesă Liniște în culise! a lui Michael Frayn, în 1982” –  Paul Taylor, Independent

 

„Este o binecuvântare comică.”–  Georgina Brown, Mail on Sunday

 

„O farsă genială construită în culisele uneia dezastruoase… o tapiserie bogat întrețesută a catastrofei.” –  Andrzej Lukowski, Time Out London

 

„Imaginați-vă o comedie atât de suprem comică, încât părea că nu mai are nici un sens să se mai scrie vreodată una din această categorie. Nu pot să mă gândesc la o altă piesă scrisă de un evident geniu al comediei. O lucrare uluitoare.” –  John Nathan, Jewish Chronicle

 

„Farsa de primă clasă a lui Michael Frayn despre o farsă spune povestea unei trupe de teatru de mâna a doua care pun în scenă o comedie sexuală britanică de mâna a treia… se poate spune că este cea mai amuzantă piesă scrisă vreodată. Este, în termeni academici, o metafarsă – o farsă despre o farsă –, în care dl Frayn a inserat o turnură aproape literală de evenimente, a cărui ingeniozitate frizează geniul. Dacă râsul este cel mai bun medicament, atunci Linișe în culise! cu siguranță este capabilă să vindece o dublă pneumonie.” –  Wall Street Journal

 

„Acest tip de genialitate a comediei nu se învechește niciodată.” –  Variety

 

„Nu doar una dintre cele mai amuzante piese scrise vreodată, dar și una dintre cele mai bune.” –  Vulture

 

 

 

„E pandemie, ne punem măștile pe față, dar spectacolul trebuie să continue.”

Interviu cu regizorul Alexandru JITEA

 

Liniște în culise! de Michael Frayn este una dintre cele mai montate comedii pe scenele din întreaga lume, cu același succes de peste 30 de ani. Cum ai ajuns la această piesă?

În general, îmi plac foarte mult comediile, am jucat mai mult comedii, mă simt atras de acest gen și, după ce am citit traducerea dlui Bokor, de la soția lui, dna Maria Bokor, mi-am dat seama că este foarte ofertantă și că mi-ar plăcea să o văd pusă în scenă. Este vorba despre o trupă de teatru, care nu este foarte bună, cu actori mai puțin buni, cu un regizor nu prea bun, care se chinuiește să rezolve un text nici el foarte bun, și apar tot felul de accidente, ba tehnice, ba umane, ba regizorale, și toți se chinuiesc să ducă spectacolul la bun sfârșit. În două variante se joacă la public: una în care publicul vede din culise ceea ce se întâmplă cu actorii în timpul spectacolului și cum rezolvă ei toate accidentele, toate scandalurile, certurile; cea de-a două, în final publicul vede spectacolul normal, din față, se nasc din nou o serie de accidente de natură umană, se ceartă, își fac farse. E un prilej de a găsi tot felul de gaguri pe care să le rezolvăm și eu și colegii mei într-un mod hazliu.

 

Regizezi un spectacol despre un regizor care încearcă să regizeze un spectacol.

Da, și nu prea îi iese. Sper ca nouă se ne iasă. 😊

 

Cât de mult consideri că reflectă această piesă realitatea teatrului?

Reflectă și realitatea teatrului, și timpurile pe care le trăim: spectacolul, în orice condiții, trebuie să continue, cu orice preț. Cade decorul, spectacolul trebuie să continue; nu intră un actor în scenă, spectacolul trebuie să continue; se îmbracă un mașinist sau un recuziter în costumul actorului, cade un actor în timpul spectacolului și leșină în spate, intră un alt mașinist – spectacolul trebuie să continue. E pandemie, ne punem măștile pe față, dar spectacolul trebuie să continue.

 

E o piesă aproape matematică, inclusiv în ceea ce privește împletirea umorului în situațiile care se complică pe măsură ce acțiunea se dezvoltă.

E drept că nu prea se potrivește matematica umorului englezesc cu matematica umorului românesc și aici cred că trebuie să găsim împreună, și eu, și colegii mei, o soluție – să „traducem” acest umor,  să adaptăm matematica umorului englezesc la al nostru, respectând canoanele de mișcare, de text. Într-un fel, traducerea a ceea ce au reușit să facă ei, felurite trimiteri la viața din Anglia, de pildă regizorul este numit asistat social – în sensul că nu prea face nimic din punctul de vedere al regiei – și, uitându-mă la diferite montări, am observat că efectul este foarte mare în sală.

 

Autorul însuși mărturisea că nu se aștepta ca această piesă să aibă succes în afara Angliei.

Da, pentru că se bazează foarte mult pe accidentele pe care le-a introdus în spectacolul real și în timpul repetiției, cu regizorul care e în sală și tot oprește repetiția, din diferite motive, fie că nu intră actorul când trebuie, fie că au loc accidente tehnice care sunt valabile în orice teatru din orice țară. Am văzut multe montări, inclusiv în școli de teatru, și mi-am dat seama că este o matematică bună, o tehnică pe care trebuie să o stăpânești.

 

Această piesă este un exemplu perfect care infirmă teoria că genul comediei este unul facil.

Eu sunt de părere că o comedie bună e mai grea decât o dramă. Mă consumă mai mult să fac comedie decât un spectacol din realismul psihologic, cu firescul de stradă, așa cum văd în multe spectacole din prezent.

 

Într-o comedie, orice nuanță falsă se simte.

Dacă publicul nu râde, e clar că nu l-ai atins. În alt tip de spectacol nu prea poți să probezi acest impact asupra publicului. Un mare actor povestea că atunci când se auzeau poșetele cum se deschid și doamnele își scoateau batista, îți dădeai seama că spectacolul a avut impact.

 

 

Declarații actori

 

Rareș Andrici: Un carusel de spectacol! Începe ușor și te zguduie de nu te vezi.

Este atât de bine când construiești un mecanism atât de mare și vezi că merge! J

 

 

Răzvan Bănică: Liniște în culise! surprinde perfect universul nevăzut din spatele cortinei, un „spectacol” care de cele mai multe ori devine mult mai comic, intrigant și spumos decât cel care se desfășoară pe scenă, sub ochii spectatorilor. Tim, personajul pe care îl interpretez este băiatul bun la toate, acea tipologie umană dispusă să se sacrifice și să se pună în slujba celorlalți, ferit de orice interes, un personaj îndrăgostit de teatru, gata să facă orice pentru ca spectacolul să meargă mai departe și să se desfășoare în cele mai bune condiții. Astfel, de la statutul de recuziter, mașinist, confident al regizorului și al actorilor, ajunge să devină dublura unuia dintre actorii care joacă în spectacolul cu care trupa este plecată în turneu de câteva luni bune, debutează în fața publicului, migrând de fiecare dată când este nevoie, de la statutul de „om de culise” la cel de „om de scenă”.

 

Dan Bordeianu: Lucrul care m-a atras cel mai mult la acest text este faptul că nu are nici o legătură cu ce am jucat până acum, reprezintă o specie de teatru și un tip de joc pe care nu le-am mai abordat. Este un spectacol foarte dificil pentru că trebuie să pară ușor. Să faci ceva complex să pară ușor este extrem de dificil, e nevoie de mult timp, de repetiții numeroase, de exactitate, de constanță.

 

Ioana Calotă: Belinda sau Flavia? Actrița sau personajul? Și, și. Pentru mine a fost o provocare acest rol. Sper să mai fie. Am întâmpinat tot felul de probleme și nu exagerez când spun asta despre lucrul la acest spectacol. Practic, un text care vorbește despre problematica facerii unui spectacol și apoi menținerea lui în viață a adus cu sine același destin și în realitatea punerii lui în scenă. Teatru în teatru e ca viața în viață, provocatoare și cu mari bătăi de cap. Am lucrat în pandemie, două distribuții, alternativ. Belinda – Flavia, personajul meu, e cea care luptă pentru menținerea unui echilibru și pe scenă, și în culise, ar putea fi numită și raisonneur-ul spectacolului, dacă nu ar lua-o și pe ea valul personal al confundării teatrului cu viata, și invers. Belinda e o actriță matură, experimentată, o colegă foarte bună, în plan uman, cu cei din echipa sa, pe care îi iubește real. Personajul Belindei, Flavia, e o excentrică haioasă și puțin arzoaică, de coloratură, clișeul tipologiei clare, în cheie comică ca și restul personajelor. A fost interesant de urmărit cât de adevărat și ciudat s-a întâmplat totul și în textul autorului în tandem cu lucrul spectacolului acesta al nostru, la un moment dat am avut impresia că e o transpunere în realitatea noastră, precisă, exactă a subiectului pe care îl aveam de jucat. Ca o farsă. Ca o piatră de încercare. Sper că am stârnit puțină curiozitate și veți veni la spectacol. Viața bate teatrul și invers!

 

Sorin Cociș: E un rol diferit, eu de regulă joc mai realist psihologic, m-am dus cu acest realism într-o extremă, nu am ajuns niciodată la paroxism cu un astfel de personaj. Provocatoare mi s-a părut partea de pantomimă, care merge înspre commedia dell’arte, care nu prea mi-e caracteristică. Întotdeauna m-am ferit de astfel de spectacole, cu acest ritm nebunesc, cu multă lume, în care trebuie să fii ceas, cu multe intrări și ieșiri, dar mi-a plăcut experiența. A contat mult lucrul cu Alex, care a știut perfect să coordoneze, am vorbit aceeași limbă, am ajuns la un numitor comun. Nici în acest ritm nu am mai lucrat până acum, am avut pauze foarte scurte de repetiții.

 

Corina Dragomir: Această Poppy a mea… una dintre rotiţele care învârt mecanismul spectacolului. Rolul acesta îmi dă ocazia să pătrund în universul colegilor de la regie tehnică şi să mă întreb: cum poate un singur om să ţină minte atâtea lucruri, să asculte pe toată lumea, să găsească soluţii, să rămână calm în timp ce dă drumul la spectacol? Am impresia că interpretez rolul unui super-erou!

 

Luminița Erga: O nebunie! O nebunie de spectacol, o trupă nebună (nebuni frumoși) și un regizor mai nebun decât toți! Vorbesc despre piesă… sau despre piesa din piesă, despre peronaj… sau despre personajul personajului, despre trupa de teatru… sau despre trupa teatrului!? V-am înnebunit?! Eu sigur nu mai sunt „pe craca mea”!

 

Raluca Gheorghiu-Culda: E un rol pasiv-activ, joc un regizor tehnic în cadrul unei repetiții, pe un text extrem de dinamic, așa că pentru mine este un exercițiu de atenție și de răbdare, ceea ce îmi folosește. M-am pus în locul colegilor mei regizori tehnici, spre asta te îndreaptă textul, spre o dinamică exagerată a rolului de regizor tehnic. E vorba și despre viața personală a acestui regizor tehnic, e un element important de legătură, care încheagă anumite situații. Este un spectacol viu, dinamic, nu are cum să te lase indiferent.

 

Ion Haiduc: Mi se întâmplă ceva mai altfel decât de obicei, în sensul că mă întâlnesc cu un rol, de fapt două, într-o trupă de actori mediocri, joc un personaj actor, care are de intrepretat într-o piesă un hoț. Acțiunea se petrce și pe scenă, și în culise, când sunt în civil, toată distribuția este dublă din acest punct de vedere, toți suntem niște personaje actori, care jucăm niște roluri care sunt altele decât personajele noastre. Cam asta ar fi provoarea. E o piesă cu mult comic de situație, cu qui pro quo-uri, chiar și de limbaj, să sperăm că va avea succes. În acest moment, eu mă confrunt cu o serie de întrebări, de un an de zile stăm și am început să-mi pun întrebarea dacă mai am talent, dacă mai știu să joc teatru. Noi, în general, suntem vulnerabili din acest punct de vedere, avem nevoie de confirmări periodice, de aceea uneori și premiile fac foarte bine. Un premiu nu îți aduce talent în plus, dar te mai liniștești puțin. Depinde și de felul fiecăruia de a fi. Mi-aduc aminte o dată, după ce am luat un premiu, seara fericit, până dimineața am început să mă gândesc oi fi fost eu atât de bun, chiar l-am meritat. O îndoială a unui actor care poate fi translatată și în spectacol. Personajul meu e mai special, e surd parțial, deci vă dați seama câte confuzii pot avea loc, când tu spui bere și el înțelege apă sau mere. Să ne ajute Dumnezeu să scăpăm de interdicțiile astea care au nenorocit o planetă, nu numai pe noi, și să ne întâlnim cu publicul cât mai curând, ca și ei să se bucure, și noi, să fie o bucurie generală.

 

Cerasela Iosifescu: Mare defulare pentru mine, după condamnarea cu executare la domiciliu pe care am primit-o în urma altercației cu chinezul Covid. A fost o muncă (multă) de plăcere. Mi-a făcut bine fizic și psihic. E pentru prima dată când lucrez cu colegul Alex Jitea în postura de regizor și am avut o surpriză foarte plăcută. Mi-a fost bine, aveam nevoie de o comedie bulevardieră ca de aer (despre mine vorbesc:),   m-am bucurat de colegi și de teatru. Cred că vom avea succes și, deci, săli pline. Sper… Sunt convinsă. 🙂

 

Raluca Jugănaru-Grosu: O comedie explozivă, suculentă, pentru repertoriul Teatrului Nottara! Un deliciu! Teatru în teatru, cu mult umor, situații neprevazute de tot soiul, prilej de radiografiere a atmosferei din teatrele de pretutindeni și, aș permite să spun, din orice epocă! Chiar și tipologiile personajelor poartă această dimensiune general valabilă!

Personajul meu, Brooke Ashton, actrița care o interpretează pe Vicky în piesa din piesa, este, ca orice tânără aspirantă în această mare industrie, în adorația regizorului care a distribuit-o și cu care s-a „încurcat” într-o legătură sentimentală cu năbădăi. Va suferi, pe parcursul piesei, o bruscă maturizare emoțională, care se soldează cu o depresie și tot tacâmul. Încă nu m-am dumirit dacă naivitatea ei este realmente prostească sau doar o mască. Sunt mii de variante posibile și chei de interpretare a personajului, câte actrițe sunt pe lume! Oricum, farmecul și intuiția feminină nu se pot imita! Pe principiul „cu ce ai, cu aia defilezi”, să tot jucăm cu bucurie! Atenție!… liniște în culise!… pregătim o premieră incendiară! Așa să fie, spre încântarea publicului nostru!

 

Mihai Marinescu: Cred că joc rolul tuturor regizorilor, am încercat să fac un personaj din toți regizorii cu care am lucrat și să iau zonele cele mai colorate ale lor, poate nu este un regizor real, dar chiar am încercat să mă duc în zona de regizor isteric, care îți dă senzația că înțelege, dar îți cere să faci tot ca el, regizorul care face pantomimă în sală în timp ce tu dai replica, el nu face ce și-ar dori, el te mimează pe tine, vine în întâmpinarea gesturilor tale. E momentul în care tu reușești, ca actor, să îți verși frustrarea pentru toate relele pe care ți le-au făcut regizorii. 😊 Rămân empatic pentru mine ca actor, pentru colegii pe care îi chinui ca regizor. Interpretez rolul, nu empatizez. O oră și 55 de minute pare că sunt regizor, dar este doar un personaj. Cât de bine e ca actor! Îți dai seama că e suficient să fii un actor care interpretează un regizor.

 

Daniela Minoiu: Dotty, în înțelegerea mea, este Steaua, Vedeta de odinioară a trupei, care nu este iertată de Timp și care, în căderea ei de pe piedestal, „Trebuie!” Trebuie să se mulțumească cu rolul „menajerei”, în locul rolurilor de divă de până acum, trebuie „să suporte” tinerețea ostentativă și enervantă a următoarei „dive”, aflate în plină ascensiune prin intrarea în grațiile și patul regizorului, trebuie să-și reconfirme sieși că este încă femeie, că este încă atrăgătoare, dorită și, pentru această validare, se aruncă cu disperarea trecerii la categoria „senioare” de gâtul tuturor colegilor care îi ies in cale, ca apoi să se consoleze în alcool. Un rol de care mă apropii cu tandrețe, deoarece îmi amintește de tumultul începutului meu în Teatrul Nottara, când eu eram o „Brooke” clocotind sfidător de tinerețe și am fost nevoită să mă intersectez cu „Dotty” de atunci a teatrului, care mi-a spus, ca „încurajare” la debut: „Ei, lasă, dragă, că și tinerețea e o boală care trece!”.

 

Filip Ristovski: Piesa îmi place foarte mult, este foarte ofertantă pentru actori, e un sistem foarte complicat în care trebuie să ne integrăm ca la integrala de la matematică. E intersant că-mi retrăiesc zilele de început ca profesor când făceam exact așa cu studenții, când ajungeam la generale și eram sus la lumini și urlam la microfon, am crezut că am scăpat. Urlu mai puțin și mai apăsat, cum îmi zice și Alex să fac, e un rol foarte frumos, piesa pare simplă și ușoară, dar, de fapt, totul este foarte bine stabilit și e ofertant pentru actori și savuros pentru public.

 

Diana Roman: Liniște în culise! e un spectacol despre cât de multă gălăgie poate fi, de fapt, uneori în culisele unui spectacol. E o nebunie. E un spectacol în spectacol. E… cu de toate. Brooke, personajul pe care îl interpretez, e o tânără actriță, căci     n-aș putea spune tânără speranță, care încearcă să-și facă treaba după măsura talentului pe care nu prea îl „stăpânește”.

 

Dosar de prezentare realizat de Silvia Dumitrache

Arhivă articole