Iona

Iona

de Marin Sorescu

Regia: Gábor Tompa

Scenografia: Carmencita Brojboiu

Muzica: Ada Milea

Distribuția:
Iona – Gabriel Răuţă
Echo – Cristina Juncu

Durată: 1 h 20 min

Să încerci să evadezi dintr-un univers și să te trezești la infinit prizonier în altul… Povestea celebrului personaj biblic, înghițit de un pește uriaș, din burta căruia încearcă să evadeze, doar pentru a se trezi prizonier într-o burtă și mai mare, poveste pe care Marin Sorescu o transformă într-una dintre cele mai cunoscute piese din dramaturgia românească, Iona devine în viziunea regizorului Gábor Tompa un spectacol poetic, în care muzica Adei Milea creează un univers aparte, ce combină absurdul tragic și umorul.

Subintitulată de Marin Sorescu „tragedie în patru tablouri”, Iona, piesa lui de debut, a fost publicată în 1968 în revista Luceafărul și face parte, alături de Paracliserul și Matca, din Trilogia intitulată Setea muntelui de sare. Spre deosebire de personajul biblic, Iona, pescarul solitar al lui Sorescu nu poartă pe umeri nicio vină și niciun păcat. El va fi înghițit de un pește uriaș încă de la început și fiecare evadare din burta peștelui îl va duce într-o burtă și mai mare, închisoare după închisoare, la infinit, condiție a existenței umane…

„Pe mine mă interesează Iona atât din punct de vedere religios, cât și din punct de vedere al condiției artistului în lume, azi. Figura lui Iona și chiar și cea a actorului Gabriel Răuță de multe ori m-au făcut să mă gândesc la imaginea lui Brâncuși, Artistul care se luptă cu materialul. Și există o replică în text: N-a făcut nimic bun în viața lui decât această bancă de lemn, punându-i de jur împrejur marea. O bancă de lemn în mijlocul mării… O imagine superbă, care pe mine mă trimite cu gândul la Masa Tăcerii. Ei bine, este vorba aici despre cunoscutul motiv în care opera îl devorează pe artist. Și încercăm să facem trimitere la Brâncuși, care a trăit în balena exilului. Iona, în viziunea mea, este un spectacol despre condiția artistului și îndoielile lui azi în ceea ce privește credința. Despre relația lui cu Dumnezeu, cu divinitatea, cu inspirația, cu speranța, cu disperarea…” – Gábor Tompa, regizor

Coproducție cu Teatrul Maghiar de Stat Cluj

23 Aprilie 2020, ora 19:30, Sala George Constantin
19 Martie 2020, ora 19:30, Sala George Constantin
08 Martie 2020, ora 19:30, Sala George Constantin
28 Februarie 2020, ora 19:30, Sala George Constantin
16 Februarie 2020, ora 19:30, Sala George Constantin
31 Ianuarie 2020, ora 19:30, Sala George Constantin
18 Ianuarie 2020, ora 19:30, Sala George Constantin
15 Decembrie 2019, ora 19:30, Sala George Constantin
08 Decembrie 2019, ora 19:30, Sala George Constantin
30 Noiembrie 2019, ora 19:30, Sala George Constantin
10 Noiembrie 2019, ora 19:30, Sala George Constantin
27 Octombrie 2019, ora 19:00, Sala George Constantin
26 Octombrie 2019, ora 22:00, Sala George Constantin
24 Octombrie 2019, ora 19:30, Sala George Constantin
16 Octombrie 2019, ora 18:00, Sala George Constantin
02 Octombrie 2019, ora 19:30, Sala George Constantin
22 Septembrie 2019, ora 19:30, Sala George Constantin
19 Iunie 2019, ora 19:30, Sala George Constantin
01 Iunie 2019, ora 11:00, Sala George Constantin
31 Mai 2019, ora 19:30, Sala George Constantin
12 Mai 2019, ora 19:30, Sala George Constantin
20 Aprilie 2019, ora 20:00, Sala George Constantin
11 Aprilie 2019, ora 19:30, Sala George Constantin
10 Aprilie 2019, ora 19:30, Sala George Constantin

Sala George Constantin

Prima reprezentație: 10 aprilie 2019

Iona de Marin Sorescu

Regia: Gabor Tompa
Scenografia: Carmencita Brojboiu
Muzica: Ada Milea

Distribuția:
Iona – Gabriel Răuță
Echo – Cristina Juncu

Regia tehnică: Dana Popescu

Durata: 1h 20 min

Sinopsis

Să încerci să evadezi dintr-un univers și să te trezești la infinit prizonier în altul… Povestea celebrului personaj biblic, înghițit de un pește uriaș, din burta căruia încearcă să evadeze doar pentru a se trezi prizonier într-o burtă și mai mare, poveste pe care Marin Sorescu o transformă într-una dintre cele mai cunoscute piese din dramaturgia românească, Iona devine în viziunea regizorului Gabor Tompa un spectacol poetic, în care muzica Adei Milea creează un univers aparte, care combină absurdul tragic și umorul. Având la origine cunoscutul mit biblic al lui Iona, cel care primește poruncă de la Dumnezeu să propovăduiască în cetatea Ninive cuvântul divin, dar care pe drum se răzgândește și fuge în Tarsis, fiind astfel pedepsit de Dumnezeu, care dă poruncă să fie înghițit de un monstru marin, piesa lui Marin Sorescu va duce povestea într-o cu totul altă zonă.

Subintitulată de Marin Sorescu „tragedie în patru tablouri”, Iona, piesa lui de debut, a fost publicată în 1968, în revista Luceafărul, și face parte, alături de Paracliserul și Matca, din Trilogia intitulată Setea muntelui de sare. Spre deosebire de personajul biblic, Iona, pescarul solitar al lui Sorescu nu poartă pe umeri nicio vină și niciun păcat. El va fi înghițit de un pește uriaș încă de la început și fiecare evadare din burta peștelui îl va duce într-o burtă și mai mare, închisoare după închisoare, la infinit, condiție a existenței umane. Pescarul solitar, care își pune problema cunoașterii și a destinului uman, este interpretat de Gabriel Răuță. O superbă meditație asupra vieții și a morții, asupra universului, în viziunea lui Gabor Tompa, Iona vorbește, în ultimă instanță, despre libertate, despre creație și despre condiția artistului. Dar, în același timp, este o discuție despre omul secolului 21 și „închisorile” lui.

Despre autor

Era anul 1936 și era satul Bulzești, din Oltenia. Aici se năștea, în ultima zi de iarnă, pe 29 februarie, Marin Sorescu. Și, ca un semn că s-a născut în ultima zi de iarnă, a adorat toată viața primăvara: „Iarna nu-i anotimpul meu. închis în casă, eu nu pot să scriu nimic. Aștept primăvara să mă dezgheț”, îi mărturisea mai târziu fratelui său George. Și tot ca un semn, a și murit într-o zi de iarnă, singur, pe un pat de spital, la doar 60 de ani. Dar până atunci, până în anul 1996, când avea să vină sfârșitul, Marin Sorescu avea de trăit intens o viață. Iar copilăria, cuprinsă în volumele La Lilieci, n-avea să fie dintre cele mai ușoare, căci, la doar 37 de ani, Nicolița Sorescu, mama lui, rămânea văduvă și urma să-și crească singură cei șase copii. A urmat cursurile școlii primare în satul natal, apoi și-a continuat studiile la Colegiul Național Frații Buzești din Craiova. A absolvit, apoi, Școala Medie Militară din Predeal. Studiile superioare le-a făcut la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, Facultatea de Filologie, fiind licențiat în limbi moderne.

Satul Bulzești, locul în care s-a născut, este spațiul care avea să-i marcheze viața, opera, existența, impregnându-l cu ceea ce s-ar putea chema „spirit românesc”. E locul în care, în ziua de pomenirea morților, se mănâncă cea mai bună varză cu carne și se bea țuică din căni. E locul în care oamenii stau de vorbă cu Dumnezeu și-i spun păsurile, e locul unde cerul se unește cu pământul, așa cum apare el surprins în superba operă La Lilieci… În Bulzești, viața și moartea se întâlnesc în fiecare zi, în Bulzești, se întâmplă minuni și nebunii. Bulzeștiul e scena vie a lui Marin Sorescu, scena din care se hrănește spiritul lui și creează unele dintre cele mai frumoase imagini din literatura română.

Marin Sorescu debutează în 1964, la vârsta de 28 de ani, cu volumul de parodii Singur printre poeți. Au urmat Tinerețea lui Don Quijote, Unde fugim de-acasă?… și, desigur, celebrul La Lilieci. De-a lungul vieții, publică 23 de volume, devenind o figură marcantă a poeziei românești contemporane și unul dintre cei mai importanți dramaturgi români. Primește Premiul Uniunii Scriitorilor de mai multe ori pe parcursul carierei sale. În 1968, a început să scrie Trilogia Setea muntelui de sare, o trilogie în care abordează tematica teatrului poetico-parabolic și care cuprinde piesele Iona, Paracliserul și Matca. Piesa Iona a fost publicată inițial în revista Luceafărul. În plin comunism, Marin Sorescu nu s-a temut să aducă în prim-plan povestea biblică a lui Iona, pescarul înghițit de un pește uriaș, dându-i alte conotații și sugerând că, iată, închisorile sunt succesive și că ieșirea e imposibilă: o să „răzbim noi cumva la lumină”.

Marin Sorescu a murit pe 8 decembrie 1996. Avea doar 60 de ani. Iar acest superb paragraf din Iona i-ar putea rezuma întreaga operă: „Mamă, mi s-a întâmplat o mare nenorocire. Mai naște-mă o dată! Prima viață nu prea mi-a ieșit. Cui nu i se întâmplă să nu poată trăi după pofta inimii? Dar poate a doua oară. Dacă nici a doua oară, poate a treia oară. Și dacă nici a treia oară, poate a patra oară. Poate a zecea oară. Tu nu te speria, mamă, numai dintr-atâta. Și naște-mă mereu! Ne scapă mereu câte ceva în viață. De aceea trebuie să ne naștem mereu.”

Argumentul regizorului

„Pe mine mă interesează Iona atât din punct de vedere religios, cât și din punct de vedere al condiției artistului în lume, azi. Figura lui Iona și chiar și cea a actorului Gabriel Răuță de multe ori m-au făcut să mă gândesc la imaginea lui Brâncuși. Artistul care se luptă cu materialul. Și există o replică în text: N-a făcut nimic bun în viața lui decât această bancă de lemn, punându-i de jur împrejur marea. O bancă de lemn în mijlocul mării… O imagine superbă care pe mine mă trimite cu gândul la Masa Tăcerii. Ei bine, este vorba aici despre cunoscutul motiv în care opera îl devorează pe artist. Și încercăm să facem trimitere la Brâncuși, care a trăit în balena exilului. Iona, în viziunea mea, este un spectacol despre condiția artistului și îndoielile lui de azi în ceea ce privește credința. Despre relația lui cu Dumnezeu, cu divinitatea, cu inspirația, cu speranța, cu disperarea.”

Gábor Tompa, regizor

 

Iona, un spectacol despre condiția artistului și „închisorile” lumii noastre

Interviu cu regizorul Gábor Tompa

De ce ați ales să puneți în scenă Iona în acest moment?

Pe mine mă interesează, în general, așa-zisa dramaturgie a profeților. Se pare că există un profet care poate fi considerat strămoșul actorilor, este vorba de Isau, care, într-un moment dramatic al istoriei poporului evreu, în cei 80 de ani de exil în Egipt, face un gest foarte teatral, atunci când cuvintele nu mai au forță de convingere: se dezbracă și-și întoarce fundul gol către popor. Acest episod este o blasfemie în istoria religiei și nu se vorbește prea mult despre el.

Iona, pe de altă parte, este o poveste diferită și complicată, în sensul că el se abate de la programul stabilit de Dumnezeu și se trezește în burta unui pește imens din care, până la urmă, este salvat, realizând că nu se poate împotrivi voinței divine. Marin Sorescu este un mare poet și un dramaturg foarte special în dramaturgia românească și europeană, cu o structură poetică foarte specială, cu un umor aparte, un umor disperat care, de fapt, este vecin cu speranța. El folosește această metaforă a lui Iona în burta peștelui ca pe un fel de labirint al existenței umane. Sigur că putem spune că piesa a fost scrisă într-un moment foarte întunecat al istoriei noastre, era comunism, avea și alte conotații… Dar acum, curățat de contextul politic imediat, mi se pare că el capătă alte sensuri și de-asta am și vrut să-l pun în scenă. Mă interesează zona absurdului și consider că Așteptându-l pe Godot este ultima piesă dramatică despre mântuire. După aceea vine postdramaticul, care înlocuiește totul, așa cum și în viața de toate zilele se pare că încet-încet credința este înlocuită cu o altă credință, cea a banului, a profitului, a corectitudinii politice. Care e un instrument în mâinile celor ce vor să consolideze această putere a sistemului monetar. A acelei elite financiare mondiale care, de fapt, conduce lumea deasupra guvernelor și statelor, într-o sferă a invizibilului imediat. E o rețea extrem de complicată și complexă care se extinde aproape la toate capitolele societății și care conduce lumea inclusiv prin aceste mijloace de care se folosește, sistemul virtual, fake news-ul etc., totul este o sclavie sub aparența libertății.

Și asta ați vrut să surprindeți în acest Iona?

Da, sigur, și asta. Pentru că aici Iona întâlnește în aceste patru tablouri foarte muzicale iluzia libertății. După care își dă seama că e o închisoare și mai mare, o burtă și mai mare… un sistem infinit de burți. Probabil că libertatea absolută, chiar și libertatea de a acționa, nu este posibilă și e, poate, doar o aparentă neglijență a sistemului din pește care nu filtrează și cuțitul. El începe să se simtă mai liber și să sărbătorească momentul, când, de fapt, realizează că mai are de făcut o acțiune. Aceea de a-și pune capăt vieții, act care este maxima libertate în această piesă. Din punct de vedere etic și teologic, sigur că și asta e problematic. Cum spunea Cesare Pavese, „sinucigașii sunt ucigași timizi”. Pe mine mă interesează Iona atât din punct de vedere religios, cât și din punct de vedere al artistului în lume azi. Pentru mine figura lui Iona și chiar și cea a actorului Gabriel Răuță de multe ori m-a trimis la imaginea lui Brâncuși. Artistul care se luptă cu materialul. Și există o replică în text: N-a făcut nimic bun în viața lui decât această bancă de lemn, punându-i de jur împrejur marea. O bancă de lemn în mijlocul mării. O imagine superbă care pe mine mă trimite cu gândul la Masa Tăcerii. Ei bine, este vorba aici despre cunoscutul motiv în care opera îl devorează pe artist. Și încercăm să facem trimitere la Brâncuși, care a trăit în balena exilului.

Deci Iona, în viziunea dvs. este un spectacol despre condiția artistului în primul rând?

Despre condiția artistului și îndoielile lui azi în ceea ce privește credința. Despre relația lui cu Dumnezeu, cu divinitatea, cu inspirația, cu speranța, cu disperarea. Într-o lume în care comunicare aproape că nu mai există, exact asta am încercat să surprindem introducând personajul interpretat de Cristina Juncu, un fel de personaj-comentariu, ecou, înger, sirenă, voci care îl ispitesc. E o imagine a lipsei de comunicare a lumii de azi, în care trăim într-un univers al tehnologiei atât de avansate. Asta ne interesează să surprindem. În același timp, textul are o valoare poetică extraordinară, un umor deosebit, care nu trebuie să lipsească și care, pentru Sorescu și personajul lui, înseamnă supraviețuire. Supraviețuire prin umor. Dar, în ultimă instanță, este o piesă disperată, pentru că umorul nu ajută la supraviețuire decât temporar. Și piesa se termină cu acest gest tragic, dar necesar, de „salvare”, de sacrificiu suprem, prin care în același timp am vrut să arătăm că Iona lasă ceva în urmă.

Și ce anume lasă în urmă?

Opera lui. De aceea am ales un artist concret, pe Brâncuși. E vorba și de lupta lui cu materialul. Pentru că Iona încearcă să străpungă cu cuțitul-daltă un material, care să zicem că este burta balenei… un material din ce în ce mai gros, mai greu de înfrânt. Si reușește, totuși, din acest material care se opune să lase ceva în urmă. Este mesajul lui pe care, în text, Iona intenționează să-l trimită omenirii într-un borcan sau într-o sticlă aruncată în ocean.

Ce rol are muzica Adei Milea în acest context?

Eu cred că și Ada Milea e un suflet de poet desăvârșit și creează cu o ușurință extraordinară texte poetice. Am încercat, păstrându-i stilul, să creăm altceva. Mie mi se pare că e un important contrapunct pentru spectacol un fel de autoironie a personajului, un alt fel de alter-ego, ce comentează și vede lumea diferit. Si pe mine mă contrabalansează Ada Milea. Trebuia să existe un echilibru între sumbru și lumină, între disperare și speranță, iar muzica Adei Milea exact asta aduce, acest optimism permanent. Si am avut o revelație extraordinară în persoana Cristinei Juncu. La fel de specială e și relația cu Gabriel Răuță. Care are în comun cu Iona un fel de statornicie interesantă, ce combină răbdarea cu revolta. Care-i e caracteristică și personajului, așa cum îl vedem noi astăzi.

Iona este un spectacol despre umanitate

Interviu cu actorul Gabriel Răuță

Cine este Iona pentru tine?

Iona este mirare, minare și, în același timp, determinare.

Care este, din punctul tău de vedere, mesajul acestui spectacol și al personajului tău. Despre ce tip de „închisori” e vorba? Ce sunt aceste „burți de balenă” pe care el încearcă să le străpungă și spre ce tinde?

Să respirăm cu adevărat.

Să aducem orizontul mai aproape.

Să renunțăm la o existență de plastic.

Prizonier al propriei minți și al Timpului, Iona își revizitează universurile doar- doar va zări pe undeva prin ele lumina, limanul. Acest demers este strâns legat la Gábor Tompa, de căutările artistului, de frământările și drumurile sale către „afară”.

Acum la început de secol 21, cum poate fi înțeleasă povestea lui Iona al lui Marin Sorescu? Ce semnificație crezi că mai are azi?

Textul lui Marin Sorescu este minunat în toate formele sale: umor, poezie, limbaj. Dimensiunea sa existențială îl face atemporal și universal. Apoi, când întâlnești construcții de genul:

„Zău nu e bine să strige toți cei de pe mare odată.

Chiar dacă sunt naufragiați?

Chiar naufragiații. Să strige toți, dar pe rând.

Înțeleg, să nu se bage de seamă…

Altfel s-ar crede că e o jelanie absolută.

S-ar înfuria marea.

De-aia fiecare om trebuie să-și vadă de trebușoara lui.

Să privească în cercul său.

Și să tacă.” – nu poți să nu remarci cum o piesă a anilor ‘60 declanșează noi vectori filosofici și emoționali în individul de astăzi.

Cu ce ai vrea să plece spectatorul din sală la finalul acestui spectacol? Cu ce gând? Cu ce idee? Cu ce întrebare?

Este un spectacol despre umanitate, așa că reflecția este inclusă în această călătorie Sorescu/Tompa. De aceea consider că orice ecou ar avea ea în mintea și în sufletul spectatorului, el nu poate fi decât o mărturie a faptului că teatrul încă are puterea de a deschide noi lumi în noi.

Care e gândul cu care Iona al tău trece la final dincolo…? Ultimul gând pe care-l are Iona, dar nu e scris de Sorescu în text?

„Spre mine mă deschid ca o fereastră,

În care stă pe gânduri Dumnezeu.

Și iată vine pasărea măiastră

Și pasărea aceasta sînt tot eu.”

(Fragment din poezia Presimt de Marin Sorescu)

Carmencita Brojboiu despre spațiul din Iona

Am făcut mai multe documentări și am simțit că acest spațiu din Iona ar trebui să fie mai mult o instalație și am adunat aici obiecte, despre care ne-am imaginat că ar putea fi în burta balenei noastre. Am încercat să luminez spațiul acestei săli întunecate și să fie totul alb. Eu sunt din Constanța și am nostalgia plimbărilor lungi pe malul mării, în special toamna târziu, iarna sau primăvara devreme, când încă plajele nu sunt populate de oameni și marea aduce diverse lucruri la mal. E fascinant. Și m-au impresionat întotdeauna foarte tare bucățile de lemn care sunt aduse de apă și care nu mai au scoarță și sunt toate albe. Și au un fel de piele, un tegument foarte fin și foarte fragil. Apoi, e albul scoicilor care sunt aduse la mal, iar când ele se usucă, rămân mormane de scoici albe… de fapt, apa și sarea curăță orice culoare și totul devine albul acela de cretă. Exact aceasta este senzația pe care am vrut s-o obținem: acest alb, spațiul curățat de orice culoare individuală. E culoarea mării care a trecut secole de-a rândul peste obiecte. Și, în același timp, balena noastră a înghițit o mulțime de obiecte pe care oamenii le aruncă în ape. Deșeuri, plastic. Seara, dacă te plimbi la noi pe malul mării, e înfiorător să vezi ce pot lăsa oamenii în urma lor. E foarte trist. Ei bine, balena noastră e o balenă din zilele noastre.

Am citit prima dată Iona când eram adolescentă și eram acasă, la Constanța. Și l-am legat strict de acel loc. Asta e ceea ce am încercat să aduc aici. Mie marea mi-a dat întotdeauna un sentiment ambiguu, de libertate și, în același timp, de închisoare. Pentru că orizontul îl vedeam, era acolo, foarte departe, dar cumva nu puteai să treci mai departe. Cam asta se întâmplă și cu Iona. El are un orizont de care trece, dar îi apare un alt orizont care îl limitează. Și într-un fel e împăcat cu asta. Mie mi se pare că devine mai înțelept prin această împăcare și resemnare și încearcă să îmbogățească locul în care se află, burta balenei, cu orizontul propriu.

Ada Milea despre universul sonor din Iona

Interiorul balenei trebuie să rezoneze cu ce gândește Iona și să fie cât mai lichid, mai straniu, asta a fost ideea universului sonor din Iona. Straniu, în sensul că e o planetă care e în interiorul balenei, care e în interiorul balenei, care e în interiorul balenei. Și ființa rezonator, Echo, interpretată de Cristina Juncu, e un fel de Ariel care trebuie să fie și comic, și straniu, și tragic, în același timp. Pentru mine, umorul conține întotdeauna și o lacrimă și cred că ea nu trebuie să fie conștientă de tragicul umorului pe care-l exprimă.

Iona este, pentru mine, un poem despre singurătate și despre cât de pierduți suntem în acest spațiu, indiferent cât de conectați la lume am părea. Cântecele… sunt ideile lui Gábor Tompa puse pe muzică și… știu și eu… cred că au cântat singure. Umorul tragic din ce cântă Cristina pe noi ne-a făcut să râdem din când în când. Și asta mi-aș dori să simtă și spectatorii. Până la urmă, odată ce ne naștem, avem o condamnare la moarte. Ce mai putem face? Să râdem de ce putem și cum putem. Cu lacrima în colțul ochiului.

Cristina Juncu despre Echo, alter-ego-ul lui Iona

Eu sunt universul sonor, sunt ecoul lui Iona și îmi place să mă autodenumesc „burta balenei”. Iona e o poveste despre căutarea sinelui în această lume în schimbare, în care el ajunge dintr-o burtă în alta, în alta, în alta… O închisoare în altă închisoare și tot așa. Și cumva nu reușești niciodată să te găsești pe tine. Cred că această închisoare e ceva ce se referă la sine, la omul față în față cu el însuși. Nu e vorba despre o închisoare din afară. Sunt cumva limitele pe care ni le punem noi. Mi se pare că e vorba de omul modern, în general, care se simte nefericit în orice situație. Niciodată nu-i e de-ajuns. Și atunci vrea să iasă și din burta asta, iar când ajunge într-o alta, o scurtă perioadă de timp se simte liber, dar, apoi, iar se simte încarcerat și tot așa. Iar singurul răspuns e sinuciderea sau acceptarea burților.

În acest context, muzica Adei Milea aduce umor. Cumva ar trebui să-l facă pe Iona să vadă cu umor viața asta de captivitate permanentă. Ceea ce cred că avem și noi nevoie. Omul modern, în general. Umorul e singurul mod în care poți să supraviețuiești cu ceea ce ești tu.

Arhivă articole