Despre olteni, cu dragoste

Stagiunea 2017-2018

DOSAR DE PREZENTARE

Sala George Constantin

Prima reprezentație: 11 noiembrie 2017

Despre olteni, cu dragoste

O comedie după La Lilieci de Marin Sorescu

Scenariul și regia: Constantin Fugașin
Scenografia: Luana Drăgoiescu
Ilustrația muzicală (folclor românesc): Ilie Vorvoreanu

Distribuția:

Moș Pătru – Ion Haiduc

Măria Bălii – Ada Navrot

Țața Veta / Mama lui Niculae – Daniela Minoiu

Autorul – Ion Grosu

Finu 2’ / Tata lu Bâțu / Leșinatul – Sorin  Cociş

Cazacu / Găliganul – Dani Popescu

Sora Mița / Muierea lu’ Bâțu – Alexandra Aga / Mihaela Subţirică

Mărin Trancă, zis Bâțu – Dan Alexandru Năstase

Goage al lu’ Spartu’ / Moroiul – Eduard Cârlan

Niculae / Moroiul – Alexandru Mike Gheorghiu

Subțirica – Raluca Tiţa

Prică – Eduard Epure

Durata: 1 h 40 min.

Sinopsis

Spectacolul este o incursiune în trecutul unui sat de olteni – mai precis, în Bulzeștiul lui Marin Sorescu -, este o călătorie prin graiul, prin obiceiurile sau „rânduielile” unei lumi așezate, călăuzite de valori care astăzi încep să piară puțin câte puțin. Pornind de la textul poetic al lui Marin Sorescu, regizorul a trezit la viață frânturi dintr-un univers care încă trăiește în sufletul celor născuți sau crescuți pe plaiurile oltenești.

Și pentru că oltenii sunt iuți la grai și la fire, nu putea să iasă decât o comedie, adăugând culoare unei fotografii îngălbenite de timp.

***

„Am scris Liliecii din două motive. Nu voiam să se piardă două secole de sat românesc – tradiție, limbaj, mituri etc. Apoi, doream să injectez lirismul, cu vigoarea faptelor concrete. Poezia se face și din amănunte nesemnificative sau nepoetice, iar aceste amănunte pot înviora versul. Poți susține că poezia n-ar avea nevoie de o nouă vigoare acum, când pare copleșită de tot felul de griji «planetare» și de angoase la nivelul cosmic? Să ne întoarcem din stele și din smog, pe pământ și de pe tot globul, în satul nostru unde, oricum, suntem mai acasă și putem vorbi familiar cu lucrurile esențiale. În fond, am păstrat aici toate vechile mele obsesii, numai că am spus acum lucrurile dintr-o răsuflare.”

Marin Sorescu, într-un interviu realizat de Dinu Flămând, Viața Studențească, februarie 1978

ARGUMENTUL REGIZORULUI

Vă invităm la un spectacol de comedie realizat după cele șase volume de poezie La Lilieci de Marin Sorescu. Nu, nu este un recital de poezie, ci o piesă de teatru, cu personaje pitorești naive sau șirete, istețe sau tâmpe, grosolane sau tandre, frumoase sau grotești, degajând un haz sănătos pe fondul unei candori fără egal.

Fiind olteni, vorbesc… oltenește, repede și tare, sunt iuți la mânie, dar și la treabă, aprigi, iubăreți și generoși, dar să te ferească Dumnezeu să le treci pe dinainte! Sunt isteți (mai trebuia să precizez?), dar să te ții, că sunt și fuduli și când încep să dea în gropi, nu se mai opresc.

Și, mai ales, au haz. Fiind unul mai deștept decât altul, fiecare râde de celălalt și de toți. Glumesc și pe seama propriei persoane, dar preferă prietenii, dușmanii, vecinii, orășenii, mă rog, pe oricine le trece pe drum și prin cap. Și, cum spectatorii sunt la doi pași, ei profită și de această ocazie.

Dar nu garantăm că, tocmai atunci când spectatorii o să se amuze mai tare, n-o să se trezească în colțul ochiului cu o lacrimă, amintindu-și de părinții, bunicii sau străbunicii lor, în timp ce țăranii-eroi au încremenit definitiv într-o poză pentru eternitate.

O primă variantă a acestui spectacol am realizat-o în 1986, cu un grup de tineri actori. La un moment dat ne-am luat inima în dinți și l-am invitat pe Marin Sorescu să-l vadă. Spre bucuria noastră, scriitorul ne-a adresat nu doar frumoase cuvinte de laudă, dar și invitația de a prezenta acest spectacol chiar de ziua sa, când sărbătorea, împreună cu prestigioși invitați, împlinirea vârstei de 50 de ani.

După spectacol, presa vremii a consemnat următoarea măgulitoare declarație a lui Marin Sorescu: „Sunt remarcabile puritatea tonului, delicatețea apropierii de text. Modul în care Constantin Fugașin a legat evenimentele, dând coerență întâmplărilor, mă scutește să mai scriu piesa pe care o aveam în cap”.

Constantin Fugașin, regizor

ACTORII, DESPRE SPECTACOL:

Ion Haiduc

„Fiind ROMÂN cu toate literele din cuvânt, litere mari și groase, evident că am fost foarte sensibil și receptiv la propunerea de a face parte din distribuție. Cu atât mai mult cu cât am aflat că acest spectacol va face parte din proiectul aniversării Centenarului Unirii. E un eveniment mult prea important pentru poporul nostru ca să nu mă emoționez și să nu mă mobilizez cu toate puterile mele artistice. Proiectul domnului Constantin Fugașin este temerar și absolut surprinzător. Este foarte greu să faci o construcție dramatică pe o operă poetică. Dar a găsit această formulă de „a dramatiza” cele șase volume de poezie La Lilieci ale lui Marin Sorescu.

Rolul pe care îl interpretez eu, Moș Pătru, e ofertant și extraordinar și conține o matrice a poporului român. Eu sper că prin ce transmitem cu acest spectacol de teatru să deșteptăm în spectatorii noștri mândria apartenenței la această națiune. Și dacă vom parcurge cu această piesă de teatru și un traseu peste granițele României, în comunitățile de români, m-aș bucura și mai mult; pentru că, dacă îi lipsește ceva, în acest moment, acestui popor, aceasta este coeziunea! Și trebuie o scânteie care să-l adune înapoi, la vatră! Mi se pare că ușor-ușor am cam adormit și s-a pus o cenușă peste flacăra națională a românilor. Și poate trebuie să mai vină cineva să mai sufle în foc.”

Ada Navrot

„Înaintea mea se deschide o lume total necunoscută. Un limbaj aparte, pe care îl învăț ca pe o limbă străină. Marin Sorescu este înainte de toate un poet. Grația și umorul cu care coboară într-o lume cu picioarele în noroi și cu mintea uneori în lună sunt dătătoare de aripi. Sunt curioasă cum va primi publicul aceste perle rătăcite, dintr-o lume care nu mai există.”

Mihaela Subțirică

„Sunt foarte bucuroasă să fac parte din acest proiect minunat, care reînvie lumea satului oltenesc. Este o bucurie cu atât mai mare pentru mine, cu cât am rădăcini oltenești din partea mamei, iar textul lui Marin Sorescu îmi amintește de străbunica mea, Sanfora, de bunica Constanța și de prietenele ei, Pia și Speranța; de sor’sa Leana din deal, de oamenii simpli și curați, de măsuța joasă și de scăunelele cu trei picioare, de pâinea aburindă scoasă din țest. Era simplu… perfectul simplu, ca vorba lor.

Mi-aș dori ca spectacolul acesta să-i bucure pe toți românii, indiferent de zona țării din care provin, să le trezească amintiri, să îi emoționeze și, cu siguranță, va fi așa, pentru că românilor le plac poveștile, mai ales cele adevărate.

Rolul meu?! Eu sunt muierea lui Bâțu, o femeie care iubește viața cu toate ale ei. E o încântare să-l interpretez, pentru că am foarte multă energie și dorință de lucru.

Dan Alexandru Năstase

Pe lângă rememorarea detaliilor care mă leagă de universul rural și de Teatrul Nottara, unde am debutat acum 12 ani, această colaborare mi-a adus bucuria descoperirii unor colegi de scenă foarte calzi și deosebit de talentați. O menționez doar pe Mihaela Subțirică, cea care, în acest spectacol, îmi este soție, o actriță de o bogăție interioară cum rar am întâlnit! Alternând brusc, sau gradat, de la forță la gingășie, Mihaela m-a făcut să descopăr nuanțe profunde ale rolului Bâțu.

În contextul desacralizării și sofisticării societății, consider că Despre olteni, cu dragoste reprezintă un bun prilej de a ne reaminti de valorile simple, cuprinse în universul satului românesc, care ne fac de atâtea ori să suspinăm de nostalgie.

Alexandra Aga

Când domnul regizor Constantin Fugașin mi-a propus acest rol, am avut sentimentul unei reîntâlniri cu un om drag, Marin Sorescu. Acest autor mi-a purtat noroc de la începutul carierei mele de actriță. La admiterea la UNATC m-am prezentat cu poezia lui, Tușiți.

Având în vedere că acest proiect își propune să omagieze Centenarul Unirii, emoția și responsabilitatea sunt cu atât mai mari, cu cât spectacolul va fi vizionat și de românii din diaspora.

Pentru o femeie de la oraș, abordarea unui rol cu specific profund rural ridică multiple probleme, dar meseria de actor presupune asumarea oricărui tip uman. Mă voi strădui să joc în așa fel încât toate femeile de la țară să se regăsească în personajul Muierea lu’ Bâțu.

FRAGMENTE DIN TEXT

AUTORUL: Între prânz și-ntre nămiaz ne repezeam pe la Ilie să ne mai jucăm. Ai lui întârziaseră cu masa și asistam și noi cum făcea Țața Veta mămăliga. Femeia sta ciucită la vatră, apucase ceaunu-ntre picioare de-o dogorea la pulpe, de aia cred că avea picioarele prigorite, cânta și mesteca iute, iute cu mestecăul de lemn. Mămăliga odată prindea formă, ca o mică planetă. Ca Pământul, bunăoară, dacă ar fi fost la început de mămăligă. În vremea asta Țața Veta mai da și ordine în stânga și-n dreapta, că introdusese disciplină în casă, instrucție, de când murise Ion al lu’ Ion ăl mic și preluase ea comanda.

ȚAȚA VETA (în timp ce mestecă de zor): Mărioară, râcâie masa ori mai bine spal-o, fă-i ceva, nu te mai uita-n gura mea, că nu pot nici eu să le fac pe toate. Tu, Mitră, ce tot lozești acolo? Nu te mai fandosi, că nu-ți veniră pețitorii, du-te mai bine de cere o varză acră de la Nicolița, c-aș mânca cu mămăligă. E acasă, mă, mă-ta? (De după gard) Ie, ie! Ia și-o oală de zeamă, du-te cu bâjba. Iar tu, Ilie, ia vezi tu pe corlată, ața mai e la locul ei? Ață te faci! În casa asta niciun lucru nu se mai găsește unde-l pun, trage-un fir dintr-un căpătâi, vezi să nu-l deșiri tot! Dorele, îți dete, mă, babă-ta Frusina laptele ăla? Vino-ncoa cu oala… Ptiu, că uitai să pun sare. Adă sarea, Mărioară!

MĂRIOARA (din culise): Da’ nu-i pisată…

ȚAȚA VETA: Păi, voi ce păzârăț’, fa? Vezi că mai e grunju’ ăla la oi în bătătură. Nu mai puseși, fa, masa aia, că acu’ ți-o torn în cap, tot n-ai apucat tu să te lai cu iarbă mare de Sân’ Toader. Aoleu, știru’ ăsta rămasă neprăjit. Care dai fuga la Chirimeanța după o cană de ulei?

ILIE (din culise): La care, la a din deal sau la a din vale?

ȚAȚA VETA: La a din deal. Și la a din vale, du-te tu, Trică, să-ți dea niște gaz, c-am rămas și fără gaz, desară iar ne dăm cu deștele-n ochi. Ilie, nu miști? Stai! Vino-napoi să-ți spui o vorbă. Când te-ntorci cu uleiu’, dă o raită pe la răzoarele lui Lache… smulge vreo trei-patru cepe. Oof! Și tu…? Mă, Lăbuș, mă… io cre-că nu ne mai cunoaștem foncțiile! Dorele, pune-i, mă un scaun sub cur câinelui ăstuia că l-or fi durând picioarele de când stă pe-aici și ne suflă-n gură. (Aruncând cu mestecăul de lemn spre culise) Marș, ni! În curte, că-ți frâng mestecău’ ăsta pe spinare!… Țață Nicoliță, vino până la gard să-ți spun o vorbă. Z’ceai că-mi împrumuți și-o găină. Râmnii la ciorbă de găină cu zamă de varză acră și-aș mânca, fa. Îl dau dracului de post, Doamne, iartă-mă! Nu-l mai țân, că și-așa tot rău îmi merge. Las’, că vin s-o prind io dacă ți-e greu… Stai să răstorn mămăliga… (Iese cu ceaunul)

(Apare Mărin Trancă, zis BÂȚU, preocupat de niște socoteli).

AUTORUL: Mărin Trancă! Bâțu! Era însurat de vreo 20 de ani. Da’ într-o zi a făcut el socoteala și s-a găsit rudă… cu nevastă-sa!

MĂRIN TRANCĂ, zis BÂȚU: Aoleu, păi cum să mă mai culc eu cu ea, dacă mi-e rudă? (Iese).

AUTORUL: E… Își găsise una care-i plăcea lui, la Gaia, în satul vecin și se tot ducea pe acolo.

Venea seara prin pădure. Pădurea mare, cu primejdii, dar lui nu-i păsa. De, așa-i omul când îi e drag.

Despre autor

Marin Sorescu (29.02.1936, Bulzești, județul Dolj – 8.12.1996, București), poet, dramaturg, prozator, eseist și traducător. S-a născut într-o familie de țărani olteni: este fiul Nicolinei-Nicolița (n. Ionescu) și al lui Ștefan Sorescu. Învață în satul natal, la Liceul „Frații Buzești” din Craiova (1947-1948), apoi în comuna Murgași și la Școala Militară „Dimitrie Cantemir” din Predeal (1950-1954). În 1960, își ia licența la Facultatea de Filologie, Istorie și Pedagogie a Universității „Al. I. Cuza” din Iași (mai întâi frecventase Secția de Limba și literatura rusă, dar după anul al III-lea se transferă la cea de limba și literatura română), cu o lucrare despre Tudor Arghezi. Se face remarcat ca poet în școală și apoi ca student, conducând cenacluri și lucrând în redacții. După absolvire se stabilește la București, ca redactor la Viața studențească (1960-1961), după aceea la Luceafărul (1961-1965). A mai lucrat ca redactor-șef la Studioul Cinematografic Animafilm (1965-1972), redactor-șef la Ramuri (1978-1991). Din 1990, e director al Editurii „Scrisul Românesc” din Craiova, iar din 1991, redactor-șef la Literatorul.

În 1957 debutează cu epigrame în Viața studențească, iar în 1964, editorial, cu un volum de parodii, Singur printre poeți (Premiul Uniunii Scriitorilor).

Ca dramaturg, se impune încă de la prima piesă, Iona (1968; Premiul Uniunii Scriitorilor, Premiul Academiei Române). În afară de poezie și de dramaturgie, mai publică două romane – Trei dinți din față (1977) și Viziunea vizuinii (1982) -, versuri pentru cei mici, mai multe culegeri de eseuri și de critică literară, dintre care Ușor cu pianul pe scări (1985) va fi distinsă cu Premiul Uniunii Scriitorilor și cu Premiul „G. Călinescu” al Institutului de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu”. Ca traducător, a transpus poezia lui Boris Pasternak (Lirice, 1969), în timp ce în Tratat de inspirație (1985) e inclusă o antologie de tălmăciri din scrierile unor poeți contemporani de pe toate meridianele, completând o serie de evocări și interviuri cu autorii. A întreprins numeroase călătorii de studii în Europa și în cele două Americi. Participă, în 1970­1971, la International Writing Program de la Universitatea din Iowa (SUA), iar în 1972 Academia de Artă din Berlinul occidental îi acordă o bursă. E prezent la congrese și la festivaluri internaționale de poezie, citește din versurile sale la câteva zeci de universități europene și americane. A primit Medalia de aur pentru poezie Ospiti Napoli (1971), Premiul oferit de Accademia delle Muse din Florența (1978), Premiul „Fernando Rielo” (Madrid, 1984), Premiul Herder (Viena, 1991) ș.a. În 1992 își susține doctoratul la Universitatea din București, cu teza Insolitul ca energie creatoare. Membru corespondent (1991) și membru titular (1992) al Academiei Române, va fi desemnat ministru al Culturii (noiembrie 1993 – mai 1995).

Dosar realizat de Claudiu Sfirschi-Lăudat