Cumetrele

Cumetrele

de Michel Tremblay
Tradaptarea: Petre Bokor

Regia: Corina Dragomir
Scenografia: Mihaela Popescu
Mişcarea scenică: Maria Mitrache Bokor

Distribuția:
Germaine Lauzon – Ada Navrot
Linda Lauzon – Mihaela Subţirică
Rose Ouimet – Daniela Minoiu
Lissete de Courval – Ioana Abur
Marie-Ange Brouillette – Anca Bejenaru / Sorina Ştefănescu
Des-Neiges Verrette – Raluca Tiţa
Thérèse Dubuc – Cristina Casian
Olivine Dubuc – Alexandru Mike Gheorghiu
Angéline Sauvé- Corina Dragomir
Rhéauna Bibeau – Laura Anghel

Lise Paquette – Marina Palii / Alexandra Aga
Pierrette Guérin – Raluca Gheorghiu

Durată: 2 h (fără pauză)

Într-o bucătărie intră: o casnică, o invidioasă, o arogantă, o haioasă, o virgină, nora cu soacra, nişte adolescente, două habotnice şi o stripteuză… ce iese? Reţeta perfectă pentru comedie: răsturnări de situaţie, apariţii neaşteptate, dialoguri picante, o colecţie de caractere şi temperamente feminine, unul mai surprinzător decât altul, cărora le dau viaţă, cu mult umor, actriţele Teatrului Nottara.

Comedia scrisă de Michel Tremblay, Cumetrele, este cea mai populară și cea mai tradusă piesă a autorului. Mereu actual, textul a avut un efect profund asupra culturii și teatrului canadian, a răsturnat tabuuri, declanşând, la momentul primelor reprezentaţii, o mulțime de polemici valabile şi astăzi.

Cumetrele, spectacol recomandat celor care-şi doresc o porţie sănătoasă de râs!

Stagiunea 2018-2019

Sala George Constantin

Prima reprezentație: 15 iunie 2019

Cumetrele de Michel Tremblay

 

Tradaptarea: Petre Bokor

Regia: Corina Dragomir

Scenografia: Mihaela Popescu

Mișcarea scenică: Maria Mitrache Bokor

Distribuția:

Germaine Lauzon – Ada Navrot

Linda Lauzon – Mihaela Subţirică

Rose Ouimet – Daniela Minoiu

Lissete de Courval – Ioana Abur

Marie-Ange Brouillette – Anca Bejenaru / Sorina Ştefănescu

Des-Neiges Verrette – Raluca Tiţa

Thérèse Dubuc – Cristina Casian

Olivine Dubuc – Alexandru Mike Gheorghiu

Angéline Sauvé- Corina Dragomir

Rhéauna Bibeau – Laura Anghel

Lise Paquette – Marina Palii / Alexandra Aga

Pierrette Guérin – Raluca Gheorghiu

 

Regizor tehnic: Dragoș Moloiu

 

Piesa Cumetrele, pentru prima dată montată în România de Petre Bokor, este una dintre capodoperele dramaturgiei canadiene. A fost scrisă în anul 1965 de Michel Tremblay, un tânăr dramaturg la acel moment, care își propunea să spargă tabuuri. Pusă în scenă de-abia în 1968, la trei ani după ce a fost scrisă, la Theâtre du Rideau Vert, piesa lui Tremblay a demontat vechea tradiție a teatrului canadian și a introdus dialectul francez din Quebec pe scenă, fapt care, în sine, a produs o explozie, căci era considerat vulgar. De asemenea, o explozie și multe polemici a produs și faptul că în piesă sunt aduse în prim-plan personaje din clasa inferioară, din rândul muncitoarelor, femei simple cu problemele lor „vulgare”, atacând astfel societatea plină de convenții și de tabuuri religioase de la jumătatea secolului XX din Quebec. Cumetrele nu semăna cu nimic din ceea ce se produsese până atunci pe scena teatrului canadian. Tremblay are curajul de a demonta idei bine încetățenite, printr-un text în aceeași măsură comic și dramatic, de un cinism profund, folosind un limbaj poetic despre… un câștig la bingo. Piesa propune o situație teribilă. O femeie câștigă un milion de puncte care-i pot aduce o mulțime de produse și, ca să-și împărtășească bucuria cu rudele și prietenele ei, organizează un fel de „șezătoare”. Dar invidia și ipocrizia vor transforma momentul într-o ceartă continuă care va culmina cu furtul a o bună parte din ele. În spectacolul de la Nottara, situația este perfect adaptată la lumea noastră…

Într-o bucătărie intră pe rând o casnică, o virgină, nora cu soacra, niște adolescente, două habotnice și o stripteuză… Rețeta perfectă pentru comedie: răsturnări de situații, apariții neașteptate, dialoguri picante, o colecție extraordinară de temperamente feminine.

Femei cu vieți, personalități și vârste diferite își vor dezvălui caracterul, recompunând un univers special, ce amintește de cel în care a crescut autorul, într-un cartier sărac de muncitori, acolo unde timpul și viața curgeau altfel. Piesa vorbește cu mult curaj despre subiecte tabu până la acel moment, precum sexul sau avortul. Se ridică vălul și se așază reflectorul pe acele bucăți de existență care de obicei sunt ascunse de convențiile sociale și fiecare dintre aceste femei ajunge să-și arate adevărata față, adevăratele gânduri, adevăratul iad în care trăiește, dincolo de ceea ce văd ochii lumii. E un mic univers pe care marele câștig la bingo al lui Germaine Lauzon îl face brusc să se arate în adevărata lui lumină. Un text, la fel de contemporan astăzi, aici sau oriunde, pentru că surprinde adevărata natură umană și pentru că are curajul de a-i pune oglinda în față societății.

Despre autor

Michel Tremblay, cel mai cunoscut dramaturg canadian, s-a născut pe 25 iunie 1942, în Montreal, Quebec, și și-a petrecut copilăria într-un district populat de oameni din clasa de mijloc, muncitori, care vorbeau franceza canadiană, un dialect specific acestei clase sociale, ceea ce avea să-i influențeze puternic mai târziu creația literară. Familia lui Michel era săracă, familie de muncitori, în care tatăl lucra ca tipograf. Deși săracă și plină de greutăți, copilăria i-a fost colorată și pigmentată de numeroase influențe culturale, fapt care, din nou, avea să-l influențeze pe scriitorul de mai târziu. O prezență puternică în copilăria lui pare să fi fost bunica din partea mamei, care, deși fără prea multă școală, era o cititoare pasionată și ea e cea care l-a îndrumat pe Michel spre lectură, oferindu-i cărți de toate tipurile. Și una dintre ele a ajuns să-l marcheze profund. O povestioară numită Hanul Îngerului Păzitor l-a fascinat pe micuțul cititor pentru că era scrisă ca o piesă de teatru, cu dialoguri.

Destul de repede, în adolescență, Tremblay și-a conștientizat înclinațiile sexuale, într-un moment în care, în Canada, homosexualitatea era un motiv serios de discriminare. Ca atare, tânărul s-a retras destul de mult în lumea lui și a început să scrie. „Când ai 12 ani și te apuci să scrii, de obicei e pentru că ai ceva de ascuns societății. Se cheamă a te confesa paginii albe…”

Michel Trembaly s-a trezit, practic, într-o lume în care se simțea străin atât prin orientarea sexuală, cât și prin bagajul lingvistic, pentru că la acel moment erau extrem de puțini scriitori care să fi folosit oficial acest dialect francez vorbit în Quebec.

A urmat un liceu catolic în Montreal, dar, deși un elev bun, care a obținut chiar o bursă, după un timp s-a hotărât să renunțe și a urmat drumul tatălui său, devenind operator de linotip. „Simțeam că, dacă rămân în acea școală și apoi merg la universitate, îmi neg rădăcinile, că o să ajung să uit de unde provin”. Așa a devenit autodidact.

Iar în 1965, la 23 de ani, a scris prima lui capodoperă, Cumetrele, piesă care și-a păstrat până azi farmecul și actualitatea, o poveste care a stârnit mari controverse în Canada acelui moment. A fost montată prima dată în 1968, la Theâtre du Rideau Vert, unde a devenit un mare succes. Pe afișul primului spectacol, numele lui Tremblay a fost, se pare, scris greșit, lucru care atunci l-a iritat teribil, dar care acum, de la înălțimea unei cariere împlinite, la peste 70 de ani, îl amuză.

Michel Tremblay s-a implicat în viața politică, susținând până la un anumit moment că cea mai bună soluție ar fi ca Quebec să se despartă de Canada, considerând că e ridicol să aștepți ca o femeie casnică din Vancouver să vorbească fluent engleza și franceza… Dar, în ciuda vederilor lui politice susținute puternic în public, în teatru, Tremblay este mult mai subtil. „Știu exact ce-mi doresc în teatru. Vreau un teatru politic adevărat, dar, pe de altă parte, știu că teatrul politic este plictisitor. Așa că scriu fabule…”

De-a lungul vieții, Michel Tremblay a scris, pe lângă cele peste douăzeci de piese de teatru, care l-au făcut să devină cel mai important dramaturg din Canada, și douăsprezece romane, povestiri și scenarii de film, în multe dintre ele militând pentru drepturile homosexualilor. A fost recompensat cu numeroase premii și distincții. În ultima parte a carierei, a preferat să scrie altceva decât teatru. Motivul? „Nu știu dacă în mine mai există o piesă bună. Acum îmi lipsește agresivitatea aceea de care e nevoie pentru a scrie o piesă bună. Mă înmoi. Iar când te înmoi, scrii romane, nu mai scrii teatru!”

Argumentul regizoarei

„Spectacolul acesta este o bucată de viață. Mi l-am dorit viu, mi-am dorit actrițele pe care le am, exact în aceste personaje. Mi l-am dorit onest. Și mi-am dorit să spun cu el că se poate să trăiești drame, și neîmpliniri, și frustrări, și un câștig uriaș, pe care să-l pierzi așa, ca într-un fâlfâit de aripi. Dar viața merge mai departe. Noi, ca oameni, avem capacitatea de a ne ridica de jos, după o lovitură, și a merge mai departe.

Problemele acestor doamne din 1968 se regăsesc și azi, în 2019. Sunt diverse tipologii feminine, iar spectatoarele, dacă nu se vor regăsi pe ele însele, sigur vor regăsi o mamă, o vecină, o soră, o mătușă, o cumnată. Ele sunt atât de diferite, dar au probleme comune. Copiii, care acum sunt adolescenți și vor să spargă tiparele. Soții, care le neglijează, pentru că sunt căsătoriți de multă vreme și niciunul dintre ei nu face niciun fel de efort să pună puțină sare și piper în relație. Ei probabil se plâng, ele îi bârfesc și există o replică ce definește toți soții din spectacol: „În comparație cu soții noștri, toți bărbații sunt bine.” Ceea ce arată exact frustrarea femeii măritate de mult timp. E bine pentru spectatoarele care se regăsesc în această postură să le așezi asta în față, să le spui: „Uite, sunteți nefericite, dar puteți să faceți și voi un pas în față”. E o formă de trezire. Cred că acesta e rolul teatrului: să-ți arate că se poate și altfel.”

 

Oricine poate să înțeleagă din spectacol că trebuie să fii deschis, că trebuie să încerci, că trebuie să ai curaj!

Interviu cu regizoarea Corina Dragomir

De ce ai ales să pui în scenă acest text, Cumetrele lui Michel Tremblay, acum?

Textul m-a ales pe mine… Și apoi, m-au ales colegele, Daniela Minoiu și Ada Navrot, care-și puseseră în minte de ceva vreme să facă un spectacol. Și, pentru că știau că vreau să fac regie, m-au propus pe mine și așa am început lucrul în proiectul Actor-Regizor al Teatrului Nottara. Eu am acceptat încântată și speriată. Coincidența a făcut că am jucat acest text în spectacolul de absolvire. Și am zis clar că e semn și că acest text m-a căutat. Și l-am iubit din prima. Apoi, adolescentă fiind, am văzut spectacolul celebru de la Odeon cu Cumetrele, regizat de Petre Bokor, care era absolut minunat.

Cât de diferită este viziunea ta regizorală de cea a regizorului Petre Bokor, a cărui structură se află la baza acestui spectacol?

Așa cum spuneam, am văzut spectacolul de la Odeon. Și, datorită doamnei Maria Bokor, am avut acces și la filmări. Așadar, am avut o structură. Dar mi-am dat seama că pot să fac un spectacol nou, oricât de bun și impecabil era spectacolul domnului Bokor. La urma urmei, nu le puteam cere colegelor mele să facă același lucru pe care-l făceau actrițele din acea montare. Și mi-am dat seama că o să iasă un spectacol nou, chiar dacă s-a dorit să fie păstrată structura.

Și care sunt punctele noi pe care le aduci tu în spectacol?

În primul rând, am adus personajele la vârstele actrițelor. Apoi, am distribuit în rolul unei bătrâne de 93 de ani un bărbat… L-am vrut pe colegul Alexandru Mike Gheorghiu de la început. Și mi l-am dorit pe el, pentru că e genul de actor, cum rar mi-a fost dat să întâlnesc, care are o disponibilitate extraordinară de a sta nemișcat pe scenă. Și, în același timp, e atât de viu! E vorba despre bătrâna asta de 93 de ani, care stă nemișcată, dar care are sufletul încă tânăr. Și atunci, din punctul meu de vedere, singurul care putea să ducă asta la perfecțiune era Mike. Apoi, faptul că fetele sunt aduse la vârstele lor pune accent și pe condiția femeii în vremea aceea, care era obligată să se mărite de la o vârstă fragedă și să facă automat copii. Cumva despre asta mi-am dorit să se înțeleagă că ar fi vorba în spectacol: cum tu, ca femeie, în momentul în care intri într-o astfel de convenție uiți de tine și atunci, inevitabil, frustrările ies la suprafață și îți dai seama, de fapt, ce-ai pierdut și că timpul nu mai poate fi întors. Dar există și o notă optimistă, speranța viitorului. E personajul Linda, care e răzvrătită și nu acceptă asta, oricât ar încerca mama ei să-i bage în cap niște convenții. Ea iese din toate tiparele și aici e o notă de speranță. Asta mi-am dorit eu să reiasă din spectacol. Și cred că nu e valabil neapărat pentru femei. Oricine poate să înțeleagă din spectacol că trebuie să fii deschis, că trebuie să încerci, că trebuie să ai curaj și, mai cu seamă, să faci ce-ți place. Să cauți până găsești ce-ți place.

Cât de aproape îți e acest text?

Acest text înseamnă EU. Dacă o să câștig acest pariu, în care să arăt niște lucruri care se întâmplă în neregulă, dar să-i dau și o notă optimistă, atunci sunt EU. Spectacolul e o bucată din mine și mi-a fost ușor să-l iubesc.

În Canada, atunci când a fost scris, a răsturnat tabuuri, a creat polemici. Care e actualitatea lui acum, în România?

Problemele acestor doamne din 1968 se regăsesc și azi, în 2019. Sunt diverse tipologii feminine, iar spectatoarele, dacă nu se vor regăsi pe ele însele, sigur vor regăsi o mamă, o vecină, o soră, o mătușă, o cumnată. Ele sunt atât de diferite, dar au niște probleme comune. Copiii, care acum sunt adolescenți și vor să spargă tiparele. Soții, care le neglijează, pentru că sunt căsătoriți de multă vreme și niciunul dintre ei nu face niciun fel de efort să pună puțină sare și piper în relație. Ei probabil se plâng, ele îi bârfesc și există o replică ce definește toți soții din spectacol: „În comparație cu soții noștri, toți bărbații sunt bine…” Ceea ce arată exact frustrarea femeii măritate de mult timp. E bine pentru spectatoarele care se regăsesc în această postură să le așezi asta în față, să le spui: „Uite, sunteți nefericite, dar puteți să faceți și voi un pas în față”. E o formă de trezire. Cred că acesta e rolul teatrului: să-ți arate că se poate și altfel.

E un spectacol feminist?

Este și un spectacol feminist. Pentru că trezește femeile nefericite sau asta își propune. Și apoi, e un text excelent. Vorba lui Michel Tremblay, care a fost intervievat după un spectacol și era întrebat: „De ce credeți că textul dumneavoastră are atâta succes?” Și el răspunde simplu: „Pentru că e atât de bun.” Fiecare personaj are un monolog, care e o bucățică de sinceritate. În tot restul timpului, le vedem afișând un anumit comportament, care se supune unor reguli și convenții. Și apoi, tot timpul ele sunt într-o concurență. Care are un guler de blană, care are un bărbat căruia i s-a mărit salariul etc. Și monologurile acestea sunt bucățele din sufletul lor. Acolo sunt adevărate și sunt sincere. Iar ceea ce mi se pare exemplificator pentru societatea noastră este invidia. Una dintre ele reușește să scoată capul din mocirlă, câștigând acel milion de puncte. Și treaba asta le arde pe toate. Da, sunt foarte frumoase personajele și sunt foarte frumoase colegele mele! Trebuie să spun asta: a fost o echipă absolut minunată.

Care este argumentul regizoarei Corina Dragomir?

Spectacolul acesta este o bucată de viață. Mi l-am dorit viu, mi-am dorit actrițele pe care le am, exact în aceste personaje. Mi l-am dorit onest. Și mi-am dorit să spun cu el că se poate să trăiești drame, și neîmpliniri, și frustrări, și un câștig uriaș, pe care să-l pierzi așa, ca într-un fâlfâit de aripi. Dar viața merge mai departe. Noi, ca oameni, avem capacitatea de a ne ridica de jos, după o lovitură, și a merge mai departe.

Și cu ce ai vrea să plece spectatorul de aici?

Aș vrea să zică, atunci când iese din sală: „Mamă, ce m-am distrat!” Dar până urcă treptele și ajunge la mașină sau la metrou să zică: „Ok, am râs, am râs, dar mamă ce adevărat e!” Aș vrea ca spectatorii să se recunoască și, poate, să se trezească. Există situații când te trezești prea târziu, e-adevărat, dar există viață și după o trezire târzie.

 

Cumetrele de pe Bulevardul Magheru

 

Ada NavrotGermaine Lauzon

Să spui ce gândeşti sau să nu spui? Să faci ce vrei sau să faci ce trebuie? Te conformezi sau te revolți? Să laşi masca să cadă? Iată unele dintre temele cu care un grup de actrițe și un actor au decis să se confrunte. Textul deştept, uman, mereu actual, abordările actoriceşti îndrăznețe, nonconformiste şi inedite, sperăm să ducă la un spectacol care să vă placă şi dumneavoastră aşa cum ne place nouă.

 

Mihaela Subțirică – Linda Lauzon

Linda este un personaj pe gustul și pe sufletul meu, mă regăsesc în adolescenta un pic rebelă, cu probleme în dragoste, în căutare de nou, dornică de distracție, dar și responsabilă. Îmi place foarte mult la ea faptul că, în ciuda oricărui conflict pe care îl are cu mama sa, în final îi este alături. Îmi place faptul că este voluntară, uneori spirituală, ironică, haioasă, dar mai ales prezentă.

 

Daniela Minoiu – Rose Ouimet

Cumetrele e un spectacol în care fiecare va găsi o părticică din „acasă”. Un loc în care umorul, hazul, autoironia fac casă bună cu accentele dramatice. O colecție de caractere și temperamente feminine, unul mai interesant decât celălalt, în care vă veți regăsi, dragele noastre spectatoare. Dacă nu dumneavoastră, sigur veți zâmbi amintindu-vă de o prietenă, o vecină, o mătușă, o colegă de serviciu.

 

Ioana AburLisette de Courval

Timpul petrecut pe un vas de croazieră, în brațele unui chipeș locotenent, o Europă civilizată și plină de pasiune, filmele franțuzești, sunt stropul de speranță și visare din viața doamnei Courval. Realitatea însă îi dă peste nas, o îneacă în bârfele, invidia și agresivitatea cumetrelor printre care e nevoită să trăiască și de care nu poate scăpa.

 

Anca BejenaruMarie-Ange Brouillette

Îmi pare a fi „deșteapta grupului”, mai e și justițiara. Din acest motiv, e un personaj caraghios și cumva trist… ce vrei mai ofertant de atât?!

 

Sorina ȘtefănescuMarie-Ange Brouillette

Acest personaj este o provocare pentru mine, un rol diferit față de tot ce am făcut până acum, care necesită compoziție. O femeie simplă, care se consideră urmărită de ghinion, pentru că viața nu i-a oferit niciun câștig. Nici măcar o dată. Are o mare dorință de a reuși și joacă bingo în speranța că va da lovitura… către o viață mai bună.

 

Raluca Tița – Des-Neiges Verrette

Personajul meu este tot ceea ce nu sunt eu: o fire emotivă, introvertită, temătoare, de aceea pot spune că am întâmpinat greutăți în construcția lui. Atmosfera de la repetiții mi-a întărit convingerea ca umorul e terapie gratuită, așa ca m-am relaxat și am abordat-o pe domnișoara Verrette cu bucuria cu care deschizi un cadou care te surprinde… Plăcut!

 

Cristina CasianThérèse Dubuc

Thérèse a mea reușește să se bucure de tot ce îi oferă viața, în ciuda greutăților provocate de soacra ei. Privește faptul că trebuie s-o îngrijească doar ca pe o etapă din viața ei și, chiar dacă o consideră o povară, reușește să fie un om complet prin responsabilitate, umor, vulnerabilitate și, nu în ultimul rând, prin speranța unei vieți mai bune. Are o forță pe care o detectezi doar în momentele în care viața o pune la încercare.

 

Alexandru Mike GheorghiuOlivine Dubuc

Olivine e o femeie de 90 de ani, care-și dorește să conducă lumea, dar nu mai poate…. Așa era bunica mea și cumva imaginea ei mi-a fost aproape în timpul cât am construit acest rol. Femeia asta care a trăit aproape un secol visează să fie tânără. Stă acolo și tace și visează doar asta. Să fie tânără din nou, să conducă lumea și să câștige ea toate biletele la bingo. O deranjează că lumea s-a schimbat. Nu e o femeie rea, dar vrea să reinstaureze o ordine a lucrurilor care s-a degradat.

 

Corina DragomirAngéline Sauvé

Această arătare, care abia a învățat să râdă și care găsește curajul de a evada, o dată pe săptămână, din lumea monotonă și plină de prejudecăți în care trăiește, renunță într-un final la tot, de dragul a ceea ce crede ea ca înseamnă prietenia. M-a fascinat din prima!

 

Laura Anghel Rhéauna Bibeau

Pe Rhéauna Bibeau am privit-o la început ca pe un personaj la îndemână, dar pe parcursul repetițiilor m-a surprins, m-a provocat și am ajuns s-o plac atât de mult, încât am devenit prietene. Un text cu o energie bună și făcut cu plăcere, din suflet și sper să vadă asta și publicul nostru și să aibă o viață lungă. Cumetrele = prietenie, armonie, înțelegere, frumos! Asta reprezintă pentru mine acest spectacol.

 

Marina PaliiLise Paquette

Lise vine la pachet cu o surpriză în casa cumetrelor. Este victima propriei naivități, dar nu se lasă doborâtă de viața pe care o duce și alege să lupte pentru viitorul ei. Este un personaj care refuză blazarea și visează sa ajungă „cineva”. M-a atras candoarea ei.

 

Raluca Gheorghiu Pierrette Guérin

Pierrette e „oaia neagră”, femeia care și-a luat viața în mâini și a plecat de când era foarte tânără să facă bani și are curajul de a spune ce gândește. „Dacă infernul e ca barul în care lucrez eu, nu-mi pare rău să stau acolo o eternitate!”, spune ea, cu mult curaj, cu o replică ce-i rezumă existența ce nu seamănă deloc cu a celorlalte. Însă dincolo de carapacea ei dură, se ascunde o fire extrem de sensibilă și o femeie cu multe răni…

Dosar realizat de Monica Andronescu

 

11 Aprilie 2020, ora 19:00, Sala Horia Lovinescu
28 Martie 2020, ora 19:00, Sala Horia Lovinescu
29 Februarie 2020, ora 19:00, Sala Horia Lovinescu
13 Februarie 2020, ora 19:00, Sala Horia Lovinescu
06 Decembrie 2019, ora 19:30, Sala George Constantin
24 Noiembrie 2019, ora 19:30, Sala George Constantin
07 Noiembrie 2019, ora 19:30, Sala George Constantin
19 Octombrie 2019, ora 18:00, Sala George Constantin
09 Octombrie 2019, ora 19:00, Sala George Constantin
16 Iunie 2019, ora 19:30, Sala George Constantin
15 Iunie 2019, ora 19:30, Sala George Constantin

Arhivă articole