Ceea ce trebuia să fie o vacanță relaxantă în faimoasa stațiune Cancun se transformă pentru cuplurile Reme – Vicente și Laura – Pablo, căsătoriți și prieteni de douăzeci și cinci de ani, într-un moment al adevărurilor nespuse și al dorințelor secrete, într-un joc al lui „ce-ar fi fost dacă…”. Cum ar fi evoluat viața personajelor dacă partenerul de viață ar fi fost altul, dacă ar fi avut o altă meserie, dacă ar fi fost mai fericite făcând alte alegeri. O comedie subtilă de dialog și de situație, Cancun este, în același timp, o meditație asupra felului în care de multe ori un eveniment ce pare nesemnificativ schimbă pentru totdeauna cursul vieții. Se mai poate schimba ceva, mai sunt posibile un nou început, o nouă iubire?
„«Cancún» este un spectacol despre fragilitatea relațiilor umane. Despre cât de relativă și ambiguă e fericirea în cuplu, în viață în general. Despre frustrări adunate în zeci de ani, care izbucnesc violent în prezentul concret și în lumi imaginare ale psihicului fiecăruia dintre noi. O comedie amară despre descompunerea senzațiilor sufletești cele mai intime, despre cât de sublimă, dar și ridicolă e viața însăși. «Cancún» e despre noi toți, aflați uneori față în față cu noi înșine.” (Felix Alexa)
Jordi Galcerán (n. 1964, Barcelona), dramaturg, scenarist și traducător catalan, a devenit recunoscut la nivel internațional pentru piesa Metoda Grönholm (2013), montată în peste 60 de țări. A adaptat pentru scenă opere literare, a tradus și a semnat împreună cu compozitorul Alberto Guinovart musicalurile Gaudi (2002) și Parais (2005), ambele recompensate cu Premiul Butaca pentru cele mai bune musicaluri. A scris mai multe scurtmetraje, scenarii de televiziune și de film.
Prima montare a piesei Cancun a avut premiera mondială la Teatrul Borras din Barcelon, în noiembrie 2008. Ulterior, autorul a realizat o serie de modificări ale piesei, varianta finală fiind jucată în 2014, la Teatrul Infanta Isabel din Madrid.
„La o simplă trecere în revistă a tot ceea ce am scris în viața mea, un singur lucru îmi vine în minte: jocul. În toate piesele mele, jocul este primordial. Personajele se joacă între ele, spectacolul se joacă cu publicul, intriga abundă în concepte ludice… Și așa și trebuie să fie, pentru că eu însumi îmi concep propria scriitură ca pe un joc.”
Nu încerc niciodată să fiu orginal la un nivel formal, nu îmi propun să fac experimente în ceea ce privește limbajul teatral. Ceea ce încerc să fac este să găsesc povești care au ceva special. Piesele mele sunt clasice ca formă și încerc să le concep cât mai simplu posibil. Dacă am cum să le spun într-o singură scenă, un singur act, o fac. Teatrul nu poate lupta cu filmul sau literatura prin trucuri narative. Nu așa poate câștiga teatrul. Teatrul câștigă printr-o poveste bună și actori buni. Cuvânt și interepretare.
(Jordi Galcerán)
AP12 – Acordul părinților pentru copiii sub 12 ani
PRESĂ
„În complicitate cu textul ofertant, actorii întrețin suita de gaguri într-un tempo fără respiro până spre finalul artificial alipit, poate pentru a nu lăsa în aer identitatea duplicitară, bivalentă a personajelor.”
Adrian Țion – Când virtualitatea devine realitate și invers, agenda.liternet.ro
Stagiunea 2021 – 2022
Sala George Constantin
Cancún de Jordi Galcerán
Traducerea: Luminița Voina-Răuț
Regia, ilustrația muzicală și lighting-design-ul: Felix Alexa
(selecția a fost realizată din muzica originală compusă și interpretată de Alexander Bălănescu)
Scenografia: Andrada Chiriac
Distribuția:
Reme – Cerasela Iosifescu
Vicente – Gabriel Răuță
Laura – Ada Navrot
Pablo – Alexandru Jitea
Durata: 2h (fără pauză)
SINOPSIS
Ceea ce trebuia să fie o vacanță relaxantă în faimoasa stațiune Cancun se transformă pentru cuplurile Reme – Vicente și Laura – Pablo, căsătoriți și prieteni de douăzeci și cinci de ani, într-un moment al adevărurilor nespuse și al dorințelor secrete, într-un joc al lui „ce-ar fi fost dacă…”. Cum ar fi evoluat viața personajelor dacă partenerul de viață ar fi fost altul, dacă ar fi avut o altă meserie, dacă ar fi fost mai fericite făcând alte alegeri. O comedie subtilă de dialog și de situație, Cancún este, în același timp, o meditație asupra felului în care de multe ori un eveniment ce pare nesemnificativ schimbă pentru totdeauna cursul vieții. Se mai poate schimba ceva, mai sunt posibile un nou început, o nouă iubire?
„Cancún este un spectacol despre fragilitatea relațiilor umane. Despre cât de relativă și ambiguă e fericirea în cuplu, în viață în general. Despre frustrări adunate în zeci de ani, care izbucnesc violent în prezentul concret și în lumi imaginare ale psihicului fiecăruia dintre noi. O comedie amară despre descompunerea senzațiilor sufletești cele mai intime, despre cât de sublimă, dar și ridicolă e viața însăși. Cancún e despre noi toți, aflați uneori față în față cu noi înșine.” Felix Alexa, regizor
Jordi Galcerán (n. 1964, Barcelona), dramaturg, scenarist și traducător catalan, a devenit recunoscut la nivel internațional pentru piesa Metoda Grönholm (2013), montată în peste 60 de țări. A adaptat pentru scenă opere literare, a tradus și a semnat împreună cu compozitorul Alberto Guinovart musicalurile Gaudi (2002) și Parais (2005), ambele recompensate cu Premiul Butaca pentru cele mai bune musicaluri. A scris mai multe scurtmetraje, scenarii de televiziune și de film.
Prima montare a piesei Cancún a avut premiera mondială la Teatrul Borras din Barcelona, în noiembrie 2008. Ulterior, autorul a realizat o serie de modificări ale piesei, varianta finală fiind jucată în 2014, la Teatrul „Infanta Isabel” din Madrid.
Gânduri despre teatru cu dramaturgul Jordi Galcerán
„Nu încerc niciodată să fiu orginal la un nivel formal, nu îmi propun să fac experimente în ceea ce privește limbajul teatral. Ceea ce încerc să fac este să găsesc povești care au ceva special. Piesele mele sunt clasice ca formă și încerc să le concep cât mai simplu posibil. Dacă am cum să le spun într-o singură scenă, un singur act, o fac. Teatrul nu poate lupta cu filmul sau literatura prin trucuri narative. Nu așa poate câștiga teatrul. Teatrul câștigă printr-o poveste bună și actori buni. Cuvânt și interepretare.”
„În piesele mele există aproape întotdeauna jocuri. Cred că scriitura are o legătură strânsă cu ideea de joc. Când organizez ateliere, spun mereu că munca unui dramaturg este asemănătoare cu cea a unui creator de jocuri. Pentru mine, să scriu o piesă de teatru înseamnă să creez un univers, o tablă de joc, un spațiu unde să se deruleze acest joc. Trebuie să stabilești niște reguli bine definite astfel încât spectatorul să știe în ce paradigmă se află în fiecare moment. Apoi trebuie să te gândești la jucători, la personaje și la cum va influența desfășurarea jocului personalitatea fiecărui erou, la fel cum atunci când joci poker este extrem de important să știi caracterul oponenților tăi. La fel trebuie create și personajele: îl ai pe cel îndrăzneț, pe cel care înșală, pe cel timid, pe cel care nu riscă nimic, pe cel care riscă enorm. Urmează pariul. E important să știi care e miza. Nu e la fel să pariezi cinci euro cu a-ți pune viața în joc. Când scrii o piesă, trebuie să te gândești mult care este miza jocului. Câteodată introduc jocuri în piesele mele, dar în general gândesc piesa în sine ca pe un joc: între personaje și cu spectatorul.”
„Cancún este o comedie sentimentală. Este piesa mea preferată. Poate că Metoda este genială, iar Creditul, distractivă, dar cu această piesă am o legătură specială. Rezonez foarte mult cu tema abordată, a unei vieți supuse hazardului sau destinului, în care fericirea depinde de cât de mult te poți adapta.”
„Câteodată introduc jocuri în piesele mele, dar în general gândesc piesa în sine ca pe un joc: între personaje și cu spectatorul. Pentru mine, să scriu o piesă de teatru înseamnă să creez un univers, o tablă de joc, un spațiu unde să se deruleze acest joc. Trebuie să stabilești niște reguli bine definite astfel încât spectatorul să știe în ce paradigmă se află în fiecare moment.”
„Nu încerc niciodată să fiu original la un nivel formal, nu îmi propun să fac experimente în ceea ce privește limbajul teatral. Ceea ce încerc să fac este să găsesc povești care au ceva special. Piesele mele sunt clasice ca formă și încerc să le concep cât mai simplu posibil. Dacă am cum să le spun într-o singură scenă, un singur act, o fac. Teatrul nu poate lupta cu filmul sau literatura prin trucuri narative. Nu așa poate câștiga teatrul. Teatrul câștigă printr-o poveste bună și actori buni. Cuvânt și interpretare.”
Fragmente din piesă
Pablo: „Teoria relativităţii susţine că dacă te deplasezi cu o viteză foarte apropiată de viteza luminii, timpul suferă un anumit tip de încetinire, de dilatare, iar tu, odată ajuns înapoi în punctul de pornire, ajungi de fapt într-un punct temporal posterior timpului prezent. Dar, fireşte, asta ţi-ar permite să călătoreşti doar spre viitor. Totuşi, în reformularea teoriei, în teoria generală, Einstein însuşi, descriind noţiunea de gravitaţie, a stabilit că materia putea afecta şi curba timpul într-un anumit fel. Pornind de la această idee, Godel a definit un model de univers în care aceste linii temporale, în funcţie de densitatea materiei apropiate, se puteau curba, ajungând să formeze un cerc şi să se unească astfel cu propriul trecut. Aş fi fost un bun profesor, nu crezi? A, acum mi-am amintit… Mary Sue s-a măritat, aşa se numea filmul. Sau ceva de genul ăsta. Ţi-ar plăcea să poţi face ce a făcut ea? Să te întorci în timp şi să poţi lua decizii în cunoştinţă de cauză? Să te întorci la petrecerea aia, de exemplu. Să călătoreşti douăzeci şi cinci de ani în trecut şi cu mintea de acum să te hotărăşti dacă ascunzi cheile de la Buick sau le laşi acolo unde erau. Ţi-ar plăcea s-o faci, nu-i aşa? Să decizi iar cine o duce pe Laura acasă, Vicente sau eu? Să ai din nou şansa să hotărăşti cu cine ţi-ai petrece restul vieţii! Ce ai face? Şi nu e vorba doar de o presupunere. Vorbesc despre Einstein. Sunt de acord că azi călătoriile astea se pot face doar pe hârtie sau în imaginaţie. Dar nu trebuie să te descurajezi. Dimpotrivă. Unii cred că realitatea imită ficţiunea, că iluziile sunt la fel de reale ca şi faptele.”
