Asta-i ciudat! (Păguboșii)

Asta-i ciudat! (Păguboșii)

Muzical de Eugen Rotaru
Muzica: Laurențiu Profeta
După un text de Miron Radu Paraschivescu

Regia: Diana Lupescu
Scenografia: Luana Drăgoiescu
Coregrafia: Roxana Colceag
Light design: Diana Lupescu
Muzica live: Alexandru Prică, Vlad Gălăţianu
Aranjamentul instrumental: Radu Mihalache
Schițe decor: Vladimir Iuganu

Distribuția:
Teofilos – Mihai Marinescu
Broască – Alexandru Mike Gheorghiu
Șarpe – Dan Clucinschi / Rareș Andrici
Țâcă – Alexandru Prică
Mangelica – Ioana Calotă
Zaraza – Daniela Minoiu
Floricica – Roxana Colceag
Comisarul – Vlad Gălăţianu
Stavrică – Vlad Trifaș / Filip Ristovski
Florică Florescu – Şerban Gomoi

Durată: 2h 10min (cu pauză)

Băiatul a vândut deja ziarele de dimineață. După ce a cerșit pe la toate bisericile din mahala fără succes, muta se întoarce cu buzunarele goale. Broască și Șarpe și-au terminat ședința de furat prin tramvaie. Zaraza revine și ea „la sediu” după ce și-a vândut farmecele „pe un pol”. Mangelica pare să fi găsit marea dragoste. Își trag cu toții sufletul la cârciumă, unde se întâlnesc cu șeful căruia, oricâți bani ar aduce, tot datori vânduți îi rămân. Însă șansa le surâde. La orizont se întrevede un pot de zile mari: spargere în casa unui deputat.

Situațiile se rostogolesc în avalanșă și păguboșii cu inimă bună se întâlnesc cu legenda tuturor interlopilor, adevărat geniu al furăciunilor cu stil, domnul Florică Florescu.

Bine ați venit în universul unui scriitor care a încântat generații întregi cu versurile lui pline de culoare! Umor, dans și multe momente de musical curat. Veți pleca din sală veseli, un pic atinși de nostalgie și fredonând un cântecel…

DOSAR DE PREZENTARE

Stagiunea 2017-2018

Sala Horia Lovinescu

Asta-i ciudat (Păguboșii)

Muzical de Eugen Rotaru

După un text de Miron Radu Paraschivescu

Muzica: Laurențiu Profeta

 

Regia: Diana Lupescu

Scenografia: Luana Drăgoiescu

Coregrafia: Roxana Colceag

Light design: Diana Lupescu

Muzica live: Alexandru Prica (acordeon), Vlad Gălățianu (chitară)

Aranjamentul instrumental: Radu Mihalache

Schițe decor: Vladimir Iuganu

 

Distribuția:

Teofilos – Mihai Marinescu

Broască – Alexandru Mike Gheorghiu

Șarpe – Dan Clucinschi / Rareș Andrici

Țâcă – Alexandru Prică

Mangelica – Ioana Calotă

Zaraza – Daniela Minoiu

Floricica – Roxana Colceag

Comisarul – Vlad Gălăţianu

Stavrică – Vlad Trifaș / Filip Ristovski

Florică Florescu – Şerban Gomoi

Regia tehnică: Dragoș Moloiu

Durata: 2 h 10 min (cu pauză)

 

Sinopsis

Băiatul a vândut deja ziarele de dimineață. După ce a cerșit pe la toate bisericile din mahala fără succes, muta se întoarce cu buzunarele goale. Broască și Șarpe și-au terminat ședința de furat prin tramvaie. Zaraza revine și ea „la sediu” după ce și-a vândut farmecele „pe un pol”. Mangelica pare să fi găsit marea dragoste. Își trag cu toții sufletul la cârciumă, unde se întâlnesc cu șeful căruia, oricâți bani ar aduce, tot datori vânduți îi rămân. Însă șansa le surâde. La orizont se întrevede un pot de zile mari: spargere în casa unui deputat.

Situațiile se rostogolesc în avalanșă și păguboșii cu inimă bună se întâlnesc cu legenda tuturor interlopilor, adevărat geniu al furăciunilor cu stil, domnul Florică Florescu.

 

Despre autor

Miron Radu Paraschivescu (1911-1971) și-a făcut debutul în cercurile de avangardă, susținând vehement radicalizarea liricii românești. „Mic, cu un trup ușor încovoiat și cu mersul împiedicat, ca și când (zice un prieten al scriitorului) ar fi purtat mereu galoși, cu o față de culoarea humei arse, devorată de doi ochi extraordinar de vii, Miron Radu Paraschivescu iradia simpatie, încredere și un inegalabil spirit de camaraderie. Avea uneori cruzimi în judecată care veneau dintr-o mare, irepresibilă naivitate. Cânticele țigănești îi aduseseră o reputație solidă de expert în probleme erotice. M.R.P. nu și-o declina. Amesteca ușor, în discuție, filozofia cu sexologia și întrerupea șirul reflecțiilor politice (altă pasiune) pentru a caracteriza în cuvinte dâmbovițene silueta unei femei ce luneca tocmai atunci prin fața geamului. (…) M.R.P. era, indiscutabil, un om inteligent și profund, simpatic la modul muntenesc, cu umoarea schimbătoare, ca și fragila lui sănătate. Prețuia până la divinizare pe Malraux și, dacă dăm crezare cronicii orale, a fost însurat de mai multe ori decât patronul său spiritual, Anton Pann”, așa sună descrierea pe care i-o face Eugen Simion în Scriitori români de azi, volumul I.

Volumele de versuri cele mai cunoscute ale poetului rămân Cântice țigănești, cu poeziile sale pline de „exaltarea simțurilor libere și a voluptăților sălbatice” (Eugen Simion) și Versul liber (1964). Dar poetul a scris și poeme-reportaj, unde, consecvent universului său poetic, accentul cade pe lumea străzii. În teatru, contribuția dramatică numără piesele Asta-i ciudat, În marginea vieții și Irezistibilul Bolivar. Comparat adesea cu Walt Whitman și cu Federico García Lorca (de la care preia anumite teme), datorită accentelor ardente, poetul publică în 1960 un volum intitulat Declarația patetică, în care pledează fie pentru etica acțiunii, fie pentru revenirea la elemente, trăsătură comună cu estetica suprarealistă.

Versurile sale sunt plăcute datorită limbajului simplu, prozaic, de multe ori argotic și extrem de colorat, ca și efortului de a se sustrage marilor teme abstracte, tușei grotești și asociațiilor neașteptate. Căci poezia sa refuză programatic purismul, ca și metafora, descoperind sublimul în banalitate și comic. Este o poezie a cotidianului care, „râzând de miturile înalte”, își creează „propria mitologie lirică. Din ea va ieși o întreagă școală poetică (de la Geo Dumitrescu la Marin Sorescu)”, constată Eugen Simion. Volumul Cântice țigănești cuprinde 17 Cântice de lume și 11 Balade. „În genul ei, balada este desăvârșită: mișcare epică, portret esențializat, conflict, suspans, batjocorirea eroului («Spune, bă, tot te mai doare?»), pentru ca din asemenea încercări să răsară la urmă, mai luminoasă, mai voinică, imaginea lui ideală”, va aprecia criticul. Parodia și pastișa coexistă alături de vrajă și blestem, uneori demn de expresivitatea argheziană, ca în Blestem de dragoste:

„Când ți-o fi lumea mai dragă, să-ți pice dreapta beteagă și s-ajungi la cap de pod, cerșetor slut și nărod.

Din puterea ta a plină, suptă de vreo curviștină, să rămâi sfrijit ca paiul, urle-ți ghiersul ca buhaiul, limba să ți se-mpletească, să vorbești pe păsărească, să te topiești de-a-n picioare, galbin, ca o lumânare!

Să nu fie boală rea

care-n tine să nu dea;

Ardi-te-ar focul, mangalul, să fii scopit ca muscalul!

Cânte-ți popa din Scriptură, să-ți văz dafinul pe gură!

Crai parșiv, din țigănie, că m-ai omorât de vie când m-ai luat din casă fată, crudă și nevinovată, și m-ai spintecat în două sub cerul cu luna nouă.

Și-n loc să mă iei mireasă, m-ai lăsat să zac borțoasă și te-ai dus, duce-te-ar apa unde și-a dus mutul iapa!”

Violența pasiunii din mahala, patimile, mistuirea interioară, orgoliul își găsesc adesea expresia în versuri asemănătoare celor din muzica lăutărească, cu un supliment de ironie și cuvinte fruste. Dar, în ciuda comicului, a comentariului plin de umor, în unele versuri, sentimentul de singurătate se corelează cu „stingerea existenței obiective în absența iubirii” (Eugen Simion).

În poezia Dimineața din volumul Versul liber, Miron Radu Paraschivescu se arată terorizat de obiecte, prefigurând o temă modernă, cea a „alienării individului prin sporirea numărului de comodități” și a „pierderii legăturii cu universul natural” (Eugen Simion). Simpatia acordată păguboșilor în poemul pe care criticul amintit îl consideră capodopera volumului, Balada Păguboșilor (text apărut în caietul-program al Teatrului Municipal „Maria Filotti” din Brăila), prefigurează lumea din Asta-i ciudat, lumea celor care pierd de fiecare dată:

„Orișicând, oriunde, orice-ar fi,

Pe orice meridian sau paralelă,

Neapărat îi veți întâlni

Pe cei Păguboși.

Aceștia nu sunt un neam, o familie, o clasă, o castă sau o rasă,

Aceștia sunt o specie existentă în toate semințiile.

Speța Păguboșilor,

Ubicui și eterni, nu uneori.

Ei sunt Păguboși cum sunt alții Profitori;

Ei sunt cei care dau, care fac, care trag, care-ndură, care nu trăiesc

decât ca să dăruie, să se dăruie,

Din tot ce au și mai ales din tot ce n-au,

Din tot ce n-au avut, din tot ce-au pierdut, din tot ce le-a mai rămas,

Din tot ce nu le-a mai rămas, din tot ce n-au avut niciodată decât într-o infimă măsură,

Ei rup și-și împart încă o dată

După principiul sciziparității;

Din carnea lor albă, roșie, neagră, vânătă, galbenă, uscată, sfârtecată,

Ei rup oricând încă o bucată

Pe care o întind celor care trec,

celor care vin,

celor care pleacă,

celor care iau.

Căci Păguboșii fac parte din tagma celor care dau.”

Textul lui Miron Radu Paraschivescu, Asta-i ciudat, l-a inspirat pe Eugen Rotaru să scrie un libret. Extras din universul unui scriitor care a încântat generații întregi cu versurile sale pline de culoare, textul se dovedește dinamic, viu, zemos. Ca și în cazul lui Federico García Lorca, poezia lui se naște în lumea celor de la marginea societății, interlopi simpatici, „manglitori păguboși”, dar plini de suflet. Poetul are forța de a sublinia „umanitatea și însușirile naturale ale unor existențe disprețuite, socotite niște paria” (Cornel Regman, Selecție din selecție).

Ca și în Asta-i ciudat, lumea din versurile lui Miron Radu Paraschivescu, de o vitalitate efervescentă, are un set complet diferit de valori morale față de cele standard. Propozițiile sale se dovedesc banale, dar incisive într-o poezie care nu acordă credit valorilor „senil-consacrate”, considerând că unica vârstă a adevărului este tinerețea.

De tânăr, Miron Radu Paraschivescu a fost mândru să descopere alte talente literare. În prefața volumului Versul liber, scrie că nu-și revendică alt merit în afară de cel de a-i fi descoperit pe Marin Preda și Geo Dumitrescu.

„Miron Radu Paraschivescu este și el un «un mare sensibil schimonosit», cu cerul gurii «dedat cu mirodenii» (G. Călinescu), un balcanic inteligent, amator de vorbe porcoase, purificate de orice vulgaritate pe măsură ce sunt trecute prin pânza fină a unui lirism naiv (prin fabulă) și rafinat prin limbaj și ironie.” (Eugen Simion în Scriitori români de azi, I)

„Lumea progresează, planetele se mișcă în liniște datorită prezenței neîntrerupte a păguboșilor, asociați în U.I.P.A.P. (Uniunea Internațională Permanent Activă a Celor Păguboși). E un mod mai paradoxal de a numi tagma visătorilor, între ei poetul, Marele Păgubos, cel care pierde în planul vieții materiale pentru a întreține lumina pură a creației”. (Eugen Simion, ibidem)

„Poetul își astâmpără setea arzătoare de tonuri și miresme violente, descojindu-le, eliberându-le din cuvinte cu aparența compromisă, din stiluri ale limbajului ce păreau interzise liricii…” (Cornel Regman, Selecție din selecție)

Argumentul regizoarei

De ce Asta-i ciudat? Poate pentru că, mă întreb a nu știu câta oară, cât poți să-ți influențezi destinul?! De ce unii primesc de la viață lucruri bune, pe care însă nu le merită, iar alții pierd… pierd, deși n-ar trebui? Îi condamnăm când își stabilesc o altă ierarhie a valorilor, fiind determinați de rigorile societății să se comporte și să acționeze… altfel pentru a putea supraviețui. Rămân suspendați între două lumi. Nu sunt nici cei mai răi și nici cei mai buni. Au încă speranțe, visează, iubesc! Sunt vii! Și, cât ești viu, trebuie să lupți cu tine, cu soarta, cu tot ce-ți este potrivnic, indiferent de rezultat. Se spune că în dragoste și în război îți este permis să folosești orice mijloace pentru a câștiga… Iar viața ce-i dacă nu dragoste și luptă?

Am ales să aduc pe scenă aceste personaje într-un spectacol care îmbină muzica și textul dramatic. Cea mai bună alegere a fost a lui Eugen Rotaru, care a plecat de la textul lui Miron Radu Paraschivescu, Asta-i ciudat, și de la muzica lui Laurențiu Profeta, pentru a ajunge la Păguboșii, așa cum se numea spectacolul pe atunci.

Iubesc Păguboșii! Îmi dau curaj și speranță și voința de a merge mai departe, indiferent de răutatea, prostia, parșivenia și orgoliile celor ce vor să stea în drumul nostru. Încotro? Înainte! Și, cum spunea un personaj al lui Kundera, „înainte” poate fi în toate direcțiile… sau în orice direcție, nu vreau să-mi aduc aminte exact! ASTA-I CIUDAT?

Diana Lupescu, regizoare

Dosar realizat de Cristina Rusiecki

 

28 Februarie 2020, ora 19:00, Sala Horia Lovinescu
18 Ianuarie 2020, ora 19:00, Sala Horia Lovinescu
08 Decembrie 2019, ora 19:00, Sala Horia Lovinescu
28 Noiembrie 2019, ora 19:00, Sala Horia Lovinescu
26 Iunie 2019, ora 19:00, Sala Horia Lovinescu
26 Mai 2019, ora 19:00, Sala Horia Lovinescu
03 Februarie 2019, ora 19:00, Sala Horia Lovinescu
02 Decembrie 2018, ora 19:00, Sala Horia Lovinescu
20 Octombrie 2018, ora 19:00, Sala Horia Lovinescu
03 Octombrie 2018, ora 19:00, Sala Horia Lovinescu
16 Iunie 2018, ora 19:00, Sala Horia Lovinescu
26 Mai 2018, ora 19:00, Sala Horia Lovinescu
11 Mai 2018, ora 19:00, Sala Horia Lovinescu
05 Mai 2018, ora 19:00, Sala Horia Lovinescu
20 Aprilie 2018, ora 19:00, Sala Horia Lovinescu
03 Aprilie 2018, ora 19:00, Sala Horia Lovinescu
25 Martie 2018, ora 19:00, Sala Horia Lovinescu
24 Martie 2018, ora 19:00, Sala Horia Lovinescu

Arhivă articole