Un teatru în dar

Monica Andronescu

„Plecasem în străinătate cu sora mea, Letiţia, care se mutase în Anglia. Liviu îmi scria: «Vino, ca să facem un teatru extraordinar. Am o piesă pentru tine. Întoarce-te, te rog, ca pe Dumnezeu!» Şi, pentru că îl iubeam pe Liviu şi îmi punea un teatru la picioare, m-am întors. Liviu m-a dus la Sala Mică a Teatrului Nottara, construit de tatăl său pentru el, şi mi-a spus: «Ăsta e teatrul tău, vei juca tot ce vrei. Tot ce pierdem aici financiar, putem câştiga cu Sala Mare, unde e cinematograf». Trupa noastră era foarte tânără. Împreună cu mai cunoscutul George Calboreanu, se aflau cu noi Corina Constantinescu, Nicolae Tomazoglu, Dan Nasta, Dem Savu, Marietta Rareş, Aurora Şotropa. Lucram sub regia Mariettei Sadova. Eram foarte entuziasmaţi. Ne preocupau ideile noi despre teatru. Într-un cuvânt, formam aceeaşi familie spirituală. Repetiţiile erau adevărate sărbători. Stăteam toată ziua în teatru şi lucram aproape în exaltare. Ne pierdeam în eroii pe care-i jucam. Nu ştiam de noi decât ca personaje din piesă.”

Sunt cuvintele actriței Clody Bertola, care își amintește cum a început povestea ei nebună de dragoste cu Liviu Ciulei și cum, pentru scurt timp, aici, în Teatrul Nottara, la sala mică s-a întâmplat o magie… Și dacă dăm timpul înapoi, începem cu o mărturisire. Una dintre cele mai sensibile mărturisiri făcute de o actriță de geniu, care a primit cadou un teatru, de la un bărbat care o iubea și care îl primise, la rândul lui, cadou de la tatăl său… „Nu-mi face plăcere să citesc lucruri frumoase despre mine. Parcă citesc despre altcineva”, spunea Clody Bertola. „Încerc un sentiment curios, că totul este trecător și că nimic nu stă pe loc în arta noastră. A fost atâta chin, încât bucuria venea așa, ca după boală, însoțită de o stare amestecată cu oboseală, melancolie, tristețe.”

94 de ani a rămas pe pământ Clody Bertola și, deși catolică și cu o educație desăvârșită într-un pension catolic din Franța, a lăsat în testament ca trupul să-i fie ars și cenușa împrăștiată pe dealurile din Assisi, acolo unde se află cele două frumoase catedrale, una a Sfântului Francisc și cealaltă a Sfintei Clara.

În anul în care se năștea ea, în 1913, România era într-o altă zodie. Iar copilăria și-a petrecut-o la țară, la Chițorani, acolo unde părinții ei aveau o vie. „Era acolo un univers al meu, acela al naturii, cu care întotdeauna am fost prietenă, dar și frumusețile unei lumi care dispar odată cu copilăria. Sensul ascuns al acestor clipe m-a urmărit peste timp”, povestea Clody Bertola peste ani, amintindu-și că verile, la Chițorani, dansa… „Era jocul meu favorit. Sau poate că în felul meu refăceam prin acest joc drumul ancestral al dansului către teatru”, glumea Clody. Micul paradis de la Chițorani, unde dansa și visa să dea examen la filosofie, s-a destrămat însă într-un coșmar, atunci când comuniștii avea să confiște averea familiei. Iar în volumul de dialoguri „La vie en rose cu Clody Bertola” realizat de Ludmila Patlanjoglu, actrița povestea cum pianul din casa de la Chițorani a fost aruncat fără nicio milă și fără explicații în vie. Imagine de film…

O copilărie și o adolescență tulburată de sinuciderea tatălui, dar din care s-au filtrat amintirile cu dansul în via de la Chițorani, apoi viața pe scenă, o viață care a transformat-o curând în diva teatrului românesc, una dintre cele mai frumoase femei ale epocii ei, și apoi tumultuoasa viață personală, plină de patimi și iubiri chinuitoare și frumoase, trei căsătorii, o viață în care cei trei soți s-au aflat nu în puține momente cu toții sub același acoperiș, alături de ea, o viață sfârșită în suferință și întuneric…

Dar să ne întoarcem în timp, atunci când actrița avea 32 de ani și era căsătorită cu pictorul Ștefan Constantinescu, mai mare decât ea cu 15 ani, un om căruia i-a purtat toată viața o afecțiune profundă, dar alături de care nu s-a simțit împlinită. Și pe care l-a părăsit pentru Liviu Ciulei. Liviu avea 22 de ani. Era deci cu zece ani mai tânăr decât ea…

Povestea de dragoste dintre Liviu Ciulei şi Clody Bertola a început pe vremea când ea repeta la spectacolul „Încătuşare”, iar el era student la Arhitectură şi la Conservator, la clasa Marioarei Voiculescu. „N-am simţit nici un fior special. N-am intuit nicio clipă că de omul ăsta mi se va lega viaţa atât de profund. Ne-am văzut la teatru, unde am început să repetăm”, își amintea peste ani, Clody Bertola. „Am avut o simpatie spontană pentru el. Mă cucerea timiditatea lui plină de farmec. Îi admiram dantura superbă. Obişnuiam să-i spun în glumă: «Hai, inspecţia», şi atunci începea să râdă cu toată gura ca să-mi arate dinţii lui frumoşi. Chipul îi era uşor dizarmonios, dar îţi atrăgeau atenţia ochii negri, calzi şi pătrunzători. A început să vină din ce în ce mai des în cabina mea. Vorbea puţin, dar ceea ce spunea era plin de conţinut, mă interesa. Şi încet, s-a înlănţuit ceva. Ne înţelegeam pe plan spiritual, ne plăceau aceleaşi lucruri, mai ales discutam mult despre teatru. Toată viaţa mea cu Liviu Ciulei a fost Teatru.”

Magia a început apoi să îi apropie unul de altul şi, aşa cum spunea Clody, „inevitabilul s-a întâmplat. Făceam plimbări lungi pe cheiul Dâmboviţei. Avea o tristeţe, spunea că «toate sunt atât de trecătoare şi la ce bun e totul?». Văzându-l atât de melancolic, mi-am zis în gând «o să vezi tu la ce bun!». Cred că eram pe stradă şi ne-am sărutat şi mi-a mărturisit că este îndrăgostit. Prima lui dragoste am fost eu. Atunci eram căsătorită cu Ştefan Constantinescu. Ştiam că, dacă voi rămâne cu el, n-o să pot să fac teatru. Liviu simţea că această căsătorie nu e chiar foarte puternică. Ca instituţie. Mi-a cerut să divorţez şi să fim împreună”. Însă căsătoria avea să se întâmple de-abia după patru ani. De ce au așteptat atât? Clody Bertola mărturisește cu sinceritate: „Între noi era o diferenţă de vârstă de zece ani. Din această cauză am avut unele ezitări. Cu timpul m-am hotărât că altfel nu puteam să fiu clară, limpede în viaţa mea. Când doi oameni se iubesc nu poate exista niciun obstacol, ei trebuie să aibă curaj să treacă peste prejudecăţi. Iubirea înnobilează când e adevărată. A fost un sentiment pe care nu l-am căutat. El a venit şi eu l-am trăit foarte adevărat şi profund. Consider că a cunoaşte ce e dragostea e o fericire în viaţă. Chiar dacă de cele mai multe ori această stare aleasă este însoţită şi de multă suferinţă.”

Lasați un comentariu

Arhivă articole