Un film și o carte de Crăciun

Silvia Dumitrache

Oferta de producții cinematografice cu tema Crăciunului este în fiecare an parcă tot mai abundentă. Pe lângă clasicul Home Alone, care a devenit o tradiție în sine, putând fi văzut mereu cu același entuziasm, se produc filme și, mai nou, seriale destul de numeroase având ca temă sau pretext Crăciunul. Majoritatea sunt tipicele comedii romantice, chick flick-urile care spun, de fapt, aceeași poveste, cu același mesaj, un pic glamour, un pic superficial. Este greu de găsit ceva cu adevărat special, care să iasă din convenții. Îți trebuie și o poveste solidă, inteligentă, cu potențial – nu întâmplător A Christmas Carol de Charles Dickens, una dintre cele mai profunde și emoționante povești despre Crăciun, a avut zeci de versiuni și în continuare este adaptată cu succes – deși aș spune că este greu să se realizeze ceva care să depășească propunerea lui David Jones din 1999, cu Patrick Stewart în rolul lui Scrooge.

Din noianul de filme pe tematica discutată, am descoperit, disponibil pe Netflix, o mică bijuterie – este, de fapt, o miniserie, formată din trei episoade, fiecare corespunzând unei alte epoci și alte vârste ale personajelor urmărite. Este vorba despre Three Days of Christmas/Días de Navidad, în regia lui Pau Freixas, în care veți avea ocazia să admirați jocul impresionant a patru actrițe legendare ale cinematografiei spaniole: Victoria Abril, Ángela Molina, Charo López și Verónica Forqué. În spatele acestui titlu înșelător lejer și relaxant, veți descoperi o poveste cu multe drame, cu relații complicate, cu trimiteri la momente istorice cumplite din istoria Spaniei. Este un bildungsroman emoționant, pe alocuri cu accent de thriller, care urmărește încercările prin care trec trei surori și prietena lor, crescută alături de ele, practic a patra soră a familiei, de-a lungul a câteva decenii. Fiecare dintre cele trei episoade, cu acțiunea plasată în ziua de Crăciun, este dedicat unei vârste – adolescența, maturitatea și bătrânețea –, realizat în stiluri diferite, perfect armonizate cu atmosfera perioadei pe care trebuie să o surprindă. Începem în anii dictaturii franchiste, când violența și frica ce domneau în societate se infiltrează în toate palierele vieții oamenilor. Ceea ce trebuia să fie o sărbătoare liniștită, aproape idilică se transformă într-o cursă pentru supraviețuire când cele trei surori Esther, Adela și Maria, care se jucau la lacul înghețat de lângă casa lor, întâlnesc un fugar, care le pune să promită că o vor păzi până se întoarce pe fiica lui, Valentina, cam de aceeași vârstă cu fetele. Pentru familia lor, nimic nu va mai fi la fel. O vor ascunde pe Valentina în casa lor și o vor apăra chiar și atunci când șeful poliției își face apariția chiar la cina de Crăciun pentru a-i interoga. Poate cel mai intens moment al întregii serii, scena cinei devine aproape de neprivit prin spaima și tensiunea crescânde cu fiecare minut în care pare că deznodământul va fi unul catastrofal.

Așadar, Three Days of Christmas nu este tipicul film Hallmark, se îndepărtează de absolut orice clișeu care a ajuns să înconjoare categoria de filme de Crăciun, dar sunt convinsă că ieși mult mai câștigat alegând această producție decât una siropoasă, fără nimic provocator în ea. Cu toate dramele complexe conținute, cu toate secretele întunecate și durerea ce pare că se transmite din generație în generație, Three Days of Christmas este, de fapt, un film foarte potrivit dacă ceea ce cauți este un mesaj luminos. Pentru că, la fel ca în A Christmas Carol, personajele reușesc să își găsească salvarea interioară. Nu este o rezolvare ușoară, unele poartă cu ele zeci de ani traume pe care încearcă să le dea uitării, dar este încurajator să vezi că uneori poți ajunge la pace cu trecutul tău și cu tine, chiar dacă ai trecut prin pierderi și ai făcut sacrificii (unele inutile, cum se dovedește însă prea târziu). Este și o lecție de cum să te adaptezi istoriei și valurilor de multe ori necruțătoare ale schimbării. O lecție de umanitate păstrată chiar în cele mai neverosimile situații. Filmul este și o delectare prin reușita sa impresionantă de a comprima o saga atât de complexă în doar trei episoade – sunt, practic, patru ore și jumătate care acoperă aproximativ 70 de ani de viață a personajelor, reușind performanța de a le conferi adâncime, nuanțe, de a le dezvolta personalitățile coerent, cu lumini și umbre, făcând salturile în timp fără discrepanțe și evitând cu grație orice artificiu.

Tot o descoperire plăcută în categoria tematicii de Crăciun, de data aceasta în zona literaturii, a fost volumul Crăciunul în cele mai frumoase povestiri, cu o selecție realizată de Dana Ionescu, traduceri de Adriana Voicu și Dana Ionescu, la Editura Nemira. Sunt zece povestiri fermecătoare, scrise în registre variate, unele sunt povestiri foarte scurte, de chiar două pagini, crâmpeie fulgurante, dar cu miez, capabile să surprindă în câteva tușe o emoție puternică. Potrivite pentru orice vârstă, aceste istorioare ne oferă ocazia și să îi descoperim în altă ipostază pe unii dintre marii scriitori universali, care ne-au obișnuit cu alt tip de scriitură. Astfel, deliciile literare de Crăciun ne sunt oferite de Charles Dickens, Mark Twain, Arthur Conan Doyle, Oscar Wilde, Harriet Beecher Stowe, O. Henry, Elizabeth Gaskell, Herbert W. Collingwood, Henry van Dyke.

Pe Charles Dickens nu este o surpriză să îl întâlnim aici, doar ne-a oferit, prin a sa A Christmas Carol una dintre cele mai frumoase povești despre Crăciun scrise vreodată. În volumul de față, „copertat” de cele două povești ale sale, îl regăsim cu Spiridușii Crăciunului și cu Șapte drumeți sărmani, scrise în inconfundabilul său stil ludic, trecându-și personajele prin tot soiul de peripeții, pentru ca, în final, acestea să învețe niște lecții importante de blândețe, empatie, milă. Cu Arthur Conan Doyle, în Granatul albastru, avem parte și de un mister polițist, cu suspans, răsturnări de situație, ritm altert, detectivism antrenant care te lasă să ghicești la fiecare pas care este adevărul. Harriet Beecher Stowe, în Crăciunul în Poganuc, ne învață să privim iar cu ochii copilului pentru care orice lucru misterios capătă alte dimensiuni și a cărui puritate este înduioșătoare. Iar Oscar Wilde oferă ceea ce au aș numi bijuteria acestui volum – Uriașul cel egoist, o sublimă alegorie a vieții și a morții, a descoperirii miraculosului; o încurajare de a alege binele și de a lăsa, astfel, ca frumosul să înflorească. Fiecare poveste ne poartă în lumi mai apropiate sau mai îndepărtate, în vise aromitoare și plăsmuiri odihnitoare, pe care le simți adesea ca un balsam pentru tot zbuciumul în care ne trăim viețile.

Lasați un comentariu

Arhivă articole