Tudor Cucu-Dumitrescu: „Privesc această angajare ca pe o sursă de învățături și în care pot investi energia de care m-am convins că sunt capabil”

Interviu realizat de Adriana Moca

Plin de energie și bunăvoință, echilibrat și mereu surâzător, chiar și atunci când situația e inconfortabilă, Tudor Cucu-Dumitrescu a devenit actor al Teatrului Nottara, începând cu luna ianuarie 2024. Cu 47 de medalii naționale și internaționale, aur, argint și bronz, câștigate la unul din cele mai nobile sporturi, și un titlu de „Speranță a scrimei românești”, Tudor a absolvit Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” în 2019, la clasa prof. univ. Mihaela Sîrbu, și a încheiat studiile de Master în anul 2021.

În 2022 a fost nominalizat la premiile UNITER, la categoria Cel mai bun actor în rol principal” pentru rolul Alan Strang din piesa Equus” de Peter Shaffer, regia Victor Ioan Frunză, la Teatrul „Stela Popescu”, iar un an mai târziu a fost nominalizat la Premiul Gopo, categoria „Cel mai bun actor în rol secundar” pentru rolul interpretat în lungmetrajul „Marocco, regia Emanuel Pîrvu. Am dorit să-i urăm bun venit în echipa Teatrului Nottara, printr-un interviu. Îl puteți vedea în spectacolul „A douăsprezecea noapte sau Noaptea Magilor” pe 26 ianuarie sau 11 februarie. Și urmăriți programarea spectacolelor pe nottara.ro pentru viitoarele reprezentații!

Cum reușești să-ți păstrezi mereu zâmbetul, lumina și grația care te fac să strălucești și pe scenă și în viață? Ai un secret ☺ pe care ni-l poți împărtăși? Am vrea să ne contaminăm și noi de energia ta extraordinară!

De ceva vreme mă surprind spunând prietenilor că visez la un viitor în care să fac doar teatrul care îmi place. Când mă convinge. Când devine necesar. În completare, viața mea să se desfășoare și în alte ramuri ale meseriei de „povestitor”. Poate scriitor, poate fotograf, poate editor de film, poate pedagog… Ce ratez involuntar, și ratez de când sunt copil, e ancorarea în prezent. Mereu sunt cu mintea într-un vis colorat și maleabil. Încerc însă, obligat de rațiune, să-mi reduc timpul petrecut în jocul imaginației și conectat cu realitatea imediată îmi dau seama că nu trebuie să caut departe. Deja fac teatru pentru că mă convinge sau pentru că mă las convins. Deja fac teatru pentru că devine foarte des necesar. Iar în puținele momente în care conștientizez asta sunt extrem de calm; sunt eliberat de orice presiune profesională și socială, deci pot în sfârșit să fiu sincer atât cu mine, cât și cu cei din jur. Însă port mereu această luptă dintre încrâncenarea elevului silitor, dar lipsit de încredere și liniștea tocită de alergător. Păstrarea zâmbetului, luminii și grației?! Îmi place să cred că încrâncenarea pierde des în fața liniștii.

Povestește-ne puțin despre cariera ta de scrimeur. Cum ai început să practici scrima? Ai vreun regret că nu ai continuat ca sportiv de performanță?

Aveam vreo șapte ani, iar fratele meu cam zece, când am ajuns pentru prima oară la un antrenament. Ne-au dus părinții ca să ne luăm gândul de la anumite lucruri care se întâmplaseră în familie și să ne canalizăm energia copilăriei în ceva ce aveam să aflăm ulterior că e un izvor infinit de învățături. La început, a fost o joacă și o mare prietenie cu toți colegii. Am și avut parte de cel mai bun colectiv posibil, în frunte cu antrenorul nostru, Adrian Cârlescu. Cu timpul ne-am dat seama că joaca se poate transforma chiar într-o alegere de viață. După primele titluri naționale au apărut și rezultatele internaționale, iar în câțiva ani, noi, cei șase prieteni de la Steaua București, ne-am trezit că ne impunem în decursul unui an competițional cam la toate categoriile de vârstă până la seniori, pe plan național. Însă nevoia noastră de a experimenta și înțelege lumea a fost mai puternică, iar acel mic paradis s-a destrămat încet. E complicat pentru un adolescent să gestioneze responsabilitatea unei cariere. Sportul m-a pus în poziția în care a trebuit să muncesc pentru a întâmpina așteptările unui antrenor, unei echipe, unui club și unei națiuni. M-am izbit, încă de la o vârstă mică, de adevărul că prima medalie se câștigă cel mai ușor. Adaptarea si reconfirmarea, aici e lupta! Iar această luptă șlefuiește spiritul unui sportiv de performanță. Nu am niciun regret că nu am continuat ca sportiv. A fost o etapă esențială în devenirea mea. Poate că și teatrul e una din etape.

Cânți foarte bine, te miști expresiv, ai o dicție impecabilă.  Ești, după criterii occidentale, un actor total. Aloci timp zilnic pentru pregătirea instrumentelor tale așa de bine acordate? Ce sport sau tip de mișcare faci?

Numai preparatorii și corepetitorii cu care am lucrat știu cât de greu înțeleg și reproduc notele de pe portativ. Caut mereu eschive actoricești ca să trec peste notele înalte. Urechile aud și disting linia melodică, dar corzile vocale se tot împotrivesc. E, totuși, un drum lung studiul necesar musicalului. Tind chiar să cred că, dacă nu mi s-ar fi arătat muzica într-o atât de strânsă prietenie cu teatrul, nu aș fi putut găsi resursele necesare pentru studiu. Marele meu noroc a fost întâlnirea cu Răzvan Mazilu care m-a obligat să studiez, să cercetez și să evoluez. Acum mai puțin de un an am intrat în „lumea” asta și uite că deja lucrez la al treilea musical care urmează să iasă în primăvară, Chicago, în regia lui George Costin. Încerc să aloc timp zilnic pregătirii vocale și ies la alergat cât de des îmi permite timpul. Mă liniștește. Cu răbdarea duc cea mai activă luptă. Vreau rezultate repede!

Deși abia la începutul carierei, ai o panoplie de roluri impresionantă, majoritatea în regia lui Victor Ioan Frunză, un extraordinar formator de talente. A urmat lucrul cu Răzvan Mazilu pentru Hedwig and the Angry Inch, apoi colaborarea cu Teatrul Nottara în A douăsprezecea noapte sau Noaptea Magilor, regia Alexandru Mâzgăreanu. Peste tot te-ai bucurat de succes. E complicat să gestionezi succesul venit devreme? În cazul tău, cum reușești să rămâi, aș zice în ciuda succesului, o persoană caldă, echilibrată și foarte disciplinată?

Așa-zisul „succes” l-aș numi mai degrabă o consecință a unor întâlniri favorabile care mi-au conturat o igienă profesională. Disciplina e elementul în jurul căruia gravitează toate celelalte. Îmi place să cred că fiecare rol rezolvat aduce de la sine altele. Mi se pare o idee sănătoasă pentru a rămâne optimist. Cu echilibrul sunt într-o continuă negociere, dar cu disciplina n-am cum să strâmb din nas, de cele mai multe ori e singurul lucru care face diferența.

Care este – în opinia ta – setul de valori necesar unui artist, ca să nu devină doar un „prestator de servicii culturale”?

Cred că există o capcană teribil de atrăgătoare în a face mult teatru. Îmi imaginez că în timp se pot toci visuri, idealuri, principii, avântul și entuziasmul rămânând o inerție. Acum, tinerețea mă îndeamnă să iau în râs șansele îmbătrânirii. Amuzant, nu? Se zice că munca unui om de teatru se uită odată cu schimbarea anotimpurilor. Nu știu ce set de valori e necesar unui artist, dar cred foarte tare în frământarea unei căutări reale. Cred că acea frământare are puterea să nască sinceritate nefabricată. Poate că acea frământare reală obligă artistul să rămână tânăr.

Îți urăm bun-venit în echipa Teatrului Nottara cu care deja ai colaborat, și ne bucură mult prezența ta aici. Ce îți dorești la începutul lui 2024?

Și eu sunt bucuros să fiu aici. Aștept cu interes proiectele cele noi și odată cu ele să mă integrez și mai bine. Am totuși norocul, spre deosebire de majoritatea începuturilor în care nu știi exact care încotro, că am lucrat deja de mai bine de un an în această echipă minunată. Simt angajarea ca pe o continuare frumoasă și firească a unei colaborări care a prins rădăcini în mine. Sper să lucrăm împreună spectacole cu care să ne mândrim, să găsesc înțelegere și curaj. Privesc această angajare ca pe o sursă de învățături și în care pot investi energia de care m-am convins că sunt capabil.

1 Comentariu
  1. Petra

    Felicitari pentru rolul din A douasprezecea noapte. Noaptea magilor!!! un actor foarte talentat de care sigur vom auzi din ce in ce mai mult. Imi doresc sa revad spectacolul acesta, in primul rand pentru Tudor Cucu-Dumitrescu! Succes in continuare!

Lasați un comentariu

Arhivă articole