Silvia Dumitrache
„Nu o să mai fiu încă o cucerire în lista lui” – și-a spus una dintre actrițele legendare ale secolului trecut când l-a întâlnit pe cel care avea să-i devină iubirea vieții, la rândul său un actor-simbol, care, la acea vreme, la începutul anilor ’50, avea și faima de cuceritor. S-au reîntâlnit peste zece ani, în 1962, pe platourile de filmare de la Cleopatra, și de atunci au început să scrie una dintre cele mai controversate și înflăcărate povești de dragoste, cu o pasiune atât de mare, încât a pulverizat orice logică, orice instinct de conservare. Au renăscut, iar și iar, ca două păsări Phoenix mistuite de propria lor inimă. Fiecare iubire este specială, unică și conține în ea începutul unei lumi. Sunt unele povești însă atât de intense, de vulcanice, care sfidează orice tipar și par a nu se epuiza niciodată, încât intră în istorie și devin un soi de etalon. Fără îndoială, una dintre marile iubiri ale secolului al XX-lea a fost cea între Richard Burton și Elizabeth Taylor.
Legătura dintre ei a rămas indestructibilă, indiferent de traseul tumultuos pe care l-au urmat: s-au căsătorit de două ori, au divorțat tot de atâtea ori, se certau, se împăcau, ajungeau iar împreună, iar relația lor făcea deliciul tabloidelor. Viața personală a lui Elizabeth Taylor era la fel de intensă ca și a lui Burton atunci când s-au cunoscut: era deja la a patra căsătorie, cu Eddie Fisher, care se despărțise de Debbie Reynolds pentru a fi cu ea, iar acum asista neputincios la înfiriparea idilei acesteia cu starul Burt Reynolds.
Discreția nu îi caracteriza: se certau, se jigneau, se agresau fizic în public, la fel de nonșalant precum își arătau și afecțiunea. Își creaseră un univers doar al lor și nu le păsa de ceea ce se spunea despre ei. Pentru epoca aceea, comportamentul lor era atât de revoltător, încât a atras atenția și… Vaticanului, care a luat o poziție oficială față de povestea lor, catalogând-o drept „o insultă la adresa nobleții sufletului”. Și probabil că nici nu ar fi fost capabili de mai multă delicatețe, pentru că ceea ce exista între ei punea stăpânire pe întreaga lor ființă. Decât să fie despărțiți, ar fi preferat moartea: Burton era și el căsătorit când a început idila lor și când a încercat să pună capăt relației cu Elizabeth, aceasta a luat o supradoză de somnifere. Și-au oficializat relația și a urmat un deceniu înfloritor, nebunesc, paroxistic.
Faima lor creștea, atât pentru viața personală, cât și pentru cariera lor ce părea să nu se mai oprească din ascensiune. E drept că exista un soi de competiție și în ceea ce privește recunoașterea lor artistică. Burton însuși mărturisea că este posibil să fie gelos pe forța ei, atunci când Elizabeth câștiga Oscarul pentru senzaționala întruchipare a Marthei din Cui i-e frică de Virginia Woolf, în care a jucat alături de Burton, care însă nu a fost recompensat la Premiile Academiei. Filmul rămâne una dintre cele mai spectaculoase adaptări după piesa lui Edward Albee, cu Taylor și Burton oferind interpretări de excepție, poate cele mai bune roluri ale lor din cele 11 filme în care au jucat împreună. Elizabeth Taylor însăși mărturisea că, pentru ea, să o interpreteze pe Martha a fost vârful carierei sale.
Odată cu celebritatea, și averea creștea, iar cei doi erau departe de a duce o viață cumpătată. S-au dedat unui stil decadent, luxuriant, o dolce vita de invidiat, cu vacanțe exotice, achiziții de proprietăți, bijuterii, mașini, tot ceea ce visau devenea realitate. Organizau petreceri fastuoase, pentru care și Zelda și F. Scott Fitzgerald ar fi fost invidioși, iar alcoolul, integrat deja în ritmul vieții lor, le potența febrilitatea și le amorțea orice potențial către a-și tempera spiritul. Această lamă cu două tăișuri ce reprezenta relația lor și-a schimbat direcția înspre implozie, cum era și probabil firesc. Au divorțat în 1974, s-au recăsătorit în 1975, pentru mai puțin de un an însă. S-au angajat în alte relații, dar firul acela invizibil între ei a continuat să îi atragă unul spre celălalt în diferite situații, până în 1984, la moartea lui Burton, a cărui problemă cu alcoolismul nu mai putea fi ținută sub control. Se spune că bea și trei, patru sticle pe zi, iar uneori la filmări nu se putea ridica. Celebritatea, banii, iubirile tumultuoase – și să nu uităm backgroundul său: provenea dintr-o familie destrămată, orfan de mamă de la doi ani și cu un tată alcoolic – nu i-au lăsat nicio șansă la o viață mai temperată.
„Poate ne-am iubit prea mult”, spunea Elizabeth Taylor, care a mărturisit, într-o scrisoare către Burton, că uneori l-a iubit mai mult decât viața, mai mult decât pe copiii ei. Iar dacă hemoragia cerebrală nu i-ar fi curmat viața la 59 de ani, cei doi ar fi fost din nou împreună, așa cum susținea Elizabeth. „Până când moartea ne va despărți” nu este, în cazul lor, o simplă expresie, ci un dicton ce conține în el adevărul.
