Silvia DUMITRACHE
Isadora Duncan, figură marcantă a secolului al XX-lea în domeniul dansului, ne invită în culisele surprinzătoare ale vieții ei, într-o autobiografie intitulată simplu Viața mea (Editura Centrului Cultural Lumina, 2019), dar de o complexitate și o finețe dezarmante. Nu doar arta ei a fost o capodoperă, ci întreaga ei existență, pe care și-a dansat-o cu bucurie și cu dăruire. Isadora, cea care spunea că viața e un vis și e bine că e așa, căci cum altfel am putea depăși tot ceea ce ne răvășește, și-a adus în arta ei și bucuria, și luptele, și tragedia. Isadora Duncan – dansatoarea care, atunci când urca pe scenă, simțea cum vibrează toate straturile subconștiente ale existenței, și femeia care, pierzându-și copiii într-un accident, a înțeles că în întregul univers „există un singur Mare Țipăt în care se află Durerea, Bucuria, Extazul, Agonia, Țipătul-Mamă al Facerii”.
„Viața mea și Arta mea s-au născut din mare.” Isadora Duncan spunea că a început să danseze încă din pântecele mamei, convinsă fiind că firea unui copil de atunci se formează. Născută în apropierea mării, acela a fost locul care i-a definit cele mai importante momente ale vieții, începând cu cel esențial: cântecul îmbietor al dansului i l-au șoptit valurile. „M-am născut sub steaua Afroditei, cea ivită și ea din spuma mării, și când steaua ei strălucește, soarta e de partea mea.”
Născută în 1877, la San Francisco, Isadora Duncan și-a dansat viața în New York, Paris, Londra, Berlin. Atena, Moscova, locuri pe care și le-a asimilat și le-a integrat personalității ei vizionare. Ca o vestală a Greciei antice, Isadora a eliberat dansul din chingile convențiilor și l-a dăruit lumii în toată bogăția sa de manifestări în care frumusețea, libertatea, exuberanța, sublimarea celor mai crâncene încercări ale unei existențe se pot regăsi într-o armonie ce ține, de fapt, de natura umană.
Viața mea nu este doar istoria personală a unei mare artiste, ci și o oglindire a unei perioade prin care Isadora aproape a plutit, reușind să ocolească prejudecățile, tiparele și limitările. A fost înaintea timpului său nu doar la nivel artistic, ci și la nivel uman. A avut curajul să își exercite libertatea pe toate planurile, indiferent de normele societății, și-a asumat o independență care era incompatibilă cu statutul femeii în acele vremuri. „Starea predominantă din copilăria mea a fost revolta împotriva gândirii înguste a societății în care trăiam, împotriva limitelor puse vieții.” – revoluționară și dansatoare încă din fragedă pruncie, după cum se descrie ea.
Poate că îndrăzneala cu care își aducea în lume principiile și ideile ce nu se conformau niciunei mode venea din capacitatea ei de a se întoarce la acea forță pe care a descoperit-o în timp ce încerca să înțeleagă viziunea din care se naște dansul. Căutând dansul „care să fie expresia divină a spiritului uman”, Isadora Duncan a mers pe o tehnică opusă școlilor de dans de atunci – „eu căutam ca izvorul expresiei spirituale să curgă în canalele corpului, umplându-l cu o lumină vibrantă – forța centrifugă reflectând viziunea spiritului”.
Autobiografia Isadorei Duncan aduce la lumină nu doar figura unei personalități care a schimbat istoria dansului, ci și o scriitoare ce dovedește un deosebit talent, ale cărei fraze unduitoare, hipnotizante, născute din acea lumină pe care a găsit-o în centrul ființei sale și care a ghidat-o în a cartografia un nou teritoriu de manifestare a spiritului. Viața mea stă mărturie pentru miracolul pe care îl găsești atunci când îți exprimi libertatea interioară, dincolo de compromisuri, renunțări sau abdicări de la propriile principii. O carte nu doar pentru iubitorii artei pe care Isadora Duncan a onorat-o cu atâta frumusețe și dăruire, cât pentru toți pasionații de literatură bună – cartea Isadorei Duncan m-aș aventura să o încadrez în categoria celor care creează la grande histoire –, pentru toți cei care au nevoie de un model de curaj și pasiune.
