Silvia Dumitrache
Suntem la începuturile istoriei cinematografiei – în 1895, Frații Lumière prezintă primul film în fața publicului, Sortie des Usines Lumière a Lyon. Filmul a ajuns rapid și în România, în 1986, iar un an mai târziu, a fost realizată și prima filmare de la noi din țară, de către fotograful Paul Menu, care surprindea pe un aparat Lumière parada regală. Erau primii pași în acest domeniu, se făceau primele experimente. În acel context, la doar 17 ani de la momentul istoric marcat de Frații Lumière, ceea ce s-a realizat în 1912 în România reprezintă un demers fascinant, impresionant, aproape neverosimil că a ajuns să fie finalizat: un grup de artiști și oameni de cultură, format din Constantin I. Nottara, Aristide Demetriade, V. Toneanu, I. Brezeanu, N. Soreanu, P. Liciu și Grigore Brezeanu, a inițiat, la ideea lui Grigore Brezeanu (acest vizionar la cei doar 20 de ani ai săi, care avea ulterior să meargă la Berlin să studieze regia de film), un proiect grandios la acea vreme, de a realiza un film despre independența României. Autoritățile au finanțat masiv acest proiect, aparatura a fost adusă din străinătate, a fost angajat un operator francez, Franck Daniau, iar imprimarea s-a făcut în studiouri din Paris. Filmul, care dura aproximativ două ore, a beneficiat și de un număr impresionant de figuranți, 80.000, unii dintre aceștia fiind chiar veterani ai Războiului de Independenţă. Pe lângă ajutorul oferit de autorități, Grigore Brezeanu a reușit să îl atragă în proiect și pe Leon Popescu, afacerist, iubitor de arte și deținător al Teatrului Liric (care urma să fie distrus de bombardamentele din al Doilea Război Mondial).
Scopul acestui film era de a celebra 35 de ani de la Războiul de Independență din 1877. Scenariul, scris de Aristide Demetriade împreună cu Constantin Nottara și Petre Liciu, cuprinde momente-cheie din faptele care au condus la independență, cu personaje care au marcat acele vremuri: apar, pe lângă rege și Osman Pașa, generali, doctori, țarul Alexandru al II-lea, principesa Elisabeta etc. În poveste, regăsim personaje din Vasile Alecsandri, precum Peneș Curcanul – de altfel, versurile lui Alecsandri au constituit începutul filmului. Filmul cuprinde și o secvență documentară, la final, cu defilarea de la 10 mai 1912 pe sub Arcul de Triumf. În rolurile principale, se regăseau unele dintre cele mai importante nume de actori ai vremii, printre care Aristide Demetriade, care îl interpreta pe Carol I, și Constantin Nottara, care îl aducea pe peliculă pe Osman Pașa.
Zeci de ani nu s-a știut cu exactitate cine a fost regizorul filmului – abia în 1985, criticul și istoricul de film Tudor Caranfil a găsit, în schimbul de scrisori dintre soții Aristide și Constanța Demetriade, însemnări despre procesul de lucru la film, care îl atestă pe Aristide Demetriade ca fiind regizorul. Din acest epistolar se pot constata starea de spirit a echipei, euforia inițială, etape de lucru, atmosfera de la Paris, unde Aristide călătorise împreună cu Leon Popescu, Grigore Brezeanu și Vasile Toneanu, pentru montaj, dar și conflictul ulterior cu Leon Popescu. „La 75 de ani de la premiera filmului Independența României, acest triptic se dedică marelui actor Aristide Demetriade (1872-1930), care, deși absorbit de shakespeariana dilemă To be or not to be?, a confirmat dreptul de a fi al artei imaginii în mișcare, contribuind la apariția cinematografiei noastre naționale”, explică Tudor Caranfil în cartea În căutarea filmului pierdut, apărut la Editura Meridiane în 1988 (tripticul menționat este format din filmele Independenţa României, Trăiască Mexicul şi Speranţa, pe care le considera „aventuri ale creației”).
Independența României: Războiul Româno-Ruso-Turc 1877, primul lungmetraj mut românesc, ar echivala cu ceea ce azi se numește o super-producție. Dincolo de scopul său principal, de a fi o radiografie a unei epoci de o importanță istorică esențială pentru România, filmul este și o realizare artistică notabilă în raport cu resursele din acea epocă și stadiul de dezvoltare a cinemaului. Calitatea montajului, complexitatea scenariului, fidelitatea redării figurilor istorice fac din acest film (care poate fi vizionat pe YouTube) un proiect înaintea timpului său. „Vom duce în Europa lumea românească cu filmele noastre!”, visa plin de entuziasm Grigore Brezeanu. Un soi de profeție care avea să se împlinească după zeci de ani abia, după ce vor fi trecut valurile extremismelor politice, ale dictaturilor și diabolicelor noi forme de încătușare a libertății, pe care România urma să le experimenteze. Soarta celor contemporani cu nașterea cinematografiei nu avea să fie prea blândă: Brezeanu avea să moară în 1919, la vârsta de doar 28 de ani. Leon Popescu s-a stins și el în 1918, iar Aristide Demetriade murea pe scena Teatrului Național în 1930, în timpul spectacolului Trandafirii roșii (vizionar și el al propriei dispariții, simțind probabil că îi venea sfârșitul, Aristide anunațase că acea reprezentație avea să fie ultima pentru el). Proiectul lor de tinerețe rămâne și acum, la 110 ani de la finalizarea lui, un moment special în istoria cinematografiei române. Datorită lui Nae Caranfil, povestea realizării acestui film a fost readusă în atenție, în meta-ficțiunea Restul e tăcere, din 2008, avându-i în rolurile principale pe Marius Florea Vizante și Ovidiu Niculescu, un film cu propria lui istorie și a cărui idee s-a născut chiar în 1985, anul în care Tudor Caranfil descoperea detalii importante despre producția primului lungmetraj românesc.
Ziua Națională a României, celebrată, începând din 1990, în fiecare an pe 1 decembrie, aniversează Marea Unire din 1918, mai exact unirea provinciilor Basarabia, Bucovina, Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș și Sătmar cu Regatul României. Acest moment nu ar fi fost posibil însă fără alte două mari realizări din secolul al XIX-lea: Mica Unire din 1859 dintre Moldova și Țara Românească, și apoi obținerea independenței României față de Imperiul Otoman, în războiul Ruso-Turc din 1877-1978. În apropierea Zilei Naționale, Independența României mi se pare a fi o recomandare ideală de film. Este o întoarcere specială la istorie, prin care cred că putem înțelege mai bine contextul socio-politic al unei epoci care se suprapune cu nașterea celui mai important moment artistic al secolului – cinematografia.
