Adriana Moca
Când l-am cunoscut, la Teatrul Național din Craiova, era doar un adolescent cu ochi arzători și cu o energie debordantă. Poate că se pregătea pentru admiterea UNATC cu unul din actorii teatrului, nu știu, dar cert e că venea la spectacolele Naționalului și emana ceva cu totul special. Un amestec de simplitate rafinată, de oltean get-beget și credința că poate răsturna munții. L-am văzut, mai târziu, în multe mizanscene la Teatrul Național din București, unde e angajat. Pofta lui de joc e mereu molipsitoare și de bună calitate. Quod erat demonstradum și în rolul din spectacolul Ultima oră, în regia lui Erwin Șimșensohn, la Teatrul Nottara. Gavril Pătru îl interpretează pe I.D. Borcea, directorul ziarului Deșteptarea, cu aceeași credință, deși, cum veți vedea, nu-l aprobă. Personaj uns cu toate alifiile, ușor recognoscibil în presa oricărui timp, un soi de Yesman care-i vine mănușă. Permanent în priză (la repetiții și în viața de toate zilele), mereu cu aceeași înaltă energie, Gavril Pătru e un actor exploziv. Vă invit să-l descoperiți în acest interviu, așa cum, poate încă nu-l cunoașteți!
Actor la Teatrul Național din București, oltean prin naștere, bucureștean prin adopție, om cu mult umor, plin de energie și fără menajamente în viața de toate zilele. Am uitat ceva despre tine, Gavril Pătru?
Aș mai adăuga, tată, soț, fiu, frate, prieten, vicios. Cu slăbiciuni, spaime, cu multe întrebări, un individ într-un sistem social, plătitor de taxe, într-o permanentă încercare idealistă de a rămâne principial.
Ai scris pe Facebook acum un an ”vă rog să mă iertați, pentru că în prima noapte de război, eu și colegii mei v-am făcut să râdeți”. Care crezi că mai este menirea unui act artistic azi, într-o lume din ce în ce mai violentă, mai bizară, mai plină de orgolii nimicitoare?
Lumea a fost violentă dintotdeauna. Actul artistic „înflorește” de obicei în momente de criză socială majoră, ori zbucium sufletesc personal. Motivul nu-l știu. Poate că spectatorul înghițit de avalanșa informațiilor îngrozitoare, simte nevoia să evadeze într-un loc, spațiu magic (așa îmi place mie să-l definesc) în care întâmplările tragice iau o altfel de formă, palpabilă emoțional. Azi, mai mult ca oricând, oamenii au nevoie de locuri în care, pentru două-trei ore să viseze, să creadă ca „dracu’ nu e atât de negru”!
Dar menirea unui artist în lumea contemporană? Mai rămâne el învăluit în haloul misterios, sau coboară și în agora, interesat de soarta societății în care trăiește?
Cred că artistul, indiferent de natura sa, rămâne înconjurat de mister pentru totdeauna. De ce? Poate pentru că atâta timp cât întrebările „unde mergem și de unde venim” rămân un mister, tot așa cred că artistul și creația sa vor rămâne învăluite într-un fel de mister, plin de întrebări, care de care mai efemere! Pe de altă parte, cred că artistul își va găsi menirea întotdeauna atâta timp cât vor exista măcar o pereche de ochi și una de urechi disponibile pentru receptare, pentru că artistul lucrează pentru prea plinul emoțional al oamenilor. Le umple cu zbuciumuri și frământări trupul și spiritul și își dorește să le dea o formă!
Misterul la care cred că faci referire, nu ține de imaginea din piața publică …. acum cu atâtea posibilități de comunicare și rețele de socializare. Să-ți arăți victoriile, succesul ori neputința și frustrările nu afectează radical actul artistic. Poate că este doar un graffiti trist asupra caracterului!
Joci în stagiunea 2023-2024, ca invitat la Teatrul Nottara, în spectacolul Ultima oră de Mihail Sebastian, în regia lui Erwin Șimșensohn. E un personaj care ți-a adus ceva nou în viața ta artistică?
Fiecare personaj îți aduce ceva nou. Uneori îl cunoști demult, îți e oarecum familiar, alteori personajul fuge de tine, și tu de el … ți-e străin, așa cum și tu îi ești necunoscut. Poate ceilalți artiști reușesc cumva să se împace cu personajul, să ajungă la un armistițiu, măcar de dragul păcii artistice! Oricum ar fi, indiferent de împrejurări, niciodată un personaj al meu, sau actorul Gavril Pătru, nu vor veni la Teatru, pe scenă, „la servici”!
Dacă te-ai întîlni vreodată cu o persoană similară lui I.D. Borcea ce i-ai spune, așa neaoș, oltenește?
Păi nu cred că i-aș spune ceva, mai degrabă l-aș întreba: „cum reușești bă, neică? Cum faci de le-nvârți în halul ăsta!?”
Ce ai schimba în jurul tău, dacă ai avea această putere?
N-aș schimba nimic, poate doar aș obliga fiecare persoană de pe Pământ să fie fericită și să viseze, măcar o oră în fiecare zi.
