Freud, între mit și realitate

Silvia Dumitrache

Îl știm drept părintele psihanalizei. Datorită lui ne orientăm puțin mai bine în apele încă misterioase ale inconștientului. De la el știm de dorințe refulate, de nevroze, de complexul lui Oedip și de cât de mult ne pot spune visele despre noi înșine. Sigmund Freud rămâne unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei ultimului secol. Multe dintre metodele sale îi sunt acum puse sub semnul întrebării, a fost acuzat de lipsă de etică și inclusiv de inventarea unor cazuri doar pentru a-și justifica sau ajusta anumite teorii.

Cert este că și în prezent așa-numita talk therapy bazată pe teoria psihanalitică este folosită frecvent în terapia modernă, e adevărat că de multe ori îmbinată cu alte practici. Dar ideea că experiențele, amintirile, comportamentele din prima copilărie influențează starea noastră prezentă și se află chiar la baza unor disfuncționalități continuă să fie frecvent aplicată, adesea cu rezultate pozitive. Conexiuni și amintiri adânc îngropate ies la suprafață în urma tehncii asocierii libere și a interpretării viselor. S-a dovedit că depresia, anxietatea, probleme de self-esteem sau de relaționare se ameliorează prin psihanaliză. Considera că visele sunt calea către subconștient, deși tot lui îi este atribuit (într-adevăr nu cu certitudine totală) celebrul citat „Uneori, o țigară este doar țigară”, care se referă la faptul că nu absolut orice conține o semnificație simbolică. Spre deosebire de terapia cognitiv-comportamentală, intens practicată în prezent și care pune accent pe setarea de obiective și pe internalizarea unui model rațional de abordare a problemelor, psihanaliza se concentrează pe emoții, pe explorarea expriențelor trecute, pe un flux liber de exprimare a dorințelor, fricilor etc. I se pot reproșa multe lui Freud, dar e clar că descoperirile sale, controversate, combătute sau chiar desființate, încă îi ajută pe aceia care aleg să se cunoască mai bine intrând în tărâmul subconștientului. To each their own.

Personalitatea sa fascinantă i-a atras pe numeroși cineaști care i-au transpus povestea sau au imaginat pe marginea părților rămase secrete din viața sa. Este bine-cunoscută legătura dintre Freud și Jung, ambii considerați fondatorii psihanalizei moderne. Școli diferite, abordări diferite, chiar dacă uneori se întâlnesc pe porțiuni de teren comune. Pentru Jung, subconștientul nu însemna doar un tărâm al gândurilor reprimate, ci un spațiu luminos, de unde creativitatea poate căpăta forme neașteptate de manifestare. Relația lor a fost însă una de respect reciproc, nicidecum de invidie sau de ură.

Una dintre cele mai  celebre reprezentări ale relației dintre ei a realizat-o David Cronenberg, în A Dangerous Method, din 2011, cu Viggo Mortensen în rolul lui Freud, Michael Fassbender în rolul lui Jung și Keira Knightley, în rolul Sabinei Spielrein, pacienta care suferea de isterie și cu care Jung a avut o relație complicată și complexă. Foarte bine reconstruită atmosfera epocii, atent nuanțată tensiunea dintre personaje, toți cei trei actori oferă o reprezentație de zile mari, însă perspectiva regizorală mizează prea mult pe așa-zisa rivalitate dintre cei doi psihiatri (după cum dovedește corespondența dintre Freud și Jung, relația lor a fost mai degrabă una de simpatie și de apreciere) și tratează reducționist imaginea Sabinei Spielrein. Filmul este însă o ocazie bună de a-ți stârni curiozitatea despre ea și a căuta mai mult despre această femeie care a fost nu doar pacienta și partenera lui Jung, ci și apoi și studenta și colega acestuia. Cercetările acesteia au contribuit enorm la dezvoltarea psihanalizei, inspirându-l inclusiv pe Freud în teoria sa asupra instinctului morții, dar și pe Jung, în dezvoltarea teoriei transferului.

Miniseria BBC The Century of the Self prezintă cum teoriile freudiene (sau mai bine zis o interpretare limitată și distorsionată a lor) au influențat felul în care politicienii și corporațiile manipulează populațiile și le controlează apelând la nevoile lor de bază. Îl cunoaștem pe nepotul lui Freud, Edward Bernays, cel care este denumit părintele relațiilor publice. Printre cele mai celebre campanii ale sale din deceniul al treilea al secolului trecut se numără cea pentru promovarea fumatului în rândul femeilor, etichetând acest gest drept unul feminist. Și se pare că a avut dreptate, căci în urma campaniei sale, numărul de femei fumătoare a crescut. Tărâmul emoțiilor devenise ceva întunecat, irațional, cu potențial de a fi speculat. Iraționalitatea despre care vorbea Freud a fost înțeleasă de marii manipulatori ai secolului al XX-lea drept vulnerabilitate, care venea ca o mănușă pe intențiile consumeriste.

În îndrăgitul serial MASH, există un episod intitulat „Dear Sigmund”, în care psihiatrul Sidney Freedman compune o scrisoare imaginară către Freud, în care analizează starea de spirit a colegilor săi medici, se lansează în diagnosticuri, vede cum zonele reprimate din subconștient nasc monștri, cum emoțiile pe care încearcă să le înăbușe explodează în forme neașteptate mai târziu. Toate acestea încercând, de fapt, să facă față propriei depresii pe care o simțea amplificându-se periculos.

Modul în care se îmbină partea rațională cu cea a impulsurilor și fanteziilor (tripticul id-ego-superego) este bogat reflectat în numeroase filme, începând de la suprarealistul Câinele andaluz al lui Salvador Dalí și Luis Buñel din 1928, în care vedem clar cum se manifestă pulsiunile latente ale subconștientului, până la poveștile infuzate de dorințe reprimate și rătăciri coșmarești din filmele lui David Lynch. Literatura, cinematografia, arta secolului al XX-lea traduc în forme foarte creative multe dintre teoriile freudiene.

Este bine-cunoscută și evident controversată teoria lui Freud asupra religiei și a relației omului cu spiritualitatea. Pe scurt, vedea religia fie ca o nevoie a subconștientului de a controla lumea exterioară, fie ca o formă de nevroză, o nevoie primară pentru o figură paternă. Cum ar fi dacă Freud s-ar întâlni cu Dumnezeu și ce dialog ar purta este o temă pe care o explorează Eric-Emmanuel Schmitt în Vizitatorul, un text pe care îl puteți vedea montat la Teatrul Nottara de Claudiu Goga, cu Alexandru Repan în rolul lui Freud, alături de Ion Haiduc, care îl întruchipează pe Necunoscutul ce poate fi Dumnezeu, Crenguța Hariton, care îi dă viață Annei, fiica lui Freud, și Cristian Nicolaie, în rolul Nazistului (acțiunea se petrece în Viena, în plină epocă a ascensiunii naziste). Un spectacol tensionat, plin de suspans, de ironie și profunzime, care ne îndeamnă să explorăm exact zonele acelea de subconștient asupra cărora Freud a încercat să arunce un pic de lumină.

Lasați un comentariu

Arhivă articole