Adriana Moca în dialog cu actrița Isabela Neamțu
O sun pe video-call pentru a stabili detaliile interviului. E duminică, sunt sărbătoriți Sfinții Constantin și Elena. „Și eu sunt Elena”, îmi spune cu ochi strălucitori. O felicit și discuția alunecă lin spre experiența ei proaspăt trăită, căci doar cu o zi înainte s-a întors de la Cannes, celebrul Festival de Film din sudul Franței.
Sunt un pic în șoc cultural…
Povestește-mi ce înseamnă acest „șoc cultural” pentru o actriță din România, cu roluri minunat jucate în teatru și în film.
Mărturisesc că, de fiecare dată când merg la Cannes, mi se întâmplă asta, nu e ca și când ar fi pentru prima oară. Am mai participat la festival cu două scurtmetraje: Vintage în 2017 și Somewhere in Moldavia în 2019, ambele prezentate la Marche du Film, în cadrul Romanian Short Waves. Ambele în regia Ligiei Ciornei. Suntem, deci, oarecum, familiarizate amândouă cu felul în care se desfășoară lucrurile. Și sunt mai multe avantaje când participi în felul ăsta la Cannes: se estompează mult stresul ținutelor extravagante, al presiunii apariției publice și, pe de altă parte, șederea poate dura câte o săptămână întreagă…. nu două-trei zile maximum cât stau de obicei echipele filmelor în competiție. Timp suficient cât să guști din plin farmecul evenimentului. Șocul intervine mai degrabă la întoarcere. Există diferențe de statut pe care nu poți să le ignori. Se întâmplă brusc să fii în același loc cu nume foarte importante din domeniu, cu personalități celebre. Pur și simplu nu ai cum să nu evaluezi diferențele de statut, și nu neapărat profesional. Și mai există apoi un nivel de lux și opulență, care poate fi chiar stânjenitor, dacă nu ești bine în pielea ta de actriță dintr-o țară din Est, angajată, totuși, a unui teatru de stat important din România, cum este Nottara. Statut destul de important în țară, dar care își pierde în mod evident din valoare în acel context. O reevaluare necesară, din când în când, cel puțin pentru mine!
Ce oameni din industria filmului internațional ai cunoscut? E posibilă stabilirea unei relații profesionale într-un timp așa de scurt?
Se numește simplu: networking. Adică, festivalul oferă o mulțime de posibilități profesionale ca proiecții, conferințe, întâlniri etc., dar și de socializare, petreceri, business lunch-uri, de care fiecare profită în funcție de personalitate și de nevoile pe care le are. Cannes e, în mod evident, un loc al întâlnirilor, conexiunilor care se pot ulterior concretiza … sau nu! E o vânătoare de producători, mai ales, și mai puțin de talente actoricești. Proiectele pe care le-am prezentat noi au trezit interesul unei producătoare din Italia, de exemplu, și al unui distribuitor din Statele Unite ale Americii. Nu sunt cele mai sonore nume acum, dar nu se știe niciodată cum evoluează lucrurile!
Cum a fost primit filmul? Ce ecouri a generat?
Clouds of Chernobyl sau Anul pierdut 1986 (titlul românesc al filmului) este debutul în lungmetraj al regizoarei Ligia Ciornei. Ceea ce a stârnit curiozitate în rândul organizatorilor a fost, în primul rând, subiectul lui (scenariul e bazat pe un fapt real), apoi realizarea în sine a producției, căci e un film integral independent, filmat în doar nouă zile, înainte și după pandemie, cu mai multe cadre-secvență, din care cel mai lung are 20 de minute. Dar și faptul că e semnat de o tânără regizoare, femeie deci, de numai 26 de ani la data când începeam filmările. Lucrurile astea i-au impresionat foarte mult pe cei prezenți și sper eu că îi vor convinge măcar pe o parte dintre factorii decizionali să se implice în finanțarea celui de-al doilea lungmetraj al Ligiei. E foarte important că filmele românești participă în astfel de contexte selecte, cu atât mai mult cu cât unele dintre ele nu au primit un sprijin din partea Statului român. Și aici poate începe o discuție întreagă despre cât de necesar este acest sprijin, mai ales pentru cineaștii aflați la început de drum, dar o păstrez pentru altă ocazie.
Te-ai întâlnit și cu români, actori sau regizori, prezenți la Cannes?
Ăsta e unul dintre lucrurile care îmi plac cel mai mult la festival. Întâlnirile. Să te desprinzi de lumea ta artistică, pe care o vezi zilnic, și să te întâlnești acolo unde mergi cu cei mai buni producători și regizori ai momentului, din România și din lume, asta e ceva foarte important. E un sentiment foarte plăcut. Sunt niște conexiuni pe care doar atmosfera de festival le poate înlesni sau chiar potența. Deși România nu a fost anul acesta în selecția oficială, faptul că atâția colegi din domeniul filmului erau prezenți acolo m-a bucurat. Interesul pentru filmul românesc e viu, iar munca noastră e apreciată. Ne-a făcut chiar plăcere să discutam la Cannes proiecte noi în compania unor producători mari din România. Câteodată, contextul poate să facă diferența.
În serialul Dix pour cent/ Call my agent de pe Netflix sunt episoade dedicate acestui festival, mândria francezilor. Petrecerile de după premiere par fabuloase. Ai participat la vreo petrecere din asta, cu șampanie Dom Perignon, cu ținute extravagante? Cum e lumea asta de pe „Croisette”?
Da, am participat. Chiar de mai multe ori… O să fiu sinceră și o să mărturisesc că, în mod bizar poate, pe mine nu mă impresionează atât de mult la Cannes luxul și petrecerile acelea fabuloase. Le înțeleg rostul, le gust oarecum, dar nu au asupra mea vreun efect special. Mă integrez destul de ușor oriunde, așa că devin brusc un fel de spectator al unei lumi, din păcate, destul de artificiale, care pune mult preț pe aparențe, ceea ce mie îmi displace. Și, dacă vrei, ca o observație personală, festivalul și-a pierdut mult din entuziasm… a fost o atmosferă ciudată anul ăsta, apatică aproape. Asta a fost, cred, un alt șoc pentru mine. E un rezultat al unui proces cel puțin interesant… oricine poate deveni acum vedetă cu un simplu cont pe una din rețelele de socializare cunoscute, nu-i așa? Prin urmare, să fii „vedetă” și-a pierdut enorm din importanță. Am prins acum câțiva ani o ediție cu Nicole Kidman și Alejandro Inarritu în prim-plan și atmosfera mi s-a părut alta. Anul acesta, cel puțin în perioada în care am avut noi proiecție, lucrurile se desfășurau cumva pe repede-înainte, fără un răgaz absolut necesar din punctul meu de vedere… mi-a displăcut asta… îmi pare rău… Tocmai de aceea cred că un atu în vremurile astea este să reușești să „furi” timp, ca să te poți conecta în mod real cu ceilalți. Și asta se poate, mie îmi place să fac asta și mă străduiesc tot timpul să o fac.
Ce planuri noi profesionale se desenează? În teatru sau în film?
Am învățat și am probat mai demult o regulă care spune să nu dezvălui planurile tale profesionale înainte de un anumit punct în realizarea lor, așa că nu o voi face nici acum. Există proiecte în derulare și există unele la care doar visăm deocamdată, eu și cu Ligia, și sper că mai sunt și toate acelea pe care ți le oferă în dar, total neașteptat, profesia. Pentru mine e foarte important și procesul prin care toate energiile se adună în jurul unui scenariu până când el devine realitate, căci sunt și producător executiv al filmului Clouds of Chernobyl și mă bucur că Ligia îmi oferă încrederea de a asista la această derulare nemaipomenită de forțe.
Știu că imediat după ce te-ai întors de la Cannes aveai spectacol cu Agnes, aleasa lui Dumnezeu (regia Sânziana Stoican) la Sala „George Constantin”, a Teatrului Nottara. Noua ta experiență profesională și de viață a avut un impact asupra felului în care privești meseria?
Sunt foarte recunoscătoare pentru darul acesta care mi-a fost încredințat și care reprezintă profesia mea, indiferent unde se întâmplă ea, așa că a fost o trecere foarte firească pentru mine de la micul covor roșu al Palatului B, la spectacolul de la Sala Studio a Teatrului Nottara. Am această luciditate de a discerne evenimentele și de a le trăi pe fiecare la adevărata lor valoare. Faptul că am fost prezentă pentru a treia oara la Cannes nu mă face o actriță mai bună, dar e cert că e o experiență care adaugă plusvaloare pe alte coordonate profesionale. E amuzant că și Victoria Cociaș, care face un rol fenomenal în film, joacă în același spectacol, doar că în altă distribuție. Deci, anul acesta, două actrițe din distribuția lui Agnes, aleasa lui Dumnezeu, în regia Sânzianei Stoican, au fost prezente la Festivalul de film de la Cannes cu proiecția filmului Clouds of Chernobyl. Trebuie să precizez că din distribuția filmului mai fac parte Gavril Pătru, Valer Dellakeza, Oana Pușcatu, Anastasia Simion și Radu Badea, imaginea filmului e semnată de Dan Cătălin Dimitriu, scenografia de Cristina Milea, iar filmul poate fi vizionat în prezent pe platforma HBO Max.
