Silvia Dumitrache
Secolul al XVII-lea a fost unul încărcat de războaie, violențe, cuceriri de teritorii, dar și de mari progrese și descoperiri în știință. Londra este mistuită de marele incendiu din 1666, Europa este sfâșiată de Războiul de treizeci de ani în care sunt implicate majoritatea țărilor din Europa de Vest și Centrală, este însă și epoca în care s-a născut filozofia modernă, principiile lui Descartes conferă rațiunii un loc însemnat și aduc mai multă lumină într-o mare de obscurantism. Secolul al XVII-lea asistă și la mărirea și decăderea Spaniei din rolul său de putere economică și maritimă (o curbă descendentă la care au contribuit epidemiile de ciumă, conflictele politice interne, conjugate cu înflorirea economică și socială a Franței și Angliei). În ceea ce privește sfera artistică, Spania este încă în epoca sa de aur: este secolul care i-a dat lumii pe Velázquez, El Greco, Cervantes, pentru a-i numi doar pe câțiva dintre reprezentanții săi de marcă. În această epocă de aur a Spaniei, în această țară ce traversează o perioadă tumultuoasă și intensă, se naște și unul dintre personajele care va străbate epocile, va deveni un mit și care constituie și acum o sursă de inspirație pentru creatori: Don Juan.
Înainte ca Molière să îl facă celebru pe seducătorul Don Juan, acesta a fost adus pentru prima oară într-o operă literară de dramaturgul spaniol Gabriel Téllez, cunoscut ca Tirso de Molina, în Seducătorul din Sevilla și oaspetele de piatră (El burlador de Sevilla y convidado de piedra). Dramaturg care mergea pe filiera lui Lope de Vega, Tirso de Molina a fost și un teolog renumit, membru al Ordinului mercedian. Don Juan-ul său este plasat într-o alegorie religioasă, din categoria celebrelor morality plays (cea mai cunoscută din literatura franceză fiind cea a lui Nicolas de la Chesnaye, Condamnation de Banquet, iar, din acest gen, probabil cea mai faimoasă rămâne piesa engleză Everyman, din secolul al XV-lea, care se montează și în prezent).
Tirso de Molina își construiește personajul pornind de la legendele care circulau despre acesta și, evident, linia moralizatoare este dominantă, ca în orice morality play se pune preț pe lupta dintre bine și rău, pe ideea de predestinare, credință, salvare. Aceste aspecte nu se mai regăsesc în mult mai cinicul și extravagantul Don Juan al lui Molière. Diferența dintre cei doi aș spune că este asemenea celei dintre Faust-ul lui Goethe și Doctor Faustus al lui Christopher Marlowe, tot o morality play, în care posibilitatea salvării îi este refuzată personajului care, în final, trebuie să plătească pentru păcatele sale.
Fie că își are originile în legendele spaniole, fie, conform altor teorii, în figura unui poet arab din secolul al VI-lea, Imru’ al-Qais, imaginea lui Don Juan a ajuns să fie în centrul unor scrieri celebre, în diferite epoci, sub diverse tendințe literare și cutume sociale. Oricare ar fi fost contextul, Don Juan a provocat, a ultragiat, a revoltat, a fascinat. Asta pentru că, dincolo de caracteristicile acestui personaj, un villain pe care ar trebui să îl detești, dar care, în esență, fascinează și atrage, Don Juan este o poveste care pune în lumină ceea ce societățile încearcă mereu să lase în umbră: ipocrizia, falsele moravuri, depravarea, declinul claselor conducătoare etc. Astfel, în regăsim pe Don Juan într-una dintre cele mai necruțătoare critici la adresa societății în poemul epic al lui Byron (publicat în întregime postum, în 1824), care a fost întâmpinat cu ostilitate în acea epocă tocmai pentru că erau mult prea recognoscibile personalitățile din înalta clasă pe care Byron le ridiculiza fără milă. Receptarea poemului de către cei de seama Lordului Byron a fost însă extaziantă, Goethe însuși traducând părți din amplul poem pe care îl considera o operă de geniu. Și poate că cel mai neașteptat twist pe care îl aduce Byron figurii lui Don Juan este de a-l portretiza nu ca pe seducătorul infailibil, ci ca pe bărbatul atât de fascinant, încât el devine cel sedus mereu de femei, el este cel care nu le poate rezista și, în consecință, intră în nenumărate încurcături.
Îl mai întâlnim pe Don Juan în opera Don Giovanni (1787), scrisă de Mozart, pe un libret al lui Lorenzo da Ponte. Este considerată una dintre cele mai grandioase opere create vreodată, iar scena finală, în care Don Juan refuză să se căiască, a dus la interpretări complexe ale rolului acestui personaj. Gustave Flaubert considera că Don Giovanni este, alături de Hamlet și de mare, printre cele trei lucruri perfecte create de Dumnezeu.
Pe Don Juan-ul lui Molière, în continuare cel mai faimos și cel mai montat, îl puteți vedea în versiunea lui Cristi Juncu, într-un spectacol care conferă celebrului personaj o notă de prospețime și noutate. Don Juan este Șerban Gomoi, care aduce povestea pe scena Teatrului Nottara alături de Gabriel Răuță, Ion Haiduc, Sorin Cociș, Diana Roman, Paul Chiribuță, Rareș Andrici, Vlad Bălan, Răzvan Bănică, Sorina Ștefănescu, Raluca Jugănaru Grosu, Mihaela Subțirică, Alex Floroiu și Claudia Moroșanu.
