Crenguța Hariton: „Teatrul îi ajută pe oameni să conștientizeze greșelile”

Maria-Gabriela Constantin

Discretă, feminină, subtilă și totodată dezinvoltă, apreciata actriță Crenguța Hariton joacă pe scena Teatrului Nottara de când a absolvit Facultatea de teatru, din 1993.

A învățat cât e de important să te miri de la Dem Rădulescu, și ce hotărâtor  este să admiri. Dar mai știe că în actorie bucuria și minunarea nu sunt destul. Teatrul i-a dat lecția limitelor, a măsurii, a păstrării echilibrului în toate.

În stagiunea actuală Crenguța Hariton a lucrat în două producții noi, în „Ultima oră” de Mihail Sebastian și în „Ivona, principesa Burgundiei” de Witold Gombrowicz.

În spectacolul cel mai recent în care joci, interpretezi rolul uneia din cele două mătuși ale Ivonei, un rol aparent mic, dar semnificativ.

Împreună cu Mihaela Subțirică suntem cele două mătuși, siameze aproape. Aș spune că în spectacol noi reflectăm de fapt finalul, ca în filmele care încep cu câteva secvențe pe care nu știi de unde să le iei și doar la sfârșit realizezi că indicau deznodământul. Noi suntem în starea în care ajung toate celelalte personaje după interacțiunea cu Ivona. Și, într-un fel, o privesc prin prisma noastră, preiau de la noi atitudinea față de ea.

Piesa explorează relația cu feminitatea care trece prin ochii unui bărbat.

Cred că, dincolo de feminitate, în piesă este vorba despre ce descoperă fiecare în sine, când întâlnește pe cineva care nu reacționează la nimic. Ivona se oglindește în toate personajele sau, mai degrabă, toate celelalte personaje se oglindesc în Ivona. Ea li se pare tuturor urâtă, pentru că oglindește urâtul din fiecare. Nu este vorba despre trăsăturile ei fizice, nici despre felul ei de a fi, ci despre oglindire. E un proces anevoios pentru că lucrurile răzbat tot mai din profunzime și ești nevoit să vezi toate acele lucruri, pe care nu vrei să le observi la tine însuți. Și în loc să le recunoști și să ți le asumi, pentru a le putea repara, alegi să spargi oglinda.

Te-a ajutat în vreun fel teatrul să îți îmbogățești feminitatea?

Nu m-am gândit niciodată la acest aspect. Sunt din fire o persoană mai timidă, mai reținută. Or, pe scenă, multă vreme am jucat un singur tip de rol – de subretă. Sexy, energică, jucăușă. Cu alte cuvinte am jucat în contre-emploi total față de cum sunt în afara scenei. Acolo eram nevoită să fiu îndrăzneață, obraznică, provocatoare. Și am fost. Am jucat până la 50 de ani în Vacanță în Guadelupa, în Hangița; în Titanic vals am interpretat-o pe Miza 7 ani, am jucat ani 12 rolul telefonistei de la linia erotică în Uzina de plăceri, pe Julie în Sărbători fericite…

Ți-ai depășit timiditatea prin acest contre-emploi?

Nu, în viață am rămas aceeași, dar pe scenă ieșeau anumite aspecte pe care nu le manifestam în viață; le țineam îngropate undeva, într-un ungher al ființei mele. Le-am dat frâu liber fără pic de jenă pentru că, pe scenă, nu eram eu.

În Vizitatorul însă, care se joacă de peste 18 de ani cu casă închisă și în care o interpretezi pe Anna Freud, nu ai acest gen de rol.

E adevărat, dar l-am primit la 40 de ani. Atunci am început să schimb registrul. A fost și vârsta de ajutor la ceva (râde).

Unul dintre cele mai provocatoare roluri recente a fost cel din „Agnes, aleasa lui Dumnezeu”. Cum te-a îmbogățit întâlnirea cu regizoarea Sânziana Stoican?

Cu Sânziana a fost minunat. M-a ajutat enorm și în construcția rolului și în descoperirea unor noi valențe actoricești. M-a îmbogățit în primul rând prin personajul în care m-a distribuit, dar și prin felul în care a lucrat; prin indicațiile pe care mi le-a dat, mi-a pus trepte sub picioare, a construit un drum solid si sigur. M-a condus cu multă răbdare și căldură. O iubesc pentru asta și îmi doresc să mai lucrez cu ea. Și la momentul acesta spectacolul regizat de ea, Agnes, aleasa lui Dumnezeu, este cel care îmi este cel mai drag mie.

În Agnes o interpretezi pe stareța Miriam – un rol complex despre teama deziluziei. Ai întâmpinat provocări interioare să joci un asemenea rol, cu credința ta în Dumnezeu? Se bat cap în cap?

Nu, dimpotrivă. Cred că pe alocuri sunt și asemănări. Într-una din Sfintele Evanghelii un părinte vine să îi ceară lui Hristos ajutorul pentru copilul său bolnav. Hristos îl întreabă: „Crezi?” Și el răspunde: „Cred,  Doamne, ajută necredinței mele!” Își recunoaște necredința sa, vrea să creadă. Cam asta mi se întâmplă și mie în unele momente, asta  se petrece și în sufletul stareței. Este de altfel și punctul care m-a apropiat de personaj. Are multe momente când reacționează diferit de cum gândesc eu, dar s-au îmbinat bine și aceste diferențe până la urmă.

Cum a fost să lucrezi cu Andrei și Andreea Grosu la Ivona?

Rolul meu fiind de foarte mică întindere a fost cu totul altceva. Regizorii au ținut ca mare parte a timpului să fie toată echipa prezentă la repetiții. Practic, mai mult am privit, decât am lucrat. Am asistat însă cu mare plăcere la lucru și mi-a fost de folos. Colegii mei sunt foarte talentați și a fost interesant să văd procesul descoperirilor lor.

În Ultima oră o interpretezi pe Ana.

Mihail Sebastian este foarte generos, ca dramaturg. Pe lângă personajele principale, care duc greul piesei, a conceput și personaje mici, dar savuroase.  Eu joc unul din aceste roluri și mă bucur din plin de el. Este o doamnă îngrijitoare care trăiește printre cărți, ea nefiind o intelectuală, dar care prin empatie cu profesorul, simte dragoste și respect față de acestea. Ana e un personaj candid și amuzant. E ca un foc de artificii, durează puțin, însă e spectaculos.

Ai colaborat cu ansamblul Einuiea în proiecte sincretice de proiecții de film mut acompaniate de muzică live și inserturi literare. Cum a intrat proiectul și în ce fel contribuit la cariera ta?

A fost o experiență inedită. Proiectul era prezentat verile cel mai adesea prin bisericile fortificate din Transilvania, așa că am călătorit destul prin țară. Proiectul m-a ajutat să îmi depășesc anumite limite cum ar fi teama de poezie. De a recita, de fapt. M-a ajutat să descopăr bucuria de a spune versuri.

Există roluri pe care ți-ai dori să le joci?

Mi s-a întâmplat să îmi doresc cu intensitate câte un rol și, dacă nu-l primeam, orice altceva mi se dădea să joc mi se părea nepotrivit și eram nemulțumită. Or, eu am primit mereu partituri frumoase și pierdeam ceva timp până ajungeam să mă bucur de ele. Am învățat  să nu mă mai înverșunez, să nu mai am așteptări actoricești. Ce îmi doresc în ultimul timp este să fac parte din proiecte bune.

Și ce face un proiect să fie bun?

Textul, dar nu neapărat – sunt și proiecte bune pe texte mai puțin importante  – apoi regizorii și colegii. Am colegi tineri foarte talentați și îmi place mult să lucrez cu ei. Sunt din cale afară de serioși și de buni, de energie nici nu mai vorbesc, te împrospătezi efectiv in compania lor și te obligă într-un fel să te updatezi.

Ce aștepți de la anul 2024?

Profesional, fac parte din distribuția spectacolului Bădăranii de Carlo Goldoni, la care vom începe curând repetițiile cu regizorul Alexandru Dabija. Sper să fie un proiect reușit și cu siguranță experiența lucrului cu domnul Dabija mă va îmbogăți. Dacă o să mai fie și alte proiecte, cu atât mai bine. În plan personal, îmi doresc mult să fie copilul meu liniștit și să își termine cu succes masteratul. Să o știu pe Ioana împlinită și bucuroasă.

Spuneai într-un interviu mai vechi că după ʼ89 asistăm la un soi de dezumanizare a societății românești; s-au degradat conștiințele, a crescut lipsa de responsabilitate iar principiile de bază s-au pierdut, în schimbul libertății. Ce crezi că poate să ofere azi teatrul spectatorilor?

Teatrul poate să fie ca și Ivona o oglindă, care îl ajută pe om să remarce unele neajunsuri. Fără să te zărești nu știi cum arăți, dacă ești mânjit pe față ori ciufulit. În același mod și teatrul arată într-o formă accesibilă și ușor digerabilă uneori, tarele societății; astfel, acestea pot fi mai ușor de reparat, pentru că devin mai vizibile. Cred că teatrul ajută oamenii să conștientizeze greșelile care se petrec și totodată să evadeze la propriu din viața de zi cu zi, îmbogățindu-se. Ca și lectura. E o binevenită bulă de oxigen, de bine.

Pe Crenguța Hariton o puteți vedea în această stagiune în spectacolele Ivona, principesa Burgundiei de Witold Gombrowicz, regizat de Andrei și Andreea Grosu, Ultima oră de Mihail Sebastian, în montarea lui Erwin Șimșensohn, Agnes, aleasa lui Dumnezeu de John Pielmeier, regia Sânziana Stoican, Fetele Pelican de Wardrobe Ensemble, în regia lui Horia Suru,  Vizitatorul de E.E Schmitt, în regia lui Claudiu Goga, și  în Oglinda neagră, o poveste muzicală de Cristina Juncu după schițe de I.L. Caragiale.