Călătorie în Thailanda

Monica Andronescu

Au trecut câțiva ani buni de când am pus prima dată piciorul în Thailanda și încă asociez acele locuri cu fericirea. Thailanda e un alt tărâm. Thailanda e o poveste pe care o trăiești mult timp după ce ai plecat din ea. Thailanda e genul de loc la care visezi atunci când afară e înnorat, când ești obosit, când ai vrea să oprești puțin ritmul nebun în care trăiești. Thailanda e o stare.

Pentru turistul care pune pentru prima dată piciorul în Asia, Thailanda e o altă planetă. Cu amestecul lui fascinant de zgârie-nori şi mizerie, cu aglomeraţia lui teribilă, cu tuk-tuk-urile care se strecoară peste tot şi trenurile suspendate, cu mâncarea preparată în plină stradă, cu aromele lui tari, cu ghirlandele de flori, cu templele ca-n poveşti, Bangkokul nu seamănă cu nimic.

La Bangkok trăiești la modul absolut senzația că ești prins undeva între timpuri paralele. E greu de imaginat un spațiu al contrastelor mai puternic de-atât. Și trebuie spus: de Bangkok te îndrăgostești pe loc și pentru totdeauna sau îl detești. Nu există cale de mijloc.

Întâi de toate, pentru că e murdar. E teribil de murdar. Pe scurt, în Bangkok igiena nu există… Pentru europeanul crescut cu normele UE, cu mâncare ambalată aseptic, cu șervețele și mănuși pentru luat pâinea la supermarket, Bangkokul va fi un șoc. Cel mai gustos șoc din lume… Pentru că nimic nu se compară cu gusturile și aromele de pe străzile Thailandei. Însă asta, dacă reușești să faci abstracție de tot… Pentru că acolo redescoperi plăcerea simplă, pură și nesofisticată de a te bucura de tot felul de lucruri. Plăcerea de a mânca simplu, cu mâna, un pește în crustă de sare și umplut cu ierburi aromate, luat direct de pe grătar (cel mai bun pește pe care l-ai mâncat vreodată), la o terasă improvizată din Asiatique Market, pe malul râului. Plăcerea de a savura o felie de mango cu orez, cumpărat de la o tarabă din mijlocul străzii în Khao San. Plăcerea de a savura o frigăruie din Dumnezeu știe ce carne, în chiar prima seară în care pui piciorul în Bangkok, în timp ce te adăpostești sub o copertină și aștepți să treacă ploaia care cade în valuri și creează la ora aceea a înserării o senzație de irealitate… Iar în fața ta, o femeie cu o pelerină de ploaie, din care abia se zărește, își strânge la repezeală toneta cu bunătăți și pleacă pe o motocicletă, pierzându-se în mulțimea uriașă care o înghite imediat.

Bangkok nu e un oraș pe care să-l vezi în două zile, așa cum e bifat în cele mai multe dintre excursiile organizate de agențiile de turism. Bangkok e un oraș cu al cărui ritm trebuie să te împrietenești, să îl accepți și să te accepte, e un oraș în care trebuie să te rătăcești.

În Bangkok trebuie pur și simplu să mergi pe străzi, de dimineața până seara, și să te uiți la oameni. Nu seamănă cu noi. Cei mai mulți sunt săraci, foarte săraci, dar zâmbesc, gătesc la colțul străzii, într-o tonetă improvizată, cu o butelie de gaz și o flacără pe care sfârâie mereu o tigaie cu ceva și te îmbie să guști, îți vând fructe cu forme ciudate și te îmbie să guști sau te invită la un masaj thailandez… Alții te vânează să-ți vândă chilipiruri, iar alții să te ducă cu tuk-tuk-ul – acest simpatic mijloc de transport care te poartă ca vântul și ca gândul prin traficul infernal din Bangkok, unde înghiți la greu gaze de eșapament și admiri în mare viteză peisajul și te ții strâns de ce apuci, ca să nu te zboare când șoferul o ia pe contrasens și face cine știe ce manevră bruscă.

Sunt multe locuri în care e musai să mergi în Bangkok, iar cele mai importante sunt, desigur, templele. Nu știu care e cel mai frumos dintre ele, poate Wat Arun, cel care parcă iese din apă, cu dantela lui de piatră, stranie, absolut nepământească și a cărui imagine, pe partea cealaltă a râului, se vede ireal mai ales la apusul soarelui – una dintre cele mai frumoase imagini din Bangkok este aceea când vaporul se apropie de Wat Arun. Poate la fel de frumos e celebrul Templu al lui Buddha de Smarald, în fond emblema orașului, cu cei doi demoni uriași care păzesc intrarea și cu arhitectura lui ciudată, ca de pe altă planetă, și cu poveștile lui cu tot. Poate și mai frumos este Wat Pho, templul care adăpostește o statuie uriașă a lui Buddha odihnindu-se. Un loc ca o călătorie pe o planetă Marte, într-un viitor indecis, în care te rătăcești printr-un labirint de curți și uși, și statui în culori și forme stranii, ca o pădure de simboluri pe care nu le înțelegi, dar care te fascinează și al căror mister îl simți, îl respiri, îl savurezi și nu i te poți opune.

Și, dacă templele sunt de neratat, la fel este și o călătorie pe Chao Phraya. Și cel mai bine nu cu un vapor turistic, ci cu unul local. Te urci în el la cheiul principal și te uiți pur și simplu la clădirile de pe mal. Apa are culoarea nămolului, e tulbure și furioasă și cară mereu tufe verzi, aduse de prin zona canalelor. Priveliștea e fascinantă. Iar cele mai fascinante sunt locuințele lacustre, cu tot farmecul lor de nepovestit, cu sărăcia și poveștile pe care le ghicești în spatele fiecărei ușițe de lemn care dă înspre o scară ce coboară spre apă, cu plantele lor verzi și colorate, atât de pitorești. Iar ideal e să mergi până pe canalele din Thonburi, la marginea Bangkokului, unde viața localnicilor care-și întind rufele pe sârmă e la un metru distanță. O călătorie pe Chao Phraya îți dă cel mai bine măsura felului în care se amestecă lucrurile în Bangkok, unde, lipit, aproape, de o locuință lacustră vezi un hotel de lux, iar ceva mai departe un templu strălucitor.

***

La Nottara, vă invităm și noi în Thailanda. De fapt, în viața unor femei care visează la Thailanda. Sunt în Kifisia, un cartier din Atena, sunt marcate de diverse experiențe în iubire și vor să deschidă un drum nou în viață. Veniți să vedeți dacă ajung vreodată în Thailanda și cum arată Thailanda lor. „Thailanda” – un spectacol cu Victoria Cociaș, Andreea Măcelaru-Șofron și Cristina Stoica Ivanciuc.

Lasați un comentariu

Arhivă articole