Monica ANDRONESCU
Foto: Alyssa_Schukar
„În viață, experimentăm mai multe feluri de iubire. Ce e teatrul este un mister. E o întrebare constantă, cu care trebuie să te trezești dimineața și să ți-o adresezi în fiecare zi. Ar trebui să venim în fața lui cu uimire și curiozitate. Fac tot ce pot eu ca să creez piese, acolo unde e posibil. Și rămâne o întrebare constantă. În fiecare zi, te trezești și spui: De ce avem nevoie de teatru? Iar atunci când un artist nu își pune această întrebare, o s-o simți în primele trei minute ale spectacolului.”
Sunt cuvintele dramaturgului și regizorului Alexander Zeldin, una dintre cele mai importante voci ale dramaturgiei contemporane, care afirmă simplu și hotărât: „Cred că teatrul poate să schimbe lumea”. Și nuanțează: „Nu sunt sigur că se întâmplă foarte des, dar cred că este posibil. Teatrul poate fi absolut copleșitor, cu adevărat copleșitor, în așa fel încât să ajungă să te schimbe. Și ne poate oferi un sentiment mai puternic și un sens mai nuanțat despre ce înseamnă să fim împreună în această lume.”
Alexander Zeldin s-a născut în 1985, în Marea Britanie și provine dintr-o familie cu un traseu interesant. Tatăl lui s-a născut în Palestina, într-o familie care fusese nevoită să părăsească Rusia, iar mama lui este australiană. El însuși a mers la o școală franceză, a locuit în Franța și a lucrat în diverse spații, precum Coreea de Sud, Nepal, Rusia sau Orientul Mijlociu. Ceea ce avea să-l facă să declare într-un interviu acordat publicației The Berliner: „Întotdeauna am simțit că granițele naționalității și, într-o oarecare măsură, constrângerile clasei sociale sunt doar un construct, care în Anglia e mai important ca oriunde. Am putut să le experimentez puțin din exterior. Și spun puțin, pentru că, într-un fel sau altul și eu eram în interior. Presupun că acesta este principiul pe care funcționează atât capitalismul, cât și structurile sociale. Așadar, aș spune că întotdeauna am fost atras cumva de ideea de a fi străin.”
În adolescență, într-un moment în care lumea i se părea „falsă”, Zeldin a început să scrie și să regizeze spectacole, simțind că pe scenă poate găsi acea sinceritate care în viața reală îi lipsea. „Condiția de bază a teatrului este că e viață concentrată. Cu alte cuvinte, e un spațiu în care putem simți viața la o intensitate pentru care ne luptăm în afara teatrului.”
La începutul carierei, a lucrat cu actori non-profesioniști și a susținut ateliere în teatre, dar și în instituții sociale și centre comunitare din orașe mari și orașe mici din Marea Britanie, Coreea de Sud, Rusia, Georgia și Italia. În acest timp, a fost și asistent al lui Peter Brook și Marie-Hélène Estienne la Paris.
Prima lui piesă a fost Beyond Caring, pusă în scenă la Teatrul Nottara cu titlul Dincolo de tandrețe, și a fost scrisă în 2014, fiind primită extrem de bine de critică. În 2015, Zeldin a primit Premiul Quercus Trust și a fost numit director asociat la Birmingham Repertory Theatre.
Scrierile lui sunt profund implicate în zona socială, iar primele lui piese, adunate împreună în ceea ce, în 2021, la Vienna Festwochen, a fost prezentată drept Trilogia Inegalităților, s-au jucat pe scene importante ale lumii. Iată ce spunea Zeldin despre Trilogia sa, care cuprinde Beyond Caring, LOVE și Faith, Hope and Charity: „Nu am văzut niciodată Trilogia Inegalităților ca fiind teatru politic. Le-am văzut ca pe niște piese de teatru care vorbesc despre eroii și eroinele timpului nostru, care trăiesc în condițiile în care trăim cu toții, iar ceea ce trăiesc ei este un mod de a ilumina cumva țesătura aceasta colectivă care ne leagă împreună ca public și ca societate. Și am mai simțit că aceste piese aparțin timpului lor, că sunt necesare acestui moment.”
Beyond Caring vorbește despre cinci muncitori angajați cu ora într-o fabrică de carne și despre condițiile în care ei muncesc, LOVE, aduce în discuție viața cu toate nuanțele ei, așa cum se desfășoară ea într-un hostel, unde oamenii își duc viața de pe o zi pe alta, iar Faith, Hope and Charity, care a avut premiera în 2019 la Teatrul Național din Londra, plasează acțiunea într-un centru comunitar condus de Hazel, o femeie de 60 de ani. Deși ploaia intră prin acoperișul, ea gătește pentru oricine are nevoie de o masă caldă sau doar de un loc în care să scape de singurătate…
Toate cele trei piese din Trilogie se concentrează asupra vieții oamenilor dezavantajați de sistem. Pe de altă parte, dramaturgul o afirma în repetate rânduri: „Nu fac politică, eu doar scriu ceea ce văd.” „Pentru mine, e vorba să le permit oamenilor să aibă o experiență intensă și să uite de telefonul mobil”, mai spune el, insistând asupra faptului că nu face teatru politic. „Eu vreau să ating oamenii și dacă reușești cu adevărat să faci asta e ceva frumos și rar”. Pentru că, spune el, e o diferență foarte mare între sentimentalism și sentiment adevărat…
Cea mai recentă dintre piesele lui, „The Confessions”, care are la bază conversațiile cu mama lui, schimbă puțin parcursul de scriitor al lui Zeldin, înspre o zonă mult mai intimă, păstrând însă în fundal aceeași preocupare pentru viețile oamenilor de lângă el și pentru problemele lor.
„Teatrul, pentru că se petrece direct în fața ta, este un fel de mers pe frânghie. Dacă te gândești prea mult sau dacă te vizualizezi din afară mergând pe frânghie, cazi”, spune dramaturgul care a lucrat la Schaubühne, la National Theatre în Londra și la Odéon Théâtre de L’Europe, la Paris. „Într-un fel, experiența de a merge la teatru este centrată în jurul unei întrebări de bază: Cred? Iar în această întrebare rezidă capacitatea mea de a crede, de a simți empatie, de a gândi, dar, mai presus de toate, de a vedea. Și a vedea nu înseamnă doar a privi. Înseamnă să vedem ce se află acolo în viața noastră colectivă.”
