Gabriela Constantin
La invitația Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), Teatrul Nottara va participa pe 23 iunie 2023 la cea de a XXX-a ediție a evenimentului cu spectacolul „Agnes, aleasa lui Dumnezeu” de John Pielmeier.
- În dialog cu regizoarea Sânziana Stoican despre nevoia de miracol
Care este actualitatea piesei în contextul în care ne aflăm acum?
Cred că acest subiect al luptei dintre emoție și rațiune este mereu actual. E vorba despre o luptă pe care fiecare dintre noi o dăm în fiecare zi. Am plecat de la întrebarea: cum ne putem raporta la cineva care a făcut ceva abominabil? Oare putem să îl înțelegem, fie cu emoția, fie cu rațiunea, să-l iertăm? Avem această capacitate? Pe de altă parte, este un text care are personaje feminine foarte interesante, puternice, fiecare cu o fațetă aparte și e foarte interesant de explorat acest univers. Există foarte multe lucruri care nu sunt spuse direct, ci mai mult insinuate sau deduse – are și o tentă de roman polițist, în sensul în care există o dinamică a faptului că vrei să înțelegi tot mai mult, ce s-a petrecut, de fapt. Dar, supunându-te acestui parcurs, descoperi viziuni despre lume extraordinar de actuale. Între credință și negarea ei, întrebarea dacă mai putem crede, astăzi, în miracole rămâne la fel de actuală.
Piesa are două distribuții care sunt foarte diferite ca stil, ca interpretare.
Asta a fost și intenția inițială. Alegând două distribuții, în care doar Agnes este punctul comun, mi-am dorit să fie două spectacole diferite, pornind de la personalitatea distinctă a actrițelor. Ambele distribuții conțin actrițe puternice și foarte dedicate meseriei lor.
Ești la prima colaborare cu Teatrul Nottara. Cum a fost să lucrezi cu actorii teatrului?
În general, metoda mea de lucru este să nu repet niciodată mai mult de două luni, pentru că mi se pare mult mai productiv ca energia să fie concentrată și intensă. A fost intens, dar foarte plăcut. Actrițele au fost foarte calde și deschise, dornice să experimenteze. M-am bucurat să lucrez cu ele, să descoperim împreună cum să punem mai bine în pagină acest text nuanțat și special. Întâlnirea dintre noi la lucru m-a inspirat foarte mult.
Există un fragment în piesă care ți se pare semnificativ sau te-a marcat?
Da, cuvintele stareței Miriam: „Suntem oameni raționali, femei și bărbați cu picioarele pe pământ, cu cont în bancă și inocența călcată-n picioare. Mințile noastre analizează tot, corpurile ne sunt deschise: «Nu-i niciun suflet aici, ni s-a părut». Ne uităm la cer: «Nu-i niciun Dumnezeu acolo, nici Rai, nici Iad.» Ne e mai bine fără. Măcar avem mai puține boli! Nu mai e loc de minuni. Mi-e atât de dor de o minune, doamnă doctor!”
În fiecare an, FITS pune teatrul românesc într-un context internațional. Ce înseamnă acest festival pentru tine, ca om de teatru?
Este unul din cele mai importante festivaluri de teatru din Europa și prin urmare e interesant și în calitate de artist, cu un spectacol invitat, cum suntem noi, dar și în calitate de spectator, pentru că ai șansa să vezi ultimele producții ale momentului și să iei contact și cu ceea ce se întâmplă în exteriorul țării, și în țară, în centre unde nu ajungi. Ce mi se pare însă interesant este tema din acest an al festivalului: miracolul.
#ParteDinMIRACOL!
Cred că e important să abordăm prin teatru și subiecte care au verticalitate, mai ales în momentul acesta, în care se găsește, astăzi, umanitatea. Mă bucur că participăm și că subiectul spectacolului nostru se potrivește cu tema din acest an, pentru că aduce în discuție lucruri puse astăzi în planul doi. Personal, cred că ar trebui să le avem în minte în fiecare zi. Prin miracol înțeleg acel ceva care ne întoarce spre noi înșine și ne îndeamnă să ne interogăm și să ne reconsiderăm raportul pe care îl avem cu lumea în care trăim.
Un festival de o asemenea anvergură înseamnă altceva pentru public și altceva pentru oamenii de teatru. Ce crezi că îi dezvăluie publicului larg acest festival despre teatru și despre lumea în care trăim?
Ocazia de a vedea atât de multe spectacole diferite și din țări diferite, cu propuneri diferite, atât din punct de vedere teatral, cât și ca tematică mi se pare o oportunitate de a lua contact în mod activ cu ceea ce se întâmplă acum în lume, în lumea teatrului. E greu de spus ce aduce publicului, foarte greu să generalizezi, pentru om experiența teatrală e intimă, e specială; nu cred că toți avem aceeași experiență. În primul rând aduce o mare diversitate care este o oportunitate de aplecare spre lumea teatrului și a problematicilor ei actuale. Estetic, sunt experiențe diferite care îți deschid orizontul.
Foarte mulți oameni de cultură aleg să plece din țară, tocmai datorită fenomenului de emulație mai puternic în marile centre culturale. Tu cum de ai ales să rămâi?
Personal, simt că, deocamdată, întâlnirea mea cu o echipă artistică poate aduce un beneficiu locului acesta. Mărturisesc, m-am gândit să plec mai ales când m-am izbit de birocratiție, de lipsa reală de perspective pe care tinerii, și nu doar ei, o au aici. Simt însă că încă n-am explorat îndeajuns România prin întâlnirea cu oamenii, cu spectacolele pe care le-aș putea face, încât să îmi spun că vreau să plec definitiv. Din ce primim din partea țării multe sunt discutabile, totuși nu cred că trebuie să renunțăm la ideea a ce avem să îi oferim noi ei. Țara nu e ceva abstract, e alcătuită din oameni, iar ei – și aici mă refer la spectatori, dar și la actorii cu care lucrez – se ridică unii pe ceilalți. Dacă ofer ceva unui colectiv de actori cu care simt că pot să comunic în mod real, primesc la rândul meu înapoi „ceva” ce mă face să rămân. E ceva natural. Atâta vreme cât simt că acest schimb se întâmplă, iar el ne ajută să evoluăm, am să rămân.
Nu mai pleacă omul de artă în lume, ci vine lumea la noi, prin FITS și alte festivaluri…
Da, deși e important să mai și plece, să se întoarcă îmbogățit de experiențe noi, care l-au provocat. Cred că e foarte bine să fim deschiși spre exterior, dar totodată și extrem de lucizi în alegerea ideilor cu care ne întoarcem și care ne influențează ulterior modul de a face teatru.
