Perspective

„Nottara era un teatru pe bulevard și de bulevard. Lovinescu a vrut să-l scoată din bulevard, evident, fără a desființa bulevardul. A vrut să inventeze un alt fel de teatru și a făcut-o. Cred că l-am ajutat și eu. Într-o vreme în care Teatrul Bulandra făcea lucruri extraordinare, dar era pe obositelea, când Teatrul Mic se rățoia la teatrul românesc (...), Teatrul Nottara era construit de Lovinescu. I-am fost alături la oblânc, spre a ridica încă un teatru european la București: Teatrul Nottara.”

„Eu sunt Nijinski. Eu sunt un om simplu. Eu am obiceiuri mizerabile, dar vreau să le îndrept. Eu vreau ca oamenii să-mi arate unde greșesc, căci vreau să-și facă griji pentru mine. Eu îmi voi face griji pentru...

„Plecasem în străinătate cu sora mea, Letiţia, care se mutase în Anglia. Liviu îmi scria: «Vino, ca să facem un teatru extraordinar. Am o piesă pentru tine.

Unul dintre regizorii de referință ai teatrului românesc, Alexandru Dabija este iubit de actori pentru felul în care explorează împreună cu ei și se joacă în timpul repetițiilor, și foarte îndrăgit de public pentru propunerile teatrale gândite în tradiția teatrului popular, plin de vervă, de ritm, cu un umor robust, frust.

S-a născut într-o zi de 22 iunie, în anul 1943. În cei aproape optzeci de ani petrecuți pe pământ nu s-a oprit niciodată din a vedea teatru și chiar dacă uneori spunea că nu se mai regăsește, că nu mai e lumea lui, a avut mereu generozitatea de a descoperi.

Isadora Duncan, figură marcantă a secolului al XX-lea în domeniul dansului, ne invită în culisele surprinzătoare ale vieții ei, într-o autobiografie intitulată simplu Viața mea (Editura Centrului Cultural Lumina, 2019), dar de o complexitate și o finețe dezarmante.

De la primul teoretician al teatrului, Aristotel, putem plasa estimativ începuturile manifestărilor teatrale prin secolul al VI-lea î.Hr., în ceremoniile antice care îl proslăveau...

Luminița Erga e o ființă discretă, în ciuda notorietății câștigate în timp, ca actriță de teatru și televiziune. Are un zâmbet cuceritor și o energie mereu la cote înalte.

Un artist care știe să îmbine armonios rigoarea și spiritul ludic, care trece cu ușurință prin cele mai variate tipologii de personaje, atât în teatru, cât și în film, Adrian Nicolae – actor, dramaturg, scenarist, MC...

Aparent fragilă, dar de o uluitoare forță și personalitate, Ioana Calotă Philippide are voință și putere de muncă cât pentru doi.

Discretă, feminină, subtilă și totodată dezinvoltă, apreciata actriță Crenguța Hariton joacă pe scena Teatrului Nottara de când a absolvit Facultatea de teatru, din 1993.

.

Ochi de un albastru cuceritor, o siluetă longilină, farmec intrinsec, politețe și o inteligență scenică înaltă. L-am descris în câteva cuvinte pe actorul Teatrului Nottara, Șerban Gomoi.

De la Olguța din „Sonet pentru o păpuşă” până la Aurora Pelican din „Fetele Pelican” sunt șase decenii în care Anda Caropol a întruchipat zeci de personaje dintre cele mai diverse și complexe pe scena Teatrului Nottara.

„Viața mea a fost teatrul și n-aș fi putut să fac vreodată altceva. Am fost și sunt actriță la Teatrul Nottara, de peste 50 de ani.”

Interviu cu Baczó Tünde și Cári Tibor Am stat de vorbă înaintea premierei celui mai recent proiect la care au lucrat împreună, spectacolul „Don Quijote”, o combinație de musical și teatru dans, pus în scenă la Nottara...

Plecat în excursie în Argentina în iunie 1939, Gombrowicz nu știa atunci că nu avea să se mai întoarcă vreodată în Polonia. Plecat înainte ca țara să-i fie invadată, și-a găsit noua casă în Argentina, pentru următorii douăzeci de ani.

Azi, pe 24 noiembrie, Emil Hossu ar fi împlinit 82 de ani, iar aceste rânduri sunt un omagiu adus unuia dintre cei mai importanți actori din România și unul dintre cei mai iubiți actori ai Teatrului Nottara, din trupa căruia a făcut parte peste patru decenii.

Când l-am cunoscut, la Teatrul Național din Craiova, era doar un adolescent cu ochi arzători și cu o energie debordantă.

Mihail Sebastian se naște pe 8 octombrie 1907, după apusul soarelui, la Brăila, în familia Hechter. În tradiția iudaică, e deja...

E important să vezi partea de umor în cele mai dramatice situații, să te minunezi și să nu încetezi să crești ca ființă, crede talentata actriță Ada Navrot cu care...

Silvia DUMITRACHE –Interviu cu Sorina Ștefănescu– Știe să surprindă nuanțele celor mai dificile și complexe personaje, înțelege resorturile care stau la baza situațiilor tensionate și dramatice, dar în același timp are capacitatea de a jongla cu nivelul comicului subtil. De...

Evenimentele petrecute în 1989 rămân în continuare o sursă de dezbateri, de comentarii și, în primul rând, de întrebări menite să aducă lumină asupra adevărului, care, la 34 de ani de la Revoluție, încă are zone de umbră.

La începutul acestui an, Teatrul Nottara a primit o invitație la Festivalul Internațional de Teatru de la Adana, din sudul Turciei. N-a fost să fie.

Cât am lucrat la proiectul de la Teatrul Nottara, aproape două luni, am simțit că asta îmi place cel mai mult, pentru că îmi oferă libertatea cea mai mare: să surprind exact ce vreau eu, fără să fiu constrâns de nimic.

Cum pui în valoare absolvenții de actorie din 2023, o vitregită generație a pandemiei, care a lucrat mai mult online și...

Liviu Ciulei, personalitate artistică plurivalentă, regizor, scenograf, actor, arhitect și profesor, e una din legendele teatrului românesc.

„Cred că acest subiect al luptei dintre emoție și rațiune este mereu actual. E vorba despre o luptă pe care fiecare dintre noi o dăm în fiecare zi.”

”Bine că te duci în străinătate la teatru, dar spectacolele lui Purcărete le-ai văzut? Hai, mâine la Amphitryon, am fost recent la Faust și Povestea prințesei deochiate, și sunt extraordinare….”

Silvia Dumitrache „Rinocerul meu nu este un mit”, sună motto-ul celei de-a cincea ediții a Bienalei Art Encounters, care se desfășoară în anul în care Timișoara este Capitală Europeană a Culturii. Cum a ajuns rinocerul să fie un simbol atât...

În acea zi de 29 mai 1945, cu speranța unei reveniri la normalitate, se îndrepta spre Universitate, unde își relua activitatea și urma să țină un curs despre Balzac.

Adriana Moca în dialog cu actrița Isabela Neamțu O sun pe video-call pentru a stabili detaliile interviului. E duminică, sunt sărbătoriți Sfinții Constantin și Elena. „Și eu sunt Elena”, îmi spune cu ochi strălucitori. O felicit și discuția alunecă lin spre experiența ei proaspăt trăită, căci doar cu o zi înainte s-a întors de la Cannes...

Silvia Dumitrache Se spune că au pornit din Persia, alții îi leagă de Caldeea – călătoreau spre Betleem să îi aducă daruri pruncului Iisus. Erau Gaspar, Melchior și Baltazar, cei trei regi ai Indiei, Persiei și, respectiv Arabiei,  care citiseră...

În copilărie visa să fie aviator. Nu i-a fost dat să exploreze astfel cerul, dar a ajuns, în feluri de neimaginat atunci, în înaltul cel mai frumos al trăirilor și al emoțiilor, lăsându-se locuit de sublim și de tragic, de regi și de bufoni, de visători și de cinici.

O bibliotecă virtuală a tuturor spectacolelor, filmelor sau cărților inspirate din opera shakespeariană, ficțiuni, eseuri, lucrări prezentate în conferințe, traduceri sau aparat critic ar fi un proiect de mari dimensiuni, de anvergură internațională și de important ecou cultural.

Este tânără, frumoasă, jovială, are un zâmbet ușor ștrengăresc. Aduce armonie, pace, iubire de natură și de frumos. Era invocată pentru a aduce inspirație poeților, dar și în momentele de restriște interioară, când oamenii căutau să își regăsească bucuria și calmul.

Teatrul Nottara începe în data de 20 martie 2023 o campanie de promovare a literaturii, a culturii, a frumuseții și a bunului-simț, prin lectura cu voce tare.

Generația asta a mea poartă cu ea ȋn propria-i criză identitară această relație nerezolvată, neȋnțeleasă până la capăt cu trecutul. Fragmente ale acestei explozii și implozii de conștiință plutesc prin noi ca obiecte neidentificate.

În 1973, prima lună de primăvară calendaristică nu pare să aducă nimic. Mersul lucrurilor stă sub semnul implacabilului.

„Nu o să mai fiu încă o cucerire în lista lui” – și-a spus una dintre actrițele legendare ale secolului trecut când l-a întâlnit pe cel care avea să-i devină iubirea vieții, la rândul său un actor-simbol, care, la acea vreme, la începutul anilor ’50, avea și faima de cuceritor.

Secolul al XVII-lea a fost unul încărcat de războaie, violențe, cuceriri de teritorii, dar și de mari progrese și descoperiri în știință.

„Beauty is in the eye of the beholder” spune această expresie atât de simplă și atât de profundă, despre care se consideră că a fost lansată în lume pe la finalul secolului al XIX-lea de scriitoarea Margaret Wolfe Hungerford.

Oferta de producții cinematografice cu tema Crăciunului este în fiecare an parcă tot mai abundentă. Pe lângă clasicul Home Alone, care a devenit o tradiție în sine, putând fi văzut mereu cu același entuziasm, se produc filme și, mai nou, seriale destul de numeroase având ca temă sau pretext Crăciunul.

Clasica formulă „whodunnit” se pare că nu se demodează niciodată. Mister, suspans, răsturnări de situație sunt printre ingredientele care atrag în continuare publicul cititor/spectator către povești în care ți se stârnește constant curiozitatea și ești practic invitat să joci rolul detectivului.

„Ce păcat că mor! Abia acum aş şti să le arăt oamenilor ce înseamnă a muri. Nu cum am jucat eu până acum.”… Acestea au fost, se pare, cuvintele cu care George Vraca s-a despărțit de lumea aceasta, lăsând în urmă o poveste frumoasă, o poveste de mare succes, amintirea unui artist care a schimbat istoria teatrului românesc, în perioade complicate

Happy-end-ul poate să însemne cu totul altceva decât clasicul „un el și o ea au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”. Adevăratul happy-end înseamnă împăcarea cu tine, acceptarea umbrei din tine și strădania permanentă de a ieși la lumină.

Suntem la începuturile istoriei cinematografiei – în 1895, Frații Lumière prezintă primul film în fața publicului, Sortie des Usines Lumière a Lyon. Filmul a ajuns rapid și în România, în 1986, iar un an mai târziu, a fost realizată și prima filmare de la noi din țară, de către fotograful Paul Menu, care surprindea pe un aparat Lumière parada regală.

Unul dintre cele mai celebre mituri din istorie, de sorginte biblică, este cel al pescarului Iona înghițit de un pește uriaș în pântecele căruia a stat trei zile, ca un soi de pedeapsă din partea lui Dumnezeu.

Fără umor, condiţia tragică a destinului uman devine insuportabilă. Aşa a crezut întotdeauna Eugène Ionesco.

Fără să existe premise clare (mediu, familie) pentru dezvoltarea unei pasiuni constante și profunde pentru teatru, cel care avea să devină unul dintre dramaturgii de referință ai timpului nostru, Matei Vișniec, s-a îndrăgostit de ceea ce el numește „spectacolul viu” din copilărie...

Un pastor ridică deasupra capului un șarpe veninos, în mica sa bisericuță, în care cei câțiva zeci de enoriași îl privesc fascinați, convinși că asistă la un moment de grație. Nu este o imagine desprinsă dintr-o ficțiune.

La acel moment, părea imposibil ca experiența războiului să se repete în Europa. Și totuși... iată, suntem în anul 2022 și la câteva sute de km de noi oamenii mor.

Îl știm drept părintele psihanalizei. Datorită lui ne orientăm puțin mai bine în apele încă misterioase ale inconștientului. De la el știm de dorințe refulate, de nevroze, de complexul lui Oedip și de cât de mult ne pot spune visele despre noi înșine. Sigmund Freud rămâne unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei ultimului secol.

Impresionant demersul neobosit, neîncetat și mereu plin de încredere al Fraților Dardenne de a-i căuta și a le da voce marginalilor societății, acelor „umiliți și obidiți” care au existat în toate epocile și probabil vor continua să existe până la finalul timpului.

Silvia Dumitrache „Eschil spunea, în Agamemnon, că omul a apărut ca să sufere pentru adevăr. Când a suferit suficient, se întreabă ce se întâmplă cu el. Abia apoi deschide ochii.” (Gabor Maté) Probabil că numitorul comun al oamenilor prezentului, indiferent...

Thailanda e un alt tărâm. Thailanda e o poveste pe care o trăiești mult timp după ce ai plecat din ea. Thailanda e genul de loc la care visezi atunci când afară e înnorat, când ești obosit, când ai vrea să oprești puțin ritmul nebun în care trăiești. Thailanda e o stare.

Recent, în prima vineri a lunii octombrie, a fost ziua internațională a zâmbetului. În ultimii (zeci de) ani, numeroase concepte, trăiri, sentimente au primit ziua lor – fericirea, pacea, prietenia etc.

Mare parte, poate mai mult decât conștientizăm, din identitatea adultă feminină este structurată de relația cu mama. Dinamica acestei relații stă la baza atitudinilor și comportamentelor viitoare și se reflectă în felul în care ne raportăm la noi înșine și la ceilalți, în mecanismele pe care le dezvoltăm când luăm decizii și ne construim viața.

„Nu cred că există ceva despre care nu se poate vorbi sau care nu poate fi examinat. Nu am simţit niciodată că ar trebui să existe vreo limită pe care nu ar trebui s-o încalc”, spune Neil LaBute și afirmația se verifică prin fiecare dintre textele pe care le-a scris.

V-ați întrebat vreodată cât de bine vă cunoașteți, în esență, prietenii? Oare au secrete față de voi? Poate în aceeași măsură în care și voi aveți mici – sau mari – lucruri pe care le țineți în taină față de ei.

Suntem în primăvara anului 1986. Undeva în România... un sat pierdut de lume. O uliță rece, plină de noroi. Și o femeie care cară un bagaj într-o dimineață întunecată. Pare că vrea să fugă. Pare că evadează.

Ne încântă ideea că într-un alt scenariu, într-un alt loc și spațiu, cu variabile diferite, am putea fi ceea ce nu am reușit să obținem aici, în această realitate imediată, observabilă. Asta pentru că ne înspăimântă probabil finitudinea existenței, umbra ratării, sabia eșecului.

Și într-o zi afli brusc că mai ai câteva luni de trăit. Că zilele în care mai poți vedea soarele, mai poți vorbi, mai poți râde, mai poți plânge, mai poți privi oamenii, mai poți suferi, mai poți visa, mai poți spera, mai poți aștepta, mai poți conduce mașina, mai poți merge acasă, toate sunt numărate.

Eagleman narează ca într-un roman de suspans povestea a ceea ce el numește „universul tainic al unei mașinării cu nenumărate circuite”, o mașinărie fascinantă, extrem de greu de vizualizat, de imaginat sau (încă) de înțeles – e suficient să ne gândim că într-un centimetru cub de țesut cerebral există conexiuni câte stele în Calea Lactee...

„Aici, în singurătatea mea, am senzația ciudată că în mine e prea mult omenesc. Dă pe dinafară ca pasta de dinți dintr-un tub stricat...”

Atlantida apare pentru prima oară menționată în „Dialogurile” lui Platon.