Un pic prea intim

Un pic prea intim

de Rajiv Joseph

Regia: Cristi Juncu
Scenografia: Cosmin Ardeleanu
Traducerea: Bogdan Budeş
Coregrafia: Attila Bordàs
Ilustraţia muzicală: Cristi Juncu

Distribuția:
Tom – Andi Vasluianu
Jen – Laura Vasiliu / Cristina  Florea
Maureen – Catrinel Dumitrescu
Becca – Diana Roman
Franny – Irina Velcescu
Seth – Dan Bordeianu

Audiență: N14 – Nerecomandat sub 14 ani

Durata: 2h 15 min (cu pauză)

Tom Greene, eroul din Un pic prea intim, este un tip normal, care are „trei probleme” foarte mari. Într-un puseu de performanţă erotică, dublat de o promiscuitate fără precedent (pentru el), Tom a reuşit să lase însărcinate trei femei, în decurs de o săptămână: iubita „oficială”, vecina de alături – o femeie căsătorită, la patruzeci şi ceva de ani – şi studenta lui, de optsprezece ani.

În textul de un comic tăios al dramaturgului Rajiv Joseph sunt aduse în lumină toate succesele şi eşecurile din viaţa lui Tom; pe măsură ce femeile se întâlnesc şi îşi dau seama de ceea ce s-a întâmplat, Tom realizează că existenţa lui a luat-o razna şi că are doar puţin timp la dispoziţie ca să o asambleze la loc.

Un pic prea intim – o piesă cu „un ceva care te face să nu te poţi uita în altă parte” (conform New York Times) – este o comedie despre prietenie şi dorinţă carnală, dar totodată despre felul în care cele două nu pot fi asociate.

 

Argument regizoral:

„Un pic prea intim se ocupă cu atât de răspânditul derapaj moral, pe care limba română îl sintetizează în expresia „a călca strâmb”. Un subiect din care comedia bulevardieră a scos cam tot ce se putea scoate. Iată, însă, că Rajiv Joseph reuşeşte să scoată mai mult, şi asta printr-un artificiu simplu: multiplică numărul „derapajelor” şi le adaugă „efecte secundare” consistente, de neignorat.

În comedia clasică, ulterior pasului greşit, protagonistul se alege, de obicei, cu o mică „entorsă”, lesne vindecabilă apoi prin uitare, ignorare, poate chiar asumare, sau, de ce nu, căinţă. În piesa noastră, avem de-a face cu o veritabilă „fractură”! Protagonistul nu se mai recunoaşte pe sine însuşi, acţiunile lui frizează absurdul şi, într-un final, ajunge să creadă că prima abatere, accidentul originar, l-a infectat cu un soi de virus infernal. Pe scurt, se simte corupt, incurabil, damnat.

Iar când singurul analgezic pare să fie poezia… veţi fi, cred, de acord că avem de-a face cu o piesă… epică!”

Cristi Juncu, regizor

Turnee –  Oradea (2013, Festivalul de Teatru Scurt), Braşov (2014, Festivalul de Dramaturgie Contemporană), Ploieşti (2014, Festivalul de Teatru Toma Caragiu)

11 Februarie 2018, ora 19:00, Sala Horia Lovinescu
27 Ianuarie 2018, ora 19:00, Sala Horia Lovinescu
24 Noiembrie 2017, ora 19:00, Sala Horia Lovinescu
05 Noiembrie 2017, ora 19:00, Sala Horia Lovinescu
12 Aprilie 2017, ora 19:00, Sala Horia Lovinescu
05 Martie 2017, ora 19:00, Sala Horia Lovinescu
04 Februarie 2017, ora 19:00, Sala Horia Lovinescu
04 Decembrie 2016, ora 19:00, Sala Horia Lovinescu
20 Noiembrie 2016, ora 19:00, Sala Horia Lovinescu
12 Noiembrie 2016, ora 19:00, Sala Horia Lovinescu
21 Mai 2016, ora 19:00, Sala Horia Lovinescu
25 Martie 2016, ora 19:00, Sala Horia Lovinescu
16 Martie 2016, ora 19:00, Sala Horia Lovinescu
29 Noiembrie 2015, ora 19:00, Sala Horia Lovinescu
28 Iunie 2015, ora 19:00, Sala Horia Lovinescu
31 Mai 2015, ora 19:00, Sala Horia Lovinescu
10 Mai 2015, ora 19:00, Sala Horia Lovinescu
24 Aprilie 2015, ora 19:00, Sala Horia Lovinescu
03 Aprilie 2015, ora 19:00, Sala Horia Lovinescu
01 Martie 2015, ora 19:00, Sala Horia Lovinescu
13 Februarie 2015, ora 19:00, Sala Horia Lovinescu
01 Februarie 2015, ora 19:00, Sala Horia Lovinescu
23 Ianuarie 2015, ora 19:00, Sala Horia Lovinescu
09 Noiembrie 2014, ora 19:00, Sala Horia Lovinescu
05 Octombrie 2014, ora 19:00, Sala Horia Lovinescu
16 Iulie 2014, ora 19:00, Sala Horia Lovinescu
15 Iunie 2014, ora 19:00, Sala Horia Lovinescu
31 Mai 2014, ora 19:01, Sala Horia Lovinescu
16 Mai 2014, ora 19:00, Sala Horia Lovinescu
26 Aprilie 2014, ora 19:00, Sala Horia Lovinescu
05 Aprilie 2014, ora 19:00, Sala Horia Lovinescu
16 Martie 2014, ora 19:00, Sala Horia Lovinescu
15 Februarie 2014, ora 19:00, Sala Horia Lovinescu
26 Ianuarie 2014, ora 19:00, Sala Horia Lovinescu
11 Ianuarie 2014, ora 19:00, Sala Horia Lovinescu
21 Decembrie 2013, ora 19:00, Sala Horia Lovinescu
23 Noiembrie 2013, ora 19:00, Sala Horia Lovinescu
09 Noiembrie 2013, ora 19:00, Sala Horia Lovinescu
25 Octombrie 2013, ora 19:00, Sala Horia Lovinescu
18 Octombrie 2013, ora 18:30, Sala Horia Lovinescu
10 Octombrie 2013, ora 19:00, Sala Horia Lovinescu
21 Septembrie 2013, ora 19:00, Sala Horia Lovinescu

Arhivă articole