Tango, monsieur?

Stagiunea 2015-2016

DOSAR DE PREZENTARE

Sala Horia Lovinescu

Prima reprezentație: 6 noiembrie 2015

Tango, monsieur? de Aldo Lo Castro

Traducerea: Anca Maria Colțeanu

Regia: Anca Maria Colțeanu

Scenografia: Ioana Pashca

Muzica: Ovidiu Savu Ioniță

Distribuția:

Carlo Spinelli – Filip Ristovski / Lucian Ghimiși

Clelia Di Benedetto – Raluca Gheorghiu

Amanda Marini – Andreea Măcelaru Șofron

Stefania Florio – Luminița Erga

Marisa Pitti – Daniela Minoiu

Marco Anselmi – Mihai Marinescu

Notarul – Cristian Nicolaie

Sinopsis

Scrisă în stilul comediei bulevardiere, dar cu elemente de teatru absurd și satiră neagră, Tango, monsieur? este o piesă provocatoare despre iubire, trădare și nebănuitele căi ale dragostei către… citirea testamentului.

Patru femei sunt convocate urgent, printr-o telegramă, la întâlnirea cu bărbatul iubit, Marco Anselmi. Însă ceea ce ar fi trebuit să fie o revedere romantică se transformă într-o farsă cu accente dramatice, devenind o glumă tragică, într-un prolog și un epilog. Două soții, o logodnică și o iubită cu perspective serioase la căsătorie descoperă că cel pe care îl credeau fidel le era, de fapt, „fidel” tuturor patru în același timp, fără ca ele să aibă habar una de cealaltă.

În vila pe care fiecare dintre ele o credea acasă, au surpriza să fie întâmpinate doar de mucalitul majordom Carlo, care, în lipsa stăpânului său cu viață secretă „cvadruplă”, este obligat să preia oficiile de gazdă și să facă față asalturilor furibunde ale unor femei trădate.

Temperamentala Clelia, logodnica pătimașă, Stefania, soția „cu vechime” (urmau să împlinească un an de căsnicie), Amanda, proaspăt măritată de o săptămână, și Marisa se transformă din rivale în aliate, fiind gata să-l facă „să moară de atâta dragoste” pe Marco.

De-aici se stârnește un tango pasional, al emoțiilor și umorului negru, în care dragostea conduce pașii celor șase personaje către finalul fericit așteptat de toate femeile înșelate: împărțirea averii. Însă și aici dansul ia o turnură neașteptată…

Scriitorul Aldo Lo Castro construiește în Tango, monsieur? o comedie cinică despre relații, căsnicie și despre cum prea multă iubire poate, într-adevăr, ucide. Totul pe fondul unor schimburi de replici pline de haz, al unor qui-pro-quo-uri irezistibile și al unor situații comice istețe, în care umorul este învăluit în ironie.

EXTRASE DIN TEXT:

Stefania: Carletto, te rog să-mi răspunzi: Cine sunt aceste… doamne? Și unde este soțul meu?

Amanda: „Soț”?

Clelia: „Soț”?

Marisa: „Soț”?

Carlo: Doamnă, totul s-a petrecut atât de repede… doamnele au întrebat de domnul Marco. Acesta, după cum și dumneavoastră puteți să constatați, nu este acasă. Totuși, doamnele insistă să-l vadă pe domnul Marco. Asta e tot.

Amanda: Judecata și educația îmi cer un comportament civilizat, așa că mă rezum la a vă întreba – calm, după cum se vede – care sunt motivele pentru care vă dați drept soția soțului meu?

Stefania: Eu nu mă dau deloc drept soția soțului dumneavoastră, pe care nici măcar nu am avut plăcerea să-l cunosc! Asta-i bună! După trei luni de absență, ajung acasă și găsesc: o fetișcană idioată, care din prag mă întreabă dacă Marco stă aici și care se ține după mine; salonul meu rechiziționat de o pereche de smintite cu o identitate nu prea clară; și un majordom căzut în mintea copiilor! E puțin cam mult! Așa că v-aș fi recunoscătoare dacă mi-ați spune cine sunteți și ce vreți?

(Tango, monsieur?, Prolog)

Marco: Și eu care mă temeam, da, eram sigur că ați conceput cine știe ce plan diabolic să mă faceți bucățele.

Stefania: Să te facem bucățele? Bietul meu iubit.

Clelia: Păi te vom omorî. Cu săruturile noastre, mângâierile, vei muri de atâta dragoste, Marco!

Marco: Așa mi-am dorit dintotdeauna să mor. Orice bărbat ar trebui să moară într-o îmbrățișare amoroasă! Să sfârșești chiar în momentul în care ești răscolit de divina pasiune!… Să mori și să trăiești pentru eternitate!

Marisa: Cât de frumos vorbești, păpușelul meu!

Stefania: Ești adorabil!

Amanda: Tango, monsieur?

Marco: Tango, madame!

(Tango, monsieur?, Epilog)

Gânduri ale autorului:

„Detest etichetele. Îmi place să cred că Tango, monsieur? nu aparține niciunui curent. Dar pot spune care a fost <<modelul meu de inspirație>> (pentru Tango și multe alte opere). Este vorba despre Eugène Ionesco, pe care am avut plăcerea și onoarea să îl cunosc personal. Am fost mereu fascinat de teatrul absurd și de Ionesco, în special. Ionesco m-a <<învățat>> să scriu: cum să folosesc dialogul direct și rapid, jocurile de cuvinte, ironia… O altă sursă de inspirație a fost Luigi Pirandello. Într-o oarecare măsură, sunt asemănători: la Pirandello, supranaturalul devine real, la Ionesco realul se preface în supranatural.

Cred că piesa Tango, monsieur? poate fi definită drept o comedie grotescă. A venit într-un moment al vieții mele când am decis să mă convertesc la un <<feminism>> aproape <<fundamentalist>>. Dinamica dramaturgiei respectă legile și regulile de bază ale scriiturii bune. Există un început în care publicul cunoaște personajele și are timp să se atașeze de ele. Treptat, ies la lumină personalitățile diferite, fațetele, trăsăturile de caracter. Le descoperim prin situațiile în care aceste personaje se află și acționează. Prima parte îi lasă pe spectatori curioși, în suspans. A doua parte arată adevărata evoluție a poveștii. Asemenea lui Marco, și publicul va înțelege prea puține lucruri la început; totuși, mai târziu, Marco va cădea în capcană, însă spectatorii nu mai înghit momeala, pentru că nu pot ignora planurile celor patru femei. Și, în cele din urmă, vine <<răsturnarea>>, într-o succesiune rapidă, apoi alte surprize de neimaginat. Iar cercul dramatic se închide.

Există o <<entitate nevăzută>>, un fel de <<zeu>>, de Deus ex machina care face personajele să acționeze, acest <<Eros>> căruia i se supun cu toții. Și acest Eros, chiar dacă batjocoritor și ironic, devine instrumentul de sporire a iubirii, dar și arma care pedepsește și ucide.”

Argumentul regizorului

„Tango, monsieur? este o constantă umană, chiar dacă, aparent, nu vrem să ne contrazicem conceptele morale și să o acceptăm.

Este povestea vieții amoroase a unui Don Juan și a femeilor din viața lui. O comedie bulevardieră de amor, spumoasă, în care patru femei sunt convocate, în aceeași zi, la vila lui Marco. Se simt trădate în amor și hotărăsc să se răzbune, sufocându-l cu dragostea lor.

Cheia întregului deznodământ o are Carlo, servitorul ajuns în vila din Taormina direct din commedia dell’arte.

Despre autor

Aldo Lo Castro este unul dintre cei mai importanți oameni de teatru din Italia, cu o carieră remarcabilă ca dramaturg (a scris peste 50 de piese), regizor, profesor de actorie, dar și de psihologia actorului. Primul spectacol pe care l-a regizat a fost Lecția lui Eugene Ionesco, în 1970, o montare care a avut un mare succes, atât la public, cât și la critică. A fost momentul în care Lo Castro și-a descoperit pasiunea pentru teatrul absurd, gen în care a scris, un deceniu mai târziu, majoritatea pieselor sale de succes, precum Teatrul minunilor, Comedia reîncepe, Eustacchio sau O afacere serioasă.

În 1978, a fondat Teatrul Oglinzilor, din Catania, companie al cărei director a fost până în 2012. În 1990, a înființat și condus laboratorul debuturilor la acest teatru, proiect pe care nu îl mai coordonează în prezent. Însă această activitate de pionierat, pentru tinerii actori aflați la început de drum, a reprezentat unul dintre cele mai dragi proiecte ale sale, oferindu-i posibilitatea să susțină cursuri de tehnici teatrale, expresie corporală și scriere creativă.

Fără să abandoneze temele avangardei, din anii ’80 s-a apucat să scrie povești inspirate din viața de zi cu zi, dar și din cultura populară. Așa au apărut Fără pâine ai muri, Gluma etc., dar și Turiddu Giuliano, scriere bazată pe viața unui mare nelegiuit sicilian. De elemente din biografia lui, dar și de micile ipocrizii ale vieții de provincie s-a folosit pentru a scrie piesele Ius primae noctis, Arta de a te descurca, Tango, monsieur?, Ochii care nu se văd…

Una dintre cele mai importante creații ale sale este inspirată de mitul Castelului Bran – piesa Prințul Dracula are la bază o documentare foarte importantă, actrița Teatrului Oglinzilor, Sonya di Marco traducând foarte multe documente istorice din limba română în limba italiană. Printre acestea s-a numărat și cartea Pe urmele lui Vlad Țepeș a profesorului Radu Ștefan Vergatti. Legenda lui Țepeș l-a fascinat pe Aldo Lo Castro, considerându-l unul dintre eroii valahi carismatici și pe nedrept uitați de istorie. În 2002, i-a dedicat o altă operă – Dracula, o poveste, un mit, despre vampirul ficțional și personalitatea istorică, spectacolul fiind reprezentat în 2005, la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu.