Mentorul

Mentorul

de Daniel Kehlmann

Regia: Cristian Nicolaie

Scenografia: Victor Diaconu

Muzica: Bogdan Marinescu

Distribuția:
Benjamin Rubin – Ion Haiduc
Martin Wegner – Alexandru Ion
Gina Wegner – Raluca Gheorghiu
Erwin Wangenroth – Rareș Andrici

Durata: 1 h 45 min.

Un tânăr dramaturg în vogă, Martin Wegner, pe care presa îl numește vocea generației sale, și un scriitor celebru, Benjamin Rubin, aflat deja spre apusul carierei și al existenței, se întâlnesc undeva, într-o vilă de la țară… Alături de ei se află Gina, soția lui Martin, și Erwin Wangenroth, gazda lor, un tânăr pictor aspirant. Timp de o săptămână cei doi scriitori sunt plătiți de o fundație să stea aici, departe de lume, să finiseze împreună un text al lui Martin. Maestrul ar trebui să-i împărtășească tânărului din copleșitoarea lui experiență. Totul ar trebui să fie un superb schimb de experiență între două generații profund diferite, o întâlnire între două spirite… Ce se întâmplă, însă, între ei patru este o altă istorie. Aici, la capătul lumii, poveștile se scriu altfel, orgoliile se trezesc, se rostesc adevăruri dintotdeauna gândite și niciodată spuse până atunci, clepsidra se întoarce și timpul începe să curgă, pentru o vreme, în altă direcție. La un pahar de whisky, se ciocnesc destine și orgolii, se spun adevăruri dureroase. O întâlnire între doi scriitori care vin din lumi diferite se transformă într-un pretext pentru o frumoasă și tristă poveste despre oameni și singurătățile lor. Și, nu în ultimul rând, Mentorul rămâne o satiră tăioasă despre lumea literară, în special, și despre lumea artistică, în general.

DOSAR DE PREZENTARE
Sala George Constantin

Prima reprezentație: 22 februarie 2019

 

Mentorul de Daniel Kehlmann

Traducerea: Victor Scoradeț

Regia: Cristian Nicolaie

Scenografia: Victor Diaconu

Muzica: Bogdan Marinescu

 

Distribuția:

Benjamin Rubin – Ion Haiduc
Martin Wegner – Alexandru Ion
Gina Wegner – Raluca Gheorghiu
Erwin Wangenroth – Rareș Andrici

Regia tehnică: Dana Popescu
Sufleor: Raluca Tița

Durata: 1 h 45 min.

 

Sinopsis

Un tânăr dramaturg în vogă, Martin Wegner, pe care presa îl numește vocea generației sale, și un scriitor celebru, Benjamin Rubin, aflat deja spre apusul carierei și al existentei, se întâlnesc undeva, într-o vilă de la țară… Alături de ei se află Gina, soția lui Martin, și Erwin Wangenroth, gazda lor, un tânăr pictor aspirant. Timp de o săptămână cei doi scriitori sunt plătiți de o fundație să stea aici, departe de lume, să finiseze împreună un text al lui Martin. Maestrul ar trebui să-i împărtășească tânărului din copleșitoarea lui experiență. Totul ar trebui să fie un superb schimb de experiență între două generații profund diferite, o întâlnire între două spirite. Ce se întâmplă, însă, între ei patru este o altă istorie. Aici, la capătul lumii, poveștile se scriu altfel, orgoliile se trezesc, se rostesc adevăruri dintotdeauna gândite și niciodată spuse până atunci, clepsidra se întoarce și timpul începe să curgă, pentru o vreme, în altă direcție. La un pahar de whisky Cragganmore, se ciocnesc destine și orgolii, se spun adevăruri dureroase. O întâlnire între doi scriitori care vin din lumi diferite se transformă într-un pretext pentru o frumoasă și tristă poveste despre oameni și singurătățile lor. Și, nu în ultimul rând, Mentorul rămâne o satiră tăioasă despre lumea literară, în special, și despre lumea artistică, în general.

 

Despre autor

Daniel Kehlmann este unul dintre scriitorii de limbă germană, care se bucură de cel mai mare succes în acest moment, la nivel mondial, un romancier bine cotat, tradus în peste patruzeci de țări, și un dramaturg deja îndrăgit. S-a născut la München, pe 13 ianuarie 1975, și este fiul regizorului Michael Kehlmann și al actriței Dagmar Mettler, bunicul său fiind scriitorul expresionist Eduard Kehlmann. Provenind, așadar, dintr-o familie de artiști, Daniel Kehlman va studia Filosofia și Literele la Viena. Eu şi Kaminski este romanul care, în 2003, îi va aduce consacrarea în lumea literară și recunoașterea internațională, fiind un bestseller publicat în peste douăzeci de țări. În 2007, romanul Măsurarea lumii va reprezenta confirmarea valorii, fiind vândut în peste două milioane de exemplare.

O întâmplare pe care Daniel Kehlmann a trăit-o în copilărie, la vârsta de patru ani, și despre care povestește acum, i-a marcat într-un fel subtil evoluția și gândirea artistică. Aflat împreună cu tatăl lui, unul dintre cei mai importanți regizori ai momentului, la Teatrul Vienna’s Josefstadt, la o repetiție, copilul Daniel a fost martorul unui miracol pe scenă. Un candelabru uriaș a fost coborât din tavan și, apoi, ridicat înapoi, pentru ca să dispară într-o clipă printr-o gaură din acoperiș. „Eu nu știam că era ceva obișnuit, că asta se întâmpla în fiecare seară. Am crezut că s-a întâmplat atunci pentru prima dată și doar pentru mine. Am fost șocat și fericit în același timp. Și niciun spectacol nu a mai atins vreodată pentru mine acel nivel”, povestește Kehlmann. Iar istorioara este, în fond, o mărturisire indirectă legată de gândirea lui despre teatru: „în orice formă de artă e nevoie de un strop de magie”.

De asemenea, Daniel Kehlmann, un fel de superstar literar al momentului în spațiul literaturii de limbă germană, a înțeles bine lecția vieții tatălui său, care n-a vrut să renunțe niciodată la ideea că regizorul trebuie să rămână un fidel slujitor al textului, luptându-se astfel cu moda timpului său, care începea să pună interpretarea regizorală deasupra intenției autorului. Așadar, privește cu scepticism succesul și știe că, adesea, este supus modelor timpului.

Piesa Mentorul a avut premiera și a fost jucată cu mare succes și cu cronici de cinci stele la Theatre Royal din Bath, în 2017, fiind apoi transferată în West End, în Londra. La doar 44 de ani, a publicat romane, povestiri, piese de teatru de mare succes și a scris scenarii de film. Este membru al Academiei de Știinţe şi Literatură din Mainz și a primit mai multe premii literare importante în spațiul germanic.

 

Argumentul regizorului

„Mi-am dorit să pun în scenă Mentorul, atunci când am văzut pe un mare banner din Londra afișul acestui spectacol, pe care era trecut F. Murray Abraham, unul dintre cei mai mari actori și profesori de actorie din Marea Britanie. M-am gândit că ar fi minunat ca un maestru al scenei de la noi din teatru să profite de acest text.

Spectacolul este despre o mare bătălie de orgolii, ascunsă sub aparența unui conflict între generații, pentru că, de fapt, conflictul între generații este fals: un scriitor bătrân, care a produs cândva o capodoperă, și unul tânăr, în prag s-o producă… Iar acest conflict între orgolii se întâmplă pe fundalul unor puternice situații de viață. De asemenea, ceea ce am vrut să surprind în spectacol este faptul că acest om, scriitorul Benjamin Rubin, „mentorul”, este cel care, în fond, le schimbă viața tuturor. Piesa lasă foarte multe deschideri, sunt opțiuni pe care scriitorul nu le-a făcut. Câteva dintre opțiuni le-am transformat în certitudini, pe alte câteva am preferat să le las și eu deschise, la latitudinea publicului, fiecare în funcție de bagajul lui de cultură, de capacitatea lui intelectuală și de experiența lui de viață.

Eu am accentuat latura general umană a textului, deși el dezvoltă și o critică subtilă și elitistă a lumii artistice. Însă am preferat să nu plusez în această direcție, ci să merg pe latura umană, la care publicul de orice nivel intelectual și cultural să aibă acces. Sper ca publicul să se simtă uneori bine, alteori inconfortabil la acest spectacol și îmi doresc ca, atunci când vor pleca de aici, oamenii să-și pună măcar o întrebare. Mi-ar plăcea ca măcar cinci secunde, la terminarea spectacolului sau pe stradă, plecând de la teatru, să-și spună: Dar dacă…”

Cristian Nicolaie, regizor

 

Ion Haiduc despre Benjamin Rubin

Așa cum se întâmplă în viața fiecărui actor, întâlnirea cu un nou personaj este o provocare. Acest rol, Rubin, mi-a pus câteva probleme… E un personaj aparent jovial, drăguț, dar în context se dovedește a fi invidios, egoist, plus toate trăsăturile negative care pot decurge de aici. Așa că a fost o provocare, pentru că structura mea e cu totul diferită de a personajului…

În esență, însă, problema spectacolului e mai complexă. Este vorba despre impactul unui om, un scriitor, un artist, ajuns spre capătul vieții, asupra unui alt artist. El se confruntă acum cu tânăra generație, cu lupii tineri, care încearcă să se impună și, din acest motiv, se instalează un conflict între cei doi, iar bătrânul Rubin face apel la niște arme nu tocmai ortodoxe. Adică face tot posibilul să-i demonstreze tânărului scriitor și aspirant la gloria eternă că, de fapt, textul lui n-are nicio valoare. Și, așa cum se întâmplă în artă în general și în meseria noastră, în special, orice e posibil. Oricine poate spune orice despre orice.

Spectacolul e un exercițiu cultural, are un nivel elevat, suntem într-un univers înalt. Spectatorul care va veni la Mentorul va avea, poate, o mai mare atenție și vigilență în momentul când se va întâlni cu un fenomen de artă și nu se va mai grăbi să pună o ștampilă.

 

Alexandru Ion despre Martin Wegner

Pe lângă baza poveștii, pe lângă lucrurile concrete care se întâmplă în această poveste, mi se pare că există niște profunzimi ale personajelor, care vorbesc foarte tare despre condiția umană și despre condiția artistului – artistul care are o relație conflictuală cu ce lasă în urmă… Vedem aici două ipostaze foarte diferite ale artistului: la începutul carierei și la finalul ei.

Martin, personajul meu, e un om răsfățat, care e obișnuit să i se ofere lucrurile pe o tavă de argint, simt în el un mic burghez orgolios și răsfățat, care e perfect capabil să se îmbufneze și apoi să treacă într-o atitudine foarte prețioasă și pretențioasă, în același timp. Îl simt foarte egocentric. Dar nu lipsit de măsură. Nu cred că e un fals artist. Cred, mai degrabă, că e un artist care traversează o criză puternică de sindrom al impostorului. Ca toți oamenii care fac ceva pe lume, are episoade de sindromul impostorului. Pe care și eu, la nivel personal, le experimentez deseori. Cred că e sănătos să te pui sub semnul întrebării, dar să nu te afunzi prea adânc. El se afundă puțin prea adânc. Însă e doar un moment, e o adunare nefastă de circumstanțe. Și până la urmă asta vedem la teatru, nu-i așa?!, dezechilibre…

Dacă există o valoare adăugată a acestei povești e faptul că vorbește într-un mod foarte filigranat despre asperitățile ființei umane. Și asta e frumos de privit, pentru că te poate încuraja la un exercițiu de privire înspre interior, care întotdeauna e foarte sănătos.

 

Raluca Gheorghiu despre Gina Wegner

Gina e o persoană delicată, care are resurse de feminitate, de putere interioară, pe care nici ea nu le cunoaște, tocmai pentru că e o femeie care se raportează tot timpul la celălalt. Iar textul o surprinde într-un moment al vieții în care situația în care se află o scoate din comoditate. Tocmai comoditatea și suficiența pe care le reproșează celuilalt. E singura femeie în prezența a trei bărbați și, pentru că ea e acolo, toți o VĂD. Nu știu dacă, până la acest moment, trăiește chiar într-o minciună, dar, cu siguranță, trăiește într-o iluzie și de-aici apare dezamăgirea. E o femeie care caută împlinirea în și prin celălalt. E dependentă de faptul că celălalt își împlinește potențialul sau nu. Crede că soțul ei, Martin, ar putea fi un artist, dar nu-l admiră cu adevărat, pentru că știe că ar putea fi mult mai mult.

Acest spectacol e despre relații între oameni. Și despre cum ne oglindim și cum ne susținem unii pe alții. Despre cât de departe mergem pentru a ne proteja o iluzie și cât de greu e să ai curajul să faci pasul acela. Și despre ego. Cum ne luptăm cu propriul ego. Spectacolul acesta e despre viață.

 

Rareș Andrici despre Erwin Wangenroth

Mi se pare că rolurile precum Erwin te ajută să te descoperi. Erwin e un tip timid, un om foarte disciplinat, care, probabil, întotdeauna și-a dorit să fie pictor, dar pe care, poate, părinții l-au împins spre munca de birou, ca să facă bani, și a rămas cu frica asta că, dacă o să fie artist, n-o să se descurce. Îi e frică de ratare. Erwin e un artist, dar e foarte modest și foarte sincer el cu el, își știe adevărata valoare și e cumva în opoziție cu cei doi scriitori care au o părere foarte bună despre ei, care cred că scriu bine sau știu că scriu bine. Pe când el caută confirmare tot timpul. Însă e un artist poate mai autentic și mai talentat decât cei doi scriitori care își etalează orgoliile.

Pe de altă parte, pe cei doi îi admiră pentru că au reușit să-și ia destinele în propriile mâini, lucru pe care și l-ar dori și el. Piesa surprinde un moment revelator pentru el: discuția cu Martin, când își dă seama că ar fi atât de simplu să schimbe totul în viață. Și atunci hotărăște să facă asta.

Pentru mine, textul acesta e despre elitism și despre cât de greu e să stabilești criterii în artă și despre faptul că niciodată nu poți să știi cu adevărat dacă ești bun. E despre incertitudini. Spectacolul este și despre relații între oameni – cum se înțelege un artist cu soția lui în contextul în care el e aproape de ratare. Și despre cum stabilești prioritățile. Ce e mai important? Cariera sau lucrurile simple?

Dosar realizat de Monica Andronescu

11 Decembrie 2019, ora 19:30, Sala George Constantin
15 Noiembrie 2019, ora 19:30, Sala George Constantin
02 Noiembrie 2019, ora 19:30, Sala George Constantin
15 Octombrie 2019, ora 18:00, Sala George Constantin
11 Septembrie 2019, ora 19:30, Sala George Constantin
26 Mai 2019, ora 19:30, Sala George Constantin
17 Mai 2019, ora 19:30, Sala George Constantin
04 Mai 2019, ora 19:30, Sala George Constantin
19 Aprilie 2019, ora 19:30, Sala George Constantin
13 Aprilie 2019, ora 19:30, Sala George Constantin
24 Martie 2019, ora 11:00, Sala George Constantin
22 Februarie 2019, ora 19:30, Sala George Constantin

Lasați un comentariu

Arhivă articole