Martha și George
de Ileana Răducanu
Regia: Filip Ristovski
Coregrafia: Eugenia Stoian
Muzica: Johnny Alexandru
Videoproiecțiile: Radu Burduj
Distribuția:
Martha – Kira Hagi
George – Johnny Alexandru
Audiență: AP12 – Acordul părinților pentru copiii sub 12 ani
După premiera și reprezentațiile din 2018 și 2019, jucate cu succes de public la București și la Constanța, montarea Martha. Povestea romanțată a unei prințese, după un text scris de Ileana Răducanu, revine în Capitală, într-o variantă comprimată, în regia lui Filip Ristovski. De această dată, spectacolul Martha și George este o radiografie a căsniciei celebrului cuplu din perioada interbelică, realizată sub forma unei montări contemporane, în care se regăsesc momente de coregrafie, umor și dramă, dar și povestea din spatele unei relații care poate fi a oricui.
Martha, fiica lui Lahovary, cunoscută personalitate culturală a perioadei interbelice, este cea care a recondiționat și a dat viață Palatului Mogoșoaia și care a creat în acel loc încărcat de istorie un hub cultural, unde veneau cei mai interesanți oameni ai epocii, de la Marcel Proust și Antoine de Saint Exupery, până la regi și oamenii politici ai vremii. S-a măritat foarte tânără, la 16 ani, când s-a îndrăgostit de prințul George Valentin Bibescu. O relație marcată de iubire, dar nu lipsită de scandaluri.
Povestea poate fi comparată cu relațiile contemporane, abordarea fiind de așa natură, încât spectatorii să se regăsească în oricare dintre situațiile prin care au trecut de-a lungul vieții lor. „Deși sunt doar două personaje, piesa are de toate”, spune Filip Ristovski, „dragoste și ură, dans, acțiune. E un spectacol de teatru perfect pentru orice gen ai prefera.”
În distribuție o veți descoperi pe Kira Hagi, o talentată tânără actriță, deja cu experiență de scenă și de film, iar partenerul ei este Johnny Alexandru, muzician și actor, care provine dintr-o familie de oameni talentați, care i-au permis să se dezvolte în zona artistică, devenind un tânăr cu un potențial excepțional, masterand la Conservator, o personalitate cum rar există în generația lui. Johnny Alexandru a compus și muzica pentru spectacol, precum și o melodie scrisă și interpretată de el, intitulată Just give me a chance, care s-a transformat în teaser-ul spectacolului, lansată la final de noiembrie.
„Este o piesă potrivită pentru tineri, în primul rând pentru că află detalii inedite din viața unei personalități uimitoare, a unei feministe dinainte să se fi inventat mișcarea, a unei femei care și-a iubit țara și care a încercat prin toate resursele de care dispunea să facă orice îi stătea în putință să ajute și să ridice prin cultură nivelul celor din jurul său. E un spectacol din care poți să pleci cu multe învățăminte legate de viața de cuplu.”
Marinela Țepuș, manager Teatrul Nottara
18 Octombrie 2020, ora 19:00, Sala Horia Lovinescu
30 Aprilie 2020, ora 19:30, Sala George Constantin
22 Martie 2020, ora 19:30, Sala George Constantin
13 Martie 2020, ora 19:30, Sala George Constantin
09 Februarie 2020, ora 19:30, Sala George Constantin
27 Ianuarie 2020, ora 19:30, Sala George Constantin
17 Decembrie 2019, ora 19:30, Sala George Constantin
17 Decembrie 2019, ora 12:00, Sala George Constantin
14 Decembrie 2019, ora 19:30, Sala George Constantin
02 Decembrie 2019, ora 19:30, Sala George Constantin
26 Noiembrie 2019, ora 19:30, Sala George Constantin
- 16/08/2020