Fiul cel Mare

Stagiunea 2019-2020

Sala George Constantin

Prima reprezentație: 29 septembrie 2019

Fiul cel mare de Aleksandr Vampilov
Traducerea: Raluca Rădulescu

Regia: Elena Nevejina

Decorul: Ştefan Caragiu

Costumele: Mihaela Popescu

Asistența de regie: Alexandru Rusu

Distribuția:

Busâghin – Rareș Andrici
Silva – Alexandru Mike Gheorghiu
Sarafanov – Ion Grosu
Vasenka – Vlad Bălan
Kudimov – Răzvan Bănică
Nina – Cristina Juncu
Makarskaia – Raluca Gheorghiu-Culda
A doua prietenă – Mihaela Subțirică
Prima prietenă – Alexandra Aga
Vecina – Anda Caropol

Sufleur: Diana Câmpeanu
Regia tehnică: Ionela Bahnaru

Sinopsis

O noapte care ar fi putut fi ca oricare alta – doi prieteni, Busâghin și Silva, ieșiți dintr-un club din suburbiile orașului în care trăiesc, sunt respinși de cele două fete pe care încercaseră să le cucerească – se transformă într-o aventură ce va schimba destinele tuturor personajelor. Pierzând trenul înapoi către casă, cei doi încearcă să găsească un loc unde să înnopteze. Ajunși la casa muzicianului Sarafanov, aud o conversație a acestuia cu fiul său, Vasenka, iar lui Busâghin îi vine o idee nebunească: să îl convingă pe Sarafanov că el este fiul său ilegitim, astfel asigurându-se că vor avea unde dormi și mânca în acea noapte. Doar că minciuna provoacă un lanț de evenimente pe care nu ar fi putut să le prevadă. Busâghin ajunge să se lege de familia lui fictivă, de tatăl Sarafanov, de fratele Vasenka – îndrăgostit iremediabil de Makarskaia, vecina mai în vârstă decât el –, de Nina, sora acestuia. Spectacolul invită la o reflecție asupra ideii de familie. Legăturile de sânge sunt, oare, singurele care pot crea o conexiune reală, autentică între oameni?!

Omul este frate cu omul

Fiecare întâlnire cu regizorii ruși invitați în cadrul Laboratorului de Teatru DENS, coordonat de celebrul producător de teatru rus Oleg Loevski – un proiect care, în 2019, a ajuns la cea de-a patra ediție – este o experiență unică, inedită, care îi scoate pe artiști din zona de confort și îi provoacă să își depășească limitele, dovedind, în fiecare an, că este posibil să ridici un spectacol – chiar și sub formă de schiță – în cinci zile. În 2018, spectacolul preferat de public – căci acest proiect îi implică activ și pe spectatori prin rolul lor decizional, votând spectacolul preferat, ce urmează să fie montat în stagiunea următoare în regim normal – a fost Fiul cel mare de Aleksandr Vampilov, în regia Elenei Nevejina, cu o distribuție formată din: Rareș Andrici, Ion Grosu, Alexandru Mike Gheorghiu, Cristina Juncu, Raluca Gheorghiu-Culda, Răzvan Bănică, Anda Caropol, Alexandra Aga și Mihaela Subțirică.

Un regizor atent la detalii și, în același timp, un fin psiholog, Elena Nevejina le-a creat actorilor un mediu de lucru în care să poată să-și înțeleagă personajul în toate nuanțele sale, să îl aprofundeze și să îl interiorizeze. În cadrul Laboratorului din anul precedent, când a avut loc prima întâlnire cu actorii, dialogul inițial a fost, în esență, o etapă necesară de cunoaștere a psihologiei lor, o interacțiune în aparență relaxată, dar care s-a dovedit a fi, mai degrabă, o întâlnire umană, în care regizorul a dorit să cunoască mai întâi omul: ce mecanisme stau la baza acțiunilor sale, ce anume îl motivează și îl emoționează, ce momente din trecutul său sunt definitorii pentru identitatea sa actuală.

„Întâlnirea mea cu actorii Teatrului Nottara a fost o sărbătoare a generozității umane și a profesionalismului. Actori foarte diferiți și extrem de deschiși, mereu dispuși să încerce ceva nou, să înțeleagă ceea ce le sugerezi, dar, în același timp, entuziaști în a veni cu propriile idei. Sunt recunoscătoare și încântată. Nu pot decât să sper la o reîntâlnire!”

Ediția la care a participat Elena Nevejina a fost cea care a beneficiat de prezența unor regizori consacrați – alături de ea s-au aflat Aleksandr Ogariov, Piotr Șereșevski și Semion Serzin (de menționat este și faptul că montările ultimilor doi au intrat și ele în repertoriul teatrului) -, câștigători a numeroase premii internaționale și profesori la prestigioase școli de teatru, precum Academiile de Teatru din Moscova și Sankt Petersburg. Elena Nevejina, care predă, din anul 2006, la Facultatea de Regie a Academiei Ruse de Artă Teatrală (RATI-GITIS), a montat la teatre importante din Moscova, Omsk și Novosibirsk. La Teatrul Satiricon din Moscova a montat Jacques și stăpânul său de Milan Kundera, pentru care a fost nominalizată la Premiul Masca de Aur și a primit Premiul Oleg Tabakov și Premiul K.S. Stanislavski.

Elena Nevejina s-a oprit la un text din 1966, scris de Aleksandr Vampilov, un dramaturg cu un destin tragic, ce ar fi putut să facă subiectul unei piese de teatru: Vampilov nu și-a cunoscut tatăl, întrucât acesta a fost arestat în 1938 în urma unei înscenări și a fost executat în același an, urmând ca numele lui să fie reabilitat de-abia în 1957. Nevoia de o figură paternă și tristețea de a-i fi fost răpită această legătură le-a transfigurat artistic în piesa care avea să îi aducă recunoaștere – Fiul cel Mare. Născut în anul în care se împlineau 100 de ani de la moartea lui Pușkin – primind numele de Aleksandr în onoarea poetului -, Vampilov avea să moară, ca și acesta, prematur, la 34 de ani, înecat în Lacul Baikal.

„De ce Vampilov? Consider că moștenirea sovietică rusească este pe nedrept subapreciată, trecută sub tăcere, uitată în anonimat. Umanitatea din acea perioadă este umbrită, în mare parte, de tradiția sovietică. Dar temele din piesele lui Vampilov sunt eterne: dorința pe care o simte Fiul cel mare de a avea acea legătură unică, specială, cu un frate sau o soră, sentimentul că nu aparții nimănui, că ești orfan, căutarea neîncetată a unui tată, unul real sau spiritual, dar care să-ți ofere sentimentul că aparții de ceva ce este mai mare decât tine, ce depășește limitele a ceea ce cunoșteai până atunci.”

Montarea Elenei Nevejina îmbină comicul de limbaj și pe cel de situație cu abordarea psihologică fină a relațiilor interumane. Acest text scris în urmă cu jumătate de secol dialoghează cu sensibilitatea contemporană fără nicio notă discordantă sau anacronică, întrucât vorbește sincer, cu o puritate dezarmantă, despre nevoia de a te simți parte dintr-o familie, chiar dacă nu legăturile de sânge sunt cele care îi aduc împreună pe oameni.

Despere autor

Aleksandr Valentinovici Vampilov (1937-1972) a fost unul dintre reprezentanții de seamă ai dramaturgiei ruse în perioada de după moartea lui Stalin, cea mai de succes piesă a sa fiind Fiul cel mare. Aleksandr – numit așa în onoarea lui Pușkin, fiind născut în anul în care se împlineau 100 de ani de la moartea poetului – nu și-a cunoscut tatăl, întrucât acesta a fost arestat în 1938, în urma unei înscenări, și a fost executat în același an, urmând ca numele lui să fie reabilitat de-abia în 1957. În 1955, Aleksandr Vampilov s-a mutat în Irkutsk, pentru a urma cursurile la Facultatea de Filologie și a început să publice povestiri în diferite ziare, sub pseudonimul Sanin. A fost angajat la ziarul Tineretul Sovietic, unde a stat până în 1964, când deja contribuise la două volume colective de povestiri și își făcuse debutul ca dramaturg cu piesa Casa cu vedere spre câmp. În 1965, a plecat la Moscova, unde s-a înscris la Institutul de Literatură Gorki. În 1966, an în care a finalizat piesa Fiul cel Mare, inițial intitulată Suburbia, a fost acceptat în Uniunea Scriitorilor, a publicat piesa Rămas bun în iunie, care a ajuns să înregistreze un succes uriaș – în 1967, a avut peste 700 de reprezentații în paisprezece teatre din Rusia – și s-a întors în Irkutsk. Cu Fiul cel mare a înregistrat un succes și mai mare – în 1978, când el nu mai era pe pământ, avea deja peste o mie de reprezentații în 28 de teatre.

Despre regizoare

Elena Nevejina s-a născut în 1969, la Moscova. A absolvit Facultatea de Istorie a Universității de Stat din Moscova, apoi, în anul 1998, Institutul Național de Artă Teatrală, la clasa lui P.N. Fomenko. A predat, mai întâi, la Școala-Studio a Teatrului de Artă din Moscova și, din anul 2006, ține cursuri la Facultatea de Regie a Academiei Ruse de Artă Teatrală (RATI-GITIS). A montat peste 20 de spectacole în cele mai importante teatre din Moscova, Omsk și Novosibirsk. Pentru spectacolul Jacques și stăpânul său de Milan Kundera, montat la Teatrul Satiricon din Moscova, a fost nominalizată la Premiul Masca de Aur și a primit Premiul Oleg Tabakov și Premiul K.S. Stanislavski.

Dosar realizat de Silvia Dumitrache