Călătoria

Stagiunea 2015-2016

DOSAR DE PREZENTARE

Sala George Constantin

Data primei reprezentații: 4 septembrie 2015

Călătoria (Întâmplări imaginare pe străzile din București)

După povestirile lui Constantin Abăluță

Regia: Gavriil Pinte

Scenografia: Roxana Ionescu

Muzica: Ioan Dobrinescu

Distribuția:

Ceasornicarul – Ion Haiduc

Fiul Ceasornicarului – Ion Grosu

Kalid, bărbatul mut – Dani Popescu

Bibliotecara – Anda Caropol / Anca Bejenaru

Pantofarul şi Şepcarul – Cristian Nicolaie

Prezicătoarea – Ioana Calotă

Audiometrista – Felicia Gozman Pinte

Reporteriţa 1 şi Albăstriţa – Raluca Jugănaru Grosu / Cristina Juncu

Poştăriţa şi Reporteriţa 2 – Alexandra Aga

Figurația:

Autopsierii – Freddy Paraschiv, Marius Negoiță, Bogdan Chichea

Scriitorul – Octavian Ionescu

Ghenadie – Costică Epure

Urmuz – Dan Cioflan

Manifestanții:

Dana Popescu, Dan Iordănescu, Robert Țâcu, Ioana Dănilă, Paula Ticovschi, Gheorghe Săbărel, Dan Epure

Interpretează Ansamblul Konick, alcătuit din: Cristian Petrișor, Mihai Dina și Andrei Theodoru

Durata: 2 h

Într-o noapte, unui Ceasornicar îi cade în curte o elice. Omul e derutat. Dar e sfătuit să-și îndure… elicea și, din acel moment, nu se mai teme de nimic din ce ar fi să i se întâmple. Însă, la scurt timp, elicea îi e furată. De-atunci, Ceasornicarul începe să rătăcească prin oraș. Rătăcește, rătăcește și nu mai nimerește acasă. După mult timp se regăsește cu Fiul său, și el rătăcitor. Împreună caută drumul spre locuința lor de demult, spre locul/paradisul lor pierdut.

Începe, astfel, o călătorie dificilă. Cei doi trec din nou (înainte? înapoi?) prin punctele nodale ale rătăcirilor; sunt însoțiți în această călătorie-terapie de un grup histrionic. Trec astfel, împreună, pe la cabinete speciale, ateliere modeste și chiar pe la baluri electorale. E un alt fel de odisee… sau o trecere prin infern (unul deloc terifiant, dimpotrivă: umil)… sau o anamneză… o încercare de recuperare a timpului pierdut… o luare de bun-rămas? Cine știe? Montarea pune spectatorul la încercare… cu convingerea că, el, spectatorul, e un musafir care are dreptul la propriile sale analogii, la deschideri reale spre propriul său imaginar. Spectacolul fiind unul… muzical, pe versurile nostime ale lui Constantin Abăluță și pe muzica originală a lui Ioan Dobrinescu, nu ar trebui să mire pe (mai) nimeni că ne trimite spre călătoria lui Orfeu. Și toate acestea trebuie să se întâmple… ca Ceasornicarul să fie, într-un fel sau altul, salvat. Și nu se știe dacă asta e mult sau puțin. Scenariul alcătuit (de regizorul spectacolului, Gavriil Pinte), după proze și câteva poeme (cele mai multe și ele în proză) ale lui Constantin Abăluță, le vor aminti unora de umorul unui Daniil Harms sau al lui Urmuz-Demetru-Demetrescu- Buzău.

EXTRASE DIN TEXT

BIBLIOTECARA: Cineva țipă lung, lung de tot pe Șoseaua Kiseleff Pavel Dimitrievici.

FIUL: Țipătul plutește mult timp peste țară.

BIBLIOTECARA: Sunetul acesta vine de demult, vine din revolverul cu care s-a sinucis Urmuz.

PP: 23 noiembrie 1923 – a murit Urmuz.

BIBLIOTECARA: Și sunetul plutește lung peste istoria literaturii…

PP: Proces verbal de constatare.

BIBLIOTECARA: „Noi N. Dezideratu, comisar de poliție, (…) pe Șoseaua Kiseleff, în dosul Bufetului, într-un boschet (…) am găsit un individ (…) împușcat în tâmpla dreaptă. În mâna dreaptă ținea un revolver (…) La percheziția făcută s-au găsit asupra lui mai multe notițe, scrisori și o carte de membru (…) al societății funcționarilor publici (…), precum și suma de lei 943. Tot asupra-i s-a mai găsit un ceasornic de aur fără capac, o tăietură dintr-un ziar cu un ANUNȚ la mica publicitate – „Pierdut elice. O declar nulă” și 2 chei. Decedatul se numește Demetru Demetrescu-Buzău, ajutor Grefier Casație, cu domiciliul în str. Apolodor 13 unde își are familia și s-a sinucis.

PP: În ultimul timp îl rodea o boală nemiloasă, ale cărei progrese repezi îl alarmaseră și îl demoralizaseră cu totul.

PP: A căutat salvarea într-un glonț de armă.

PP: În cercul prietenilor săi, Buzău citea pagini bizare.

PP: Era cunoscut cu numele de Urmuz.

BIBLIOTECARA: Bietul Buzău! Ar fi meritat o soartă mai bună și cu deosebire o moarte mai… bună sau chiar mai rea, dar nu așa – de râsul celor care nu l-au cunoscut, care nu l-au înțeles și care nici nu puteau să înțeleagă un suflet atât de complicat ca al lui.

CEASORNICARUL: Va să zică Urmuz ăsta avea și el o elice…

PP: Da.

CEASORNICARUL: Păcat, mare păcat că a declarat-o nulă. Fiindcă elicea… elicea poate fi găsită… Eu știu cine sunt, dar n-aveți vreun revolver… revolver stricat? În doi timpi și trei mișcări… nu știu unde stau… Urmuz. Ar merita o soartă mai bună… o moarte mai bună… mai rea… dar nu una așa, de râsul celor care nu pot să-l înțeleagă… un suflet așa de complicat!…

Gânduri din partea autorului:

Așadar, dragi spectatori, astă seară veți întreprinde alături de mine, o călătorie propulsată de elicea lui Urmuz și de mustața lui Caragiale, pe străzile unui București aflat sub zodia metamorfozei, conglomerat de cioburi patriarhale, care se străduiește să coaguleze o lume nouă. Și, în aceeași măsură, veți zăbovi o vreme prin lumea cu ștaif a capitalismului agresiv, care se întoarce într-altfel la provincialismul pestriț al unei regiuni balcanice ou tout est pris â la legere.

Călătoria acestui spectacol experimental se va sfârși cu comentariul liric al câtorva versuri pe care le-am scris pe când eram mai tânăr și pe care le recunosc după același sânge care-mi pulsează și astăzi în tâmple. Sper ca și tâmplele Voastre, dragi spectatori, să primească impulsul meu sanguin – transfuzia aceasta de care vorbește doamna doctor Odăgescu (vezi secvența respectivă din spectacol, cât și Balada de mai jos).

Balada bibliotecarei

În ziua când s-a pensionat

Doamna doctor a oftat

Și neavând copii și nici nepoți

A-nființat o mică bibliotecă pentru toți

Bibliotecara noastră

Are cărți în fereastră

Căci orișicare trecător

Poate fi un cititor

Bibliotecara are

Numai cărți de valoare

Cu dedicațiile-atâtor autori

Către doctorița lor

Cui îi va lăsa cărțile ei

Se-ntreabă ea cu mult temei

Că azi cu computerul în față

Toți sunt scufundați în altă viață

Doar puștiul paralitic, geniu IT,

Căruia i-a-mprumutat o zi

O carte de vreo sută de file

A oprit computerul trei zile

Bibliotecara-doctor e senină

Așa-i transfuzia sanguină:

Citești o carte și apoi oprești

Computerul, ca să știi cine ești.

Constantin Abăluță / 1 septembrie 2015

Argumentul regizorului

„Cred că imaginarul i-a fost dat omului de pe vremea când el, omul, a fost nevoit să fie mai puternic decât realitatea lui obiectivă, concretă. A nu se confunda cu virtualul, mult mai apropiat azi de simulacru decât de imaginar. Sunt convins că un oraș care ar renunța la ficțiunile sale și-ar semna singur certificatul de oraș mort. Iar călătoria noastră – dacă o urmărim bine, cade mai cu seamă de partea ficțiunii.

Călătoria ca antidot al anchilozării, umbletul ca leac împotriva mortificării. A călători în jurul ființei proprii, în cele dinăuntrul ei și-n cele din afară… Călător, pelerin, explorator, navigator… pe ape, pe uscat și prin aer / prin cer. Unii au umblat prin pustie și au trecut pe jos printr-o mare roșie ca pe uscat. Unul a umblat prin colbul drumului și pe mânzul asinei, pe corabie, pe valuri ca pe uscat și… pân-a treia zi – prin iad, iar mai apoi… a călătorit la cer. După acest model sau după altul… s-a călătorit prin infern, prin misterioase ținuturi și prin văzduhuri fel de fel (până la Lună, dacă nu și mai și). Noi, pentru păcatele noastre – prin oraș, numai prin oraș. Călătorie de seară, călătorie de aducere aminte, spre locurile de demult, poate din copilărie (un paradis pierdut?)… un fel de odisee… o altă trecere prin infern (unul aproape edenic)… o încercare de recuperare a timpului pierdut și o luare de rămas bun… Călătorim cu speranța că o călătorie se poate face drum, iar drumul – cale.”

Gavriil Pinte, regizor

Despre autor

Constantin Abăluță s-a născut în 1938 la București. Diplomat în arhitectură. Scriitor liber profesionist: poet, prozator, dramaturg, traducător și critic literar. Grafician, își execută copertele și ilustrațiile tuturor cărților sale. Membru al Uniunii Scriitorilor din România și al PEN Club-ului Român. A publicat până acum circa patruzeci de volume originale. Dintre ele amintim:

POEZIE: Piatra, Obiecte de tăcere, Planor, Singurătatea ciclopului, Drumul furnicilor, Cârtița lui Pessoa, Despre viața și dispariția broaștelor mele țestoase (Antologie, col. Ediții Definitive), Intrusul, Statuia care vomită, Orașul marea, Cineva care nu mă cunoaște umblă pe străzi, Iov în ascensor / Iov în funicular, Totul despre nimic, Nu eu dar nici altcineva, Bazooka girl, Bazinul cu 9000 de peștișori invizibili, Marea după ce nu voi mai fi.

PROZĂ: Planeta simetrică, A sta în picioare, Camera cu mașini de scris, Mic manual de tăcere, Groapa roșie, Grafferul din lift, Întâmplări imaginare pe străzile Bucureștiului, Viața în 3 litere, Femei răspântii imprevizibile.

TEATRU: Terasa; Calmania, patria mea; la Radio i s­-au montat piesele: Terasa, Groapa roșie și Drumul furnicilor (scenariu radiofonic de Gavriil Pinte, după opera poetică).

CRITICĂ ȘI ISTORIE LITERARĂ: Poezia română după proletcultism (antologie comentată).

TRADUCERI: Wallace Stevens, Roethke, W.S. Merwin, Frank O’Hara, Edward Lear, Dylan Thomas, Beckett, Tahar Ben Jelloun, Boris Vian, Baudelaire, Michaux, Charles Cros, Cesar Vallejo, Pessoa, Patrick Modiano etc. TRADUCERI DIN POEZIA AUTORULUI: A lens on the table, 1996; La route des fourmis, 1997; Celui qui sonne a ma porte (coffret gravures-poemes), 1998, Alain Regnier, Ecaussinnes, Belgique; Les chambres les parois, Editions l’Harmattan, Paris, 2002; Poemes primitifs, 2003; De Indringer / Intrusul, Uitgeverij P, Leuven, 2008; Peripeties quasi-imaginaires dans les rues de Paris, Editions du Cygne, 2012.

În 2007, Editura L’Harmattan din Paris publică antologia Douze poetes roumains, traduceri de Constantin Abăluță și Gerard Augustin, Prefață de Sorin Alexandrescu.