Burlaci şi burlăciţe

Stagiunea 2016-2017

DOSAR DE PREZENTARE

Sala George Constantin

Prima reprezentație: 17 martie 2017

Burlaci și burlăcițe de Hanoch Levin

Traducerea: Bogdan Budeș

Regia: Alessandra Giuntini

Decorul: Ştefan Caragiu, Alessandra Giuntini

Costumele: Mihaela Popescu

Asistent regie: Bogdan Budeş

Distribuția:

(în ordinea indicată de autor)

Znaiduh – Vlad Gălăţianu

Pukiţa – Daniela Minoiu

Gaunino – Alexandru Mike Gheorghiu

Bulba – Corina Dragomir

Oistwind – Sebastian Ghiţă

Voce Znaiduh – Bogdan Budeş

Durata: 1 h 30 min.

Spectacol nerecomandat publicului sub 16 ani

Sinopsis

A iubi sau a nu iubi? A te-nsura sau a burlăci? Un cuplu merge la culcare în seara de dinaintea nunții… dar îndoielile obișnuite se transformă treptat în întrebări existențiale! Eroii noștri au parte de o aventură onirică, în care drumurile li se întretaie pentru a ajunge iar… la somn! Sau totul este doar un vis?

Gânduri despre spectacol

În vara lui 2016, a început frumoasa aventură a Laboratorului de Teatru DENS, atelierul experimental, condus de Oleg Loevski, regizor și producător de teatru din Rusia.

Gândit ca un mini-festival, proiectul a reunit echipe de creație internaționale, punând în scenă, ca works in progress, trei spectacole, contra cronometru, în condiții de producție improvizată.

Datorită succesului de public, în 2017 ele au intrat în repertoriul permanent al Teatrului Nottara.

După Iubirea la oameni, acum e rândul celei de a doua producții să iasă la întâlnirea cu publicul: piesa bine-cunoscutului autor israelian Hanoch Levin, Burlaci și burlăcițe. Un scriitor care s-a lovit adesea de limitările și rigorile impuse de cenzura de stat. Un dramaturg ce nu a acceptat niciun tabu. Nu doar în textele sale politice, ci și când a scris despre inflamările și dezamăgirile unui ritual vechi de când lumea: căsătoria și preambulurile ei erotice.

Iar regizoarea italiană Alessandra Giuntini, alături de trupa Teatrului Nottara, au imprimat spectacolului nota de burlesc, pe care textul scriitorului israelian o îndrituiește.

S-a născut, astfel, o comedie fără inhibiții în care parodia și caricatura se împletesc savuros cu observația ironică și umorul acid.

EXTRASE DIN TEXT:

Znaiduh: (spectatorilor) N-o iubesc. Peste două luni ne căsătorim. Asta-i situația. (Oftează, se întinde pe pat, se întoarce cu spatele la Pukița, încearcă să adoarmă.) Nu-i nici prea frumoasă, nici prea atrăgătoare, nu, nu prea. Nu că eu aș fi cine știe ce; și parcă nimic nu-i real, toată viața e-un pic cam… Trăiești, da, da’ parcă ți se prelinge totul printre degete. Ce prostie! Ce trist!

Pukița: Unde pleci?

Znaiduh: Acasă.

Pukița: Nu rămâi peste noapte?

Znaiduh: De ce? N-am fost aici? N-am vorbit? Nu ne-am stors de pasiune sexuală? Ce mai vrei?

Pukița: Să dormim împreună.

Znaiduh: După nuntă.

Pukița: Te iubesc!

Znaiduh: Am auzit! După nuntă!

Pukița: (se ridică și-l îmbrățișează) Îți iubești logodnica?

Znaiduh: Și-ncă cum.

Pukița: Mă iubești? Zi s-aud cuvîntul. Mă iubești?

Znaiduh: Și-ncă cum.

Pukița: Zi cuvântul!

Znaiduh: N-am chef.

Pukița: Te implor!

Znaiduh: Nu, n-am chef.

(Burlaci și burlăcițe, episodul 1)

Znaiduh: (Aparte) Ia uite! Bați la Pukița – apare Pukița. Nicio surpriză. Și dă-i iar cu iubirea. Când îi zic c-o iubesc, parc-aș avea cuie ruginite-n gât… Asta e.

(Pukiței) M-am răzgîndit. Mă-ntorc. Numa’ că fără ceai și fără trăncăneală. Ne culcăm!

(Burlaci și burlăcițe, episodul 2)

Znaiduh: (se apropie de pat, se dezbracă) Dragostea sufletului meu, adevăratul meu prieten, singurul în tot universul – somnul! (Se întinde, se înfofolește și închide ochii) Somnul, somnul, ciocolată a sufletului, pasiunea pe care nu mi-o voi stinge niciodată. Atingerea capului de pernă – iată gustul vieții și esența ei. Să te-odihnești, să te-odihnești, să scapi măcar pentru câteva ore de idiotul Znaiduh. De conturi, de bănci, de femele… Nici Pukița, nici lumea – uitare de sine și beznă, un nimic binecuvântat.

(Burlaci și burlăcițe, episodul 3)

Bulba: (lui Znaiduh): Eu sunt Bulba, dar nici tu nu ești mai mult decât Znaiduh, și nu cred că-mi faci vreo favoare dacă mă iei. Cu mine nu te-nsori prin excludere. Pe mine trebuie să mă vrei ca pe un bine absolut!

Znaiduh: Absolut?!

Bulba: Absolut, absolut! Nu sunt frumoasă, dar am orgoliu de frumoasă. Eu nu mă dau ieftin. Trebuie să te străduiești. Trebuie să mă iubești și să mă răsfeți. Nu ciocolată și nu gumă de mestecat – dragoste. Să-mi faci curte, să mă copleșești cu flori, să mă implori. Sex și toate alea.

Znaiduh: (aparte) Doamne, arată-mi drumul să plec de-aici!

(Burlaci și burlăcițe, episodul 13)

Znaiduh: (aparte) Doamne, îmi pierd mințile. De ce atâtea îndoieli? De ce atâta luptă? Oistwind, Bulba, Gaunino, Pukița, Znaiduh – câtă agitație, ce prostie, cât de departe e totul de ce-am visat. Sunt o ființă tragică, din care se face comedie!

(Burlaci și burlăcițe, episodul 26)

Casa scării. Znaiduh.

Se deschide ușa Bulbei. Bulba stă în prag, e în halat, ciufulită, speriată.

Bulba: Unde-ai plecat? Ce s-a-ntâmplat?!

Se deschide ușa Pukiței.

Pukița stă în prag, e tot în halat de noapte, speriată, ciufulită.

Pukița: (strigă) Gaunino! Unde-i Gaunino? Gaunino!

Bulba: Tu… la… ea?

Pukița: (își revine din șoc; lui Znaiduh) Te primesc. Pe tine te-am iubit de la-nceput.

Tu ești originalul. E timpul să mă-ntorc la original…

Bulba: (cântă încetișor)

E o chestie nativă –

Am gândire pozitivă…

Pukița: Încă nu-i târziu să intrăm, să uităm, s-o luăm de la capăt…

(Burlaci și burlăcițe, episodul 29)

Argumentul regizoarei

„Pentru mine a fost mereu interesant să găsesc limbajul scenic potrivit fiecărui text și pentru aceasta încerc să-mi folosesc toate cunoștințele, de la teatrul realismului psihologic, la commedia dell’arte și până la dansul contemporan. Am senzația că, împreună cu actorii, am construit atmosfera potrivită și că acest spectacol nu e doar o comedie la care să mori de râs; nu, aici spectatorul se va gândi puțin și la viața lui și va trebui să admită că în interiorul fiecăruia dintre noi e ascuns un clovn tragic și caraghios.”

Alessandra Giuntini, regizoare

Argumentul traducătorului

„Textul lui Hanoch Levin face parte din categoria acelor texte pe care nu le poți ignora: fie îl iubești, fie îl urăști; indiferent, oricum, nu te lasă. Calitatea asta cred că i se trage de la sinceritatea absolută a privirii dramaturgului israelian. Situațiile imaginate de autor nu lasă loc sclifoselilor ipocrite. Teatrul adevărat se naște în vecinătatea unor texte incomode, care nu gâdilă înclinația noastră spre confort, care te scot din sărite, care te fac să-ți ieși din pepeni, să sari din papucii pufoși ai convenționalului iluzoriu. Așa este și textul ăsta al lui Hanoch Levin, Burlaci și burlăcițe.

Chiar dacă este o comedie, textul (și spectacolul!) este străbătut, ca toate comediile bune, de un fir de amărăciune. Fiindcă doar dozajul corect dintre comic și tragic te face să râzi din tot sufletul, sub <<amenințarea>> nodului în gât.”

Bogdan Budeș, traducător

Actorii, despre spectacol:

„O comedie fără inhibiții, despre coșmarurile bărbaților și visurile femeilor, în ceea ce privește perspectiva căsătoriei. O piesă în care fiecare se poate regăsi cu ceva: temeri, idealuri, aspirații, îndoieli. O comedie de vis.”

Daniela Minoiu

„Experiențele lui Znaiduh – personajul pe care îl interpretez – sunt unele pe care eu, în viața reală, nu le-am trăit. M-am regăsit în anumite reacții, schimbări bruște de atitudine, în imaginea visătorului filosof, care îl caracterizează, dar aș spune că biografia mea nu a constituit un element principal în construcția personajului. Mai degrabă, l-am lăsat să se nască, punându-mă în diversele situații prin care trece el, folosindu-mi imaginația și absorbind atmosfera generală creată de regizoare. Cred cu tărie că forma, dacă e bună, dă naștere fondului. Meyerhold spunea: <<dacă vrei să ți se facă frică pe scenă, fugi>>. Ei bine, o astfel de abordare, dinspre exterior către interior, fără un exces de intelectualizare, am avut eu în construcția lui Znaiduh.

Într-o notă tragi-comică, spectacolul invită la reflecție asupra iubirii, căsătoriei, singurătății, fricii de necunoscut… Tușele sunt groase. Personajele, asemenea unor clovni care râd cu un ochi și plâng cu celălalt. Într-adevăr, totul se petrece într-un vis, unde trăirile, acțiunile personajelor sunt hiperbolizate, dar și caricaturizate. Atmosfera amintește, întrucâtva, de filmele lui Federico Fellini. <<Nebunia>> din spectacol e însă justificată de faptul că, în vis, totul e posibil.

Cred că frica de singurătate este motorul acțiunilor lui Znaiduh. Se teme de nuntă, de necunoscutul care se află dincolo de ea. Totodată, ideea de a rămâne singur îl înspăimântă. Există un zbucium interior, o nehotărâre a personajului, un hamletian a fi sau a nu fi?. Evitarea nunții, înseamnă, însă, singurătate. Cred că întrebarea de mai sus – fără semnul de la sfârșit – constituie, de fapt, tema spectacolului. ”

Vlad Gălățianu

„Spectacolul poate fi considerat un omagiu adus căsătoriei. Și asta o spune un (încă) burlac. Este privit din punctul de vedere al bărbatului, cu toate gândurile lui, nefiltrate, de aceea nu este foarte politically correct. Deși unii îl pot considera un text extrem de misogin, poate că tocmai sinceritatea extremă cucerește. Oricât de Znaiduh ai fi, oricât de Gaunino ți-ai dori să devii, rezultatul este același. Mai devreme sau mai târziu este indicat ca, în ciuda oricăror «orori» pe care o viață în cuplu ți le poate aduce, să faci și acest pas și să spui adio burlăciei. Poate că vei fi surprins, în ciuda tuturor coșmarurilor pe care le ai, să vezi că poți deveni mai împlinit. Da, eu cred că visul din acest spectacol este mai degrabă un coșmar; și mai cred că trebuie să fim înțelegători, orice persoană poate avea astfel de coșmaruri. Dar cel mai bun tratament este râsul.

În final (spoiler alert!!!) se căsătoresc! Așa că am dreptate când fac afirmația de la început! Iar acest text poate fi considerat un pamflet!”

Alexandru Mike Gheorghiu

„Stimate public spectator, Bulba mea este o femeie al cărei ceas biologic ticăie atât de zgomotos, încât poate fi ușor confundat cu clopotele de la Mitropolie, în zi de sărbătoare. Veți face cunoștință cu ea într-un moment în care nu mai are nimic de pierdut, deci este liberă să încerce orice… așa că, rogu-vă, nu vă temeți, Bulba n-ar face rău nici unei muște. Poate că în fiecare dintre noi este o Bulba… sau, până la urmă, poate că nu-i decât plămada unui vis. Voi decideți! Cu drag și-un zâmbet! ”

Corina Dragomir

„Cred că e vorba despre un vis, pur și simplu. Znaiduh este pus față în față cu dorințele și spaimele sale cele mai mari, totul sub cupola unui singur sentiment: frica de singurătate.

Normele sociale au devenit o închisoare de nepătruns, în care ne închidem propriii copii, încă de la naștere, cu bună știință chiar. Aici vedem un vis al unui astfel de copil, obligat să respecte aceste norme, care este bântuit de ele și-n somn, unde totul capătă proporții inumane. La urma urmei, în ce s-a transformat în zilele noastre ideea de cuplu, de căsătorie? Într-un act civil, într-o obligație, într-o grijă…”

Sebastian Ghiță

Despre autor

Hanoch Levin (1943-1999) dramaturg, poet, regizor de teatru și prozator israelian, a fost unul dintre principalii reprezentanți ai dramaturgiei ebraice din a doua jumătate a secolului XX. A scris 63 piese de teatru și a regizat 22 dintre ele, stârnind, cu mare parte dintre ele, reacții contradictorii.

Piesele lui timpurii au fost comedii satirice, ce întruchipau concepția sa despre lume, înfățișând cu luciditate și ironie nevoia omenească de definiții și limite, orbirea în fața proceselor sociale și istorice, obtuzitatea învingătorilor, fuga de răspundere a vinovaților.

În anii 1967-1970, continuând să scrie versuri și proză și fiind impresionat neplăcut de euforia generată de victoria Israelului în Războiul de șase zile, Levin a scris teatru satiric politic, contrar curentului majoritar.

În 1968, a început colaborarea cu regizoarea Edna Shavit, în realizarea spectacolului de cabaret satiric, pe care îl scrisese cu un an înainte. Cabaretul a fost reprezentat în premieră în august, la clubul „Bar-barim” din Tel Aviv, avându-i în distribuție pe patru dintre elevii Ednei Shavit, de la secția de teatru a Universității Tel Aviv.

A urmat spectacolul de revistă satiric Ketchup, în regia fratelui său, David Levin, a cărui premieră a avut loc în pivnița Cabaret Satiric (Kabaret Satiri) din Tel Aviv, în martie 1969. În amândouă creațiile, Levin a pus în discuție patosul militarist local. De pildă, scheciul Ordinul de front al victoriei Războiul de Unsprezece minute era o parodie după cuvântarea locotenent-colonelului Shmuel Gonen Gorodish, ținută la finalul Războiului de Șase Zile, intitulat Convorbiri de pace în Orientul Mijlociu. Dramaturgul îi ironiza pe conducătorii israelieni mulțumiți de victorie. La rândul său, scheciul Pătrate în cimitir aborda, într-un mod macabru, un alt element al ritualului războinic, doliul militar.

Criticile pe care și le-a atras Levin în urma spectacolelor Tu, eu și războiul următor și Ketchup s-au întețit după premiera celei de-a treia piese politice, Regina Băii (Malkat Ambatya) care a fost pusă în scenă tot de David Levin, la Teatrul Cameri din Tel Aviv, în aprilie 1970. Aceasta cuprindea, între altele, expresii licențioase, o scenă a Sacrificiului lui Isaac, în care acesta îl implora pe tatăl său, Avraam să-l taie fără șovăială. Acest text, reprezentat pe scena unui teatru de repertoriu, a generat un scandal public fără precedent. Spectatori indignați au demonstrat în semn de protest, au huiduit și deranjat mersul spectacolelor, partidul Național Religios (Mafdal), pe atunci influent, a cerut cenzurarea unui cuplet considerat ireverențios față de Biblie, iar guvernul a amenințat că va suspenda sprijinul financiar al teatrului.

Criticii de teatru s-au dezlănțuit și ei împotriva piesei și a autorului. Haim Gamzu a considerat că „totalitatea dialogurilor erau menite a arunca sare, pe răni deschise”. Uri Porat susținea că „din gunoiul ăsta teatral se înțelege că noi suntem cu toții niște criminali abjecți, cetățeni ai unui stat militarist lacom de sânge”. Iar Reuven Yanay era de părere că „o scenă ca aceea a ziaristului venit să intervieveze o văduvă de război, al cărei soț căzuse în luptă, la Canalul de Suez, și face dragoste cu ea, nu putea fi născocită decât de un creier diabolic sau grav bolnav. Mii de părinți îndoliați au fost astfel abuzați”. În pofida protestelor lui Levin, conducerea teatrului a decis, ca urmare a scandalului public, să oprească spectacolul, după 17 reprezentații.

În mai 1969, Levin și-a lansat cea dintâi piesă nepolitică, respectiv comedia Solomon Grip, pe scena Teatrului Deschis (Theatron Patuah), în regia lui Hillel Neeman. Odată cu aceasta, dramaturgul a deschis seria de comedii ce pun în centru dorințele și suferințele unor personaje triste, cupluri sau familii, dintr-un bloc de locuințe sau cartier oarecare: Hefetz, Yaakobi și Leidenthal, Tinerețea lui Vardal, Krum, Popper, Meșteșugul vieții, Negustorii de cauciuc, Cei care-și fac bagajele, Nehotărâtul, Hops și hopla, Femeia minunată din noi și Prostituata din Ohio.

Primul său mare succes la public l-a avut cu Hefetz, care a fost pusă în scenă în martie 1972, la Teatrul Municipal din Haifa în regia lui Oded Kotler. Aceasta fusese refuzată de Teatrele Cameri și Habima din Tel Aviv. În aceeași perioadă, Levin scrisese și două scenarii de film: Ploch (1972) în regia lui Dani Wolman și Fantezie pe o tema romantică (1977), în regia lui Witek Terch. Filmele au primit aprecierea criticilor, dar nu și pe cea a spectatorilor.

Un alt mare scandal provocat de Levin a fost spectacolul Chinurile lui Iov, din 1981. Piesa conținea o scenă în care Iov, complet gol, tras prin șezut în țeapă, de oștenii împăratului, este vândut unui circ, pentru ca agonia lui să atragă și să distreze publicul. Ministrul adjunct al Educației și Culturii, Myriam Taasa Glazer, reprezentantă a Partidului Național Religios, a declarat în Knesset că statul nu trebuie să finanțeze un teatru în care „un bărbat e văzut spânzurat vreme de douăzeci de minute, cu mădularul atârnat în vânt”.

Piesa Marea prostituată din Babilon a stârnit nu doar împotrivirea publicului, ci și a unora dintre actorii de la Teatrul Cameri. Ca urmare a protestelor, piesa a fost scurtată cu douăzeci de minute.

În anul 1982, anul războiului din Liban, Hanoch Levin a abordat iarăși o tematică politică, în piesa Patriotul, prezentată la Teatrul Neve Tzedek, în regia lui Oded Kotler. Lucrarea este centrată pe un personaj israelian, doritor de a emigra în SUA. Este solicitat de consulul american să treacă prin câteva încercări: să-și scuipe mama și să lovească cu piciorul în obrazul unui băiat arab. După toate acestea, eroul îl insultă pe Dumnezeu. Deși Consiliul pentru critica filmelor și pieselor, existent încă în acea perioadă, a interzis prezentarea piesei integral, regizorul a decis, totuși, să o pună în scenă. Consilierul juridic al guvernului, Itzhak Zamir, a recomandat punerea sub acuzare a conducerii Teatrului Cameri pentru încălcarea legii cenzurii, aflate pe atunci în vigoare, în schimb piesa a fost permisă cu condiția cenzurării unor fragmente.

În anii 1980, Levin a fost criticat pentru faptul că în unele creații repetă aceleași tehnici și teme (Yakish și Popcze, Cel chinuit de gânduri). Piese scrise ulterior – precum Copilul visează, Cei ce merg pe întuneric, Pomenire și altele – s-au bucurat, însă, de multe aprecieri.

Despre regizoare

Alessandra Giuntini s-a născut în anul 1982, în orașul Pistoia, din Italia. A studiat la Liceul de Artă Leon Battista Alberti și simultan s-a instruit la „La Limonaia” și „Mascarad” – două cunoscute studiouri de teatru din Florența. După absolvire, s-a mutat la Milano, unde a studiat la Teatrul Ariberto cu Vito Molinari, un important regizor italian de teatru și televiziune. A făcut parte din ultima promoție a grupului de teatru Anima Nera întemeiat de Aldo Cassano. Apoi și-a continuat drumul în teatru la Sankt Petersburg, unde a absolvit cu onoruri în 2011, Academia de Teatru, specializarea actorie și regie. A studiat cu Veniamin Filștinski, reputat profesor de actorie, care a consolidat metoda și ideologia creativă a formării actorilor prin studiu individual – pe filiera Stanislavski. În cel de-al patrulea an de studii, tânăra creatoare a beneficiat de un stagiu de regie cu Lev Dodin, la piesa Portret în ploaie, montată la celebrul Teatrul Dramatic Malîi.

În 2013, ea a fost acceptată de către Compania SITI din New York, într-un program intensiv. Acolo a studiat tehnica Suzuki de antrenament actoricesc și a lucrat, de asemenea, ca regizor, sub îndrumarea Annei Bogart, unul dintre cei trei directori artistici ai SITI. Anne Bogart a fondat această companie în 1992, împreună cu regizorul japonez Tadashi Suzuki, cu scopul de a redefini și revitaliza teatrul contemporan din Statele Unite ale Americii, punând accentul pe schimburi culturale și colaborări.

Începând cu 2013, Alessandra Giuntini a participat la mai multe laboratoare de regie în Rusia, unde a pus în scenă spectacole în diferite teatre regionale. Printre acestea enumerăm: Scrisori de dragoste de A.R. Gurney (la Teatrul de Stat din Magadan), Lumina de la capăt de S. Skologub (la Teatrul de Stat din Omsk), Tiramisu de Joanna Ovsianko (la Teatrul Tineretului din Rostov pe Don), Clasa noastră de Tadeusz Slobodzianek (la Teatrul de Stat din Kemerovo), Camera albastră David Hare (la Scena Molot din Perm), Yat de K. Fedorov, (la Teatrul Alexandrinski din St. Petersburg).

În 2016 a montat tot în Rusia: Bashmachkin de Y. Bogoslavski (la North Drama Norilsk), apoi Scorpia (spectacol inspirat de Îmblânzirea scorpiei de William Shakespeare, la Teatrul de Stat din Kurgan), Cafeneaua de Carlo Goldoni (la Teatrul Kemerovo) și Pasărea verde de Carlo Gozzi (la Teatrul Tineretului din Krasnoiarsk).

Fiind interesată de formule cât mai diverse de a face teatru, continuă să facă parte din grupul de lucru al lui Oleg Loevski, cu modalitățile sale de teatru experimental.

Cea mai recentă producție care îi poartă semnătura este My Psyche, după Metamorfozele lui Apuleius, realizată chiar la începutul acestui an, la Teatrul de pe Acoperiș din Krasnoiarsk. Spectacolul său Scorpia a intrat în Secțiunea off a prestigiosului Festival Masca de Aur de la Moscova.

Ea a și jucat în mai multe producții la Teatrul Etyud. Pentru interpretarea ei din Demonii, a fost nominalizată la categoria Cea mai bună actriță, la Premiile Breakthrough. La aceeași ceremonie a primit premiul juriului tânăr, pentru Cea mai bună actriță tânără și a fost, de asemenea, nominalizată pentru Cel mai bun actor în teatrul independent, la Premiile de Aur Spotlight.