"Opera de trei parale" a fost textul care l-a consacrat pe Brecht pe plan mondial. După ce piesa a avut premiera în 1928, la Berlin, în 1930 se juca deja la Moscova, iar, trei ani mai târziu, era pe scenele din New York. După al Doilea Război Mondial devine unul dintre titlurile ce cucereşte afişele şi publicul scenelor germane, atât în Est cât şi în Vest. În câteva decenii, graţie popularităţii textului şi a muzicii, devine o creaţie legendară a teatrului secolului al XX-lea.

Tocmai capacităţile interpretative ale lui Ion Grosu au determinat-o pe Diana Lupescu să monteze la Teatrul Nottara "Opera de trei parale", chiar dacă această creaţie a lui Brecht, scrisă împreună cu compozitorul Kurt Weill, necesită voci bune şi un spaţiu adecvat pentru orchestră. Grosu s-a conformat. Nu credea că poate face rolul celebrului hoţ din Londra Macheath, zis Mackie-şiş. Am impresia că acest actor încă nu ştie că nenumărate personaje mari din dramaturgia clasică şi contemporană i-ar veni ca o mănuşă. În acest spectacol, el se detaşează vizibil de foarte mulţi actori. Cântă şi se mişcă bine, are forţă, are o ţinută fizică de invidiat, adică este într-o formă excelentă. Poate aşa ar trebui să fie orice interpret de teatru, indiferent de vârstă. Sau pe aproape. Mai ales, dacă ne gândim că, în general, trupa de la Teatrul de pe Bulevard se află într-o stare de slăbiciune.

"CUPLURI" SCENICE
Dacă mulţi actori distribuiţi nu au voce pentru a cânta, căci e vorba de musical, totuşi Ion Grosu face un "duet" agreabil cu Jojo - Cătălina Ionescu, în reprezentaţia pe care am văzut-o. (Pe acelaşi rol - Polly Peachum - e şi Ioana Calotă, o interpretă plină de viaţă, cu o energie debordantă) M-a bucurat revenirea pe scenă, cu intervenţie de zile mari (îmi permit să spun acest lucru), a lui George Alexandru, care îl interpretează pe Jeremiah Peachum - un "rege" al cerşetorilor londonezi (acelaşi personaj e întruchipat de Alexandru Jitea). El formează împreună cu Ada Navrot (D-na Peachum - în altă distribuţie e Daniela Minoiu) un "cuplu" convingător. Amândoi joacă lejer, dând dovadă de maturitate scenică, de talent hărăzit.

Publicul reacţionează vesel la apariţia actorului - unul bun de comedie - Lucian Ghimişi, înzestrat cu mult bun-simţ şi responsabilitate (Flichi/Pastorul Kimball). O vedem în rolul Lucy pe minunata actriţă din filmul "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile" Laura Vasiliu (în alte reprezentaţii Andreea Măcelaru Şofron), care încheagă personajul, fosta iubită a lui Macheath, prin calităţile sale deloc exuberante.

Distribuţia este mare. Adunate împreună vocile din scenă dau naştere la un cor bun. În colţul sălii, la buza scenei, e o orchestră formată doar din câţiva instrumentişti dirijaţi de Lucian Vlădescu.

Lipsa unei fose nu permite marea orchestră indicată de Weill. La spectacol au lucrat şi Helmut Stürmer (decorul), Lia Manţoc (costume), Vasile Şirli (consultant muzical) şi Florin Fieroiu (coregrafia). Au fost alături de trupă şi Haricleea Bădescu (pregătire vocală), Gönul Aptula (pregătire muzicală) şi Albert Kunst (concept video).

"Opera de trei parale" - textul cu o acţiune dramatică pronunţată şi care l-a consacrat pe Brecht - a avut prima reprezentaţie la Berlin, în 1928. În România a fost montat pentru prima dată, potrivit Bazei de date a Institutului de Memorie Culturală, în 1964 de Liviu Ciulei, la Teatrul Bulandra. În rolul lui Mackie-Şiş era Toma Caragiu, iar celor două iubite, Polly şi Lucy, le dădeau viaţă Margareta Pâslaru şi Rodica Tapalagă. O variantă de admirat a fost şi cea semnată, acum câţiva ani, de Victor Ioan Frunză, la Teatrul German de Stat din Timişoara.