Mă numesc RADOF ŞTEFAN şi m-am născut la 1 Decembrie 1934 în comuna Buftea, judeţul Ilfov şi sunt fiul lui ION RADOF sau IOAN RADOV ( tatăl meu s-a născut în Basarabia,în comuna Cot-Chitai, plasa Ismail, judeţul Cetatea Albă ) şi al MARIEI RADOF născută NICOLAE în comuna Butimanu, plasa Răcari, judeţul Ilfov, ambii decedaţi. Tatăl meu a fost  mic negustor în Bucureşti pînă în anul 1949 cînd a fost obligat să-şi radieze firma din motive lesne de înţeles. În 1952 este arestat  pe stradă de securitate şi condamnat politic de Tribunalul Militar  - Bucureşti la doi ani muncă silnică – canal…După liberare devine muncitor la “Flacăra Roşie”, apoi pensionar pînă în anul 1990 cînd a decedat. N-a fost membru al niciunui partid.

Mama a fost secretară steno-dactilografă în Ministerul de Război din 1941 pînă în 1948 cînd a fost dată afară. Lucrează sporadic pe unde poate şi traumatizată de arestarea tatălui, apoi a mea se îmbolnăveşte foarte grav, după care  suferă o operaţie care-i va şubrezi definitiv sănătatea. Se pensionază medical în1958 iar în 1974 moare,la numai 58 de ani. N-a fost membră a niciunui partid.

Am avut o copilărie relativ fericită pînă la vîrsta de 15 ani:  şcoala primară am făcut-o la Şcoala Parohială – catolică “ Sfîntul Iosif “ din Bucureşti apoi pînă la reforma învăţămîntului de tristă amintire, am urmat cursul inferior al “Colegiului Naţional Sfîntul Sava“de unde am fost îndrumaţi conform noilor directive, binenţeles doar o parte din noi, către şcolile profesionale. La sugestia naivă a tatei m-am înscris la una comercială, nutrea convingerea că şi în comunism “negustoria va fi tot negustorie”. A murit cu speranţa că va putea fi iarăşi negustor, la trei luni după “Decembrie’89” a făcut infarct, de bucurie sau de necaz, nu ştiu.                                                                                            

După un examen de diferenţă, aprobat de Ministerul Învăţămîntului, am urmat şi absolvit în 1952 ultimii    doi ani ai “ Şcolii Medii de Comerţ Exterior Nr. 2 “ din Bucureşti, după care am fost repartizat ca funcţionar la “B.N.R.- Ploieşti – filiala Puchenii Moşneni”; de facultate nici nu putea fi vorba, eram cineva, aveam dosar serios, tata era la canal şi ca urmare la 3 Martie 1953 am fost arestat, tot de securitate, judecat şi condamnat de Tribunalul Militar – teritorial 2 la cinci ani muncă silnică, pentru uneltire împotriva orânduirii de stat. Acum cînd îmi amintesc despre ce capete de acuzare a fost vorba, mă umflă râsul, atunci însă, în   noaptea cînd m-au arestat, mi-au ieşit primele fire de păr alb. Tata era la canal iar mama era bolnavă, fără servici şi singură…După venirea tatei de la canal - cu chiu cu vai, obţinem un recurs care în mod surprinzător este aprobat. Mai târziu ne-am dat seama că de fapt era logic fiindcă prin Convenţia de la Geneva din Mai 1955 o parte din copiii şi tinerii arestaţi( între 15 şi 20 de ani ) am şi fost amnistiaţi.

Cu toată amnistia, interdicţiile condamnării totuşi funcţionau: Aşa de pildă am făcut armata la detaşamentele de muncă ale D.G.S.M ( un fel de lagăre de muncă ) iar după liberare, în 1958 – am avut prima tentativă de a intra la Institutul de Teatru, încă nu-i spunea I.L.Caragiale, după trei săptămâni însă am fost descoperit şi  exmatriculat. M-am angajat ca manipulator de mărfuri şi ambalaje ( hamal ) la O.C.L. Alimentara 23 August în halele Obor, apoi  funcţionar comercial, unde am stat pînă în toamna anului 1960 cînd, în sfârşit, am fost admis la Institutul de Teatru, dar prin garanţia politică a maestrului Radu Beligan, care fusese profesorul meu în prima tentativă şi a rectorului facultăţii: maestrul COSTACHE ANTONIU – la clasa căruia am şi absolvit în 1964.

M-am căsătorit cu actuala doamnă: DOINA RADOF – născută HOSSU  în anul 1962,rofesoară de fizico – matematici, actualmente pensionară şi care, de peste 40 de ani, mă învăluie cu dragostea şi devotamentul său. Nu a fost membră a niciunui partid.

Cum se arată , după şansele care mi le-a oferit viaţa şi după împrejurări, am practicat mai multe meserii-dacă le pot numi astfel - : hamal, vânzător, funcţionar, decorator, contabil şi abia, destul de târziu, la 30 de ani am reuşit să-mi realizez visul care s-a înfiripat încă de pe vremea cînd eram elev al Colegiului Naţional f. Sava şi unde, imediat după război, în sala acestui liceu funcţiona Teatrul Naţional.

Cu o temperată lipsă de modestie consider că după o carieră de 40 de ani nu am reuşit să înşel aşteptările marilor mei maeştri şi binefăcători, de care sânt mândru, pentru că datorită lor şi al tuturor acelora care au avut încredere în mine, am reuşit să devin unul din actorii importanţi ai acestei ţări.

Mi-am început cariera la teatrul din Piatra Neamţ de unde în toamna anului 1965, la îndemnul eminentului om de teatru şi regizor CORNEL TODEA cu care lucrasem şi la televiziune, m-am prezentat la concursul organizat de teatrul C. I. NOTTARA. – condus la acea vreme de copleşitoarea personaliste a lui HORIA LOVINESCU, dramaturg de-o originalitate aparte, cu o vastă cultură şi o aleasă boierie în spirit şi-n gesturi – concurs pe care l-am câştigat. Venirea mea la teatrul Nottara a coincis şi cu începuturile unei perioade mai transparente şi reformatoare în teatru, iar personalitatea fascinantă a lui H. Lovinescu a reuşit să atragă de partea lui un număr impresionant de tinere talente cu care alături de cei mai vârstnici şi cărora le purta un respect senorial, a format un suflu nou şi destul de liberal pentru acele vremuri; în acest climat şi sub atenta lui oblăduire m-am format şi dezvoltat ca artist.

Cu toate că m-am pensionat în 1996 am rămas devotat acestui teatru, nu numai pentru izbânzile care le-am avut pe scena lui sau în turneele internaţionale în care l-am reprezentat, ci mai ales pentru Lovoinescu care m-a iubit şi m-a apărat ca un părinte

Cu vîrsta şi mai ales după Decembrie ’89, fiindcă mai înainte nu fusesem acceptat, am primit să fiu profesor  asociat: la A.T.F. între anii 1990 – 1994. şi la facultatea Hyperion, între anii 1996 – 2000., activitate din care m-am retras din acuza degradării învăţămîntului de specialitate.

Crezând cu toată fiinţa şi motivat de experienţa tinereţii mele, după ’89 m-am angajat în activitatea civică şi apoi cea politică – membru fondator al Alianţei Civice şi apoi membru fondator al P.A.Civice pentru care am candidat şi am fost ales senator de Ilfov în legislatura 1992 – 1996 – dar din păcate şi această experienţă m-a  dezamăgit şi astfel m-am retras definitiv din viaţa politică, preferând să mă întorc la îndeletnicirile mele fundamentale: arta actorului şi scrisul.

Sunt autor a cinci volume de versuri: Casca de foc, Iris, Statui în iarbă, Şoimul în iarnă, Efectul de seră şi al unui volum sinteză, plus inedite, publicat în colecţia Poeţi Contemporani la editura Eminescu sub titlul: Şoimul în Iarnă.

Am publicat schiţe, eseuri şi articole de specialitate şi atitudine civică ; autor  a mai multor scenarii de film şi T:V., e.t.c…Membru al U.N.I.T.E.R. şi al Uniunii Scriitorilor din România, iar ca urmare a detenţiei mele sunt şi membru al A.F.D.P.R..

Am dat viaţă la o galerie semnată de personaje ( roluri principale ) din dramaturgia naţională şi universală, clasică, modernă şi contemporană, în teatru, în cinematografie, televiziune şi la radio. 

Am lucrat cu cei mai importanţi regizori:

În Teatru: George Rafael, Cornel Todea, Dinu Cernescu, Dan Nasta, Sanda Manu, Sorana Coroamă, Mircea Marosin, Petrică Ionescu, Dan Micu, Alexa Visarion, Lucian Giurchescu, Anca Ovanez, Alexandru Dabija,Alex. Bocăneţ, Mihai Berechet, Ion Cojar, Tudor Mărăscu, Mircea Cornişteanu, Ion Olteanu, e.t.c…

În Televiziune: Radu Penciulescu, Andrei Brădeanu, Al. Miron, Miron Niculescu, Petre Sava Băleanu, Eugen Tudoran, Olimpia Arghir,  Dan Necşulea, Silviu Jicman, Sergiu Ionescu, e.t.c…

În Cinematografie: Lucian Pintilie, Mircea Mureşan, Andrei Blaier, Radu Gabrea, Gh. Turcu, Alex. Boiangiu, Calotescu, Eugen Petringenaru, e.t.c…

Am jucat la: Paris, Koln, Lisabona, Nancy, Kopenhaga, Helsinki, Praga, Bratislava, Belgrad, Atena, Salonic, Budapesta, Moskova, Sankt Petersburg, Luxemburg, Sofia şi Plovdiv, Mexico, Guanahato, Morelia şi Vera Cruz, e.t.c…

Sunt laureat al mai multor premii din ţară şi străinătate: Premiul A:T:M: şi al critici: în 1980, 1982, 1984, 1986; laureat al festivalului de film de la “ Lucarno “ cu filmul Prea mic pentru un război atît de mare ; laureat al festivalurilor de teatru de la : Nancy 1969 – Franşa, Arhus 1970 – Danemarka, Guanahato 1978 – Mexic, Plovdiv 1999 – Bulgaria ( cu Le Negres de Gean Genes în regia lui Frank Hofman - Teatrul Naţional din Luxemburg ).

M-am bucurat de aprecieri elogioase apărute în ziare de prestigiu din străinătate: Le Monde – 24 Aprilie 1969  - Hazardul a vrut ca în această seară trupa teatrului NOTTARA din Bucureşti să prezinte “ Escurial “ de Ghelderode. Dintr-odată actori adevăraţi jucau un teatru adevărat, un curent a străbătut sala şi aplauzele au izbucnit.( B. Poirot-Delpech ) ; Le Figaro Litteraire nr. 1200 – 5-12 Mai 1969: Cei doi actori ( Şt. Radof  şi Şt. Iordache ) care apăreau în Escurial de Ghelderode, au dat o lecţie de teatru de o forţă şi de o calitate excepţională.; Helsingin Sanomat – 23 Septembrie 1970 : Teatrul romînesc ne-a trezit un interes aparte. Ştefan Radof este un actor deosebit, jocul lui a fost dinamic, o prezenţă scenică puternică şi plină de vigoare. Posibilităţile de comunicare au fost variate şi complexe, expresivitatea verbală şi fizică reuşind să suplinească neînţelegerea limbi. Acestea au fost  cronicele începutului carierei mele

Înşiruirea rolurilor jucate mi s-ar părea într-un fel absurdă şi ne concludentă atît vreme cît ele au fost cuprinse în cronicile vremi care pot fi consultate, altminteri ar face obiectul unui studiu de specialitate pe care, dacă timpul îmi va acorda şansa, l-aş putea realiza.

În 2004 a fost decorat cu ordinul Steaua României în grad de Cavaler de Preşedintele României

În rest toate cele de mai sus le-am declarat pe propria-mi răspundere.